Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 03-12-2015, Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 17351/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
Ședința din camera de consiliu din 03.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. A.
Grefier: C. N.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâții N. M. M. și N. D. E., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procedura este legal îndeplinită fiind făcută dovada afișării notificării de ridicare a citației de la sediul primăriei și fiind depășit termenul de ridicare, respectiv citare (filele 39-42).
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a instanței.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta . a solicitat obligarea pârâților N. M. M. și N. D. E., în procedura cerere valoare redusă, la plata sumei de 4280 de lei, precum și la plata dobânzii legale de 0,1% pe zi de întârziere, de la data scadenței (02.05.2014) până la achitarea debitului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de prestări servicii privind activitatea de realizare a analizelor medicale în vederea stocării în condiții de criogenie a celulelor stem nr. 2886B/23.04.2013 a prestat către pârâți servicii de testare și analiză a sângelui colectat din țesutul ombilical al copilului și a sângelui periferic al mamei și serviciile de testare și analiză a țesutului ombilical al copilului. În derularea contractului în cauză, a emis factură.
Având în vedere că și-a îndeplinit obligațiile contractuale în totalitate, conform înscrisurilor anexate, pârâții datorează suma de 4280 de lei, ce rezultă din facturi, plus penalități de întârziere.
În drept, s-a invocat dispozițiile art. 1270 cod civil raportat la art. 1470 Cod civil, art. 1516 Cod civil.
Analizând excepția necompetenței teritoriale, instanța reține că in speță sunt incidente prevederile art. 1015 NCPC conform cărora dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1014 alin.1 creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului în primă instanță. Raportat la dispozițiile art. 94 alin. 1lit. j NCPC competenta materială aparține judecătoriei, iar din perspectiva competenței teritoriale este aplicabil art. 121 NCPC conform căruia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, creditoarea este o societate comercială deci un profesionist, iar debitorii sunt persoane fizice care au încheiat contractul de prestări servicii în scopuri din afara activității comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale, având astfel calitatea de consumatori conform art. 2 Legea nr. 193/2000.
Instanța apreciază că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 12 din contractul încheiat intre părți potrivit cărora in cazul in care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor de la sediul reclamantei, în condițiile în care, potrivit art. 126 alin. 2 raportat la art. 121 NCPC, in litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor precum și in alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente in condițiile prevăzute la alin. 1 numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice conventie contrară este considerată nescrisă. In speță, clauza prevăzută la art. 12 a fost inserată in cuprinsul contractului încheiat intre părți, deci înainte de nașterea dreptului la despăgubire, astfel încât această clauză este considerată de prezenta instanță ca fiind nescrisă.
Pentru aceste motive, față de faptul că domiciliul debitorilor –consumatori este in Slatina, in temeiul art. 132 alin. 3 raportat la art. 121 NCPC, instanța va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti si va declina competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Slatina.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetentei teritoriale a instanței.
Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta . SRL (J_, CUI_) cu sediul în București, ., .. 1, sectorul 3 și cu sediul ales la Cabinet de Avocat B. G.-V., în București, .. 46, sectorul 5, în contradictoriu cu pârâții N. M. M. (CNP_) și N. D. E. (CNP_), ambii cu domiciliul în Slatina, ., ., ., județul O., în favoarea Judecătoriei Slatina.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. A. C. N.
DA/DA/5ex/18.12.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|