Contestaţie la executare. Sentința nr. 5616/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5616/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 5616/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5616
Ședința publică din data de 24.04.2015
Instanța constituită din :
Președinte: A. C. V.
Grefier: A. B.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea F. G. E., în contradictoriu cu intimatul L. N. și terțul poprit M. C., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra cererii au avut loc in sedinta publica de la data de 17.04.2015 fiind consemnate in incheierea de sedință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanta având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 C.proc.civ., a amanat pronuntarea la data de 24.04.2015, cand dupa deliberare a hotarât urmatoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de fată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 12.12.2013, sub nr._/299/2013, contestatoarea F. G. E. BUCUREȘTI a formulat în contradictoriu cu intimatul LICAREȚ N. și cu terțul poprit M. C., contestație la executare împotriva adresei de înștiințare a popririi și a adresei de înființare a sumelor datorate, întocmite de B.E.J. „D. D. Crenguța” în dosarul de executare nr. 334/2013 la data de 21.11.2013 și primite de Filarmonică la data de 26.11.2013, prin care a solicitat anularea formelor de executare silită și a adreselor de înființarea popririi, în principal, să constate că executarea titlului executoriu este suspendată de drept și, în subsidiar, să se dispună suspendarea executării silite, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că F. G. E. este o instituție publică de cultură, subordonată Ministerului C., cultelor și Patrimoniului Național ce are calitatea de ordonator principal de credite, fiind finanțată prin subvenție de la bugetul de stat precum și din venituri proprii.
S-a mai arătat că prin sentința civilă nr. 3021/ 08.04.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII a Conflicte de muncă și asigurări sociale in dosarul nr._/3/2008, a fost obligată să plătească către intimată diferențe salariale pentru perioada 01.09._09.
În ce privește suspendarea executării silite, s-a susținut cu privire la acest titlu executoriu, că se instituie o suspendare de drept, date fiind dispozitiile OUG nr. 71/ 2009.
În subsidiar s-a solicitat a se face aplicarea art. 718 C.proc.civ. având în vedere că prin indisponibilizarea sumei de 16.380,74 lei s-ar crea mari prejudicii.
Cu privire la adresa de înștiințare si de înființare a popririi din dosarul de executare 334/2013 s-a menționat ca fost emisă cu încălcarea OG 22/2002 F. neavând buget alocat pentru plata sumei poprite iar lipsa fondurilor pentru executarea dispozitivului titlului executoriu o pune in situatia de a fi in imposibilitate de a achita aceste sume catre salariatii Filarmonicii, sens in care i se aplica in conformitate cu dispozitiile OG nr. 22/ 2002 termenul de gratie de 6 luni.
În continuare contestatoarea a menționat că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, totuși lipsa fondurilor o pune în situația de imposibilitate a achitării acestor sume către salariati, având în vedere că se aplică termenul de grație de 6 luni.
S-a mai susținut că actele de executare sunt lovite de nulitate întrucât vizează o creanță care nu îndeplinește condiția exigibilității, OG 71/2009 prevazand ca plata sumelor se va face in transe precum si ca executarea silita este suspendata de drept.
În continuare contestatoarea a invocat că sumele pentru care s-a dispus înființarea popririi au fost stabilite nelegal, executorul omițând să prezinte o modalitate concretă în care a constatat si calculat suma poprită.
Totodată contestatoarea a arătat că procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare este nelegal, cuantumul sumelor stabilite cu titlu de cheltuieli fiind exagerat.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 249-365, art. 699, art. 711 și următoarele, art. 718, art. 780 alin. 5 pct. 1, art. 781 și următoarele Cod de procedură civilă, ale O.G. nr. 22/2002, ale O.G. nr. 21/2007 aprobată prin Legea nr. 353/2007 și ale O.U.G. nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
În susținerea contestației s-a solicitat proba cu înscrisuri si expertiză contabilă.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 21.01.2014, contestatoarea a învederat că valoarea creanței contestate este reprezentată de suma înscrisă în somație, respectiv 37.277 lei, iar denumirea corectă a executorului judecătoresc este „Raportoru G.”.
La data de 15.01.2014 Biroul Executorului Judecătoresc RAPORTORU G. a depus intampinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a B.-ului.
Instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, admisă prin Sentința civilă nr. 5601/01.04.2014 în dosar nr._/299/2013, competenta de soluționare a contestației la executare fiind declinată în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 15.04.2014, sub nr. de dosar_ .
La termenul de judecată din data de 13.06.2014, instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisuri si proba cu expertiză tehnică specialitatea contabilitate, iar pentru intimat proba cu înscrisuri.
S-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă judiciară „D. C.” (filele 31-42) precum si Răspuns la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă judiciară (filele 59-61), Completare la raportul de expertiză contabil judiciară (filele 66-73).
Intimatul a depus Concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestației la executare, respingerea cererii de suspendare a executării silite, cu cheltuieli de judecată.
La solicitarea instantei, a fost depus dosarul execuțional de către B. RAPORTORU G..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, se reține că prin sentința civilă nr. 3021/ 08.04.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII a Conflicte de muncă și asigurări sociale in dosarul nr._/3/2008, irevocabila prin Decizia nr. 412/ 27.01.2013 pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti, contestatoarea a fost obligată să plătească intimatului diferențe salariale pentru perioada 01.09._09 sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență până la plata efectivă (filele 36-40).
În temeiul acestui titlu executoriu intimatul a formulat cerere de executarea silită impotriva contestatoarei, la data de 20.06.2013, pe rolul Biroului Executorului Judecatoresc RAPORTORU G. constituindu-se dosarul de executare nr. 223/2013 (filele 67-68 dosar declinat), executarea silită fiind încuviințată prin încheierea Judecătoriei Sectorul 3 București din 22.07.2013 pronuntata in dosarul nr._/301/2013 (fila 75 dosar declinat).
În data de 09.09.2014, executorul judecătoresc a emis Încheiere prin care a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 7898,06 lei (filele 76-77 dosar declinat).
La aceeasi data, executorul judecătoresc a emis somație către debitoare (fila 79 dosar declinat).
În drept, Conform art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar, alineatul 3 al aceluiași articol, statueaza ca dupa inceperea executarii silite, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare si anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, daca a fost data fara indeplinirea conditiilor legale..
În continuare instanța va analiza cererea prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de contestatoare, respectiv:
executarea silită este suspendată de drept în temeiul OG 17/2012, fiind reglementată plata eșalonată a acestor categorii de creanțe stabilite în sarcina instituțiilor publice;
au fost încălcate prevederile OG 22/2002 conform cărora se acordă debitorului instituție publică un termen de 6 luni pentru executarea obligatiei de plată;
sumele pentru care s-a dispus înființarea popririi în baza titlului executoriu au fost stabilite nelegal
cuantumul cheltuielilor de executare
În ceea ce priveste primul motiv al contestatiei la executare, instanța reține că art. 1 și 2 din OUG 71/2009 publicată în M.Of. 416/18.06.2009 prevedeau că: “Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept.
Ulterior, dispozițiile menționate au fost modificate prin OUG 18/2010, în sensul că “Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, se realizează astfel:
a) în anul 2011 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu."
"(2) În cursul termenelor prevăzute la alin. (1) și (11) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Ultima modificare realizată prin OUG 45/2010 a stabilit că:
“Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se realizează astfel:
a) în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Ambele OUG menționate (18/2010 și 45/2010) au fost respinse prin Legile nr. 228 și 229 din 2011.
În schimb, prin Legea nr. 230/5.12.2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a fost aprobată OUG 71/2009, cu următoarea modificare a art. 1:
„Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."
Prin urmare, potrivit acestor dispoziții legale, dreptul de creanță executoriu din 2009 urmează a fi satisfăcut integral în 2016.
Analizând aceste dispoziții legale din perspectiva jurisprudenței CEDO în materie (termenul rezonabil în care o persoană are dreptul de acces la justiție, incluzând și faza de executare silită, prevăzut de art. 6 din CEDO și garantarea dreptului de proprietate prevăzută de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO), instanta constată că aceste dispoziții, care creează un avantaj discriminatoriu al instituțiilor publice față de o persoană fizică sau juridică obișnuită, contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 20 din Constituția României, care consacră prioritatea convențiilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, cade în sarcina judecătorului național, iar nu exclusiv în sarcina judecătorului constituțional, verificarea efectelor concrete pe care o normă internă le produce într-o anumită speță asupra drepturilor și libertăților fundamentale. În consecință, controlul general de constituționalitate nu împiedică controlul de convenționalitate.
În prezenta cauză controlul convenționalității este special și se aplică numai situației intimatei-creditoare, spre deosebire de controlul de constituționalitate care a avut în vedere întreaga posibilă încărcătură bugetară decurgând din executarea tuturor hotărârilor judecătorești existente. Or, suma totală urmărită în speță nu poate afecta ea însăși echilibrul bugetar al statului. Astfel, chiar dacă scopul urmărit prin adoptarea ordonanței este legitim, măsura nu este proporțională în privința intimatului.
În cauza Hornsby c. Greciei, Curtea a reamintit jurisprudența sa constantă conform căreia articolul 6 par. 1 din Convenție garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil; el consacră în acest fel „dreptul la o instanță”, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanță în materie civilă. Totuși, acest drept ar fi iluzoriu dacă ordinea judiciară internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre părți. Or, prelungirea termenului de plată cu 4 ani face ca dreptul creditorului să devină iluzoriu.
Hotărârea dată în cauza Hornsby c. Greciei stabilește că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acestei.
Statul și instituțiile publice au obligația de a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească pronunțată contra lor. În caz contrar, este încălcat articolul 6 par. 1 din Convenție, prin lipsirea lui de un efect util (cauza V. I. c. României, cauza Immobiliare Saffi c. Italiei).
Instanta retine că prin comportamentul său, întârziind plata sumelor de bani recunoscute intimatului prin hotărârea judecătorească ce se execută, contestatoarea încalcă dreptul său de proprietate, apărat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în condițiile în care creditorul are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului său de proprietate, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
De asemenea, dacă s-ar aprecia că executarea titlului executoriu este suspendată de drept, prin O.U.G. nr. 71/2009, intimatul ar fi lipsit de drepturile sale salariale, care au un caracter necesar, asigurând existența curentă a individului, în cuantumul acordat prin lege și recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru o perioadă nejustificat de mare de timp, iar această situație conduce la impunerea unei sarcini exorbitante creditorului fiind astfel, rupt echilibrul pe care statul, prin instituțiile sale, trebuie să îl asigure între măsurile luate și care vizează un interes general și drepturile sau interesele particulare ale unui cetățean al său, ceea ce contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și raționamentului reținut de Curtea Constituțională în cuprinsul deciziilor sale în materie, decizii care analizează dispoziții legale sub aspectul constituționalității, iar nu situații particulare sub aspectul convenționalității.
Într-adevăr potrivit jurisprudenței Curții (cauza Burdov c. Rusiei și Immobiliare Safi c. Italiei) dreptul prevăzut de art. 6 din CEDO nu este unul absolut, fiind posibile limitări ale sale în măsura în care urmăresc un scop legitim, iar măsurile sunt rezonabil proporționale cu mijloacele utilizate. Or, chiar dacă scopul legitim poate fi preluat mutatis mutandis din justificarea constituționalității dispozițiilor OUG 71/2009, instanta apreciază că eșalonarea pe o durată de 4 ani a executării creanței intimatului nu este rezonabilă, deoarece astfel cum se poate susține că eșalonarea plății nu pune în pericol resursele necesare traiului normal și decent al creditorului, se poate susține și faptul că executarea creanței acestuia nu reprezintă o sarcină bugetară exagerată.
În cauza de față, instanța constată că eșalonarea plății este neconformă cu dreptul de proprietate al intimatului, și prin urmare neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO), întrucât constituie o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatului, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
Astfel, instanța constată că titlul intimatului este o hotărâre judecătorească definitivă de la data pronunțării respectiv din 08.04.2009 care nu a fost pusă în executare in mod voluntar de către contestatoarea. Prin urmare, în condițiile în care până la momentul executării silite, contestatoarea nu a făcut demersuri in vederea achitării debitului conform ratelor prevăzute de OUG 71/2009, aceasta nu mai poate beneficia de prevederile acestui act normativ.
2.În ceea ce privește criticile contestatoarei întemeiate pe prevederile art. 2 din O.G nr. 22/2002, în cauza de față, instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 din O.G nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Astfel, în cauza de față instanța constată că, în dosarul de executare ce face obiectul prezentei contestații la executare a fost emisă somația din data de 09.09.2013 prin care i se punea în vedere contestatoarei să se conformeze titlului executoriu (fila 79 dosar declinat).
Astfel, a fost emisă în prealabil o somație de plată care să fie comunicată contestatoarei, prin intermediul organului competent de executare, astfel cum se prevede prin art. 2 din O.G nr. 22/2002.
Scopul comunicării somației este acela de a da posibilitate debitoarei, în cazul în care executarea nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată, într-un termen de 6 luni. Chiar dacă în cuprinsul somației nu se menționeaza termenul de 6 luni pentru efectuarea platii de la primirea somației de plată, dispozițiile OG 22/2002 nu trebuie interpretate în sensul că debitoarea beneficiază de termenul de 6 luni prin efectul legii. Este necesar ca debitoarea să invoce lipsa fondurilor pentru a putea fi aplicabil termenul respectiv și să efectueze demersurile pentru obținerea acestora. În lipsa unei astfel de precizări, creditorul este îndreptățit să pornească executarea potrivit dreptului comun.
În cauza de față nu a fost dovedită lipsa de fonduri, aceasta nu a fost invocată și nici nu a fost probată efectuarea vreunui demers pentru obținerea sumelor necesare achitării debitului.
3. În ce privește susținerea că sumele pentru care s-a dispus înființarea popririi în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3021/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII-a Conflicte de Muncă în dosar_/3/2008 au fost stabilite în mod nelegal, instanța constată că nici această susținere nu este întemeiată, raportat la concluziile Raportului de expertiză contabilă « D. C. » efectuat în cauză.
În acest sens, instanta reține că somația ce a fost comunicată instituției constestatoare a fost emisă pentru suma de 27.565 lei –reprezentând diferență drepturi bănești la care s-a adăugat suma de 7898,06 lei-cheltuieli de executare silită (fila 79 dosar declinat)
Suma de 27.565 lei a fost stabilită prin Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară « C. G. » (filele 48-60 dosar declinat).
Conform Raportului de expertiză contabilă judiciară « D. C. », astfel cum a fost completat, restul de plată este în valoare de_ lei (filele 66-73).
Diferenta dintre cele două sume se justifică pe considerentul că expertul contabil desemnat in prezenta cauză a scăzut si plățile efectuate până în mai 2014, or expertiza contabilă extrajudiciară a fost efectuată în iunie 2013.
4.Referitor la cheltuielile de executare, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 669 alin. 3 NCPC sunt cheltuieli de executare următoarele: taxele de timbru necesare declanșării executării silite, onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii, onorariul avocatului în faza de executare silită, onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului, cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuielile de transport și alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol sumele datorate ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulată de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta.
Instanța reține că prin Încheierea din data de 09.09.2013 s-au stabilit următoarele cheltuieli: 2000 lei onorariu avocat, 2480 lei onorariu expert, 2756,50 lei onorariu executor la care se adaugă TVA 24%, rezultând un total cheltuieli de 7898,06 lei (fila 77 dosar declinat).
În privința onorariului executorului, în speță, față de valoarea creanței puse in executare, sunt aplicabile prevederile art. 39 lit. a Legea nr. 188/2000 astfel că onorariul este de 10 % din cuantumul creanței (adică 10% din 27.565 lei=2756,5 lei+24% TVA).
Aplicând acest algoritm de calcul in speța de față, instanța reține că in mod corect la suma reprezentând onorariu executor executorul a calculat și TVA, deoarece instanța constată că potrivit art. 125 și următoarele Cod fiscal taxa pe valoare adăugată este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii.
În conformitate cu prevederile art. 137 lit. a Cod fiscal, baza pentru calcularea TVA este constituită din tot ceea ce reprezintă contrapartida obținută de către furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestei operațiuni.
În speță, nu executorul judecătoresc este cel care trebuie să suporte TVA-ul ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor. Prin urmare, instanța constată că onorariul a fost calculat în mod legal de către executor, adăugarea TVA la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă, acest mod de calcul fiind în concordanță cu regulile care reglementează TVA.
Instanța apreciază că nu se impune diminuarea onorariului de avocat, care este real si rezonabil.
In plus, contestatoarea nu a indicat motivele pentru care contesta cheltuielile de executare, invocând cuantumul exagerat al acestora.
Față de cele expuse, instanța, apreciind că nu există nici un motiv de nulitate a actelor de executare, urmează a respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 718 C.proc.civ., ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea”.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Pentru toate aceste considerente urmează a respinge contestația la executare silită ca neîntemeiată cu consecința menținerii tuturor actelor de executare silită.
În temeiul principiului disponibilității procesului civil, va lua act că instituția contestatoare isi rezervă dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată, că intimatul își rezervă dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea F. G. E. cu sediul în București, .-3, sector 1, în contradictoriu cu intimatul L. N., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Herling A. – București, ., sector 2 și terțul poprit M. C. cu sediul în sector 3, București, ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Ia act ca institutia contestatoare isi rezerva dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Ia act ca intimaul isi rezerva dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.04.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. V. A. B.
Red. A.C.V./A.B.
22.0.2015/5 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5772/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5795/2015. Judecătoria... → |
|---|
