Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 6361/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6361/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 6361/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Secția Civila

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6361

Ședința publică din data de 08.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: SILVIA LEANCĂ

Grefier: M. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimatul F. G..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.04.2015 și ulterior la 08.05.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 10.10.2014 cu numărul_, contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR a solicitat, în contradictoriu cu intimatul F. G., suspendarea executării silite în dosarul nr. 148/2014 al S. D., C. & ASOCIAȚII, anularea executării silite dispusă în dosarul nr. 148/2014 și restabilirea situației anterioare punerii in executare a Hotărârii nr. 1610/25.02.2013 prin întoarcerea executării silite.

În motivare, în esență, contestatoarea a arătat că executorul judecătoresc a depășit limitele Încheierii din data de 25.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2014 privind încuviințarea executării silite.

S-a arătat că instanța de executare a încuviințat executarea silită a contestatoarei până la concurența sumei de 21.409,74 lei la care se adaugă cheltuieli de executare, fără a se încuviința executarea silită și cu privire la actualizarea despăgubirilor.

Contestatoarea a indicat că tranșa a II-a din creanța invocată nu este exigibilă, astfel că procedura de executare silită a fost pornită în mod nelegal.

În acest sens au fost invocate disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, fiind redate dispozițiile legale.

Astfel, având in vedere că Hotărârea nr. 1610/2013 a fost emisă la data de 25.02.2013 și data limită până la care contestatoarea poate dispune plata tranșei II este 25.02.2015.

Referitor la tranșa I, s-a invocat că potrivit disp. art. 18 alin.5 din HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2009. Dispoziția legală la care se face referire utilizează sintagmele „ in funcție de disponibilitățile bănești” sau „ in limita sumelor aprobate anual cu această destinație in bugetul de stat”, fiind reglementat cazul in care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.

S-a arătat că această interpretare este singura in măsură a da valoare prevederilor legale stipulate la art. 22 alin.1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, in detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.

Referitor la modalitatea de actualizare, contestatoarea a redat disp. art. 18 alin.6 din HG nr. 1120/2006.

Contestatoarea a arătat că trebuie avut în vedere că în data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 10/2014, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 .

Contestatoarea a solicitat exonerarea de la plata onorariului de avocat in cuantum de 100 lei, solicitat pentru îndeplinirea formalităților de executare.

S-a arătat că prin poprirea înființată cu nerespectarea dispozițiilor menționate ale OG nr. 22/2002, care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

În drept, au fost invocate dips. art. 711 și urm. C.proc.civ, Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006, OUG nr. 10/2014.

La data de 22.01.2015 a fost depusă copia dosarului de executare, f. 50-90.

La data de 26.01.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, în esență, s-a arătat că Statul Român și-a asumat încă de acum 65 de ani prin tratate internaționale obligația despăgubirii cetățenilor care au fost obligați să-și abandoneze bunurile în Basarabia.

Hotărârea Comisiei de Lege 290/2003 este un act administrativ în sensul disp. art. 2 alin.1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ceea ce îi conferă caracter executoriu de drept.

S-a arătat că prin emiterea hotărârii i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri, intimatul devenind titularul unui drept de creanță și in lumina jurisprudenței CEDO a dobândit un „bun” in sensul art. 1 Protocolul adițional la Convenție.

Intimatul a invocat în susținerea respingerii contestației la executare soluțiile pronunțate de CEDO în cauzele împotriva României.

Prin Sentința nr. 1216/26.01.2015, Judecătoria Sectorului 1 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la data de 04.03.2015.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1610/25.02.2013 a Comisiei Județene pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 256.916,92 lei în beneficiul intimatului și a celorlalți moștenitori ai autorilor L. A. și E..

La data de 16.01.2014, intimatul F. G. a formulat cerere de executare silită, fiind format dosarul de executare nr. 148/2014 al S. D., C. & ASOCIAȚII .

Prin cererea de executare silită s-a solicita executarea contestatoarei pentru suma 21.409,74 lei, cu titlu de despăgubire, (sumă ce reprezintă cota creditorului de 1/3 din cota-parte totală de ¼ din suma de 256.916,92 lei), suma ce va fi actualizată cu rata inflației.

Prin Încheierea din 25.09.2014 a Judecătoriei sectorului 1 pronunțată în dosarul nr._/299/2014 a fost încuviințată executarea silită cu privire la executarea silită a sumei de 21.409,74 lei și a cheltuielilor de executare.

Prin Încheierea din data de 03.10.2014, executorul judecătoresc a procedat la actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum pentru perioada decembrie 2013- august 2014, f. 62 dosar declinat.

La aceiași dată a fost întocmită și somația și adresa de înființare a popririi.

În cadrul dosarului de executare au fost efectuate acte de executare în vederea recuperării debitului prin poprirea conturilor debitoarei.

Conform art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Cu privire la termenul in care contestatoarea avea obligația de a plăti suma stabilită cu titlu de despăgubiri se vor avea in vedere disp. art. 18 alin.5 din HG nr, 1120/2006 (dispoziții invocate de însăși contestatoare), potrivit cărora „ Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:

a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;

b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;

c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.”

În raport de dispozițiile legale mai sus redate, și emiterea titlului executoriu la data de 25.02.2013, se va reține că la data formulării cererii de executare silită -16.01.2014, era exigibilă doar obligația de plată a sumei ce reprezintă tranșa I, de 40% din despăgubirea de 21.409,74 lei.

Deși cea de a doua tranșă de 60% devenea exigibilă doar începând cu 01.01.2015, executarea silită a fost demarată și au fost efectuate acte de executare și cu privire la recuperarea acestei sume (în valoare de 12.845,84 lei).

Față de cele de mai sus, se va reține că pentru o parte din suma ce a făcut obiectul executării silite, la data formulării cererii de executare silite intimatul nu deținea o creanță exigibilă.

Prin urmare se va reține că pentru suma de 12.845,84 lei cu titlu de debit principal și care reprezintă tranșa a II-a, de 60%, din valoarea despăgubirilor de 21.409,74 lei, executarea silită a fost efectuată cu nesocotirea disp. art. 662 C.proc. civ, ceea ce atrage sancțiunea nulității prevăzute de art. 703 C.proc.civ.

În ce privește susținerile intimatului, în cauză nu se contestă caracterul de titlu executoriu al Hotărârii nr. 1610/25.02.2013 a Comisiei Județene pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, însă executarea drepturilor acordate prin acest titlu este supusă unor dispoziții legale ce trebuie respectate.

D. fiind că instanța a reținut mai sus că intimatul nu avea dreptul de a proceda la executarea silită a sumei de 12.845,84 lei, în mod evident, nu se poate considera că debitoarea-contestatoare ar avea obligația de a plăti nici actualizarea cu rata inflației a acestei sumei și nici a onorariului executorului judecătoresc calculat în raport de această valoare.

Prin urmare, pentru considerentele de mai sus, instanța va anula în parte executarea silita ce face obiectul dosarului de executare nr. 148/2014 al S. D., C. & Asociații, în ce privește executarea silită: a sumei de 12.845,84 lei cu titlu de debit principal și care reprezintă tranșa a II-a, de 60%, din valoarea despăgubirilor de 21.409,74 lei; a actualizării celei de a doua tranșe și a onorariului de executor calculat la valoarea celei de a doua tranșe, și va anula în parte Somația din data de 03.10.2014 și Încheierea din 03.10.2014 în ce privește executarea silită: a sumei de 12.845,84 lei cu titlu de debit principal și care reprezintă tranșa a II-a, de 60%, din valoarea despăgubirilor de 21.409,74 lei; a actualizării celei de a doua tranșe și a onorariului de executor calculat la valoarea celei de a doua tranșe.

În ce privește executarea silită a sumei ce reprezintă 40% din valoarea despăgubirii din suma de 21.409,74 lei, se va reține ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate de către contestatoare.

Astfel, se va reține că dreptul de a i se plăti prima tranșă de 40% devenise exigibil la data formulării cererii de executare silită.

Faptul că intimatul a apelat la executarea silită a creanței nu poate fi considerată a fi o cauză care ducă la perturbarea activității contestatoarei de plata a despăgubirilor, ci este un efect al conduitei contestatoarei, respectiv a neexecutării la termen a obligației de plată a celor două tranșe către intimat.

In legătură cu al doilea motiv al contestației, și in raport și de interpretarea dată de către contestatoare disp. art. 18 alin.5 din HG nr. 1120/2006, instanța retine ca statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie obligațiile pe care le au in calitate de debitori. Instanța retine ca intimatului nu i se poate pretinde sa aștepte o perioada de timp nerezonabila pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite, iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a despăgubi toate persoanele indreptatite chiar in temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare.

În ce privește criticile aduse de către contestatoare prin prisma disp. OG nr. 22/2001, acestea sunt neîntemeiate, și urmează a se reține cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ș. împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei și anume că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.

Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.

În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.

In concluzie, constatand ca petenta nu a facut dovada unor situații obiective de natura a justifica neachitarea platilor cuvenite intimatului, ca acesta detine un „bun” in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventie, iar imposibilitatea de a obtine executarea creanței ce reprezintă 40% din totalul despăgubirilor, recunoscute încă din anul 2013 constituie o ingerința in dreptul lor la respectarea bunurilor.

Legat de modul in care a fost actualizat debitul ce reprezintă 40% din totalul despăgubirilor, contestatoarea doar a invocat incidența disp. art. 18 alin.6 din HG nr.1120/2006, fără a invoca în concret vreun motiv de anulare a actului de executare-Incheiere de actualizare a creanței, motiv care să poată fi analizat de către instanță pe calea contestației la executare.

În ce privește indicarea în cererea de chemare în judecată a faptului că în data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 10/2014, fără a se indica și vreun motiv de contestație la executare nu impune instanțe a efectua o analiza din perspectiva acestei dispoziții legale. Totuși, se va reține că acest act normativ nu reglementează modul de recuperare a despăgubirilor în cadrul procedurii de executare silită, și deci nu poate fi aplicabil în cauză.

În ce privește criticile aduse cuantumului onorariului de avocat de 100 lei, ținând seama de munca avocatului în faza executării silite, care nu poate fi redusă numai la formularea de cereri, trebuie avută în vedere consultanța juridică specifică acestei faze a procesului civil - privind alegerea modalității de executare, competența executorului judecătoresc, caracterul executoriu al hotărârii, demararea procedurii de executare prin reprezentarea clientului în fața executorului judecătoresc la momentul formulării cererii, la cel al distribuirii sumelor rezultate din executare.

În concluzie, în ce privește cuantumul onorariului de avocat nu se poate reține că acesta este disproporționat față de valoarea pricinii și a muncii depuse de avocat, apreciindu-se că, partea din cheltuielile de judecată reprezentată de onorariu avocat este legală și justificată, și este datorată de către contestatoarea-debitoare în temeiul art. 669 C.proc.civ.

Instanța urmează a respinge ca neîntemeiată contestația la executare în raport de cererea de reducere semnificativă a onorariului de avocat.

Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite sunt incidente disp. art. 722 C.proc.civ, dat fiind că instanța urmează a anula in parte executarea silită.

Potrivit disp. art. 722 alin. 1 C.proc.civ, „În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.”

Față de cele de mai sus, instanța urmează a dispune întoarcerea executării silite prin restituirea de către intimat, în favoarea contestatoarei a sumei de 12.845,84 lei cu titlu de debit principal și care reprezintă tranșa a II-a, de 60%, din valoarea despăgubirilor de 21.409,74 lei; a actualizării celei de a doua tranșe și a onorariului de executor calculat la valoarea celei de a doua tranșe.

In ce priveste cererea de suspendare a executarii, pana la solutionarea contestatiei, aceasta va fi respinsa ca ramasa fara obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREAPROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202, CUI:_, în contradictoriu cu intimatul F. G. (CNP:_), cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 2, Calea Moșilor, la av. Z. O. N..

Anulează în parte executarea silita ce face obiectul dosarului de executare nr. 148/2014 al S. D., C. & Asociații, în ce privește executarea silită: a sumei de 12.845,84 lei cu titlu de debit principal și care reprezintă tranșa a II-a, de 60%, din valoarea despăgubirilor de 21.409,74 lei; a actualizării celei de a doua tranșe și a onorariului de executor calculat la valoarea celei de a doua tranșe.

Anulează în parte Somația din data de 03.10.2014 și Încheierea din 03.10.2014 în ce privește executarea silită: a sumei de 12.845,84 lei cu titlu de debit principal și care reprezintă tranșa a II-a, de 60%, din valoarea despăgubirilor de 21.409,74 lei; a actualizării celei de a doua tranșe și a onorariului de executor calculat la valoarea celei de a doua tranșe.

Dispune întoarcerea executării silite prin restituirea de către intimat, în favoarea contestatoarei a sumei de 12.845,84 lei cu titlu de debit principal și care reprezintă tranșa a II-a, de 60%, din valoarea despăgubirilor de 21.409,74 lei; a actualizării celei de a doua tranșe și a onorariului de executor calculat la valoarea celei de a doua tranșe.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Respinge in rest acțiunea ca neîntemeiată.

Cu apel in 10 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțata în ședință publică, azi 08.05.2015.

P., Grefier,

S. L. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 6361/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI