Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6354/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6354/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 6354/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

BIROUL DE executare SILITA

SENTINTA CIVILA NR. 6354

Ședința din Camera de Consiliu din 08.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. D. P.

GREFIER: C. O.

Pe rol soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie formulată de creditorul B. T. SA – SUCURSALA UNIRII.

Cauza se solutioneaza fara citarea partilor conform art. 641C.pr.civ.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.03.2015, creditorul B. T. SA – SUCURSALA UNIRII, a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr.43/937/30.10.2007, depus in copie certificata pentru conformitate cu originalul.

Analizand actele dosarului cu privire la exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sector 3 invocate de instanta, retine urmatoarele:

Potrivit art. 641 alin. 2 Cod procedură civilă cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților.

În cauza de față însă niciuna dintre părti nu are sediul în circumscriptia Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, ci se constată că sediul social al petentului-creditor este in Municipiul Cluj-N., iar domiciliul debitorului este in Bucuresti, sector 2.

Faptul că sediul secundar al creditoarei (sucursala fiind un sediu secundar conform art. 43 din Legea 31/1990) indicat în contracte și în cererea de învestire se află în sector 3 București, nu are relevanță, întrucât art. 641 alin. 2 Cod procedură civilă face trimitere numai la sediu, nu și la sedii secundare și, spre deosebire de cazul persoanelor fizice, ori de câte ori legiuitorul a înțeles să acorde sediilor secundare ale persoanelor juridice aceeași valoarea cu cea recunoscută sediului principal al persoanei juridice a făcut-o în mod expres. De exemplu, în art. 108 Cod procedură civilă, în cazul pârâtului, legiuitorul a făcut referire expresă la sediu și distinct referire la reprezentanță, stabilind că numai în cazul în care sediul pârâtului persoană juridică nu este cunoscut, cererea se poate introduce la instanța de la reprezentanța acestuia. Art. 109 Cod procedură civilă stabilește de asemenea o excepție de la regula privind luarea în considerare a sediului persoanei juridice, respectiv posibilitatea introducerii unei cereri și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică pentru obligațiile care urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului sau din fapte săvârșite de acesta.

Totodată, așa cum rezultă și din textele de mai sus, toate aceste articole vizează numai situația pârâtului și niciunul din celelalte articolele de la competența teritorială de drept comun (art. 107, 110-121 Cod procedură civilă, nici chiar art. 113 Cod procedură civilă) nu reglementează cazul în care reclamantul persoană juridică are și un sediu secundar/o reprezentanță/un punct de lucru/un alt dezmembrământ fără personalitate juridică.

Art. 155 Cod procedură civilă conform căruia persoanele juridice de drept privat pot fi citate și la sediul dezmembrământului se aplică strict la domeniul la care se refera in mod expres și anume la citare, nu și la competența.

Pentru aceste motive, având în vedere că art. 641 alin. 1 Cod procedură civilă stabilește competența de soluționare a cererii de investire în favoarea instanței de la sediul creditorului, că, în lipsa unei dispoziții legale exprese, prin sediul creditorului se înțelege, în materie de competență, numai sediul principal, că dispozițiile art. 155 Cod procedură civilă se aplică numai în materie de citare, nu și de competență și că, potrivit art. 116 Cod procedură civilă, reclamantul are alegerea numai între mai multe instanțe deopotrivă de competente, în timp ce prezenta instanță nu este competentă să judece prezenta cauză, instanța va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj - N..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, invocată din oficiu de către instanță.

Declină competenta de soluționare a cererii formulate de creditorul B. T. SA – SUCURSALA UNIRII cu sediul București, Piața A. I. nr.2, ./II, sector 3, in favoarea Judecătoriei Cluj-N. și dispune trimiterea dosarului la această instanță.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.05.2015.

Președinte, Grefier,

O. D. P. C. O.

ODP/CO

3ex.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

., sector 5 București

Telefon/fax:_/_

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr._ și_.

CĂTRE

JUDECĂTORIA CLUJ-N., JUDETUL CLUJ

Vă facem cunoscut că prin Sentința Civilă nr. 6354 din data de 08.05.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosar nr. _ , privind pe creditorul B. T. SA – SUCURSALA UNIRII, și pe debitorul F. G., avand ca obiect învestire cu formula executorie, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-N., sens în care vă înaintam alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, compus din 1 volum si conținînd …. file.

Vă mulțumim,

Președinte, Grefier,

O. D. P. C. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6354/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI