Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 17698/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila nr._
Ședința publică din data de 09.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte – R. S.
Grefier – C. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanții M. C., M. V., M. M. C., L. B. A. M., I. V. A. În Contradictoriu Cu Pârâții D. C. Srl, C. L. Al Sectorului 3 Prin Primar, C. G. Al M. B. Prin Primar G., M. B. Prin C. L. al Sectorului 3, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 02.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 09.12.2015, în aceeași compunere dispunând următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr._ la data de 20.02.2014, reclamantii M. C., M. V. A., M. M. C., L. B. A. Magdalea, I. V. A., in contradictoriu cu ., C. L. al Sectorului 3 prin Primar, C. G. al M. B. prin Primarul G. si Municipiul B. prin C. L. al sectorului 3, solicitand instantei sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare aut. sub. Nr. 1461/23.07.2004 de BNP V. A.D., cu cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamanta a aratat ca, la data de 27.03.2001, s-a inregistrat la PMB sub nr. 278, Notificarea transmisa prin executor judecătoresc prin care autoarea lor, M. F. V. si reclamantul I. V. A., solicitau, in temeiul Legii 10/2001, restituirea in natura a imobilului situat in B., ., sector 3.
De asemenea, au mai aratat ca întrucât, timp de 8 ani, PMB nu a soluționat Notificarea, la data de 15.07.2009 au solicitat instanței soluționarea acesteia, acțiune ce a format dosarul_/3/2009 soluționat irevocabil de către Tribunalul București - Secția a IV-a civila.
Se mai mentioneaza de catre reclamanti ca, prin sentința civila nr. 887/11.05.2011, dupa ce s-a constatat calitatea de persoane indreptatite, instanta a dispus admiterea actiunii; obligarea pârâtului să emita dispoziție motivată prin care să dispună restituirea în natură a imobilului situa București, ., compus din teren în suprafață de 99,00 mp și constructie cu excepția părților de imobil înstrăinate, iar pentru părțile de imobil înstrăinate sa propună reclamanților măsuri reparatorii în echivalent în termenul prevăzut de art. 25 alin.1.
Ca urmare, PMB a emis cele doua dispoziții, respectiv nr._/04.03.201_/04.03.2013, prin care se restituie in natura intregul imobil compus din teren in suprafața de 99,00 m.p. si construcție, fiind propuse masuri reparatorii pentru ce apartamente vândute, respectiv apt. nr. 4 .. 1 .> Se invedereaza ca, nici in timpul judecării dosarului si nici la momentul emiterii dispozițiilor Primăria Sectorului 3 nu i-au instiintat PMB cu privire la instrainarea spațiului comercial motiv pentru care, dupa emiterea dispozițiilor si prezentarea la AFI in vederea punerii de punere in posesie cu privire la imobilul restituit, din relațiile furnizate de OCPI Sector 3 a constatat ca "spațiul comercial de la subsolul si parterul imobilului impreuna cu indiviza de 19,39 m.p. teren si suprafața utila subsol 46,12 m.p. - exclusiv, suprafața utila parter 29,80 - exclusiv, suprafața totala 78,14 m.p. (inclusiv casa scarii) a fost instrainat abuziv si nelegal, către ., indicandu-se contractul vanzare-cumparare aut. sub nr. 1461/23.07.2004 de BNP V. A.D. la a carui depunere solicita instantei sa oblige parata.
Avându-se in vedere faptul ca, desi Legea 550/2002 cu modificate si completate, ulterioare a interzis in mod expres, sub sancțiunea anularii, incheierea de contracte de vânzare cumpărare cu privire la spatiile comerciale inainte de incheierea procedurilor de restituire prevăzute de Legea 10/2001, considera ca actul încheiat de . este nul absolut, fiind incheiat in anul 2004, in timp ce Notificarea prin care se solicita restituirea in natura a imobilului nu fusese inca soluționata.
F. de cele de mai sus, se solicita instantei admiterea acțiunii astfel cum a fost formuta.
In dovedirea cererii, au solicitat si administrat probei cu înscrisuri, interogatorii si orice proba a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri.
La data de 30.04.2014, intimatul C. L. al Sectorului 3 prin Primar R. S. N. au formulat intampinare la cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamantii M. C., M. V. A., M. M. C., L. B. A. Magdalea, I. V. A., solicitand respingerea acesteia ca neintemeiata iar pe cale de exceptie a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei sectorului 3, exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a sa, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa.
Cu privire la exceptia necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3, arata ca:
In conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 550/2002, prin vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum si a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, cu modificările si completările ulterioare, „alte litigii decât cele prevăzute la art. 8, 9 și 10, cu privii desfășurarea procedurilor de vânzare a spațiilor comerciale sau de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor județene, a consiliilor locale sau a regiilor autonome de sub autoritatea acestora, sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ, nefiind obligatorie procedura prealabila.
Totodata, avandu-se în vedere petitul cererii introductive prin care reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare 1461/23.07.2004 încheiat în baza Legii nr. 550/2002, între Consiliului G. al M. București, în calitate de vânzător, prin împuternicit, Primarul Sectorului 3 și ., în calitate de cumpărător, considera ca sunt aplicabile prevederile articolului citat în anterior menționat, prezenta actiune fiind de competența instanțelor de contencios administrativ.
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Loc Sectorului 3 arata ca:
Orice tip de capacitate, ca aptitudine, constă în posibilitatea unei entități de a intra într-un raport juridic ca titulară de drepturi și obligații, ceea ce presupune în mod obligatoriu existența unui patrimoniu. In consecință, capacitatea de folosința, in general, cât și transpunerea acesteia în plan procesual, capacitatea procesuala de folosință aparține titularului patrimoniului pe care îl leagă în raporturile juridice.
In acest context și raportat la speța de față, susține cele expuse mai sus indicarea unor temeiuri de drept - din Legea nr. 215/2001 - care, aprecieaza ca, sunt expres și imperativ impuse de legiuitor în materia instituțiilor juridice de drept administrativ, deci și în ceea ce privește capacitatea (administrativă) de folosinta, si anume: art. 20 alin. 1 și 4 și art. 23 alin. 2.
Avandu-se in vedere de cele prezentate, solicita admiterea excepției lipsei capacitatii procesuale de folosință a Consiliului L. Sector 3 și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, arata ca:
Aplicat la speța de față, consideră că raționamentul pentru fundamentarea excepției invocate trebuie să plece de la o premisă esențială, respectiv, petitul cererii introductive prin care reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1461/23.07.2004 încheiat în baza Legi nr. 550/2002, între C. G. al M. București, în calitate vânzător, prin împuternicit, Primarul Sectorului 3 și ., in calitate de cumpărător.
Pentru a exista calitate procesuală, este necesar ca între persoana pârâtă despre care reclamantul susține că este titular al obligației și persoana care are această călitate trebuie să existe identitate. In speța dedusă judecății, această condiție nu e îndeplinită întrucât partea chemată în proces, respectiv el, -C. L. Sector 3 nu are și nu a avut niciodată calitatea de proprietar al imobilului din ., sector 3. Mai mult decât atât, el-C. L. Sector 3 este terț față contractul anterior menționat, anularea acestuia nefiindu-i opozabilă.
In consecință, cauza dedusă judecății nu poate fi soluționată în contradictoriu, neexistând identitate între C. L. Sector 3 și persoana obligată.
Față de cele prezentate mai sus, solicita admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a sa și respingerea actiunii formulată ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de călitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Invedereaza faptul ca, prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 550/21 reclamanții solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1461/23.07.2004 încheiat în baza Legii nr. 550/2002.
Mentioneaza că în data de 23.07.2004 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate între C. G. al M. București in calitate de vânzător, prin împuternicitul său, Primarul Sectorului 3 și SCJ C. Srl, în calitate de cumpărător.
Obiectul contractului menționat constă în cumpărarea spațiului comercial si în București, ., sector 3, cu o suprafață utilă de 75,03 mp, din parter 28,68 mp și subsol 46,35 mp și cota indiviză de teren (sub construcție) de 1( mp, spațiu comercial deținut de către . în baza contractulu asociere în participațiune nr. 866/10.07.1996 cu Cooperativa Metalo-Casnica B. prelungit prin contractul nr. 1212/01.08.2001.
Totodata, învedereaza instanței că societatea D. C. SRL utiliza spațiul comercial din București, ., sector 3 în baza contractului de închiriere pe suprafețe locative cu altă destinație decât aceea de locuință nr. 212/19.10.1996.
In acest context, supune atenției instanței prevederile art. 16 din Lg 550/2002, conform cărora vânzarea spațiilor comerciale de prestări servicii și producție către comercianți, respectiv prestatori de servicii persoane fizice sau juridice care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locație de gestiunr, asociere în participațiune sau leasing, încheiat în condițiile legii si valabil la data intrării în vigoare a prezentei legii se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe.
Avându-se în vedere prevederile legale enunțate și ținând cont că societatea C. SRL nu înregistra restanțe la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutiv din momentul încheierii contractului, s-a procedat la încheierea contractului vânzare - cumpărare nr. 1461/23.07.2004 pentru spațiul comercial situat în București, Șepcari nr. 10, sector 3, cu o suprafață utilă de 75,03 mp, din care parter 28,68 mp si subsol 46,35 mp și cota indiviză de teren (sub construcție) de 19,39 mp.
Concluzionand, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In dovedire, a solicitat proba cu inscrisuri (filele 43-76).
La data de 30.04.2014, parata-reclamanta . a formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii.
De asemenea, a mai aratat ca invoca competenta materiala a Tribunalului B. – Sectia a II-a Contencioas Administrativ si Fiscal conform art. 27 din Legea nr. 550 din 14 octombrie 2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, modificată, ca instanță de fond.
Potrivit ort. 2 alin. (1) din Legea nr. 550/2002, dispozițiile acestei legi sunt aplicabile și spațiilor comerciale sau de prestări de servicii situate în imobilele reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare și în cazul în care fostului proprietar i s-au acordat despăgubiri.
Mai arata că rezultă din însăși conținutul cererii introductive că prin sentința civilă nr.887/11.05.2011 a Tribunalului București, Secția a IV-a Comercială (dosar nr._/3/2009) s-a dispus irevocabil ca reclamanții în calitate de persoane îndreptățite să obțină restituirea în natură a imobilului situat în București, ., cu excepția părților din imobil înstrăinate, pentru care reclamanții vor primi măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Pe cale de consecință, acțiunea promovată de reclamanți în prezenta cauză este inadmisibilă, aceștia nejustificând un interes legitim juridic în promovarea dosarului atâta timp cât s-a hotărât judecătorește irevocabil că nu mai pot primi în natură părțile din imobilul în litigiu care au fost înstrăinate.
Invedereaza instantei faptul ca, reclamanții în cauză nu au calitate procesuală activă pentru a promova cererea dedusă judecății deoarece nu sunt părți în contractul de vânzare-cumparare, autentificat sub nr.1461/23.07.2004, de BNP V. A.D., a cărui nulitate absolută se solicită, iar acțiunea respectivă putea fi promovată doar de părțile cocontractante.
Potrivit Decretului nr._ și HCM nr. 792/1960, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu despăgubirea proprietarilor, reprezentând diferența dintre debitul datorat statului și valoarea la care a fost evaluat imobilul.
Mentioneaza ca, pentru acest considerent, reclamantii nu justifica un interes legitim si caltate procesuala activa pentru a promova actiunea care este astfel inadmisibila.
Totodata, mai arata ca, parata care a avut calitatea de chiriaș prin asociere anterior cumpărării în spațiul în litigiu (Contractul de asociere nr. 866/10.07.1996 între Cooperativa Metalo Casnica și D. Cominpex SRL; Contractul de asociere nr. 1212/1.08.2001 între Cooperativa Metalo Casnica și D. Cominpex SRL; anterior a existat Contractul de închiriere nr. 212/19 octombrie 1973 între ICRAL V. și Cooperativa Metalo Casnica), a îndeplinit obligația reglementată de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 550/2002, în sensul că a depus solicitare de cumpărare a spațiului, în condițiile cerute de art. 17 alin. (1) din aceeași lege.
Față de această împrejurare, prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 550/2002, vizând suspendarea procedurii de vânzare până la data încheierii procedurilor de restitiire prev. de Legea nr. 10/200L nu se mai aplică în speță, față de excepția reglementată de însăși art. 24 alin. (1) din lege, privind exercitarea condițiilor cuprinse în art. 77 din legea amintită.
Pentru motivele expuse, solicită în principal, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a Il-a C. Administrativ și Fiscal, respingerea acțiunii pe excepțiile invocate, dar și pe fond ca neîntemeiată.
In dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe care vor rezulta din dezbateri (filele 81-101).
La data de 16.06.2014 reclamantii-parati M. C., M. V. A., M. M. C., L. B. A. Magdalea, I. V. A. au formulat raspuns la intampinarea formulata de catre parata-reclamanta . si C. L. al Sectorului 3, prin care intelege sa raspunda la exceptiile invocate acestea.
La termenul de judecata din data de 04.11.2014 instanta a respins exceptia necompetentei materiale, iar la termenul de judecata din 04.03.2015 instanta a respins exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului L. Sector 3, exceptia lipsei de interes si excepția lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, iar excepția lipsei capacitatii procesuale pasive a Consiliului L. Sector 3 a fost admisa.
La termenul din 29.04.2015 instanta a incuviintat pentru reclamanti si pentru parata D. Compimpex SRL proba cu inscrisuri si interogatoriile reciproce, iar pentru restul paratilor proba cu inscrisuri, probe ce au fost administrate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 27.03.2001, s-a inregistrat la PMB sub nr. 278, Notificarea transmisa prin executor judecătoresc prin care autoarea lor, M. F. V. si reclamantul I. V. A., solicitau, in temeiul Legii 10/2001, restituirea in natura a imobilului situat in B., ., sector 3.
Timp de 8 ani, PMB nu a soluționat Notificarea, la data de 15.07.2009 au solicitat instanței soluționarea acesteia, acțiune ce a format dosarul_/3/2009 soluționat irevocabil de către Tribunalul București - Secția a IV-a civila.
Prin sentința civila nr. 887/11.05.2011, dupa ce s-a constatat calitatea de persoane indreptatite, instanta a dispus admiterea actiunii; obligarea pârâtului să emita dispoziție motivată prin care să dispună restituirea în natură a imobilului situa București, ., compus din teren în suprafață de 99,00 mp și constructie cu excepția părților de imobil înstrăinate, iar pentru părțile de imobil înstrăinate sa propună reclamanților măsuri reparatorii în echivalent în termenul prevăzut de art. 25 alin.1.
Ca urmare, PMB a emis cele doua dispoziții, respectiv nr._/04.03.2013 si nr._/04.03.2013, prin care se restituie in natura intregul imobil compus din teren in suprafața de 99,00 m.p. si construcție, fiind propuse masuri reparatorii pentru cele 2 apartamente vândute, respectiv apt. nr. 4 .. 1 .> Se invedereaza ca, nici in timpul judecării dosarului si nici la momentul emiterii dispozițiilor Primăria Sectorului 3 nu i-au instiintat PMB cu privire la instrainarea spațiului comercial motiv pentru care, dupa emiterea dispozițiilor si prezentarea la AFI in vederea punerii de punere in posesie cu privire la imobilul restituit, din relațiile furnizate de OCPI Sector 3 s-a constatat ca "spațiul comercial de la subsolul si parterul imobilului impreuna cu indiviza de 19,39 m.p. teren si suprafața utila subsol 46,12 m.p. - exclusiv, suprafața utila parter 29,80 - exclusiv, suprafața totala 78,14 m.p. (inclusiv casa scarii) a fost instrainat către . prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1461/23.07.2004 de BNP V. A.D.
In acest context, instanța reține că, potrivit conținutului dispozițiilor de restituire_/04.03.2013 si nr._/04.03.2013, prin care se restituie in natura intregul imobil, spațiul comercial, care face parte la rândul său din imobil, a fost avut în vedere pentru restituire, din moment ce dispoziția primarului nu îl individualizează atunci când vorbește despre ceea ce nu se mai poate restitui.
Așadar, reclamanții se găseau, la nivelul anului 2013, în situația în care, în drept, li se restituise în întregime imobilul situat în București, ., sector 3, mai puțin două spații cu destinația de locuințe, care fuseseră vândute în baza Legii nr. 112/1995.
In concluzie, titlul reclamanților (respectiv, dispozițiile de restituire în natură) provin de la adevărații proprietari, autorii lor, fiindu-le recunoscut dreptul de proprietate prin restituire în natură în întregime, mai puțin două apartamente.
Pe de altă parte, pârâta . a dobândit un titlu de proprietate, în baza unui contract de vânzare-cumpărare în rate, în temeiul Legii nr. 550/2002, calitatea de vânzător având-o statul.
Instanța observă că societatea D. C. SRL a utilizat spațiul comercial din București, ., sector 3 în baza contractului de închiriere pe suprafețe locative cu altă destinație decât aceea de locuință nr. 212/19.10.1996.
În data de 23.07.2004 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate între C. G. al M. București in calitate de vânzător, prin împuternicitul său, Primarul Sectorului 3 și SCJ C. Srl, în calitate de cumpărător.
De asemenea, mai observă că acesta a depus cererea de cumpărare la data de la data de 02.12.2002, acesta fiind înregistrată sub nr._ la Primăria sectorului 3 .
în baza cererii, ș-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 550/2002, s-au purtat negocieri potrivit procesului-verbal nr. 130/31.05.2004, procedura finalizându-se cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1461/23.07.2004.
Așadar, procedura de cumpărare s-a derulat între anii 2002 și 2004. în același timp, instanța observă că reclamanții depuseseră notificare în temeiul Legii nr.10/2001 la nivelul anului 2001, procedura finalizându-se în anul 2013.
Instanța retine că, potrivit art. 2 alin.(l) din Legea nr. 550/2002, "dispozițiile prezentei legi sunt aplicabile și spațiilor comerciale sau de prestări de servicii situate în imobilele reglementate de Legea nr. 10/2001, în următoarele cazuri:
a)când fostul proprietar a primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, în condițiile prevăzute la art. 5 din Legea nr. 10/2001;
b)când persoana îndreptățită a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;
c)când persoana îndreptățită a optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent, îjl condițiile legii;
d)când imobilele nu se restituie persoanelor îndreptățite și rămân în administrarea deținătorilor actuali, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.”
Din cele patru situații identificate expres de lege la lit. a) - d), în care se poate aplica procedura instituită de Legea nr. 550/2002, rezultă cu claritate că mai întâi este necesar să se aștepte finalizarea situațiilor menționate în actul normativ (fostul proprietar a primit despăgubiri, persoana îndreptățită a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii, persoana îndreptățită a optat pentru măsuri reparatorii sau când imobilele nu se restituie persoanelor îndreptățite și rămân în administrarea deținătorilor actuali). Cu alte cuvinte, este necesar ca situația juridică a imobilului să fie clarificată.
De asemenea, potrivit art. 24 alin.1 din aceeași lege, "în cazul spațiilor comerciale sau de prestări de servicii trecute în proprietatea statului in conditiile art.2 alin.1 din Legea nr. 10/2001, procedurile de vanzare sunt suspendate de drept pana la data incheierii procedurilor de restituire, prevazute de Legea nr.10/2001, cu exceptia dreptului de a depune o solicitare în condițiile prevăzute la art.17 alin. (1).".
Cu alte cuvinte, dacă procedura potrivit Legii nr. 10/2001 era deschisă, cum este și cazul reclamanților, procedura de vânzare instituită de Legea nr. 550/2002 trebuia, în mod obligatoriu, suspendată.
Mai mult, potrivit art. 24 alin. (2) din același act normativ, "contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt nule".
Așadar, contractele de vânzare încheiate cu încălcarea obligației de suspendare a procedurii de vanzare sunt nule.
Având in vedere formularea categorică a legii nu există niciun dubiu că sancțiunea care intervine este nulitatea absolută a contractelor, cu regimul juridic specific acesteia.
Pentru aceste motive,instanța urmeaza a constata nulitatea absolută a contractul de vanzare-cumparare nr. 1461/23.07.2004 incheiat intre C. G. al M. București in calitate de vanzator si ., in calitate de cumparator.
În temeiul art. 453 si art. 451 C.proc.civ, instanța urmează a obliga pârâti la plata către reclamanți a sumei de 3.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite actiunea formulată de reclamanții M. C. (avand CNP_) M. V. (avand CNP_), M. M. C., L. B. A. M. si I. V. A., toti cu domiciliul ales la cabinet de avocat D. Saloaru din B., sector 4, ..3-5, ., în contradictoriu cu pârâții D. C. SRL inregistrata sub nr.J_, C. RO_, cu sediul in B., sector 2, . nr.29, ., ., C. L. AL SECTORULUI 3 PRIN PRIMAR, cu sediul in B., sector 3, .-4, C. G. AL M. B. PRIN PRIMAR G., cu sediul in B., sector 6, Splaiul Independentei nr.291-293 si M. B. PRIN C. L. AL SECTORULUI 3, cu sediul in B., sector 6, Splaiul Independentei nr.291-293 .
Constata nulitatea absoluta a contractul de vanzare-cumparare nr. 1461/23.07.2004.
Obliga pe parati la plata catre reclamanti a sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecata.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2015.
P.,Grefier,
R. SuciuCarmen M.
← Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 9747/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2015.... → |
---|