Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2881/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2881/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 2881/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr. 2881/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 02.03.2015
Instanta constituita din:
P.: M. A.
Grefier: C. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE P. . pârâtii C. C. V. si C. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reclamanta prin avocat și presedinte, paratii personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Reclamanta, prin avocat, depune cerere modificatoare prin care actualizeaza pretentiile.
Paratii, personal, legitimati de catre instanta, arata ca sunt de acord cu cererea modificatoare depusa de reclamanta la acest termen.
Constatand cauza în stare de judecata, instanta acordă cuvantul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Reclamanta, prin avocat, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata și modificata, obligarea paratilot la plata cotelor de intretinere, a penalitatilor de intarziere, cu cheltuieli de judecata reprezentand onorariul pentru avocat și onorariul pentru mediator.
Paratii, personal, arata ca sunt de acord cu plata.
Instanța, socotindu-se lămurită, în baza art. 394 C.p.c. declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea de valoare redusa înregistrată la aceasta instanță la data de 21.08.2014, astfel cum a fost modificata la termenul din 02.03.2015, reclamanta A. DE P. . în contradictoriu pârâtii C. C. V. si C. M. obligarea acestora la plata sumei de 8365,19 lei - cote intretinere august 2011-decembrie 2014 precum si la 5749,49 lei- penalitati de intarziere calculate pana la data de 01.02.2015, precum si in continuare penalitati de intarziere de 0,2 % calculate la debitul principal pana la plata integrala, cu cheltuieli de judecata.
În motivare a arătat că paratii sunt proprietarii . sector 3, București, .. 22, . august 2011 paratii nu si-au mai achitat cotele de contributie la cheltuielile Asociatiei aferente imobilului al carui proprietari sunt. Acestia nu au contestat niciodata listele de intretinere afisate lunar la avizierul Asociatiei, iar la data de 16.12.2013 intre parti s-a incheiat un acord de mediere prin care paratii se obligau sa achite cotele de intretinere restante la acea data, penalitatile aferente si onorariul mediatorului in doua transe, dar acestia nu si-au respectat obligatiile asumate.
În drept, legea 230/2007.
Pârâtii nu au depus formularul de raspuns . Prezenti in instanta, nu au contestat debitul solicitat.
Analizând inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Pârâtii sunt proprietarii apartamentului . sector 3, București, .. 22, . nu este contestat de acestia. În perioada august 2011-decembrie 2014 pârâtii au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere în cuantum de 8365,19 lei astfel cum reiese din extrasul de cont si listele de plată aflate la dosarul cauzei. Aceste restanțe au atras aplicarea unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere.
Conform art. 50 din Legea nr. 230/2007 asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
De asemenea, cu privire la acest aspect, instanța are în vedere disp. art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 permite asociației să aplice penalități de întârziere în cuantum de maxim 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, penalități ce pot fi aplicate numai după o perioadă de 30 de zile după termenul stabilit pentru plată, fără a putea depăși suma pentru care au fost aplicate. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că termenul de plată a cotelor de contribuție, afișate pe lista lunară de plată, este de maxim 20 zile calendaristice. Aplicând aceste dispoziții în cauză, instanța constată că penalitățile de întârziere calculate în sarcina pârâtilor sunt legale.
Cuantumul procentual al penalităților de întârziere a fost menționate și în hotărârea adunării generale a proprietarilor (potrivit proces-verbal nr. 120 din 06.03.2010). Modul de calcul rezulta din centralizatorul depus la fila 52.
Având în vedere considerentele expuse anterior, instanța constată cererea reclamantei întemeiată, urmând a o admite și a obliga pârâtii sa plateasca reclamantei suma de 8365,19 lei - cote intretinere august 2011-decembrie 2014, suma de 5749,49 lei- penalitati de intarziere calculate pana la data de 01.02.2015, precum si in continuare penalitati de intarziere de 0,2 % calculate la debitul principal pana la plata integrala .
Văzând dispozițiile art. 453 alin.1 și art. 1031 alin. 1 cod proc civ, instanța urmează să oblige pârâtii la 1350 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta (onorariu avocat si mediator).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea modificata privind pe reclamant A. DE P. BLOC 24C, C._, cu sediul ales in sector 5, București, I. BAIULESCU, nr. 41și pe pârâtii C. C. V., CNP_ si C. M., CNP_, ambii parati cu domiciliul in sector 3, București, B. N., nr. 22, ..
Obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 8365,19 lei - cote intretinere august 2011-decembrie 2014, suma de 5749,49 lei- penalitati de intarziere calculate pana la data de 01.02.2015, precum si in continuare penalitati de intarziere de 0,2 % calculate la debitul principal pana la plata integrala .
Obliga paratii la 1350 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Data in Camera de Consiliu si pronunțată în ședință publică astăzi, 02.03.2015.
P., GREFIER,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2893/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2825/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|