Pretenţii. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 14595/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 27.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte - N. C.
Grefier - N. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta . REASIGURARE SA în contradictoriu cu pârâtul A. V., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.10.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub numărul de mai sus, reclamanta . REASIGURARE SA în contradictoriu cu pârâtul A. V., obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei despăgubiri civile, contravaloarea indemnizației plătite asiguratului sau – proprietarul autoturismului cu nr. B_ prin polița de asigurare cu nr._ in urma accidentului rutier din 12.11.2013, cu dobânda legala calculata de la data efectuării plații, 13.01.2014 si pana la data întocmirii acțiunii, 09.02.2015 si in continuare pana la achitarea efectiva si integrala a debitului conform cu Legea nr.13/2011,cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat ca, la data de 12.11.2013, paratul conducând autoturismul cu nr._, din culpa sa exclusiva, a cauzat un eveniment rutier in care a fost avariat autoturismul nr. B_ asigurat casco la reclamanta, astfel cum rezulta din Procesul verbal de contravenție . nr._/12.11.2013.
În urma accidentului de circulație a fost avariat autoturismul nr. B_ asigurat CASCO la reclamanta cu polița casco, iar în baza dosarului de dauna administrat a plătit despăgubirea civila potrivit extrasului de cont atașat, in cuantum de_ lei
In continuare arata ca paratul nu a făcut dovada existentei asigurării de răspundere civila autor obligatorie, dar si-a recunoscut vina in producerea accidentului.
In drept a invocat art.2210 C.civ., art.1357- art.1371 C.civ., Legea nr.13/2011.
In probațiune a solicitat înscrisuri si a depus un set de înscrisuri (F.5-52).
Cererea a fost legal timbrata(f.59).
Legal citat, paratul nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in fata instanței pentru a-si expune punctul de vedere.
In cauza, instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
La data de 14.08.2015 reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a solicitat sa se ia act de Angajamentul de plata încheiat intre parți si obligarea paratului la plata ratelor conform angajamentului.
Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanța reține, în primul rand ca, potrivit art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, actul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Pentru aceste motive, fața de data plății de către reclamanta a despăgubirilor fața de asiguratul sau - 13.01.2014- (f.43) plata fiind un act juridic când a operat și subrogarea, instanța va analiza prezenta cerere prin prisma dispozițiilor legale ale art. 2210 NCC privind subrogarea cu reținerea însăși a dispozițiilor art.117 din Legea nr. 71/2011conform cărora creanța transmisa prin subrogație intervenită după data intrării în vigoare a Codului civil își păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data nașterii creanței și ale art. 103 din Legea nr.71/2011 conform cărora obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale (licite sau ilicite) sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii sau, după caz, a săvârșirii lor și, prin urmare, fața de data producerii accidentului auto și a pagubei in patrimoniul asiguratului care face obiectul prezentei cauze (12.11.2013), va reține și aplicabilitatea prev. art. 1349, 1357 NCC privind răspunderea delictuală.
Potrivit art.2210 NCC, in limitele indemnizație plătite, asigurătorul este subrogate în toate drepturile asiguratului împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
În cauză, instanța reține că reclamanta a facut dovada tuturor elementelor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, in condițiile în care, în fapt, în data de 12.11.2013, conducând autoturismul cu nr._ ( pentru care nu avea încheiata polița RCA valabila), din culpa sa exclusiva, a cauzat un eveniment rutier in care a fost avariat autoturismul nr. B_ asigurat casco la reclamanta, astfel cum rezulta din Procesul verbal de contravenție . nr._/12.11.2013 (f.15).
În urma accidentului de circulație a fost avariat autoturismul cu nr. B_ asigurat CASCO la reclamanta si ca urmare a constituirii dosarului de dauna, reclamanta a plătit asiguratului despăgubirea civila potrivit extrasului de cont din 13.01.2014- (f.43).
De asemenea, instanța are in vedere si precizarea depusa de reclamanta la data de 14.08.2015 precum si dispozițiile art.436 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii, iar dacă recunoașterea este parțială, judecata va continua cu privire la pretențiile rămase nerecunoscute, instanța urmând a pronunța o nouă hotărâre asupra acestora.
Având în vedere că debitul nu a fost achitat către pârât, care a nu contestat sub nici o forma acest debit, reținând principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita, principiu in temeiul căruia autorul prejudiciului este obligat sa acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar si beneficiul nerealizat (lucrum cessans), decurgând din art. 1385 C.civ. precum si Angajamentul de plata încheiat intre parți (f.67), instanta va admite cererea și va obliga paratul la plata către reclamanta a sumei de_,95 lei, despăgubiri civile in condițiile stabilite in Angajamentul de plata încheiat intre parți, conținutul acestuia făcând parte din dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta . REASIGURARE SA, J40/_/19.09.2007, CUI_, cu sediul în București, ., nr. 15, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul A. V., CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 3.
Obliga paratul la plata către reclamanta a sumei de_,95 lei, despăgubiri civile in condițiile stabilite in Angajamentul de plata încheiat intre parți și având următorul conținut: „Subsemnatul A. V. - cu domiciliul in București, . A, sector 33, CNP_, posesor CI . nr._- in calitate de debitor in dosarul de dauna nr._ in valoare de 11.312,95 lei, IMI IAU ANGAJAMENTUL DE A PLAȚI ACEASTA SUMA SOCIETĂȚII G. R. in 16 rate dupa cum urmează:
2.000 lei reprezentând debit scadent la data de 15.07.2015
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.08.2015
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.09.2015
352,52 ei reprezentând debit scadent la data de 15.10.2015
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.11.2015
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.12.2015
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.01.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.02.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.03.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.04.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.05.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.06.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.07.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.08.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.09.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.10.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.11.2016
352,52 ei reprezentând debit scadent la data de 15.12.2016
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.01.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.02.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.03.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.04.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.05.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.06.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.07.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.08.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.09.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.10.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.11.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.12.2017
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.01.2018
352,52 lei reprezentând debit scadent la data de 15.01.2018
Mi s-a adus la cunoștința si sunt de acord ca, in cazul neachitării debitului conform angajamentului luat, societatea G. ROMÂNIA sa recupereze pe cale judecătoreasca debitul ce-l datorez, urmând sa suport in acest caz penalități de 0,5% pe zi de întârziere, inclusiv cheltuielile de judecata si cheltuielile de punere in executare silita.
Plata ratelor se va face la banca in contul RO40BRDE450SV_ deschis la BRD. Creditor, . consilier juridic, V. P., Semnătura S.S.; Debitor, A. V., Semnătura S.S.”
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.1015.
Președinte Grefier
N. C. N. D.
C.N./D.N.
4EX./12.11.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2015.... → |
---|