Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8503/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8503/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 8503/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8503
Ședința din Camera de consiliu de la data de 15.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: LILIANA MARIETA VLADESCU
GREFIER: F. C. Ș.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta R. & R. S.A. în contradictoriu cu pârâtul I. T., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Potrivit art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, in tot sau in parte, fie verbal în ședință de judecata, fie prin cerere scrisă. În cauză, instanța constată ca cerere de renunțare a fost formulată de reclamanta sub formă scrisă și depusă la dosarul cauzei în ședință.
Instanța reține că partea poate, dupa caz, renunța la judecarea cererii de chemare in judecata sau la insusi dreptul pretins, poate recunoaste pretentiile partii adverse, se poate invoi cu aceasta pentru a pune capat, in tot sau in parte, procesului, poate renunta la exercitarea cailor de atac ori la executarea unei hotarari. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale in orice alt mod permis de lege.
În lumina acestor considerente instanța făcând aplicarea principului disponibilității, în baza art. 406 Cod procedură civilă, urmează să ia act de renunțarea la judecată, făcută de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțare la judecată cauzei civile formulate de reclamanta R. & R. S.A. – CUI_, J40/_/1994, cu sediul în București, Dr. Staicovici Forum 2000 Building Faza I, nr. 75, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul I. T. – CNP_, domiciliat în București, ., ., ..
Obligă pârâta la 50 lei, cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. F. C. Ș.
Red.Jud.L.M.V.25.06.2015
2com.25.06.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8468/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8478/2015. Judecătoria... → |
---|