Plângere contravenţională. Sentința nr. 9850/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9850/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 9850/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă nr. 9850
Ședința publică de la 14.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte – I. D.
Grefier – D. I.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul S. M. A. în contradictoriu cu intimata D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare, nu au răspuns părțile, lipsind și martorul propus de petent, J. C. I..
Procedura de citare este legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează că nu s-a îndeplinit mandatul de aducere a martorului, după care:
Instanța, având în vedere neîndeplinirea mandatului de aducere a martorului propus de petent, J. C. I., constată imposibilitatea administrării probei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată de către petent, S. M. A., în contradictoriu cu intimata, Direcția Generală a Poliției Municipiului București, s-a solicitat instanței să dispună anularea procesului-verbal ., numărul_, din data de 23.08.2014.
În susținerea cererii, petentul arată că se afla în Centrul Istoric la petrecerea de burlac a unui prieten care a intrat într-o altercație din cauza unor persoane care au încercat să îi sustragă brățara. Turbulențele produse au atras apariția agenților de poliție care au legitimat persoanele aflate în grupul din care făcea petentul, acesta din urmă neavând cartea de identitate asupra pentru a nu pierde documentul. După o perioadă de timp a apărut o persoană în civil care fără a se legitima a solicitat încătușarea petentului și a numitului J. C., aceștia fiind duși cu forța la secție unde au fost agresați verbal. La părăsirea secției de poliție petentul nu a fost înștiințat despre aplicarea unei sancțiuni.
În planul legalității, se arată că procesul-verbal nu cuprinde obiecțiunile formulate de către petentă, nu sunt menționate toate datele prevăzute de articolul 16 din Ordonanța Guvernului 2/2001, nu este menționată calitatea agentului constatator și se face uz de mărturia mincinoasă a numitei I. A..
În drept, a invocat Ordonanța Guvernului 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată arătând că procesul-verbal îndeplinește cerințele de legalitate ale articolului 17 din Ordonanța Guvernului 2/2001, fapta a fost constatată direct de către agentul constatator astfel încât simpla negare a petentului nu este suficientă pentru a produce exonerarea de răspundere contravențională.
Probatoriul administrat în cauză este alcătuit din înscrisuri și din declarația martorului asistent.
Analizând dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (norma incriminatoare se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Cu privire la particularitatea procedurii românești, Curtea a reținut în cauza N. G. împotriva României (cauza_/05, Hotărârea din 3.04.2012) cu privire la aplicarea prezumției de validitate și temeinicie a procesului-verbal că un asemenea demers al instanțelor naționale se întemeiază pe faptul că regimul juridic al contravențiilor este completat, după cum precizează Guvernul, de dispozițiile Codului de procedură civilă, la care se aplică, în materie de probe, principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății. În această privință, Curtea reamintește că în orice sistem de drept există prezumții de fapt și de drept și că, în principiu, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare. Judecătorii europeni arată în continuare că potrivit jurisprudenței constante, interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale și, în special, instanțelor judecătorești [Tejedor García împotriva Spaniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, p. 2796, pct. 31 și Garcίa Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr._/96, pct. 28, CEDO 1999-I). Nu este sarcina Curții să judece erorile de fapt sau de drept prezumtiv comise de o instanță internă ori să facă propria apreciere a elementelor de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o anumită decizie și nu alta. Dacă ar face acest lucru, ar depăși limitele misiunii sale [Kemmache împotriva Franței (nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, . nr. 296 C, p. 88, pct. 44]. Curtea nu a identificat niciun indiciu privind caracterul inechitabil sau arbitrar. Faptul că instanțele, prin hotărâri motivate, au analizat motivele de nulitate invocate de persoana în cauză și au considerat că acestea nu atrăgeau nulitatea procesului-verbal așa cum ar fi dorit reclamanta nu este suficient pentru a pune la îndoială caracterul echitabil al procedurii în litigiu sau, mai ales, respectarea dreptului său la prezumția de nevinovăție.
Prin procesul-verbal ., numărul_, din data de 23.08.2014, petentul a fost sancționat de către intimat, în temeiul articolului 2 punctul 6 din Legea 61/1991, cu amendă în cuantum de 3.000 lei, reținându-se că a împiedicat organele de poliție să îl conducă la secția de poliție pe numitul J. C. I., petentul aflându-se într-o vădită stare de ebrietate.
Potrivit articolului 34 alineatul (1) din Ordonanța Guvernului 2/2001: ”Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”
Analizând din oficiu legalitatea procesului-verbal, prin raportare la elementele descrise în cuprinsul articolului 17 din Ordonanța Guvernului 2/2001, conform căruia mențiunile obligatorii ale acestuia sunt numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridice, fapta săvârșită, data la care a avut loc și semnătura agentului constatator, sub sancțiunea constatării nulității, instanța reține că aceste exigențe sunt îndeplinite.
Totodată, în interpretarea noțiunii de nulitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia în interesul legii numărul XXII/19.03.2007, potrivit căreia în afară de sancțiunea de la articolul 17 din Ordonanța Guvernului 2/2001, care este necondiționată de vătămare și care urmează regimul nulității absolute, nerespectarea mențiunilor obligatorii ale procesului-verbal instituite de alte articole ale actului normativ sus menționat, va atrage sancțiunea nulității relative, fiind necesară existența unei vătămări produse de nerespectarea legii, vătămare care nu poate fi remediată în niciun alt mod decât prin lipsirea de efecte juridice.
Vor fi înlăturate toate criticile de nelegalitate invocate de către petent întrucât vătămarea invocată nu poate fi avută în vedere în sfera legalității actului de sancționare, aprecierea gravității faptei fiind o problemă de fond și de individualizare a sancțiunii, observându-se că fapta este complet descrisă, cuprinzând toate elementele percepute direct de agentul constatator, neexistând piedici formale legate de procesul-verbal care să determine imposibilitatea examenului în etapa fondului faptei contravenționale imputate petentului.
Altfel spus, anularea pentru probleme de legalitate intervine fie în cazul articolului 17, atunci când simpla omisiune atrage invaliditate, în cazul elementelor cuprinse în articolul 16 sancțiunea nulității intervenind doar atunci când din cauza unei omisiuni examinarea temeiniciei ar apărea imposibil de realizat.
În planul temeiniciei, în aplicarea principiilor statuate de jurisdicția europeană la regimul contravențional național, instanța reține că o prezumție (precum cea a temeiniciei procesului-verbal) poate opera împotriva petentului, atât timp cât aceasta nu este lipsită de caracterul rezonabil, în prezentul dosar agentul constatator aflându-se la locul săvârșirii faptei constatând cu propriile simțuri desfășurarea evenimentelor enunțate în actul de sancționare a cărui anulare se solicită.
În ipoteza în care prezumția de nevinovăție ar fi aplicată absolut, calitatea de agent constatator ar deveni pur formală, urmând a fi restrânsă în mod sever funcția statului de a asigura apărarea valorilor sociale în cazul unor fapte de o gravitate medie, inferioară celor din dreptul penal, cum este cazul contravențiilor.
Astfel încât, raportat la precedentele paragrafe, constatarea directă a faptei contravenționale conferă mențiunilor din procesul-verbal a cărei anulare se solicită calitatea de a fi prezumate ca temeinice.
Asupra sancțiunii aplicate împotriva petentului, instanța constată din textul articolului 34 din Ordonanța Guvernului 2/2001, precitat, că individualizarea acesteia face de asemenea obiectul analizei atunci când este învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale.
În ceea ce privește criteriile individualizării, acestea sunt expuse în articolul 21 alineatul (1) din același act normativ, conform căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sancțiunea aplicată în prezenta cauză îndeplinește cerința proporționalității cu pericolul social al faptei comise, amenda fiind aplicată la nivelul minimului special fapta punând în pericol misiunea de asigurare a ordinii publice.
Astfel încât, ținând seama de considerentele anterior expuse, în temeiul articolului 34 din Ordonanța Guvernului 2/2001, va fi respinsă plângerea contravențională formulată de către petent, S. M. A., în contradictoriu cu intimata, Direcția Generală a Poliției Municipiului București, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că articolul 453 din codul de procedură civilă din 2010 condiționează analiza acestora de o cerere formulată de părți, instanța se va mărgini, în lipsa unei astfel de manifestări de voință, să ia act că acestea nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. M. A., cu domiciliul în Călărași, ., jud. Călărași, CNP_, împotriva procesului verbal . nr._/23.08.2014 și în contradictoriu cu intimata D., cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 19, sector 3, ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a se formula cerere de apel la această instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. DîrzeanuDoina I.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9928/2015. Judecătoria... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
