Contestaţie la executare. Sentința nr. 9689/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9689/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 9689/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Sentința civilă nr. 9689
Ședința publică din data de 06 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. V. P.
Grefier: M. N.
Pe rol s-a aflat pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR și pe intimata S. E., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 06 iulie 2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 29.09.2014 sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (A.N.R.P.) a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul S. E. suspendarea executării, suspendarea tuturor actelor de executare inclusiv a popririi, anularea executării din dosarul nr. 152/2014 aflat pe rolul B.E.J. Ulman B., restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării silite.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că B. Ulman B. a depășit limitele încheierii din data de 05.05.214 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._/301/2014 privind încuviințarea executării silite . Prin încheierea menționată instanța de executare a încuviințat executarea până la concurența sumei de_,53 lei la care se adaugă cheltuielile de executare silită, iar executorul judecătoresc a procedat la executarea silită și cu privire la actualizarea despăgubirilor.
A mai susținut că tranșa II din creanța invocată nu este exigibilă raportat la prevederile art. 10 alin 2 din Legea nr. 290/2003 și art. 18 alin 5 din HG nr. 1120/2006.
A mai arătat, referitor la tranșa I, că potrivit art. 18 alin 5 din HG nr. 1120/2006, achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. De asemenea, data limită până la care ANRP poate dispune plata tranșei II este 25.02.2015.
De asemenea, a mai susținut că în data de 12.03.2014, a fost publicată OUG 10/2014 prin care plata despăgubirilor a fost suspendată până la data de 31.12.2014.
A mai arătat că onorariul de avocat în cuantum de 8250 lei solicitat pentru îndeplinirea formalităților de executare este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.
În opinia contestatoarei, somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002, respectiv cu încălcarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2, care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată, comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Astfel, în procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice, această fază procesuală are un conținut atipic, derogator de la dreptul comun pe care îl reprezintă normele Codului de procedură civilă.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și urm. C.proc.civ., Legea 290/2003, HG nr. 1120/2006, HG nr. 57/2008.
Prin întâmpinarea formulată, intimații au solicitat în esență, respingerea cererii ca neîntemeiată.
A arătat că nu s-a pus problema de nicio actualizare a despăgubirilor, iar sub acest aspect susținerile contestatoarei sunt netemeinice.
Cu privire la faptul că tranșa II din creanță nu este exigibilă a arătat că, până la momentul depunerii cererii de executare silită (14.04.2014) la B. Ulman B. nu a fost încasat echivalentul nici a primei tranșe, astfel că cererea de executare silită este întemeiată.
A mai arătat că OG 10/2014 în forma sa inițială, înainte de aplicarea Legii nr. 112/2014 se referea la suspendarea pe o perioadă de 6 luni a plății voluntare a despăgubirilor, iar nu la executarea silită.
Dispozițiile OG nr. 22/2002 nu trebuie interpretate în sensul că debitoarea beneficiază de termenul de 6 luni prin efectul legii, ci este necesar să invoce și să dovedească lipsa fondurilor.
În ceea ce privește onorariul de avocat a arătat că, un procent de 3% din creanța
În drept, a invocat art. 205 Cod proc civ.
La solicitarea instanței, a fost depus dosarul de executare.( f 75-f 114)
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată de intimată și înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc Ulman B. la data de 14.04.2014, s-a solicitat executarea silită pentru suma de 274.836,53 lei reprezentând despăgubiri.
Prin încheierea din 14.04.2014, executorul a dispus înregistrarea cererii, fiind format dosarul nr. 152/2014 (fila 81), a fost încuviințată executarea silită (fila 84), iar prin încheierea din data de 22.09.2014 a fost stabilit și cuantumul cheltuielilor de executare (fila 85).
Pentru debitul principal și cheltuielile de executare a fost emisă somația nr. 152/22.09.2014 (fila 104), s-a dispus înființarea popririi (f 91-92), măsură despre care a fost înștiințată și contestatoarea (fila 90), înființarea popririi fiind confirmată.( f 104-105)
Potrivit art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Analizând motivele pentru care contestatoarea solicită anularea executării silite din dosarul de executare nr. 259/2014, instanțareține că, prin încheierea pronunțată la data de 05.05.2014 în dosarul nr._/301/2014 a fost încuviințată executarea silită a creanței de 274.836,53 lei reprezentând compensații, actualizată cu indicele de inflație conform I.N.S.S.E. până la achitarea integrală, plus cheltuieli de executare, în baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. 1585/25.02.2013 pronunțată de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2013 și a Legii nr. 393/2006, împotriva debitorului A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la solicitarea creditorului S. E..
Rezultă astfel că, prin încheierea din 05.05.2014 a fost încuviințată executarea silită a creanței actualizate.
Se mai reține că, contestatoarea nu mai poate invoca eșalonarea prevăzută de HG nr. 1120/2006 atâta timp cât nu a procedat la achitarea primei tranșe prevăzute de acest act normativ. Neîndeplinirea obligațiilor stipulate în actul normativ invocat de contestatoare, a dat dreptul intimatei să demareze executarea silită a întregii creanțe.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul, în calitate de depozitar al forței publice, este chemat să manifeste un comportament vigilent și să-l asiste pe creditor în executarea hotărârii care îi este favorabilă. Așadar, dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești este unul dintre aspectele dreptului de acces la justiție. De asemenea, în cauza Metaxas contra Greciei, CEDO a afirmat că nu este oportun a cere unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. În plus, dacă administrația nu execută hotărârea din proprie inițiativă, iar reclamantul recurge la executarea silită, acest aspect poate fi reținut ca o circumstanță agravantă.
Așadar, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în momentul emiterii titlului executoriu, contestatorul, ca instituție publică, avea obligația de a executa voluntar obligațiile sale. Urmare a neachitarea voluntară a primei tranșe din Hotărârea 1585/2013, creditorului nu i putea pretinde nici măcar recurgerea la procedura executării silite, aceasta cu atât mai puțin în prezenta cauză cu cât, din Hotărârea 1585/2013 rezultă că cererea intimatei data din anul 2004 (f. 77).
Potrivit OUG nr. 10/2014, invocată de contestatoare până la data de 31 decembrie 2014, se suspendă plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Dar, contestatoarea nu mai putea invoca aceste noi termene prelungite în continuu atâta timp cât nu a procedat la achitarea tranșei prevăzute de acest act normativ în termen, iar neîndeplinirea obligațiilor legale în termenele inițiale a dat dreptul intimaților să demareze executarea silită a întregii creanțe.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul, în calitate de depozitar al forței publice, este chemat să manifeste un comportament vigilent și să-l asiste pe creditor în executarea hotărârii care îi este favorabilă. Așadar, dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești este unul dintre aspectele dreptului de acces la justiție.
Așadar, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în momentul emiterii titlului executoriu, contestatorul, ca instituție publică, avea obligația de a executa voluntar obligațiile sale.
Mai mult, până la data pronunțării prezentei, termenul de suspendare a expirat. Cu toate acestea, contestatoarea nu a făcut dovada că și-ar fi îndeplinit totuși obligațiile legale până la acest moment.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/ 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța constată că, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 din Codul de procedură civilă, rezultă că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale reglementează în favoarea creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în situația în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Însă, beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, și art. 20 alin. 2, care prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, dispoziții care atrag prioritatea, în soluționarea cauzei de față, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
O interpretare corectă a dispozițiilor OG nr. 22/2002 invocată de contestatoare ar determina orice instituție publică să comunice executorului lipsa fondurilor, dacă se află în această situație, atașând dovezi că a întreprins demersurile necesare în vederea executării obligațiilor în termen de 6 luni. În speță debitoarea nu a făcut aceste dovezi, ci doar s-a limitat la afirmarea lipsei fondurilor, or nicio normă legală nu dă dreptul debitorului, indiferent de persoana acestuia, să-și îndeplinească obligațiile de plată dacă și când va avea bani.
Contestatoarea a susținut că ar fi trebuit respectat în mod obligatoriu termenul de 6 luni, însă nu a comunicat executorului, în urma primirii somației, nici că s-ar afla în situația prevăzută de ordonanță, nici demersurile întreprinse pentru obținerea de fonduri. De altfel, cum s-a arătat, termenul de 6 luni nu este un termen suspensiv de drept, ci el este dublu condiționat, de neexistența fondurilor (care nu se confundă cu criza economică) și de demersurile întreprinse pentru obținerea acestor fonduri.
C.E.D.O. a arătat că administrația (instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea europeană a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta, pe parcursul unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, CE.D.O. a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
De asemenea, existența numărului mare de popriri asupra conturilor contestatoarei nu poate constitui motiv de nulitate a executării silite, fiind în sarcina statului să organizeze activitatea și resursele în așa fel încât să nu ajungă la blocarea conturilor sale.
Față ce aceeași jurisprudență CEDO raportată la situația de fapt concretă din cauză invocate mai sus, nu pot fi reținute argumentele reclamantei contestatoare privind pretinsa lipsa a disponibilităților bănești, lipsă, de altfel, nedovedită.
În ceea ce privește contestarea onorariului de avocat, se reține că, potrivit art. 451 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Instanța reține că, în etapa executării silite, intimata a fost reprezentată de avocat B. A., conform împuternicirii de la fila 75 din dosar.
Pentru serviciile avocatului, părțile au stabilit un onorariu în cuantum de 8.250 lei, achitat cu chitanța nr. 315/10.04.2014 (f. 75). Instanța apreciază că acest cuantum al onorariului nu este unul exagerat, fiind proporțional cu activitatea desfășurată de avocat, acesta fiind cel care a luat legătura cu executorul judecătoresc și a formulat cererea de executare silită, urmărind desfășurarea executării silite în locul creditorilor. Prin urmare acest motiv de contestație urmează a fi respins ca neîntemeiat.
În plus, instanța reține că nu se poate pretinde unui justițiabil să cunoască modalitatea de aducere la îndeplinire a unui titlu executoriu în cazul neexecutării de bună voie de către debitor și, implicit, nu i se poate imputa apelarea la serviciile unui avocat. Contestatoarea debitoare putea evita achitarea și a acestor cheltuieli, dacă ar fi executat de bună voie titlul imediat după ce acesta a devenit executoriu.
Pentru toate aceste motive, instanța va respinge contestația ca neîntemeiată.
Având în vedere dispozițiile art. 719 alin.1 NCPC. conform cărora instanța competentă poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare, față de faptul că prin prezenta a fost soluționată contestația la executare și reținând și faptul că executarea silită s-a încheiat, astfel cum rezultă din încheierea din data de 19.12.2014 emisă de B. Ulman B. ( f 106), instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, CUI_, cu sediul în sector 4, București, Splaiul Unirii nr. 6-8 în contradictoriu cu intimata S. E., CNP_, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de avocat B. A.-C. în București, ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti
Pronunțată în ședință publică, azi 06.07.2015.
Președinte, Grefier,
A. V. P. M. N.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9485/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Pretenţii. Sentința nr. 9698/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
