Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2879/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2879/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 2879/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr. 2879/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 02.03.2015

Instanta constituita din:

P.: M. A.

Grefier: C. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant G. S. ENERGY ROMANIA SA și pe pârât H. V. E., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei faptul ca, prin Serviciul Registratura, reclamanta a depus cerere precizatoare in care arata ca cererea a rama sfara obiect.

Instanța, socotindu-se lămurită, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata la data de 27.03.2014 pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti, reclamanta . ROMANIA SA PRIN MANDATAR COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL a chemat in judecata pe paratul H. V. E. solicitand obligarea acestuia la plata sumei de 4135,54 lei c/val facturi neachitate, majorari de intarziere 189,35 lei, cu cheltuieli de judecata.

In dovedirea cererii reclamanta arata ca intre parti s-au desfasurat relatii comerciale ce au constat in furnizarea de catre reclamanta de gaze naturale catre parat; c/val gazelor naturale furznizate a fost facturata cu mai multe facturi fiscale.

În drept, au fost invocate disp. art. 1025-1032 C.proc.civ.

Pârâtul nu a depus formularul de raspuns.

In dovedirea cererii s-a administrat proba cu inscrisuri.

Din actele și lucrările dosarului, instanța constata ca părțile au incheiat contractul de furnizare gaze naturale nr._/14.11.2006 in executarea caruia reclamanta a emis facturile fiscale pentru perioada mentionata in facturile atasate cererii (filele 23-27), pentru sumă totala de 4135,54 lei.

La data de 19.01.2015, reclamanta a depus cerere precizatoare princ are arata ca paratul a achitat integral debitul solicitat prin cererea de chemare in judecata, actiunea ramanand fara obiect.

Constatand ca obligatia principala s-a stins prin plata de disp. art 1469 alin.1 c.civ, cererea va fi respinsa ca ramasa fara obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea ca ramasa fara obiect, privind pe reclamant . ROMANIA SA, CUI_, CU SEDIUL ALES LA MANDATAR COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL - sector 2, București, .. 10A și pe pârât H. V. E., CNP_, cu domiciliul in SIBIU, ., nr. 54, J. SIBIU, cu resedinta in - sector 3, București, V., nr. 164.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.Apelul se depune la Judecatoria Sector 3.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.03.2015.

P., GREFIER,

Red.: MA/CC/ ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2879/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI