Contestaţie la executare. Sentința nr. 2834/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2834/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 2834/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2834
Ședința publică din data de 02.03.2015
Instanța constituită din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații S. S. și S. C. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații, prin apărător, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind contestatoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu dispozițiile art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța își verifică din oficiu competența și prin raportare la art. 650 NCPC constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Intimații, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC și 237 pct. 7 NCPC, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, după care, nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat, în baza art. 392 Noul Cod de procedură civilă, instanța declară cercetarea judecătorească închisă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Intimații, prin apărător, solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, depunând la dosarul cauzei în acest sens dovada achitării onorariului de avocat.
Arată că executorul a efectuat calculul actualizării sumei pentru perioada mai 2013 - mai 2014, solicitată chiar de către creditori, și care se recuperează în baza aceleiași încheieri de încuviințare, astfel că s-a respectat termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002. Mai arată că s-a formulat de către A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR contestație doar privind cheltuielile de executare, stabilite de către executorul judecătoresc în cuantum de 493,88 lei, restul sumei reprezentând actualizarea. Mai mult, învederează că suma de 1.976,83 lei a fost recuperată și eliberată către creditori la data de 19.12.2014.
Instanța, socotindu-se lămurită, în baza art. 394 din N.C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 30.09.2014, sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimații S. S. și S. C. M. a solicitat anularea încheierii din 15.09.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare silită și a executării silite dispuse în baza acestuia, suspendarea executării silite a tuturor actelor de executare silită dispuse în baza procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 15.09.2014.
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 15.09.2014 a fost înștiințată că are de achitat creditorilor suma de 1976,83 lei, reprezentând actualizarea sumei de 221.337 lei pe perioada mai 2013-mai 2014.
În opinia contestatoarei, B. M. D. a încălcat prevederile OG nr. 22/2002, respectiv cu încălcarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2. Astfel, poprirea a fost înființată cu nerespectarea dispozițiilor OG nr.22/2002, care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. In procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice, această fază procesuală are un conținut atipic, derogator de la dreptul comun care îl reprezintă normele Codului de procedură civilă. Or, art.2 prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Contestatoarea a mai arătat că, la data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 10/2014, iar potrivit art. 2, se suspendă pe o perioadă de 6 luni plata voluntară a despăgubirilor.
În ceea ce privește încheierea de actualizare, a susținut că aceasta trebuia să țină seama de prevederile art. 18 alin.6 din HG nr.1120/2006.
În drept, art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr.290/2003, HG nr.1120/2006.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri (filele 7-15).
La solicitarea instanței, B. M. D. au depus la dosar copii certificate de pe actele ce compun dosarul de executare nr. 25/2013 (filele 24-129).
La data de 27.01.2015, intimații au formulat întâmpinare (filele 130-131), prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În esență intimații creditori au arătat că prin încheierea din 08.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București s-a admis cererea de încuviințare a executării silite astfel că executorul a început procedura de executare cu privire la recuperarea creanței compusă din suma de 221.337 lei, actualizarea sumei și cheltuieli de executare.
În ceea ce privește OG nr. 22/2002, au arătat că, au fost respectate dispozițiile art.2 din OG nr.22/2002 care prevăd termenul de 6 luni în care instituția este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, dar debitoarea cu rea voință, nu a luat aceste măsuri, nefăcând dovada în acest sens.
Cu privire la actualizarea creanței au susținut că prin procesul-verbal emis în 15.09.2014 s-a dispus efectuarea calculului actualizării sumei de 221.337 lei, pentru perioada februarie 2013-mai 2014, rezultând suma de 1482,95 lei, la care au fost adăugate cheltuieli de executare în cuantum de 493,88 lei.
Au susținut că executarea silită respectă dispozițiile legale în vigoare și aplicabile în speță.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 65/10.04.2008 emisă de Instituția Prefectului-Județul B.-Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 (filele 26,27), au fost acordate intimaților compensații bănești în cuantum de 221.337 lei. Potrivit anexei la această hotărâre, suma urma a fi eșalonată conform prevederilor HG nr.1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003..
Prin comunicarea adresată intimaților s-a arătat că plata sumei se va face în 2 tranșe, prima tranșă de 40% în anul în curs, iar diferența de 60% în cursul anului următor.
Prin cererea formulată de intimați și înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc M. D. la data de 28.02.2013, s-a solicitat executarea silită pentru suma totală reprezentând despăgubiri, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației (indicele de creștere a prețurilor de consum) începând cu data emiterii hotărârii. Prin încheierea din 28.02.2013, executorul a dispus înregistrarea cererii, fiind format dosarul nr. 25/2013 (fila 33), a fost încuviințată executarea silită (fila 37), iar la cererea executorului, INS a comunicat indicele lunar al prețurilor de consum (fila 35), în urma căruia, la data de 10.04.2013, executorul a actualizat creanța, de la data emiterii titlului până în februarie 2013 (fila 38), la data de 15.09.2014 fiind stabilit și cuantumul cheltuielilor de executare (fila 38).
Pentru debitul principal și cheltuielile de executare a fost emisă contestatoarei somația nr. 25/10.04.2013 (fila 36), s-a dispus înființarea popririi, măsură despre care a fost înștiințată și contestatoarea (fila 94), înființarea popririi fiind confirmată (fila 102).
Potrivit art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
În cauza de față, instanța constată că se solicită de către contestatoare anularea executării silite din dosarul de executare nr. 25/2013 pentru următoarele motive:
- încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, fiind necesar ca sumele să fie aprobate prin bugetul instituției,
- nerespectarea termenului de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, reglementat de art. 2 din O.G. nr. 22/2002
- publicarea OUG nr. 10/2014.
- actualizarea creanței fiind făcută fără nerespectarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/ 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța constată că, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Prin urmare, procedura de executare este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația comunicată prin executorul judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 din Codul de procedură civilă, rezultă că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale reglementează în favoarea creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în situația în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Însă, beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, și art. 20 alin. 2, care prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, dispoziții care atrag prioritatea, în soluționarea cauzei de față, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Pe de altă parte, nu pot fi reținute susținerile contestatoarei în sensul că este necesar ca sumele datorate conform titlului executoriu din cauză să fie aprobate în buget, întrucât același text de lege, art. 2 din O.G. nr. 22/2002, prevede obligația pentru debitoare de a întreprinde demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, fără ca necuprinderea sumelor în buget să constituie o cauză de exonerare sau de amânare de la plată. Odată pronunțat un titlu executoriu în contra sa, debitoarea avea obligația să îl aducă la îndeplinire inclusiv prin organizarea bugetului în mod corespunzător. În niciun caz lipsa sa de diligență și propriile inacțiuni nu justifică anularea unei executări silite.
O interpretare corectă a dispozițiilor OG nr. 22/2002 invocată de contestatoare ar determina orice instituție publică să comunice executorului lipsa fondurilor, dacă se află în această situație, atașând dovezi că a întreprins demersurile necesare în vederea executării obligațiilor în termen de 6 luni. În speță debitoarea nu a făcut aceste dovezi, ori nicio normă legală nu dă dreptul debitorului, indiferent de persoana acestuia, să-și îndeplinească obligațiile de plată dacă și când va avea bani.
Astfel, invocarea nerespectării unui termen de 6 luni întemeiat pe interpretarea dispozițiilor din OG nr. 22/2002, în condițiile în care cererea de executare s-a făcut după 5 ani de la scadența primei tranșe (timp în care contestatoarea ar fi avut posibilitatea să execute voluntar, cu bună credință și celeritate obligațiile asumate), reprezintă o ingerință în drepturile creditorilor săi, iar dacă instanța ar primi asemenea apărări, s-ar ajunge chiar la încălcarea acestor drepturi garantate prin Convenția EDO.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare C.E.D.O.) a statuat în hotărârea pronunțată în cauza Ș. contra României din 24.03.2005 că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece, în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli, se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Contestatoarea a susținut că ar fi trebuit respectat în mod obligatoriu termenul de 6 luni, însă nu a comunicat executorului, în urma primirii somației, nici că s-ar afla în situația prevăzută de ordonanță, nici demersurile întreprinse pentru obținerea de fonduri, De altfel, cum s-a arătat, termenul de 6 luni nu este un termen suspensiv de drept, ci el este dublu condiționat, de neexistența fondurilor (care nu se confundă cu criza economică) și de demersurile întreprinse pentru obținerea acestor fonduri.
Pe de altă parte instanța constată că titlul executoriu este din 2008, ori de la scadență au trecut mai mult de 5 ani (și nu doar 6 luni pretinse de contestatoare), timp în care ANRP, față de creditorii săi din cauza de față, a rămas în pasivitate, inclusiv la primirea somației, comunicând direct instanței că nu poate executa obligațiile, la circa 6 ani de la emiterea titlului.
C.E.D.O. a arătat că administrația (instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea europeană a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta, pe parcursul unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, CE.D.O. a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
Totodată, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului
Contestatoarea a susținut că prin OUG nr. 10/2014 s-a suspendat plata voluntară a sumelor datorate în temeiul Legii nr. 290/2003. Instanța reține că OUG nr. 10/2014, cum a arătat și contestatoarea prin cerere, vizează plățile voluntare, ori de la data emiteri titlului, 10.04.2008, respectiv de la scadență, pentru prima tranșă anul 2008, pentru cea de-a doua 2009, până la data formulării cererii de executare silită au trecut mai mult de 5 ani, astfel că invocarea prevederilor OUG nr. 10/2014 pentru a pretinde că plata voluntară este suspendată nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât aceasta se invocă în cadrul unei executări silite care deși nu exclude executarea voluntară, aceasta presupune începerea unei noi faze a procesului civil, faza executării. Până la formularea cererii de executare silită, contestatoarea a avut un termen rezonabil pentru executarea voluntară a obligațiilor.
Ori, deși pe toată perioada executării silite, debitorul poate să-și execute obligațiile „voluntar”, ulterior formulării unei cereri de executare silită se intră într-o nouă fază a procesului civil, aceea a executării silite, fără a se putea afirma că debitorul face o plată propriu-zis voluntară, întrucât aceasta este ulterioară emiteri somației ori a adresei de înființare a popririi. În aceste condiții, având în vedere că în speță se analizează actele de executare emise în cadrul executării silite, dispoziția de suspendare a plăților voluntare din OUG nr. 10/2014 nu are aplicabilitate în speță, acest act normativ neavând efect asupra executărilor silite și nu se poate reține că la circa 5 ani de la scadența primei tranșe, contestatoarea este în drept să invoce că este în termen pentru executarea voluntară.
În ceea ce privește actualizarea creanței, din actele dosarului de executare (fila 38) rezultă că actualizarea creanței s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, potrivit textelor invocate chiar de contestatoare, executorul ținând seama și de dispozițiile Deciziei nr. XXI/2007 pronunțată în recursul în interesul legii promovat pe acest aspect, de Înalta Curte de Casație și Justiție, actualizarea fiind făcută pe toată perioada, de la emiterea titlului, până în februarie 2013, ori, potrivit Deciziei XXI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, actualizarea se face de la data emiterii titlului, până la data plății efective.
În aceste condiții, reținând că, în speță, creditorii dețin un titlu executoriu contra statului încă din 2008, că au fost nevoiți să se adreseze executorului judecătoresc pentru satisfacerea creanței lor, la circa 5 ani de la emitere, având în vedere pasivitatea contestatoarei, văzând și considerentele Curții constituționale expuse anterior, iar pe de altă parte faptul că executarea silită se desfășoară potrivit dispozițiilor legale în materie, neexistând niciun motiv de nulitate, în temeiul art. 711 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatoare ca neîntemeiată.
Art. 718 din codul de procedură civilă statuează că până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel, asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, pronunțându-se prin încheiere, care poate fi atacată numai cu apel, în mod separat. Totuși, în ipoteza în care se rămâne în pronunțare, la același termen de judecată, atât cu privire la contestația la executare, cât și cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța va pronunța o sentință, supusă apelului, conform art. 717 din Codul de procedură civilă.
În acest sens, instanța reține că s-a solicitat de către contestatoare suspendarea executării silite dispuse prin dosarul de executare nr. 25/2013.
Astfel, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Potrivit dispozițiilor art.451-453 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a contestatoarei, instanța o va obliga să plătească intimatului S. S. suma de 600 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, CUI_ în contradictoriu cu intimații S. S. (CNP_) ȘI S. C. M. (CNP_), cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Budei V., cu sediul în București, .-110, ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării până la soluționarea contestației la executare, ca rămasă fără obiect.
Executorie potrivit art. 650 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 600 lei, către intimatul S. S., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică azi, 02.03.2015.
Președinte, Grefier,
R. C. L. E.-C. T.
Red.Tehnored.Jud.RCL
5 ex./22.05.2015
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pretenţii. Sentința nr. 3556/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
