Contestaţie la executare. Sentința nr. 2954/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2954/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 2954/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 2954
Ședința publica din data de 03.03.2015
Instanța constituita din:
P. - C. D. Z.
Grefier - L. C.
Pe rol se află soluționarea cererii formulata de contestatoarea . C. SRL în contradictoriu cu intimata A. S. 3 A FINANTELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 03.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 17.02.2015 și ulterior la data de 03.03.2015, în aceeași compunere dispunând următoarele:
INSTANTA,
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul instanței la data de 03.07.2014, sub nr._, contestatoarea . C. SRL în contradictoriu cu intimata A. S. 3 A FINANTELOR PUBLICE a solicitat anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr._/40/80/3/_ înregistrat sub nr._/03.06.2014, desființarea titlului executoriu nr._/03.06.2014, a somației nr. 40/_ /_ și a deciziei de impunere nr._/16.12.2013 privind obligațiile fiscale stabilite din oficiu fara temei legal.
În motivare se arata că executarea silită se desfășoară fara respectarea prevederilor legale, deoarece una dintre deciziile accesorii consemnate în titlul executoriu nu i-a fost comunicata.
În drept a invocat dispozitiile art. 172-174 Cod de procedură civilă.
Contestatoarea a solicitat și s-a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimata a depus la dosar copii de pe actele dosarului de executare(filele 70-76).
Din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauza instanța reține că în menționatul titlu executoriu(fila 8) emis de intimată s-au consemnat sumele datorate de contestatoare de 516 lei, având semnificația de „taxa pe valoare adăugată” și, respectiv, de 311 lei, având semnificația de „impozit pe profit”, sumele fiind individualizate prin decizia de impunere nr._/16.12.2013.
Potrivit art. 41 din Cod de procedură fiscală actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, potrivit art. 45 din același act normativ acesta producând efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat potrivit legii. Potrivit art. 44.1 din Normele metodologice organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.
Potrivit art. 44 alin. 2 și 3 C.pr.fisc. actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate. Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Pin Decizia nr. 536/2011 Curtea Constituțională a statuat ca intentia legiuitorului a fost de a institui o anumita ordine pentru modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurand, prin succesiunea mentionata la lit. a)—d), obligatia organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevazuta in art. 44 alin.(2). Astfel posibilitatea realizarii comunicarii prin publicitate, reprezintă o modalitate ultima si subsidiara de comunicare a actelor administrative fiscale, folosita doar in cazul in care celelalte modalitati de comunicare nu au putut fi indeplinite din motive obiective. S-a mai retinut ca art. 44 alin.4 din aceeasi ordonanta prevede ca dispozitiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator si in materia comunicarii actelor administrative fiscale, ceea ce inseamna ca este incident art. 95 alin. 4 din C.p.c, in sensul ca, in cazul comunicarii cu rea-credinta prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele savarsite ulterior acestui moment. Curtea a concluzionat că în materie fiscală legiuitorul a înțeles să permită comunicarea actelor prin publicitate si in cazul in care domiciliul contribuabilului este cunoscut, prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, însă în acest caz, trebuie ca, anterior recurgerii la aceasta modalitate, sa fi fost respectata cu strictete ordinea prevazuta in art. 44 alin. (2) lit. a)—c) din OG nr. 92/2003, astfel incat comunicarea prin publicitate sa reprezinte doar o modalitate ultima si subsidiara.
Așa cum prevede art. 141 alin. 2 din C.pr.fisc, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent sau în alt mod prevăzut de lege.
Prin urmare emiterea titlului executoriu este condiționată de comunicarea titului de creanță către contribuabil, acesta luând astfel cunoștință de existența obligației de plată în sarcina sa, precum și de data scadentă a acesteia. per a contrario, în lipsa comunicării titlului de creanță, organul fiscal nu poate pretinde aducerea la îndeplinire a obligației de plată, și cu atât mai mult, nu poate proceda la emiterea titlului executoriu și executarea silită a acesteia.
În prezenta cauză, însă, decizia de impunere nu a fost adusă la cunoștință contribuabilului anterior emiterii titlului executoriu.
În aceste condiții instanța reține că executarea silită a inceput anterior stabilirii existenței creanței bugetare cu respectarea dispozițiilor legale și a comunicării actelor prin care creanța a fost individualizată, neasigurandu-se astfel contribuabilului posibilitatea sa cunoască efectiv obligațiile care îi incumbă si eventual sa le poată contesta pe cale administrativa motiv pentru care în baza art. 172 Cod procedură civilă urmează să anuleze titlul executoriu si somatia.
Pentru aceste motive, in baza art. 172 din OG 92/2003 va admite contestația la executare și va anula titlul executoriu si somația emise în dosarul de executare nr._/40/80/3/_.
În temeiul art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va obliga intimata să plăteasca contestatoarei 63 lei, cheltuieli de judecata.
Pentru aceste motive
HOTĂRĂȘTE
Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea . C. SRL J_ C. RO_ cu sediul în sector 3, București, L. R., nr. 12, ., . în contradictoriu cu intimata A. S. 3 A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în sector 3, București, CALEA MOSILOR, nr. 156.
Anuleaza titlul executoriu nr._/03.06.2014 și executarea silită săvârșită în temeiul menționatului titlu executoriu.
Obligă intimata să plăteasca contestatoarei 63 lei, cheltuieli de judecata.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.03.2015.
P., Grefier,
C. D. Z. L. C.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5615/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2928/2015. Judecătoria... → |
---|