Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 14777/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentinta civila nr._
Ședința publică din 29.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. E. L.
Grefier: D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S. E., în contradictoriu cu pârâții C. J. ILFOV DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, C. L. STEFANESTII DE JOS DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect aplicare amendă civilă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, a amânat pronunțarea pentru data de 29.10.2015 și a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2015 sub nr._ reclamanta S. E., în contradictoriu cu pârâții C. J. ILFOV DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, C. L. STEFANESTII DE JOS DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună punerea în aplicare a obligației prevăzută în titlul executoriu constând în sentinta civilă nr. 1657/31.03.2008, pronunțată de Tribunalul Bucuresti, în dosarul nr._ și supusă executării, fiind reprezentată de obligația celor două pârâte de a înainta propunerea de reconstituire în natură, de a valida propunerea și de a pune în posesie pe reclamantă din prezenta cauză, cu consecința eliberării acesteia a titlului de proprietate pentru suprafața de 3,36 ha teren fizic; în temeiul art. 905 NCPC a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, către reclamantă a sumei de 1000 lei, pe zi de întârziere, pentru întârzierea nejustificată în executarea obligației prevăzută în titlul executoriu, până la data executării efective a obligației ce-i incumbă celor două pârâte în virtutea titlului executoriu.
În motivare, a arătat că, la data de 31.03.2008, Tribunalul Bucuresti – Judecatoria B. a admis cererea reclamantei prin care a solicitat oblgiarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate, la înaintarea propunerii de reconstituire, la validarea propunerii și la efectuarea formalităților prealabile, cu consecința punerii în posesie și a eliberării către reclamantă a titlului de proprietate pentru suprafața de 3,36 ha teren pe raza localității Stefanestii de Jos, jud. Ilfov. Pe cale de consecință, a dispus obligarea celor două pârâte la înaintarea propunerii de reconstituire în natură, să valideze propunerea și să pună în posesie pe reclamanta din prezenta cauză, cu consecința eliberării către aceasta a titlului de proprietate pentru suprafața de 3,36 ha teren fizic. Reclamanta a procedat la înregistrarea cererii de executare silită după rămânerea irevocabilă a hotărârii. Cele două pârâte refuză în mod nejustificat să ducă îndeplinire de bunăvoie a titlului executoriu.
În drept a invocat prev. art. 902 și urm., 905 NCPC.
Reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată un set de înscrisuri.
La data de 14.09.2015 pârâta C. L. STEFANESTII DE JOS DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În apărare, a arătat că și-a îndeplinit obligatiile ce-i reveneau, iar reclamanta a fost pusă în posesie conform procesului – verbal de punere în posesie nr. 16/21.10.2013, fiind validată în anexa 6, poziția 16, iar acesta împreună cu întreaga documentație au fost transmise Comisiei Județene Ilfov, fiind înregistrată la Instituția .Prefectului sub nr. 7795/17.06.2014.
Pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept a invocat prev. art. 905 C.p.c., art. 5 din HGR nr. 890/2005.
La data de 14.09.2015 C. J. ILFOV DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În apărare a arătat că potrivit art. 5 lit. C din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, aprobat prin HG nr. 890/2005, obligația de reconstituire a dreptului de proprietate este în sarcina comisiei locale. Potrivit art. 36 din același act normativ, comisia județeană emite titlul de proprietate pe baza documentațiilor înaintate de C. Locală, care trebuie să cuprindă anexele validate, planuri parcelare, procese verbale de punere în posesie și schițele terenurilor. Propunerea din partea Comisiei Locale a fost transmisă pentru înscrierea în Anexa nr. 6, poziția nr. 16, iar titlul de proprietate să fie emis pe titularul S. E., cu suprafața de 3,36 ha, stabilindu-se și amplasamentul în extravilan, propunere analizată și aprobată în sedința Comisiei Județene Ilfov, din data de 15.01.2015, hotărâre care nu a mai fost redactată și semnată, deoarece, cu adresa nr. 2518/PC/26.02.2015 s-a solicitat punct de vedere al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietatilor, cu privire la această speță, adresă la care până în prezent nu s-a primit niciun răspuns. A mai arătat că titlul executoriu nu poate fi pus în aplicare deoarece a intervenit contractul de vânzare – cumpărare privind un bun viitor, autentificat de către BNP C. S. P. sub nr. 603/20.02.2008, încheiat între reclamantă și numita F. Akkaya. Prin urmare, aceasta din urmă va primi ca măsură reparatorie puncte, astfel cum este prevăzut în Legea nr. 165/2013.
În drept a invocat prev. art. 205 și urm. C.p.c.., Legea nr. 18/1991, republicată și ale HG nr. 890/_, a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 247/2005, a prevederilor Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, prev. art. OG nr. 22/2002.
Pârâta a depus un set de înscrisuri.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
La termenul din 15.10.2015, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes referitoare la primul capăt al cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința civila nr. 1657 din 31.03.2008 pronunțată de Judecătoria B. în dosar_, pârâtele C. J. ILFOV DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR C. L. STEFANESTII DE JOS DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR au fost obligate să înainteze propunerea de reconstituire în natură, să valideze propunerea, să pună în posesie pe reclamanta S. E. și respectiv, să elibereze acesteia titlul de proprietate pentru suprafața de 3,36 ha teren fizic.
Sentința a devenit irevocabila prin nerecurare, constituind astfel titlu executoriu.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta a solicitat, ca prim capăt de cerere, obligarea pârâtelor să pună în aplicare obligația prevăzută în sentința civilă, însă acest capăt de cerere este lipsit de interes in condițiile în care reclamanta a început deja executarea silită in temeiul sentinței civile nr. 1657 din 31.03.2008 ce constituie titlu executoriu, motiv pentru care admițând excepția lipsei de interes va respinge acest capăt de cerere ca lipsit de interes.
In ceea ce privește capătul de cerere privind aplicarea de penalități în temeiul art. 906 C. instanța reține următoarele:
La data de 14.05.2015, reclamanta a solicitat începerea executării silite in temeiul sentinței civile nr. 1657 din 31.03.2008, in privința obligațiilor pârâtelor de înaintare a propunerii de reconstituire în natură, de validare a propunerii, de punere în posesie a sa și de a elibera elibereze acesteia titlul de proprietate pentru suprafața de 3,36 ha teren fizic.
In acest sens s-a constituit dosarul de executare 6574/2015, pe rolul SCPEJ D., C. & Asociații.
La data de 19.05.2015, executorul judecătoresc a emis somația de executare, comunicată ambelor pârâte la data de 25.05.2015.
Referitor la îndeplinirea obligațiilor cuprinse in titlu executoriu, instanța constată că la data de 09.07.2014, numita Akkaya F. a solicitat pârâtei C. J. ILFOV DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR eliberarea titlului de proprietate pe numele său.
Instanța reține că prin contractul de vânzare cumpărare privind un bun viitor autentificat sub număr 603/20.02.2008 de BNP C. S. Paton ( fila 86), reclamanta a vândut numitei Akkaya F. ,, toate drepturile viitoare referitoare la imobilul teren in suprafața de 3,6 ha situat în . județul Ilfov, pentru care a depus cerere în baza Legii nr. 247/2005, terenul aparținând autorului său S. A. M., conform extrasului din Borderoul Populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din ., . județul Ilfov, întocmit conforma Recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948 eliberat sub număr_ din 01.06.2007 de Arhivele Naționale.,, Părțile au prevăzut ca transmiterea dreptului de proprietate să aibă loc la data intrării sale în patrimoniul reclamantei, fapt constatat prin titlu de proprietate sau hotărâre judecătorească definitivă .
Acest contract a fost încheiat cu aproximativ o lună înainte de pronunțarea sentinței ce constituie titlu executoriu. Prin această sentință reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului, ca efect al aplicării a Legii nr. 18/1991 .
Întrucât excede cadrului procesual, instanța nu va analiza data transmiterii a dreptului de proprietate, cu implicații asupra stabilirii calității de creditor a obligației ce face obiectul executării silite, aspecte care pot fi analizate doar in cadrul unei eventuale contestații la executare, însă va reține că pârâta C. J. ILFOV DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR s-a aflat în imposibilitate obiectiva de a valida propunerea celeilalte pârâte și de a elibera titlul de proprietate pe numele reclamantei, motiv pentru care a solicitat punctul de vedere al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în vederea aplicării corecte a prevederilor art.1 alin.3 din Legea nr.165/2013, prin adresa nr.2518/PC/26.02.2015 ( fila 54).
În ce privește obligațiile ce-i reveneau pârâtei C. L. STEFANESTII DE JOS DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, instanța reține că aceasta a pus in posesie reclamanta asupra terenului anterior începerii executării silite, sens în care emis procesul verbal de punere în posesie nr. 16/21.10.2013 ( fila 41) . Faptul că acesta nu este semnat de către reclamanta nu invalidează acest act, in condițiile în care aceasta a fost convocata la data de 18.12.2013 să semneze procesul verbal de punere în posesie. De asemenea instanța reține că pârâta C. L. a înaintat celeilalte pârâte propunerea de reconstituire în natura pe amplasamentul descris in procesul verbal de punere în posesie.
Pentru aceste motive, având în vedere ca pârâta C. L. STEFANESTII DE JOS DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR și-a îndeplinit obligațiile ce ii reveneau și ca cealaltă pârâta se aflat in imposibilitate obiectivă de a emite titlul de proprietate pe numele reclamante, instanța constată sancționarea acestora prin aplicarea de penalități în temeiul art. 906 C. nu are nici un temei legal, întrucât pârâtele nu au stat in pasivitate, neavând o conduită nediligentă.
In consecința, va respinge ca neîntemeiat al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, privind obligarea pârâtelor debitoare la plata penalităților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de interes referitoare la primul capăt al cererii de chemare în judecată.
Respinge primul capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S. E., cu domiciliul ales în sector 6, București, SG. A. G. C., CLADIREA LUJERULU, nr. 8-10, ..4-5,, în contradictoriu cu pârâții C. J. ILFOV DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR,cu sediul in - sector 3, București, ., C. L. STEFANESTII DE JOS DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în ., ., J. Ilfov ca lipsit de interes.
Respinge ca neîntemeiat al doilea capăt al cererii de chemare în judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată in ședința publica, azi 29.10.2015.
Președinte, Grefier,
I. E. L. D. M.
Red. Tech. IL/DM/06.01.2016/5ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria... → |
---|