Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6363/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6363/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 6363/2015
Dosar nr._
R.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civila
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6363
Ședința publică din data de 08.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: SILVIA LEANCĂ
Grefier: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect constatare nulitate act și pretenții privind pe reclamantul Ș. G. în contradictoriu cu pârâta V. R. SA.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.04.2015 și ulterior la 08.05.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.08.2014 sub nr._, reclamantul Ș. G. a chemat în judecată pe pârâta V. R. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:
- să constate nulitatea absolută a clauzei referitoare la comisionul de risc, prevăzuta de art. 5 lit a) -Secțiunea Condiții speciale, din Convenția de Credit nr._/21.12.2007, încheiată de reclamant cu pârâta, întrucat este o clauza abuziva, prohibită de lege, conform prevederilor art. 1 si 4 din legea 193/2000;
- să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 28.059,59 Euro ce reprezintă comisionul de risc/administrare,(conform grafic rambursare credit) încasat în baza acestor clauze abuzive în perioada 28 decembrie 2007 (rata 1) - 30 decembrie 20l3 (rata 73) reactualizată cu indicele de inflație;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal, care se va calcula de la data încasării comisionului de risc/ administrare din perspectiva riscurilor asumate de catre pârâtă și până la restituirea efectivă a acestuia;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
În motivare, reclamatul a arătat că la data de 21.12.2007 a încheiat cu pârâta convenția de credit nr._ prin care a împrumutat suma de 208.250 Euro pe o perioada de 360 de luni, pentru dobândirea în patrimoniu a unui apartament, asupra căruia a fost instituită o ipotecă de rangul I.
În cuprinsul convenției de credit la art. 5 lit. a din Secțiunea Condiții Speciale a fost prestabilită plata unui comision de risc de 0.192% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
În Secțiunea 3- Condiții generale a convenției, La punctul 3.5 comisionul de risc este definit ca fiind datorat pentru punerea la dispoziția creditului.
Totodată la art.7 din Secțiunea Condiții speciale și art. 9.2 din Condiții generale se precizează ca împrumutul este garantat cu garanție reală imobiliară (ipoteca) asupra unui imobil (casa in care reclamantul locuiește) și prin încheierea unei polițe de asigurare care va fi cesionată în favoarea băncii, astfel că banca a eliminat încă de la început orice risc de transformare a creditului într-unul neperformant. Referitor la polița de asigurare, reclamantul a arătat că aceasta este încheiată cu un asigurător agreat de bancă, astfel încât instituția creditoare sa fie protejată prin despăgubire integrală în cazul producerii unui eveniment neprevăzut.
Reclamantul a mai arătat că semnarea convenției de credit s-a făcut fără ca aceasta sa fi fost adusă la cunoștința de către banca printr-un format tipărit sau digital nici măcar cu o zi înaintea efectuării tranzacției, astfel că nu a existat nicio clipă posibilitatea negocierii contractului după cum impune și legea nr. 193/06.11.2000 privind clauzele abuzive clin contractele încheiate între comercianți și consumatori.
"Conform art.36 din OUG 50/2010 pentru creditul acordat, creditorul poale percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz. penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. ", astfel că trebuie în mod obligatoriu și imperativ eliminat comisionul de risc pe care îl percepe pârâta în prezent. Comisionul de risc a fost practic impus de bancă, ca o condiție sine qua non pentru acordarea creditului.
Se arată de către reclamant că în graficul de rambursare credit - coloana 6 este menționat " comision risc/administrare credit" și că acest comision este nereal si nelegal, pentru ca în primul rând comisionul de administrare a unui risc este tot un comision de risc, interzis de lege (schimbandu-se numai titulatura acestuia nu și conținutul semantic intrisec) și nu de administrare, în al doilea rând, VBR realmente necomportând nici un risc de acordare a creditului, din moment ce s-a constituit în favoarea acesteia o ipoteca asupra unui bun imobil, a cărei valoare la ora actuală este mult mai mare față de valoarea creditului acordat, la care se adaugă garanția cu venitul cert al reclamantului, iar în al treilea rând riscul valutar tot acest îl suportă. Lipsa acordului reclamantului nu conferă posibilitatea legală a pârâtei să procedeze unilateral la operațiunea amintită anterior, cu toate consecințele juridice care rezultă din aceasta.
De asemenea, convenția de credit nu oferă nicio definiție a acestui comision, ci se creează confuzie prin oferirea aceleiași explicații pentru două comisioane: comisionul de aranjament prevăzut la pct. 3.4 din Secțiunea 3 "Costuri" – potrivit căruia "Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision” și "comisionul de risc prevăzut la pct. 3.5 din Secțiunea 3 „Costuri” "Pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc”.
Mai mult, reclamantul arată că nu există nicio diferență de substanța între definiția data comisionului de risc și cea pentru dobânda curenta calificată la art. 3.1 din contract.
In consecința, pentru același serviciu, acordarea creditului, se percep două sau trei costuri, fără ca distincția dintre acestea sa fie exprimată clar și inteligibil așa cum prevăd dispozițiile art. 4 si 6 din Legea 193/2000.
În ceea ce privește condiția, constând în crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, reclamantul consideră că și această condiție este îndeplinită, la Secțiunea I din Condiții generale fiind definite o multitudine de termeni, fără ca riscul să fie definit în vreun fel, singura mențiune fiind aceea potrivit căreia „comisionul de risc a fost perceput de către bancă doar „pentru punerea la dispoziție a creditului".(Condiții Generale, art.3.5) de unde rezultă că obligația ce revine reclamantului de a achita comisionul de risc are drept obligație corelativă obligația băncii de a-i pune la dispoziție creditul.
Din ansamblul prevederilor contractuale se deduce că ponderea obligațiilor împrumutatului este mult mai mare față de ponderea pe care o au obligațiile corelative ale băncii, ceea ce rezultă și din faptul că, în realitate, banca a creat un sistem de clauze menite să o asigure perfect împotriva oricărui risc, eliminând astfel posibilitatea ca vreunul dintre aceste riscuri să aibă repercusiuni asupra situației financiare a băncii și punând toate riscurile pe care le implică activitatea de creditare în sarcina împrumutatului. Or, un contract nu poate fi privit drept echilibrat în situația în care o parte are de suportat toate riscurile, iar cealaltă nici unul.
Astfel, asigurarea riscului nerambursării creditului are loc prin garanția reală imobiliară a cărei înființare este obligatorie potrivit contractului. Mai mult, pe lângă calitatea sa de creditor ipotecar al împrumutatului, banca mai are și calitatea de creditor chirografar al subsemnatului, putând urmări în măsura în care nu se poate îndestula cu bunul cu privire la care s-a constituit garanția reală imobiliară, întregul patrimoniu al debitorului, astfel că riscul scăderii valorii bunului afectat garanției este suportat de către consumator, cu toate bunurile sale, prezente și viitoare, iar nu de către societatea bancară, care are asigurat acest risc prin obligarea împrumutatului la încheierea unor polițe de asigurare pentru acest bun.
Totodată, reclamantul a arătat că societatea bancară percepe, printr-un mod de calcul stabilit ab initio, contravaloarea prejudiciului suferit de către aceasta ca urmare a neexecutării contractului de către acesta fără a avea certitudinea survenirii unei asemenea neexecutări și fără a restitui suma de bani astfel încasată, în situația în care contractul este executat întocmai de către acesta până la sfârșitul perioadei contractuale, ceea ce înseamnă că în realitate, i se impune obligația reparării, concomitent cu plata fiecărei rate contractuale și a unui prejudiciu care nu este actual și nici cert, ajungându-se astfel la îmbogățirea fără just temei a comerciantului, în detrimentul consumatorului.
In conformitate cu prevederile legale în vigoare, raporturile contractuale dintre părți intră sub incindența Legii nr. 193/2000, fiind vorba despre raporturi decurgând dintru-un contract comercial încheiat între un comerciant-pârât și consumatorul - reclamant, așa cum sunt aceste categorii sunt definite de art. 2 din această lege.
De asemenea, art. 1 al. 3 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele cu consumatorii.
Reclamantul a solicitat să se observe că la art. 4 al. 6 sunt menționate o . clauze care este adevărat că nu pot face obiectul controlului privind caracterul abuziv, astfel evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de-o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Legea transpune practic prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE care la art. 4 alin. 2 menționează de o maniera mai clară că "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de altă parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."
Clauza referitoare la comisionul de risc /administrare din perspectiva riscurilor asumate de pârâtă este numai o parte a costului contractului, partea cea mai importanta fiind reprezentată de dobânda la care se adaugă o . comisioane între care și cel de administrare din perspectiva riscurilor asumate de pârâtă.
In concluzie, reclamantul arată că aceasta clauză contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorul, fiind de natură a crea, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, aparân ca fiind o clauza abuzivă.
În ceea ce privește restituirea prestațiilor bănești, reclamantul a arătat că potrivit disp. art. 6 și art. 14 din Lg. nr. 193/2000 coroborate cu dispozițiile Codului civil, în baza principiului restabilirii situației anterioare, tot ce s-a executat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat.
Totodată, reclamantul a înțeles să invoce disp. art. 1092 al. 1 Vechiul Cod civil, potrivit cărora, "orice plată presupune o datorie: ceea ce s-a plătii fără să fie debit este supus repetițiunii", urmând ca intimata să-i restituie sumele percepute nelegal cu titlu de comision de risc din perspectiva asumării riscurilor, respectiv 28.059,59 Euro.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1, 2, 4, 14 din Legea nr. 193/2000R și art. 948 alin.4, art. 966. art.1092 cod civil de la 1968 aplicabil în cauza, conform principiului tempus regit actum, raportat la art. 148 NCPC.
În dovedirea cererii de chemare în judecată au fost depuse înscrisuri.
În urma comunicării cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor însoțitoare, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta este lipsită de temei juridic prin prisma considerentelor ce urmează a fi expune în continuare.
În motivare, pârâta a arătat că analizând cererea de chemare în judecată a constatat că reclamantul Ș. G. și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile speciale ale Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre profesioniști si consumatori prevăzute de Legea nr. 193/2000.
Pârâta a apreciat că pentru a se reține caracterul abuziv al clauzelor contractuale regăsite în Convenția de credit nr._/21.12.2007, instanța trebuie sa aibă în vedere daca sunt întrunite, in mod cumulativ, următoarele cerințe, respectiv: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată intre comerciant și consumator ; clauza să genereze, un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților contractante; clauza să aibe o exprimare neclară sau neinteligibilă; clauza sa nu facă obiect al excepției reglementată de art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 raportat la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/CE/1993, deci să nu formeze preț al contractului.
Întrucât aceste cerințe sunt cumulative, neîndeplinirea uneia dintre ele atrage imposibilitatea caracterizării drept abuzive a unor prevederi contractuale.
În ceea ce privește prima condiție potrivit căreia clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată intre comerciant și consumator, pârâta a arătat că reclamantul este cel care s-a adresat acesteia în data de 11.09.2007, solicitând instanței de judecată să-i încuviințeze proba cu interogatoriul reclamantului, proba care poate duce la recunoașterea (explicită sau implicită) a existentei negocierilor si discuțiilor anterioare, întrucât discuțiile purtate în vederea contractării unui credit se întind pe perioade de 1-3 luni înainte de aprobarea creditului și semnarea convențiilor de împrumut și au la baza mai multe întâlniri bipartite.
Este adevărat ca poziția reclamantului, conform cererii de chemare în judecată, este aceea a lipsei negocierii, dar acțiunea este formulată și semnată prin avocat, iar data formulării ei este la 6 ani după semnarea Convenției și în contextul unui "val" mediatic și procesual de cauze având ca temei Legea 193/2000.
În anul 2000 a fost promulgată Legea nr. 193, deci acest act normativ era în vigoare la data semnării convenției de credit, ceea ce o determină pe pârâtă să considere că dacă reclamantul s-ar fi considerat prejudiciat de lipsa posibilității de negociere, de poziția inflexibila a băncii, avea posibilitatea sa refuze semnarea convenției, în împrejurarea în care anterior solicitaseră în mod expres explicații sau formulaseră o contraofertă.
Totodată, dispozițiile de la litera b din cadrul Anexei Legii nr. 193/2000 rețin caracterul abuziv al unei clauze în măsura în care agentul economic "obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului".
Pârâta apreciază însă că o astfel de situație nu poate fi reținută în condițiile în care banca a pus la dispoziție reclamantului oferta sa, anterior semnării creditului. Banca a pus la dispoziție oferta sa privind produsele bancare, iar această ofertă a fost publică, neascunsă, cuprinzând toate elementele de ordin financiar care interesau posibilii împrumutați, fiind mediatizată atât prin postarea pe pagina de Internet a băncii, cât și prin alte mijloace de mass-media, dar si prin informări obținute din partea reprezentanților băncii.
Ori, se arată că la dosar nu există nu există nicio dovadă privind nemulțumirea reclamantului sau propunerea unei contraoferte, ceea ce înseamnă ca acesta a fost mulțumit de forma convențiilor, de aspectele de ordin juridic și financiar cuprinse în acestea, inclusiv de posibilitatea negocierii.
Pârâta a menționat că nu trebuie făcută confuzie între contractele de adeziune și contractele preformulate, cele doua noțiuni nesuprapunându-se, în cazul său nefiind vorba de contracte de adeziune. Contractele de adeziune nu pot fi modificate în niciun fel, sub niciun aspect. Pe de alta parte, contractele preformulate au o forma inițială stabilită de un contractant, dar suferă modificări potrivit negocierilor bilaterale.
În concluzie, pârâta arată că reclamantul, cunoscând foarte bine oferta de creditare a paratei si având posibilitatea reala de a purta o negociere cu parata in privința condițiilor contractuale, a ales sa semneze convenția de credit, fără nicio presiune externă și fără a sesiza o imposibilitate de negociere.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv clauza să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, pârâta a arătat că se confunda noțiunea de "dezechilibru semnificativ" în accepțiunea normelor comunitare, reclamantul raportându-se la suma pe care ar trebui sa o plătească.
Pârâta a învederat că dispozițiile art 4 din Legea nr 193/2000, sunt interpretate în mod eronat, legiuitorul facând referire la existenta unui dezechilibru juridic, doar acesta putând reglementa drepturi si obligații ale pârtilor și nu la un dezechilibru valoric.
În conformitate cu principiul interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar, pârâta consideră ca interpretarea trebuie realizată strict cu privire la opinia CE, din dispozițiile Directivei nr 93/13/CEE rezultând fără putință de tăgadă, că este vorba de un dezechilibru semnificativ doar în împrejurarea în care există obligații doar pentru consumator, furnizorul neasumându-și o contraprestație.
Clauzele privind comisionul de risc nu sunt însă de natură să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, debitorul băncii suportând prețul creditului compus din cele două componente ale acestuia: dobânda și comisioanele.
În speță, se arată de către pârâtă că acesteia îi revine obligația remiterii sumei împrumutate, obligație îndeplinita prin virarea sumei în contul curent al reclamantului și pe lângă aceasta și pe cea a administrării împrumutului în toata perioada de contractare și altele evidențiate în dispozițiile art 7.2 din condițiile generale, iar reclamantului îi revine obligația restituirii sumei împrumutate, precum și a accesoriilor acestei obligații, sub forma dobânzilor și comisioanelor.
In consecința, pârâta a arătat că întrucat niciunul dintre drepturile enumerate de art 10 din OG nr 21/1992 nu a fost încălcat, apreciază că nu se poate reține îndeplinirea condiției dezechilibrului semnificativ.
Cu privire la cea de-a treia condiție, respectiv clauza să aibă o exprimare neclară sau neinteligibilă, pârâta a arătat că problema exprimării neclare sau neinteligibile are un profund caracter subiectiv, ținând cont de posibilitatea consumatorului de a citi și înțelege conținutul, prin prisma caracteristicilor personale.
In cadrul unei astfel de analize, pârâta arată că ar trebui avute în vedere și dispozițiile ari. 2 lit m) din Legea 363/2007 care prevăd că prin noțiunea de consumator mediu se intelege "consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici".
Pârâta arată că în cauză, perceperea comisionului de risc a fost adusă la cunoștința clienților, oferta băncii fiind una publica, afișată atât pe site-ul băncii cat si în mass media. Mai mult, existenta comisionului de risc se regăsea și în cuprinsul planului de rambursare pus la dispoziția reclamantului cu ocazia semnării Convenției de credit, astfel încât nu se poate susține nici „ascunderea" acestui comision, nici ascunderea modului de calcul și nici ascunderea valorii lunare a comisionului.
Dacă reclamantul ar fi avut obiecții sau neînțelegeri legate de acest comision sau de oricare dintre elementele Convenției, acestia ar fi trebuit sa solicite explicații cel mai târziu la data semnării Convenției și daca neclaritățile continuau, sa refuze semnarea Convenției.
În ceea ce privește condiția prevăzuta de lit.b) din Anexa legii nr 193/2000, și anume reclamanții "să fi fost obligați" la semnarea Convenției, pârâta a arătat că acesteia îi revenea obligația de informare în cadrul contractului bancar apreciind că a fost realizată, netrebuind însă a fi confundată cu o obligație de sfătuire, de consiliere a clientului, banca neputându-se comporta ca un avocat al clientului și nici nu-si poate asuma sarcina educării consumatorului.
Pârâta a mai arătat că în ceea ce privește comisionul de risc, acesta face parte din costul total al creditului, aspect ce rezultă din art.2 pct.24 din OG nr.21/1992 și din art.3 lit.g) si i) din Directiva 2008/48/CE, care a fost transpusă în legislația națională prin adoptarea OUG nr.50/2010, ordonanța ce cuprinde aceeași definiție a costului creditului la art.7 pct.4.
Comisioanele percepute pentru acordarea unui credit determină, alături de dobânda curenta, dobânda anuala efectiva (D.), iar in condițiile speciale rezultă în mod clar atât valoarea dobânzii curente cât și valoarea D., diferența dintre cele doua valori ale dobânzii menționate expres în condițiile speciale ale convenției de credit fiind determinate de comisioanele percepute de bancă. Astfel, pârâta precizează că atâta timp cât pentru punerea la dispoziție a creditului banca a prevăzut plata unei dobânzi anuale efective mai mari decât dobânda curenta, este evident că plata comisionului de risc, ce determină, alături de alte comisioane, diferența dintre cele doua tipuri de dobânzi, reprezintă o parte din contraprestația pentru acordarea împrumutului.
În concluzie, pârâta a arătat că stabilirea costului unui credit ține de politica internă și de piață a fiecărui profesionist, instanța de judecată neputând să se substituie acestuia și să reaprecieze asupra oportunității perceperii unui comision sau a unei dobânzi.
Pârâta apreciază că atât comisionul de risc, cât și dobânda contractuală erau aspecte ce țineau de prețul contractului și nu pot fi supuse aprecierii instanței de judecată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind reactualizarea cu indicele de inflație, pârâta a solicitat, în principal anularea acestui capăt din cererea de chemare in judecata, iar in subsidiar respingerea ca neîntemeiat arătând că înțelege să invoce nulitatea acestuia, în temeiul art. 196 c.pr.civ. întrucat nu sunt expuse motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază capătul de cerere menționat. Obligația personală a reclamantului de a indica în concret motivele de fapt și de drept ale fiecărui capăt de cerere este prevăzuta în mod expres in art. 194 c.pr.civ. iar sanctiunea nulității este prevăzuta în mod expres in art. 196 c.pr.civ.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamanții solicită plata dobânzii legale, pârâta a solicitat în principal, anularea acestuia, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiat.
Pârâta apreciază că în cauză nu sunt aplicabile disp. OG nr. 13/2011, pretențiile reclamantului neputându-se înscrie nici în noțiunea de dobândă remuneratorie și nici în cea de dobândă penalizatoare, astfel cum prevăd aceste dispoziții legale, iar acestea nu se pot solicita decât la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și numai în ipoteza în care pârâta nu și-ar îndeplini de bunăvoie obligația, în speța de față neexistând vreo neîndeplinire a unei obligații de plată din partea pârâtei.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 1 al. 5, art. 16 și art. 44 din Constituția României, art. 2 lit. m din Lg. nr. 363/2007, cauzele Langguth, Springenheide și Darbo, Directiva 87/102/CE, Directiva 2008/48/CE, art. 3 al. 1 lit. g din Normele B.N.R. nr. 17/18.12.2003, art. 126 al. 1 din OUG nr. 99/2006, art. 1, art. 4 al. 5 lit. b și art. 4 al. 6 din Lg. nr. 193/2000, lit. b din Anexa nr. 193/2000 și orice acte normative aplicabile în speță.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată pârâtei prin care a solicitat respingerea motivelor invocate de aceasta ca fiind netemeinice și nelegale.
În motivare, reclamantul a arătat că este vorba de o clauză contractuală (art. 5.1 lit. a) care nu a fost negociată direct cu acesta, fiind de natură a crea în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Reclamantul a mai arătat că nu are relevanță faptul că acțiunea a fost formulată și semnată prin avocat așa cum nu are relevanță nici data formulării acțiunii, aceste aspecte neînlăturând caracterul abuziv al clauzei de administrare/risc, iar dreptul de a solicita restituirea prestațiilor/sumelor încasate cu titlu de comision de risc/administrare este imprescriptibil.
Se menționează de reclamant că nu se poate reține afirmația pârâtei precum că alți clienți ai băncii au beneficiat de condiții diferite de creditare, urmare a unei negocieri, fiind vorba de credite diferite, de alte sume acordate.
In ceea ce privește motivația pârâtei privind neîndeplinirea condiției constând în crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile pârtilor, reclamantul arată că aceasta nu poate fi reținută, din simplul considerent că în realitate
acestuia îi revin, în schimbul obligației societății bancare de punere la dispoziție a creditului, respectiv în schimbul contraprestației băncii constând în „administrarea riscurilor creditului", o . de alte obligații și de contraprestații, în special aceea de a achita dobândă la suma de bani împrumutată și aceea de a garanta cu ipotecă de rang I restituirea creditului, acestei din urmă obligații fiindu-i asociată și obligația de a încheia un contract de asigurare, cu o societate de asigurare agreată de bancă, cu privire la imobilul obiect al garanției reale imobiliare. Ori, un contract nu poate fi privit drept echilibrat în situația în care o parte are de suportat toate riscurile, iar cealaltă nici unul.
Din scadențarul depus la dosar rezultă că totalul comisionului de risc reprezintă o suma foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă dacă se achita integral creditul conform ratelor lunare scadente si daca nu intervine niciun fel de risc pentru bancă. In mod normal, daca creditul s-ar fi achitat integral la scadență, conform graficului, atunci comisionul de risc trebuia rambursat de către bancă ori nefiind stipulată nicio clauză în acest sens în contract, banca se îmbogațește fără justă cauza, ceea ce creează un dezechilibru intervenienților împrumutați prin plata unor sume mari și nejustificate.
Reclamantul a precizat că nu poate fi reținută nici motivația pârâtei conform căreia comisionul de risc face parte din costul total al creditului și aceasta l-ar exclude de la analiza caracterului abuziv, atât legea cât și Directiva nr. 93/CE/l993, neexcluzând automat și nediferențiat de la control clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile oferite în schimb, precum si necesitatea ca pentru a nu putea face obiectul contractului clauza trebuie sa fie exprimata de o maniera clară și inteligbilă, condiție care nu este îndeplinită în cazul contractului în litigiu.
De asemenea, nu pot fi reținute motivele de anulare a capetelor de cerere privind solicitarea subsemnatului de reactualizare a sumei solicitate cu indicele de inflație și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal, având în vedere că ambele solicitări sunt în limitele legalității atât timp cât asigură creditorului o reparație justă, fără a se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a acestuia în detrimentul debitorului.
S-a arătat că echivalentul bănesc al îmbogățirii fără justă cauză a pârâtei cu sumele reprezentând comisionul de risc/administrare îl reprezintă dobânda legală calculată asupra fiecărei sume de bani plătite băncii cu titlu de comision de risc /administrare de la data plății de către subsemnatul pana la momentul restituirii efective.
Reclamanta a arătat că înțelege să invoce disp. art. 1092 alin. C.civ, față de cererea de restituire a comisionului de risc/administrare de 28.059,59 Euro, precum și față de cererea de obligare la plata dobânzii legale calculată asupra fiecărei sume de bani plătite bancii cu titlu de comision de risc/administrare de la data plății de către reclamant până la momentul restituirii efective.
La termenul din 17.04.2015, reclamantul prin apărător a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la data încasării comisionului de risc până la restituirea efectivă a acestuia.
La același termen instanța a respins excepțiile de nulitate invocate de pârâtă cu privire la cererea reclamantului de reactualizare a sumei 28.059,59 Euro cu indicele inflației și cu privire la cererea reclamantului prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Între pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare, și pârât, în calitate de împrumutat, s-a încheiat convenția de credit nr._/21.12.2007 (f.9-18), în temeiul căreia pârâta a acordat reclamantului un credit în valoare de 208.250 Euro, pe o durată de 360 de luni.
În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a), a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutatul datorează băncii un comision de risc de 0,192% aplicat la soldul creditului, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile scadente, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Creditul acordat reclamantului urma a fi rambursat potrivit graficului de rambursare anexă la contract (f.25-28) în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.
Valoarea totală a comisionului de risc este de 28.059,59 Euro, și această sumă a fost achitată de către reclamant odată cu achitarea ratelor lunare. Potrivit graficului de rambursare depus la fila 25 (și care a fost listat la 13.08.2014) se constată că reclamantul nu mai de plătit nicio rată.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamant, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de prim rang asupra imobilului apartament nr. 4, situat în București, . nr. 12, ..
Despre constituirea garanției s-a făcut mențiune în contractul de credit și in acest sens a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu garanție reală imobiliară (f. 19-24), contract în care pârâta V. R. SA are calitatea de creditor ipotecar.
Cu privire la dispoziția de la pct. 5 lit. a) din contractul de credit nr._/21.12.2007-Condiții Speciale, reclamantul considera ca fiind abuzivă clauza privind perceperea comisionului de risc de 0,192% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile scadente, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Înainte de a analiza, pe rând, petitele formulate de reclamant, pentru rațiuni ce țin de logica expunerii, instanța apreciază că se impune determinarea dispozițiilor legale aplicabile, a împrejurării dacă a fost modificat sau nu contractul de credit printr-un act adițional, dacă respectiva convenție a fost sau nu negociată.
Din această perspectivă, instanța constată că a fost învestită cu o acțiune în nulitatea absolută a unor clauze contractuale, fiind invocate prevederile Legii nr. 193/2000. Astfel cum s-a reținut în doctrină, nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Prin urmare, în analiza valabilității unor clauze contractuale este necesară raportarea la legislația în vigoare la momentul contractului.
Astfel, sunt aplicabile contractului încheiat la data de 21.12.2007 prevederile Legii nr. 193/2000 în varianta în vigoare la acea dată, precum și prevederile Codului civil de la 1864, în completare, având în vedere că, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumator (reclamant), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamantul întrucât contractul încheiat cu reclamantul a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
În măsura în care pârâta ar fi dorit să facă dovada că negocierii cu reclamantul a dispozițiilor clauzei privind comisionul de risc potrivit art. 4 alin.3 din Legea nr. 193/2000, sarcina probei îi revenea pârâtei. În cauză, se va reține că pârâta nu a făcut dovada negocierii clauzei.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamantul a avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce îi reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința
dispoziției de la pct. 5 lit. a) din contractul de credit nr._/21.12.2007-Condiții Speciale, este însă necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamantului) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr. 4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art. 2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de prim rang asupra imobilului apartament nr. 4, situat în București, . nr. 12, ., după cum rezultă din contractul de garanție reală imobiliară. Mai mult, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a acestui mobil, valoarea de asigurare depășind-o pe cea a împrumutului. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.
De asemenea, se va avea în vedere și cuantumul lunar al comisionului de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului, anexat contractului; astfel, la finele perioadei de rambursare, costul total al comisionului de risc de cifrează la aproape 14% din creditul acordat și 9% din valoarea totală a contractului.
Nu mai puțin, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților semnatare ale convenției de credit nr. nr._/21.12.2007.
În consecință, apreciind că sunt îndeplinite toate cerințele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/21.12.2007 și a dispune anularea acestei clauze, pentru nevalabilitatea obiectului acestei prevederi contractuale, determinată de caracterul său ilicit (art. 5 C.civ.). Caracterul licit al obiectului unei clauze contractuale este o condiție de valabilitate a acelei clauze. Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 interzice comercianților stipularea, în contractele încheiate cu consumatorii, de clauze abuzive; prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, implicit, prin medierea dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului de risc.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și s-a dispus anularea acestei clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamant către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate.
Contrar susținerilor pârâtei, instanța apreciază că se justifică obligarea sa la restituirea sumelor încasate în temeiul unei clauze abuzive. Aceasta întrucât efectul nulității absolute este unul retroactiv, astfel încât pârâta nu mai are niciun temei să rețină sumele încasate în plus prin majorarea indicelui de referință. Pe de altă parte, această măsură se justifică și din prisma atingerii scopului legislației consumatorului, care este acela de a asigura repararea prejudiciului suferit de consumator, respectiv prevenirea inserării în continuare de către profesionist a clauzelor abuzive în contracte. De altfel, contractul de credit, fiind o specie a contractului de împrumut de consumație, este translativ de proprietate, astfel încât dreptul de proprietate asupra sumei acordate de bancă cu titlu de credit se transmite la împrumutat la momentul virării sale. Or, în atare condiții, nu este vorba de un contract cu executare succesivă, ci uno ictu.
Prin urmare, constatând că a dispărut temeiul care justifica reținerea de către pârâtă a sumelor încasate, instanța apreciază că se justifică obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a comisionului de risc de 28.059,59 Euro.
În consecință, pârâta va fi obligată la restituirea, către reclamant a sumei de 28.059,59 Euro, reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat de reclamant în perioada 28.12._13.
D. fiind că instanța a dispus ca restituirea comisionului să se facă în moneda Euro, se va reține că echivalentul în lei a acestei sume se va determina în funcție de cursul BNR de la data la care pârâta va face plata. În atare condiții, din moment ce pârâta nu a fost obligată la plata unei sume de bani în lei (ci a fost obligată la plata unei sume în Euro), nu se poate considera că valoarea acordată reclamantului ar fi supusă deprecierii ca urmare a inflației suportate de moneda națională.
De asemenea, se va dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, conform art. 4 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care prevede că în raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă și când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an.
Cât privește momentul de la care sunt datorate aceste dobânzi, instanța reține că, în privința clauzelor declarate abuzive, pârâta a fost de rea-credință încă din momentul stipulării acestora. Fiind un profesionist în domeniu, pârâta cunoștea prevederile legale, inclusiv cele din materia protecției consumatorului. Ca atare, instanța apreciază că pârâta datorează dobândă legală aferentă sumelor încasate în plus, încă de la data încasării.
În raport de cele reținute mai sus, pârâta urmează a fi obligată să plătească reclamantului și contravaloarea dobânzii legale aferente sumelor lunare încasate de la reclamant cu titlu de comision de risc în perioada 28.12._13, dobândă legală ce se va calcula de la data încasărilor lunare și până la restituirea sumelor ce au fost plătite cu titlu de comision de risc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea formulată de reclamantul Ș. G. (CNP:_), domiciliat în București, ., nr. 12, ., sector 3 și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 3, .. 100, ., . de Av. “Ș. M.” în contradictoriu cu pârâta V. R. SA, cu sediul în București, sector 2, ., et. 10, CUI:_, înregistrată la ORC București sub nr. J_ și în Registrul Bancar sub nr. RB-PJR-048/10.04.2000.
Constată nulitatea absolută a clauzei contractuale de la pct. 5 lit. a) din contractul de credit nr._/21.12.2007-Condiții Speciale, clauză privind perceperea comisionului de risc de 0,192% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile scadente, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Obligă pârâta sa restituie reclamantului suma de 28.059,59 Euro, reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat de reclamant în perioada 28.12._13.
Obligă pârâta să plătească contravaloarea dobânzii legale aferente sumelor lunare încasate de la reclamant cu titlu de comision de risc în perioada 28.12._13, dobândă legală ce se va calcula de la data încasărilor lunare și până la restituirea sumelor ce au fost plătite cu titlu de comision de risc.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.05.2015.
P., Grefier,
S. L. M. P.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6362/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Pretenţii. Sentința nr. 6141/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
