Contestaţie la executare. Sentința nr. 8078/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8078/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 8078/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr. 8078/2015

Ședința publică de la 08.06.2015

Instanta constituita din:

P.: M. A.

Grefier: C. C.

Pe rol judecarea cauzei privind pe contestator M. L. IFN(ROMANIA) SA și pe intimat B. E. Judecatoresti Asociati M. G., M. P. si C. G. Vararu G., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invedereaza instantei faptul ca, prin serviciul registratura, intimatul B. Executorului Judecatoresc a depus intampinare,; contestatoarea a depus dosada achitarii taxei judiciare de timbru.

În temeiul art. 131 al. 1 C.p.c., fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Deliberând în condițiile art. 255 coroborat cu art. 258 N.C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind utile, pertinente și concludente cauzei.

Instanța retine cauza in pronuntare sub aspectul tardivitatii contestatiei, invocat inclusiv prin intampinare.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti sub numarul_ /13.03.2015, contestatoarea S.C. M. L. IFN (România) S.A., formuleaza contestație la executare împotriva incheierii privind incercarea de conciliere emisa in data de 17.06.2014 in dosarul executional nr. 04/2014 recepționată in data de 20. 06.2014 si impotriva incheierii de eliberare si distribuire sume emisa in data de 19.06.2014 in dosarul executional nr. 04/2014 de către B. M. G., M. P. si C. G. Vararu G., solicitand anularea acestora.

In motivarea contestatiei, arata ca a solicitat inceperea procedurii de executare silita impotriva lui C. A. N., in vederea recuperării creanței născuta din titlurile reprezentate de contractele de leasing nr._T/01 si_C/02 încheiate intre Relcom Universal SRL in calitate de utilizator, C. A. N. in calitate de fidejusor si . SA in calitate de finanțator, fiind format in acest sens dosarul executional nr.88/2011 instrumentat de B. Staiculescu si Z.. Totodată, impotriva debitorului, C. A. N. a solicitat inceperea executării silite si creditorul N. D.-D. prin intermediul B. M. G.. M. P. si C. G. Vararu G.. care a constituit si inregistrat dosarul executional nr. 04/2014. In cadrul procedurii de executare silita, B. M. G., M. P. si C. G. Vararu G., a procedat la vânzarea silita a bunului imobil situat in Comuna 1 Decembrie, .. 12, județul Ilfov, deținut in proprietate de către debitor.Întrucât in urma verificărilor efectuate, a identificat dosarul executional nr. 04/2014 instrumentat de către B. M. G., M. P. si C. G. Vararu G., care se afla . avansat de executare, a formulat si transmis in data de 17.04.2014. cererea de inscriere a creanței sale la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea bunului imobil. Având in vedere calitatea de creditor al debitorului C. A. N., dupa incasarea integrala a prețului plătit de către adjudecatar, au fost notificați in data de 04.06.2014, pe fax, de către B. M. G., M. P. si C. G. Vararu G., pentru ca, in termen de 10 zile, respectiv pana pe data de 11.06.2014, sa procedeze la depunerea titlurilor de creanța in vederea participării la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea bunului imobil, obligație deja indeplinita de către societate, inca din data de 17.04.2014. Ulterior instiintarii pentru depunerea titlurilor de creanța in vederea participării la distribuirea sumelor, in data de 12.6.2014, i s-a comunicat proiectul de distribuire a sumelor rezultate din vânzarea bunului imobil, intocmit cu dispozițiile art. 873 N. cod proc civila, potrivit căruia au fost stabilite următoarele sume ce urmau a fi distribuite creditorilor din care:

-550 lei echivalentul a 125,11 euro reprezentand cheltuieli de executare silita către B. Staiculescu si Z. in conformitate cu dispozițiile art. 864 Noul cod proc civila

-50.172,704 lei echivalentul a 11.413,26 euro către M. L. IFN (România) SA proporțional cu creanța inscrisa in conformitate cu dispozițiile art.864 Noul cod de procedura civila.

Dupa intocmirea proiectului de distribuire din data de 12.06.2014, in data de 17.06.2014, B. M. G., M. P. si C. G. Vararu G., a emis o noua incheiere, prin care a constatat ca, urmare a adresei primita de la B. Staiculescu si Z., care a formulat obiectiuni la ploiectal de distribuire, a dispus alocarea din suma cuvenita către M. L. IFN (România) SA a onorariului cuvenit B. Staiculescu si Z., respectiv suma de 12.168,08 lei.. Ulterior acestei incheieri, contestatorul B. Staiculescu si Z. a emis adresa inregistrata sub nr._/18.06.2014, prin care a comunicat B. M. G., M. P. si C. G. Vararu G., ca intelege sa renunțe la suma de 12.168 lei si solicita recuperarea sumei de 6200

In baza acestei adrese, B. M. G., M. P. si C. G. Vararu G. a emis incheierea de eliberare si distribuire sume din data de 19.06.2014, prin care a modificat proiectul de distribuire ce i-a fost comunicat inițial, fara a i se da posibilitatea de participa la o ședința de conciliere, ce trebuia organizata in acord cu dispozițiile legale si a diminuat sumele ce i-au fost alocate astfel:

-550 lei echivalentul a 125,11 lei reprexentand cheltuieli de executare silita si 6200 lei echivalentul a 1415,53 euro către B. Staiculescu si Z. in conformitate cu dispozițiile art. 864 Noul cod proc civila

-43.380,05 lei echivalentul a 9.904,12 euro către M. L. IFN (România) SA proportional cu creanța inscrisa in conformitate cu dispozițiile art. 864 Noul cod de procedura civila, învederam instanței de judecata ca incheierea de eliberare si distribuire a sumelor emisa in dosarul executional nr. 04/2014, in data de 19.0.2014, de către B. M. G., M. P. si C. G. Vararu G., este netemeinica si nelegala, pentru următoarele considerente:

In conformitate cu dispozițiile art. 874 alin. 4 din noul cod de procedura civila, in cazul in care, se vor inregistra obiectiuni la proiectul de distribuire, executorul are obligația sa convoace in scris dbitorul si toti creditorii, in vederea unei eventuale concilieri, ce se va tine la sediul executorului in termen de 15 zile de la data primirii ultimei obiectiuni. "Art. 874 Afișarea proiectului de distribuire

Proiectul de distribuire va fi comunicat debitorului si creditorilor care și-au depus titlurile de creanță, potrivit dispozițiilor privitoare la comunicarea și înmânarea citațiilor.Ei vor fi citați cu mențiunea expresă că, sub sancțiunea decăderii, în termen de 5 zile de la data comunicării,pot formula, în scris, obiectiuni la proiectul de distribuire.In lipsa obiecțiunilor în termenul arătat la alin. (2), proiectul de distribuire devine definitiv.In caz de obiecțiune, executorul va convoca în scris debitorul și toți creditorii în vederea unei eventuale concilieri. care va avea loc la sediul executorului în termen de cel mult 15 zile de la data primirii ultimei contestații."

Așadar, legiuitorul a instituit in mod expres in sarcina executorului, obligația sa convoace in scris atat debitorul cat si toti creditorii care se vor prezenta la sediul executorului in termenul stabilit si care nu poate fi mai mare 15 zile de la data depunerii obiecțiunilor finale, urmând ca părțile sa se concilieze cu privire la obiectiunile sesizate.

Executorul judecătoresc a emis atat incheierea din 12.06.2014, ce i-a fost comunicata in data de 20.06.2014 privind modul de soluționare a obiecțiunilor formulate, cat si incheierea din data de 19.06.2014 de eliberare si distribuire a sumelor, fara a fi procedat la convocarea societății in scris, cu privire la data si ora stabilite, pentru a prezenta in vederea concilierii privind obiectiunile inregistrate.

Textul legal instituie deopotrivă obligația executorului de a convoca atat partea care a formulat obiectiunile, cat si debitorul precum si toti ceilalți creditori pentru discuții privind obiectiunile si mai mult decât atat, aceasta convocare trebuie sa fie formulat in scris si nu pe alte cai, care nu ii sunt opozabile.

Contestatoarea nu a primit nicio convocare in scris, emisa in acord cu dispozițiile legale, prin urmare incheierea emisa de executor in data de 12.06.2014 si receptionata de societate in data de 20.06.2014, este nelegala, iar mențiunile stipulate in cuprinsul acesteia referitoare la faptul ca niciun reprezentant al M. L. nu s-a prezentat, sunt nereale, cata vreme nu au fost convocați niciodată in scris, pentru a se prezenta la sediul executorului in vederea discutării obiectiunilor formulate.

In consecința, soluționarea obiectiunilor contestatorului doar in baza concluziilor acestuia, fara a-i oferi creditorului M. L. posibilitatea sa discute si sa isi susțină punctul de vedere privind obiectiunile existente precum si emiterea incheierii de distribuire a sumelor, sunt nelegale.

Finalitatea procesului de executare silita este aceea de a acoperi . mai mare creanța creditorului si nu trebuie sa devină impovaratoare pentru acesta, permițând executorului sa incaseze sume pentru care a justificat intreprinderea unor masuri si activități legale.

Modul de determinare a sumei solicitate de către executor nu este unul justificat legal, prin urmare apreciem ca nu trebuie sa i se permită acestuia dublarea cheltuielilor si afectarea in acest fel a drepturilor creditorului, cu atat mai mult cu cat, dosarul format si administrat de către B. Staiculescu si Z. a fost format si inregistrat inca din anul 2011, fara ca acesta sa intreprinda masuri justificate cu scopul satisfacerii creanței creditorului care l-a investit cu cererea de executare silita.

In drept, contestatorul iși intemeiaza cererea pe dispozițiile art.714 alin. 2, art. 874-875 noul cod de proc civ.

Prin intampinarea depusa la data de 04.06.2015, de intimat B. M. G., M. P. si C. G. Vararu G. se solicita respingerea contestației la executare împotriva încheierii privind încercarea de conciliere emisa in data de 17.06.2014 in dosarul executional nr. 04/2014 si incheierii de eliberare si distribuire sume emisa in data de 19.06.2014 in dosarul executional nr. 04/2014.

IN motivare, arata ca aa data de 10.01.2014 a fost inregistrat pe rolul biroului dosarul d executare nr. 04/2014 impotriva debitorului C. A. N., in temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința Civila nr. 4138/2011 pronunțata de Judecătoria Ploiești in dosar nr._ si Contractul de cesiune de creanța autentificat sub nr. 17/09.01.2014 de BN SEMPER, la cererea creditorului N. D.-D., debitorul fiind obligat la plata sumei de 16.123,12 LEI, plus cheltuieli de executare.

La data de 29.01.2014, in dosar nr._, Judecătoria Sector 3 București a incuviintat executarea silita prin toate formele de executare prevăzute de lege impotriva debitorului, iar la data de 08.05.2014, in dosar nr._, Judecătoria Cornetu a incuviintat executarea silita imobiliara.

S-a inscris somația imobiliara in Cartea Funciara in vederea valorificării imobilului situat in situat in Com. 1 Decembrie, .. 12, jud. Ilfov, constând din: L. 1, reprezentând teren intravilan in suprafața de 2.081 mp, pe care sunt edificate construcțiile CI -Locuința Ac=201 mp, C2 - Magazie Ac=194 mp si C3 - Spațiu Comercial Ac=198 mp, având nr. cadastral 1895/1, CF nr._ 1 Decembrie jud. Ilfov si L. 3 reprezentând teren intravilan in suprafața de 51 mp, având nr. cadastral 1895/3, CF nr._ 1 Decembrie jud. Ilfov prin vânzare la licitație publica. Împreuna cu somația imobiliara, s-a emis si incheierea de cheltuieli executare prin care s-au stabilit cheltuieli de executare in cuantum de 2.275,96 lei.

Dupa notarea somației in Cartea Funciara, au procedat la solicitarea intocmirii raportului de evaluare pentru imobilul in cauza si ulterior la stabilirea primului termen de licitație conform dispozițiilor legale in materie.

Având in vedere publicitatea vânzării efectuata in dosar, pe parcursul executării s-au primit in dosarul de executare următoarele cereri: cerere de intervenție din partea CREDIT PLUS (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL pentru suma de 677.618,59 RON, cerere de intervenție si cerere de înscriere la distribuirea prețului din partea RAIFFEISEN BANK SA pentru suma de 792.155,96 LEI, cerere de inscriere la masa credala din partea lui B. M. G. pentru suma de 30.424,83 LEI si 434 LEI, cerere de intervenție din partea . SA prin lichidator judiciar VALOR SPRL pentru suma de 48.268,35 lei, cerere de înscriere la distribuția prețului din partea B. STAICULESCU SI Z. pentru suma de 13.214,08 lei, cerere de inscriere din partea . (România) SA pentru suma de 673.766,63 RON impreuna cu cheltuielile de executare ale B. STAICULESCU SI Z..

La primul termen de licitație nu au fost oferte de cumpărare, prin urmare s-a acordat un nou termen de licitație cu respectarea dispozițiilor art. 845 alin. 8 NCPC.

Pentru al doilea termen de licitație au fost depuse 2 oferte de cumpărare. Urmare licitației, imobilul a fost adjudecat de dl. G. A., CNP_, cu domiciliul in Oras Popești - Leordeni, . P., nr. 2A, jud. Ilfov.

Urmare adjudecării, s-a emis incheiere actualizare cheltuieli executare, totalul acestora fiind de 7.036,58 lei.

Având in vedere ca adjudecatarul a achitat integral, s-a emis actul de adjudecare nr. 9907, trimis la Cartea Funciara in vederea inscrierii provizorii si s-a emis adresa de 10 zile pentru depunerea titlurilor de creanța, conform art. 868 NCPC.

In consecința, la data de 12.06.2014, a procedat la intocmirea proiectului de distribuire in temeiul art. 873 NCPC, luând in calcul toate cererile insotite de titlu depuse in dosar pana la respectiva data. B. STAICULESCU SI Z. a formulat obiectiuni la proiectul de distribuire si a solicitat telefonic stabilirea unei intalniri cu creditorul sau . (ROMÂNIA) SA la sediul biroului intimatei, sens in care a emis adresa către acest creditor. Nu s-a considerat necesara convocarea tuturor creditorilor, având in vedere ca aceștia nu urmau a fi influențați de respectivele obiectiuni.

Urmare citării, creditorul . (ROMÂNIA) SA nu s-a prezentat la sediul biroului, prezentandu-se B. STAICULESCU SI Z. prin executor judecătoresc Staiculescu D.. Prin urmare, având in vedere calitatea . (ROMÂNIA) SA raportat la B. STAICULESCU SI Z., respectiv cea de creditor, precum si discuția telefonica avuta de executor judecătoresc Staiculescu D. cu unul dintre reprezentanții creditorului sau, prin incheierea din data de 17.06.2014 s-a dispus alocarea din suma cuvenita . (ROMÂNIA) SA a onorariul executorului judecătoresc, direct acestuia (părțile au ajuns la un acord). In acest sens, s-a primit si adresa de la B. STAICULESCU SI Z. prin care confirma cele expuse mai sus, precizeaza ca a transmis respectiva adresa si către creditorul sau, . (ROMÂNIA) SA. Onorariul executorului judecătoresc se calculează raportat la creanța, iar in cazul in care acesta nu reușește sa recupereze sume in dosarul de executare, acest onorariu cade in sarcina creditorului.

Având in vedere ca nu au mai existat alte obiectiuni la proiectul de distribuire, la data de 19.06.2014 au procedat la eliberarea si distribuirea sumelor de bani.

Mai mult decât atat, in ceea ce privește capătul de cerere privind anularea incheierii privind incercarea de conciliere emisa in data de 17.06.2014 in dosarul executional nr. 04/2014, contestația este formulata tardiv. Cum insasi contestatoarea precizează, aceasta incheiere poate fi contestata in termen de 5 zile de la comunicare (art. 714 alin. 2 NCPC): incheierea a fost emisa la data de 17.06.2014, primita de contestatoare Ia data de 20.06.2014, iar contestația are număr de ieșire de la aceasta din 26.06.2014.

In ceea ce privește anularea incheierii de eliberare si distribuire sume emisa in data de 19.06.2014 in dosarul executional nr. 04/2014, aceasta este definitiva si executorie de drept, ca urmare a posibilității contestării proiectului de distribuire si a incheierii emisa la data de 17.06.2014.

In drept, invoca dispozițiile Legii nr. 188/2000 si NCPC.

In sustinerea intampinarii solicita proba cu inscrisuri.

Asupra exceptiei tardivitatii formularii contestatiei, instanta retine urmatoarele:

Prezenta contestatie este formulata impotriva incheierii privind incercarea de conciliere emisa in data de 17.06.2014 in dosarul executional nr. 04/2014 de B. M. G., M. P. si C. G. Vararu G. si inregistrata la contestatoare in data de 20.06.2014 precum si impotriva incheierii de eliberare si distribuire sume emisa in data de 19.06.2014 in acelasi dosar de executare si inregistrata la contestatoare in data de 23.06.2014 (filele 3,9 si 10).

Instanta observa ca desi contestatorul a luat cunostinta de incheierile contestate, la data de 20.06.2014 respectiv 23.06.2014, acesta a formulat contestatia la executare la 12.03.2015 (data transmiterii actiunii prin curier –fila 12), cu mult peste termenul de 15 zile prevazut de dispozitiile art. 715 C.pr.civ.

F. de aceasta situatie de fapt, instanta va admite exceptia tardivitatii invocate din oficiu dar si de debitor prin intmapinare (in privinta incheierii privind incercarea de conciliere) si va respinge contestatia la executare ca tardiv formulata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia tardivitatii.

Respinge contestatia formulata de contestator M. L. IFN(ROMANIA) SA, CUI_, sector 1, București, E. P., nr. 90-92, . contradictoriu cu B. E. Judecatoresti Asociati M. G., M. P. si C. G. Vararu G. - București, sector 3, Calea Calarasilor Nr.176, ., . ca tardiv formulata.

Cu apel in 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică azi 08.06.2015.

P., GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8078/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI