Sechestru asigurător. Sentința nr. 4121/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4121/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 4121/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4121
Ședința publică din 26.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. E. L.
Grefier: D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S. M. F., în contradictoriu cu pârâta A. J. A FINANTELOR PUBLICE CALARASI, având ca obiect sechestru asigurător.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin apărător, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta, prin apărător depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 lei.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, a lipsei calității procesuale active și a autorității de lucru judecat.
Reclamanta, prin apărător, cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, precizează că are la baza dispozițiile art. 713 alin. 1 din Legea 134/2010, cu privire la contestația la executare, care se introduce la instanța de executare. Menționează că instanța de executare nu există și că se contestă o măsură asiguratorie, astfel că au calitatea de terți popriți. Fiind terți popriți și nefiind o măsură de executare față de ei, conform art. 111 C.p.c. – „cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului”. Acest text de lege dă posibilitatea reclamantei să nu meargă departe pentru a se judeca pentru o greșeală. Apreciază că se aplică prev. art. 111 C.p.c., având în vedere că față de reclamantă nu este un act de executare, ci este un act administrativ, iar măsura luată nu o vizează pe reclamantă. Solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active. Arată că mașina era proprietatea reclamantei, că reclamanta era vizată, astfel că are calitate de solicită anularea măsurii. Cu privire al excepția autorității de lucru judecat, solicită respingerea acestei excepții, având în vedere că reclamanta nu a fost parte în acel proces invocat. Susține că era vorba de o contestație la executare, formulată de debitor, iar aici se solicită anularea unei măsuri. Pentru a fi vorba de autoritate de lucru judecat, trebuie să fie identitate de părți, obiect și cauză.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, a lipsei calității procesuale active și a autorității de lucru judecat.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2015, sub nr._ reclamanta S. M. F., în contradictoriu cu pârâta A. J. A FINANTELOR PUBLICE CALARASI a solicitat instanței anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 7371/08.04.2014 și a procesului – verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. 7371/14.04.2014, emise de pârâtă, cu privire la autoturismul Skoda O., capacitate cilindrică 1.896, ._, număr de identificare TMBBS_, proprietatea reclamantei.
În motivare a arătat că pe data de 27.01.2015 a aflat de la Inspectoratul de Poliție Călărași, unde a fost chemată ca martor, că a fost instituită de către pârâtă, la data de 14.04.2014, măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului aflat în proprietatea sa, crezând că mașina este proprietatea societății INTERACT SRL. A mai arătat că vânzarea a avut loc pe data de 02.04.2014.
În drept a invocat prev. art. 194 C.p.c., art. 1247 C. civ., art. 142 alin. 1 ind. 1 din C.p.fiscala, art. 1650 C. civ., art. 1673 C. civ.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, a lipsei calității procesuale active și a autorității de lucru judecat.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, a menționat că potrivit art. 713 din Legea 134/2010, „contestația se introduce la instanța de executare”, astfel că fiind vorba de acte de executare, instanța competentă este Judecătoria Călărași.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, a menționat că decizia de instituire a sechestrului asigurator a fost incheiată pentru . CALARASI.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, menționat că ., prin administrator a formulat contestație împotriva acestor acte, respinsă de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă prin decizia Tribunalului Călărași.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În drept a invocat prev. art. 150 NCPC și OG 92/2003.
La data de 24.03.2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, a menționat că este vorba de o competență a invocat prev. art. 111 C.p.c. – „cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului”.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, a menționat că reclamanta are calitatea întrucât decizia de instituire a sechestrului a fost emisă pentru autoturismul proprietatea reclamantei.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, a arătat că reclamanta nu a fost parte în dosarul_, al Judecătoriei Călărași, pentru a putea fi îndeplinită condiție de identitate de părți.
Deliberând asupra excepțiilor invocate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art.129 alin. 11 OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, împotriva Deciziei de instituire a sechestrului asigurător cel interesat poate face contestație in condițiile prevăzute de art. 172 Cod de procedura fiscala.
Potrivit art. 172 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. De asemenea. Conform alin. 4 al aceluiași text de lege, Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Potrivit art. 713 alin.1 C. ,, Contestația se introduce la instanța de executare., iar potrivit art. art.650 alin. 1 Cod de procedura civila ,, instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel.,,
Instanța constată însă că prin Decizia nr. 348/17.06.2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.proc.civ., iar de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, dispozițiile antemenționate au fost suspendate de drept, urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea teremenului de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Prin Legea nr.138/2014, a art.650 alin. 1 C. a dost modificat acesta prevâzând faptul ca ,, Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.,,
În cauză, Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr.7371 a fost emisa la data de 08.04.2014 iar procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile a fost emis la data de 14.04.2014. Ambele privesc bunurile debitoarei . cu sediul social in Călărași, ., județul Călărași. Prin urmare, având in vedere dispozițiile legale menționate, instanța reține ca doar Judecătoria Călărași este competenta sa soluționeze contestația impotriva acestor acte.
Pentru aceste motive, în baza art. 129 alin. 2 pct. 3 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și va declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.
Având in vedere soluția data asupra aceste excepții, instanța nu se va mai pronunța asupra celorlalte excepții invocate, urmând ca instanța competenta să le soluționeze.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta S. M. F., cu domiciliul ales în sector 1, București, .. 18, ., . în contradictoriu cu pârâta A. J. A FINANTELOR PUBLICE CALARASI, cu sediul în Calarasi, .. 6-8, J. Călărași, în favoarea Judecătoriei Călărași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi,26.03.2015.
Președinte, Grefier,
I. E. L. D. M.
Judecătoria Sector 3 București
., Sector 5
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr._ și_
CĂTRE
Judecătoria Călărași
Prin prezenta vă facem cunoscut că, prin sentința civilă nr. 4121/26.03.2015, a Judecătoriei Sectorului 3 București, pronunțată în cauza cu numărul de mai sus, formulată de reclamanta S. M. F., în contradictoriu cu pârâta A. J. A FINANTELOR PUBLICE CALARASI, având ca obiect sechestru asigurător, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea dv.
Vă înaintăm alăturat dosarul nr._, care cuprinde un volum cu …. file.
Vă mulțumim!
Președinte, Grefier,
I. E. L. D. M.
← Pretenţii. Sentința nr. 4170/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Întoarcere executare. Sentința nr. 1961/2015. Judecătoria... → |
---|