Pretenţii. Sentința nr. 6277/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6277/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 6277/2015

DOSAR NR_

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR: 6277

Ședința publica din data de 07.05.2015

Instanța constituita din:

Președinte – E. R. M.

Grefier – O. F. B.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta A. DE P. . contradictoriu cu pârâtul G. F. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin mandatar Tuica D. care se legitimează cu CI .. RX nr._, CNP_, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reclamanta prin mandatar Tuica D. solicită acordarea unui termen de judecata, învederând că s-a schimbat conducerea Asociației.

Instanța, respinge solicitarea reclamantei de amânare a cauzei, având în vedere că aceasta a cunoscut de existența dosarului începând cu data de 26.02.2015 si ca modificarea la care reclamanta face referire, chiar daca ar fi fost dovedita nu poate genera amanarea judecatii prezentei cauze

Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul asupra probatoriului.

Reclamanta prin mandatar Tuica D. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 C.proc.civ., apreciind admisibilă și concludentă în cauză, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei. Reclamanta prin mandatar Tuica D. solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat în baza art. 394 C proc civ constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 10.11.2014 reclamanta A. DE P. . cu pârâtul G. F. I. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1801,30 lei reprezentand intretinere aferenta perioadei octombrie 2013-septembrie 2014 precum si la plata sumei de 249,62 lei reprezentand penalitati aferente debitului principal pentru perioada 20 aprilie_14, conform anexei 2 depusa la dosarul cauzei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 97 din imobilul situat in sector 3, București, Brailita, nr. 9, . in mod sistematic sa achite cotele de contributie ale asociatiei .

În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007.

În probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri

La cerere a fost anexat un set de înscrisuri.

Paratul nu a formulat intampinare.

Instanța a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Instanța reține astfel cum rezultă din centralizatorul aflat la fila 4 dosar coroborat cu listele de plată a cotelor de întreținere aflate la filele 7-42., că paratul nu a achitat cotele de intretinere în perioada octombrie 2013-septembrie 2014 în cuantum de 1801,30 lei, deși conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 o astfel de obligație îi revenea în calitate de proprietar al apartamentului nr.18 din Bucuresti, ., ., sector 3.

Având în vedere că în prezenta cauză pârâtul nu a dovedit plata debitului restant de 1801,30 lei reprezentand cote de intretinere pentru perioada octombrie 2013-septembrie 2014, deși sarcina probei îi incumba, văzând și dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007 potrivit cărora asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, instanta va admite capătul principal al cererii deduse judecății si va obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 1801,30 lei reprezentand cote de intretinere pentru perioada octombrie 2013-septembrie 2014, debit care nu a fost contestat de parat.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 249.62 lei instanța reține că acestea au fost calculate de reclamantă avându-se în vedere procentul de 0,2% pe zi de întarziere stabilit prin procesul verbal al Adunării Generale încheiat la data de 20.07.2004 –fila 44-, modul de calcul al acestora fiind indicat in centralizatorul aflat la fila 5 dosar.Având în vedere toate aceste elemente in baza art. 49 alin. 1 și alin 2 din Legea nr. 230/2007, instanța urmează să admită și acest capăt de cerere și să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 249,62 lei reprezentand penalitati aferente debitului principal pentru perioada 20 aprilie_14

F. de cele mai sus retinute, instanta urmeaza sa admita cererea dedusa judecatii si sa oblige paratul la plata catre reclamanta a sumei de 1801,30 lei reprezentand intretinere aferenta perioadei octombrie 2013-septembrie 2014 precum si suma de 249,62 lei reprezentand penalitati aferente debitului principal pentru perioada 20 aprilie_14

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta A. DE P. . sediul în sector 3, București, BRAILITA, nr. 9 în contradictoriu cu pârâtul G. F. I. cu domiciliul în sector 3, București, BRAILITA, nr. 9, . .

Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 1801,30 lei reprezentand intretinere aferenta perioadei octombrie 2013-septembrie 2014 precum si suma de 249,62 lei reprezentand penalitati aferente debitului principal pentru perioada 20 aprilie_14 Ia act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astăzi, 07.05.2015

Președinte, Grefier,

E. R. M. O. F. B.

Red/Dact: MER/BOF/07.07.2015/ 4 ex.

Comunicări:

Grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6277/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI