Contestaţie la executare. Sentința nr. 7903/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7903/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 7903/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7903

Ședința publică de la 04.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte – G. D.

Grefier – D. I.

Pe rol soluționarea cauzei civile de față privind pe contestatorii O. C. C. și O. L. în contradictoriu cu intimata B. L. IFN SA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorii, prin apărător și intimata, prin apărător.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează că s-a depus la dosar de către contestatori dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum și faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri, într-un singur exemplar, după care:

Intimata, prin apărător, învederează că a comunicat contestatorilor întâmpinarea prin mail.

Contestatorii, prin apărător, confirmă susținerile apărătorului intimatei. Față de întâmpinarea formulată de intimată, solicită să se facă aplicarea dispozițiilor art. 208 pct. 2 raportat la art. 716 pct. 1 C.pr.civ., sancțiunea fiind decăderea intimatei din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții. Totodată, solicită înlăturarea înscrisurilor depuse după termen. Solicită acordarea unui termen de judecată pentru a formula punct de vedere cu privire la cele expuse. Mai arată că rezoluția prevede expres termenul de 15 zile pentru depunerea întâmpinării și a înscrisurilor.

Intimata, prin apărător, învederează că susținerile apărătorului contestatorilor sunt apărări pe fondul cauzei, precum și faptul că nu solicită alte probe în afara înscrisurilor de la dosar, această probă neducând la amânarea cauzei. Mai arată că prin întâmpinare a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, precum și faptul că sancțiunea decăderii are incidență în cazul în care solicită o probă care duce la amânarea cauzei sau excepții relative.

Contestatorii, prin apărător, învederează că articolul 205 NCPC spune clar că înscrisurile se depun la dosar odată cu întâmpinare, iar înscrisurile depuse la dosar de către intimată sunt strecurate în dosar, apreciind că trebuie înlăturate și sub aspect probatoriu, precum și sub aspectul susținerilor intimatei. În consecință, solicită înlăturarea înscrisurilor depuse la dosar de intimată.

Intimata, prin apărător, învederează că apărările se pot susține de către parte, nemaiputând invoca excepții relative sau probe care să amâne cauza.

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., pune în discuție competența Judecătoriei Sectorului 3 București în soluționarea cauzei, apreciind că, asupra decăderii invocate trebuie să se pronunțe instanța competentă, după stabilirea competenței.

Contestatorii, prin apărător, învederează că au introdus contestația la executare în mod legal la Judecătoria Sectorului 3 București, această instanță fiind competentă să soluționeze cauza, pe de o parte fiind instanța de executare, iar, pe de altă parte, întrucât pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București s-a formulat cererea de executare silită, instanță care a încuviințat și executarea silită.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale și pune în discuție excepția invocată.

Contestatorii, prin apărător, apreciază că Judecătoria Sectorului 3 București este competentă să soluționeze prezenta cauză, fiind instanța de executare.

Intimata, prin apărător, apreciază că Judecătoria Sectorului 3 București nu este competentă teritorial să soluționeze cauza, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța de executare fiind determinată de domiciliul debitorilor asupra cărora poartă executarea. Potrivit art. 650 C.pr.civ., instanța de executare este cea unde se efectuează executarea respectivă, în speță Judecătoria Sectorului 1 București.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale invocată din oficiu.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 20.03.2015 sub nr._, contestatorii O. C. C. și O. L., au formulat, în contradictoriu cu intimata B. L. IFN SA, contestație la executare împotriva încheierii din 02.02.2015 de încuviințare a executării silite, a somației nr. 33/20.02.2015 privind punerea în executare a biletelor la ordin nr. RNCB3AB_ și RNCB3AB_ și a încheierii din 02.02.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare silită emise de B. „Aequitas”, solicitând să se constate nulitatea titlurilor și a obligațiilor cambiale, precum și anularea formelor de executare silită.

În dovedirea contestației la executare, contestatorii au solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și verificarea de scripte.

În drept, contestatorii și-au întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 61 și 62 din Legea 58/1934, art. 711 și următoarele NCPC, Normele-cadru BNR nr. 6/1994.

La contestația la executare contestatorii au anexat înscrisuri.

Contestația la executare a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei.

La data de 08.04.2015, contestatorii au depus la dosar cerere completatoare prin care au arătat că înțeleg să formuleze contestație la executare împotriva somației nr. 33/11.03.2015 și a adresei de înființare a popririi nr. 33/20.02.2015 însoțită de înștiințarea privind măsura popririi emise de B. „Aequitas în cadrul dosarului execuțional nr. 33/2015, solicitând și anularea tuturor actelor de executare efectuate, precum și a executării silite însăși, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, respectiv pentru lipsa unei obligații care să fie conținută de un titlu executoriu valid.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și următoarele NCPC.

La data de 23.04.2015 s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, copia dosarului de executare nr. 33/2015 al B. „Aequitas”.

La data de 03.06.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția absolută de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București și excepția tardivității formulării contestației la executare față de executarea silită demarată în baza biletului la ordin ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 33/2015. Pe fond, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În apărare, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La întâmpinare intimata a atașat înscrisuri.

Asupra excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

În ce privește excepția necompetenței teritoriale, având în vedere că executarea silită în dosarul de executare nr. 33/2015 al B. „Aequitas” a fost pornită în baza titlurilor executorii reprezentate de a biletele la ordin nr. RNCB3AB_ și RNCB3AB_, instanța constată că a fost investită cu o contestație la executare specială, cambială.

În raport de această reținere sunt aplicabile dispozițiile art. 62 alin. 1 și 2 din Legea nr. 58/1934, conform cărora în termen de 5 zile de la comunicarea somațiunii, debitorul poate face contestație la executare, ce se va introduce la instanța de executare, care o va judeca potrivit Codului de procedură civilă, de urgență și cu precădere, înaintea oricărei alte pricini.

Față de modificările legislative intervenite ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 138/_, în determinarea instanței de executare se vor avea în vedere normele de competență în vigoare la data cererii de executare silită (02.02.2015), în raport de dispozițiile art. 24 din noul Cod de procedură civilă, conform căruia dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..

Potrivit art. 713 alin. 1 C.pr.civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

În conformitate cu disp. art. 650 alin. 1 și 2 C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Prin urmare, instanța constată că în prezenta cauză este vorba despre o competență teritorială exclusivă, potrivit art. 650 alin. 1 și 2 și art. 713 C.pr.civ.., respectiv instanța de la domiciliul debitorilor, dispozițiile generale din art. 107 C.pr.civ. nefiind aplicabile față de caracterul special și absolut al normelor de competență reținute a fi incidente.

Astfel, având în vedere că domiciliul debitorilor este situat în București, ., ., instanța de executare este Judecătoria Sectorului 1 București.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 650 alin. 1 și 2 și art. 713 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de contestatorii O. C. C., CNP_ și O. L., CNP_, ambii cu domiciliul în București, ., . și cu domiciliul ales la SCA V. și Asociații din București, .. 34, ., ., în contradictoriu cu intimata B. L. IFN SA, cu sediul în București, Piața A. I. nr. 8, . 3, C. RO13795308, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. D. D. I.

Red. și tehnodact. G.D./D.I.

4 ex./09.06.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

. SECTOR 5

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr._ si_

CĂTRE,

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCURESTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 7903/04.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în cauza civila cu nr._ privind pe contestatorii O. C. C. și O. L. și pe intimata B. L. IFN SA, având ca obiect contestație la executare, s-a declinat competența soluționării cauzei civile mai sus menționate, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, sens în care vă înaintăm prezentul dosar, cusut și numerotat, compus din două volume (Vol. I ……… file și Vol. II ………….)..

Președinte,Grefier,

G. DuncaDoina I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7903/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI