Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5795/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5795/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 5795/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA 5795

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.04.015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

P. - P. A.

GREFIER – V. A. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. K. ROMANIA SRL și pe pârâta D. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 21.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 28.04.2015, în aceeași compunere dispunând următoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27.10.2014 sub nr de dosar_, reclamanta EOS KSI ROMÂNIA SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. M. obligarea acesteia la plata sumei de 261,58 lei debit principal, la plata sumei de 261,58 lei penalități de întârziere, la plata sumei de 354,75 lei, cu titlu de taxa de reziliere, precum și la plata sumei de 42,04 lei cu titlu de dobândă legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că între Orange România Sa și pârâtă s-a încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate nr._ din data de 18.03.2010 în baza căruia s-a atribuit codul de abonat_, fiind emise facturile fiscale:

JAE_/JAE_/27.12.2011 și JAE_/JAE_/27.11.2011, facturi ce nu au fost achitate integral de către debitoare. A mai arătat că până la concurența cu debitul principal s-au calculat penalități conform contractului, iar apoi s-au calculat dobânzi legale conform OG 9/2000 și ulterior conform OG 13/2011.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025 C.pr.civ., art. 969 și urm, 1073, 1084 C.civ.

În dovedirea susținerilor au fost depuse înscrisuri la filele 17-61 din dosar, în copie.

La data de 21.04.2015 a fost depus la dosar contractul cadru de cesiune de creanță din data de 27.09.2012 și anexa din data de 30.10.2012, încheiat între Orange România SA și E. K. România SRL (f.72-120).

Pârâta, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând cauza prin prisma probatoriului administrat, instanța reține:

În fapt, între Orange România Sa și pârâta D. M. s-a încheiat contractul de abonamente de date mobile nr._ din data de 18.03.2010 în baza căruia s-a atribuit codul de abonat_ (f. ), fiind emise facturile fiscale AE_/27.12.2011 și JAE_/27.11.2011 (f. 17-20), din care pârâta nu a achitat debitul restant în cuantum de 261,58 lei.

Între reclamanta E. K. România SRL și creditoarea Orange România SA a fost încheiat contractul de cesiune de creanțe din data de 27.09.2012, cu anexa din data de 30.10.2012, cesiunea fiind opozabilă pârâtei prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale.

În drept, potrivit art. 1025 Cod de Procedură Civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cu excepția litigiilor în materie fiscală, vamală sau administrativă, privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

În consecință, instanța apreciază că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speță, reclamanta solicitând suma de 261,58 lei cu titlu de debit principal.

Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 969-970 C. Civ., obligațiile legal asumate au putere de lege între părți, iar art. 1073 C.civ. prevede dreptul pe care-l are creditorul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar dreptul la dezdăunare. Totodată, instanța constată că prin art. 1082 C.civ., s-a instituit o prezumție de culpă în sarcina debitorului care nu și-a executat obligația, fiind necesară numai dovada existenței raportului juridic obligațional.

Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că în cazul neîndeplinirii în mod culpabil a obligațiilor asumate prin contract se angajează răspunderea contractuală a persoanei vinovate, aceasta fiind obligată să repare celeilalte părți prejudiciul produs prin neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației.

Raportat la cauza dedusă judecății, instanța apreciază că, sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale ale pârâtei, respectiv existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența raportului de cauzalitate direct între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pârâtei.

Referitor la prima condiție aceea a existenței unei fapte ilicite instanța reține că aceasta constă în neexecutarea obligației contractuale asumate, respectiv achitarea contravalorii facturilor reprezentând serviciile prestate.

Cu privire la existența unui prejudiciu, instanța reține că acesta constă în suma de 261,58 lei pe care pârâta avea obligația de a o achita până la data stabilită prin facturile fiscale. Prejudiciul îndeplinește condiția certitudinii, lichidității și exigibilității, potrivit art. 662 NCPC, întrucât existența acestuia rezultă din contractul încheiat și facturile fiscale. În speță, creanța este certă, aceasta rezultând din contractul încheiat între părți, lichidă întrucât este cuantificabilă și exigibilă fiind îndeplinită scadența obligației de plată născută în sarcina debitoarei.

Instanța mai reține că dovada certitudinii creanței este efectuată de contractul încheiate între părți, neavând importanță faptul că facturile fiscale emise nu au fost acceptate expres la plată de către debitoare prin semnătură, facturile fiscale reprezentând doar acte de executare ale contractului încheiat între părți.

În continuare, instanța reține că este îndeplinită în speță și condiția existenței unui raport de cauzalitate între neexecutarea obligației asumate prin contract și prejudiciu întrucât acesta din urmă este consecința directă a nerespectării de către pârâtă a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate. Astfel, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unei sume de bani, debitorul este prezumat a fi în culpă prin simpla neexecutare a acesteia la scadență.

În ceea ce privește cerința culpei pârâtei, instanța reține că acesta este prezumat în culpă prin simpla neexecutare a contractului la scadență, prezumție relativă, care, însă, în cauză, nu a fost răsturnată de pârâtă, nici prin dovada cazului fortuit sau a celui de forță majoră și, nici prin dovada vinovăției reclamantei.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 354,75 lei, cu titlu de taxa de reziliere, instanța apreciază că art. 1.16 din Termenii și condițiile generale ale contractului, conform căruia conform căreia în situația rezilierii contractului, clientul va datora despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat, iar în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului, înmulțită cu numărul de luni rămase, are natura juridică a unei clauze penale, conform art. 1066 C.civ., clauza penală fiind aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.

Astfel, față de dispozițiile contractuale mai sus menționate, instanța urmează a dispune obligarea pârâtei și la plata sumei de 354,75 lei, cu titlu de taxă de reziliere contract.

În ceea ce privește acordarea dobânzii legale în cuantum de 42,04 lei, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat, apreciind că dobânda legală nu poate fi cumulată cu penalitățile contractuale. Astfel, atât penalitățile contractuale, cât și dobânda legală reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată, iar dobânda legală este aplicabilă tocmai în situația în care părțile nu au stabilit penalități contractuale. Cumulul penalităților contractuale cu dobânda legală ar echivala cu o dublă reparare a prejudiciului suferit de creditor, precum și cu o dublă sancționare a debitorului pentru neexecutarea obligației.

În consecință, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata sumei de 261,58 lei, cu titlu de debit și la plata sumei de 261,58 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului restant, precum și la plata sumei de 354,75 lei, reprezentând taxă de reziliere.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., pârâta fiind în culpă procesuală va fi obligată și la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulata de reclamanta E. K. ROMANIA SRL J40/_/2002, CUI_ sector 2, București, .. 10A în contradictoriu cu pârâta D. M., CNP_, sector 3, București, BRAILITA, nr. 9, ., ..

Obligă pârâta la plata sumei de 261,58 lei, cu titlu de debit și la plata sumei de 261,58 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului restant, precum și la plata sumei de 354,75 lei, reprezentând taxă de reziliere.

Respinge capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale în cuantum de 42,04 lei, ca neîntemeiat.

Obliga pârâta la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2015.

Președinte, Grefier,

P. A. V. A. C.

(pentru grefier în concediu,

semnează grefierul șef de secție civilă)

Red./Dact.: A.P./A.C.V./ 4 ex. / 01.07.2015

Comunicări:

Grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5795/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI