Contestaţie la executare. Sentința nr. 8055/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8055/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 8055/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8055
Ședința publică din data de 08.06.2015
Instanța constituită din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimatul U. M., având ca obiect contestație la executare + suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin apărător, lipsind contestatoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost depus dosarul de executare, după care,
Instanța acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității contestației la executare invocate de intimat prin întâmpinare.
Intimatul, prin apărător, solicită suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/301/2013, iar în subsidiar acordarea unui nou termen de judecată, având în vedere că a fost declarat apel de către contestatoare. Arată că în cele 2 dosare au fost invocate aceleași aspecte, iar inadmisibilitatea contestației la executare are în vedere că partea contestatoare se raportează la aceleași motive ale contestației la executare, nu la actele de executare pe care înțelege să le conteste.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimat prin întâmpinare, având în vedere faptul că în prezenta cauză se contestă alte acte de executare decât cele din dosarul nr._/301/2013.
Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Intimatul, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC și 237 pct. 7 NCPC, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă potrivit legii și poate duce la soluționarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat, în baza art. 392 Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea judecătorească închisă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Intimatul, prin apărător, solicită respingerea contestației la executare ca nefondată și menținerea actelor de executare contestate, respectiv somația privind actualizarea creanței, arătând că de la data primei actualizări până la data consemnării efective a creanței a trecut un an de zile. Precizează că pe debitor nu-l apără lipsa fondurilor bănești, iar referitor la încălcarea dispozițiilor OG nr. 22/2002, contestatoarea nu a făcut dovada faptului că a solicitat să îi fie alocate de la bugetul de stat aceste sume. De asemenea, termenul de 6 luni la care contestatoarea se raportează între momentul primirii somației și cel al înființării popririi, este aplicabil doar în situația lipsei de fonduri, aspect nedovedit de contestatoare.
Intimatul, prin apărător, solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu constând în onorariul de avocat.
Instanța, socotindu-se lămurită, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 12.12.2014, sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatul U. M. a solicitat anularea executării silite dispusă în dosarul de executare nr. 678/2013, suspendarea executării silite a tuturor actelor de executare silită, inclusiv a popririi, suspendarea executării silite dispusă în același dosar de executare.
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 26.11.2010 Instituția Prefectului Județul B. – Comisia pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a emis Hotărârea nr.228/2010 prin care s-au stabilit compensații bănești în valoare de 236.348 lei.
B. D. și D. a întocmit dosarul de executare nr.678/2013.
În opinia contestatoarei, somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002, respectiv cu încălcarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2. Prevederile art.3 stabilesc în mod expres faptul că doar în situația în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării, executarea silită va fi oprită timp de 6 luni, în care se înțelege că va depune toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titlurile executorii, iar dacă nu sunt obținute asemenea fonduri, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă.
Contestatoarea a arătat că modalitatea de plată a despăgubirilor este prevăzută de art.18 alin.5 din HG nr.1120/2006 astfel: integral pentru sumele ce nu depășesc 50.000 lei, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, prima tranșă de 60%, cea de-a doua de 40% în cazul sumelor până la 100.000 lei, respectiv 40% prima tranșă și 60% a doua tranșă în cazul sumelor mai mari de 100.000 lei. De asemenea, a susținut că aceste dispoziții se coroborează cu dispozițiile art. 18 alin.5 din HG_/2006, conform cărora compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
În opinia contestatoarei, prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”, legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii, iar ignorarea acestor prevederi legale duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine. Aceste sume se achită numai în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. Aceasta are în vedere și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Contestatoarea a mai arătat că, la data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 10/2014, iar potrivit art. 2, se suspendă pe o perioadă de 6 luni plata voluntară a despăgubirilor.
În ceea ce privește încheierea de actualizare, a susținut că aceasta trebuia să țină seama de prevederile art. 18 alin.6 din HG nr.1120/2006.
În drept, art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006 modificată prin HG nr.57/2008.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri (filele 8-18).
La solicitarea instanței, B. D. și D. au depus la dosar copii certificate de pe actele ce compun dosarul de executare nr. 678/2013 (filele 44-86).
La data de 31.03.2015, intimatul a formulat întâmpinare (filele 24-30), prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În esență intimatul a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare raportat la anularea altor acte de executare asupra cărora instanța a dispus deja și la anularea adresei de înființare a popririi din 18.12.2014, câtă vreme nu se invocă neregularități ale măsurii popririi
In ceea ce privește actualizarea creanței, intimatul a arătat că aceasta poate fi contestată doar în măsura în care actele de executare aferente executării silite a acestei sume ar prezenta neregularități
Contestatorul nu indică nici un motiv de contestație în privința actualizării creanței de la actualizarea realizată inițial și până la încasarea efectivă a acesteia, octombrie 2014.
Intimatul a învederat faptul că debitorul este obligat să-și precizeze cererea în sensul contestării sau nu a măsurii de executare a popririi întrucât aceasta nu a fost contestată în termenul legal imperativ de 15 zile de la data la care a luat cunoștință debitorul. In măsura în care debitorul înțelege să conteste și măsura popririi, atunci față de împlinirea termenului prevăzut pentru formularea contestației, intimatul a solicitat admiterea excepției de tardivitate a formulării acestui nou capăt de cerere
Intimatul a arătat că principalul motiv al contestației îl reprezintă lipsa disponibilităților bănești, acest argument fiind nefundat întrucât pe de o parte contestatoarea nu pune la dispoziția persoanelor îndreptățite o evidență clară, transparentă a fondurilor existente iar, pe de altă parte, a refuza achitarea „sine die” a acestor despăgubiri, invocând lipsa perpetuă a fondurilor transformă dreptul la aceste despăgubiri într-unul eventual, încălcându-se totodată și principiul predictibilității normei juridice și a aplicării ei.
De asemenea, actualizarea creanței s-a realizat de la data anterioarei actualizări, iulie 2013 până la consemnarea efectivă a creanței, octombrie 2014
Intimatul a solicitat respingerea motivului că în desfășurarea executării silite din dosarul 680/2013 au fost încălcate dispozițiile speciale prevăzute de art.2 din OG nr.22/2002 care prevăd un termen de 6 luni între momentul primirii somației și înființarea popririi. Or, nu poate fi vorba de o normă care derogă de la prevederile dreptului comun, în speță ale Codului de procedură civilă, care ar institui un termen de grație ce se acordă în cazul tuturor executărilor silite începute împotriva instituțiilor publice. Cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada lipsei disponibilităților bănești, în sensul luării măsurilor pentru a asigura existența în bugetul propriu a sumelor necesare îndeplinirii obligației stabilite prin titlurile executorii.
În ceea ce privește OG nr. 22/2002, intimatul a susținut că acordarea unui termen de grație sau eșalonarea plății creanței stabilite prin titlu executoriu sunt măsuri excepționale ce trebuie dispuse cu precauție, strict în ipotezele reglementate de lege și pe o perioadă rezonabilă, astfel încât dreptul de acces la justiție să nu devină iluzoriu.
In drept au fost invocate dispozițiile art.205 și urm. Cod procedură civilă
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr.228/26.11.2010 emisă de Instituția Prefectului Județul B.-Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 filele 47-48), s-a admis cererea formulată de intimat și s-au stabilit despăgubiri pentru bunurile care au aparținut autorilor intimatului, în cuantum de 236.679 lei.
Prin cererea formulată de intimat și înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc Raportoru D. și D. la data de 07.05.2013, s-a solicitat executarea silită pentru suma totală de 236.679 lei, reprezentând despăgubiri, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației (indicele de creștere a prețurilor de consum) începând cu data emiterii hotărârii. Prin încheierea din 07.05.2013, executorul a dispus înregistrarea cererii, fiind format dosarul nr. 678/2013 (fila 53), a fost încuviințată executarea silită (fila 56), iar la cererea executorului, INS a comunicat indicele lunar al prețurilor de consum, în urma căruia, la data de 09.09.2013, executorul a actualizat creanța, de la data emiterii titlului până în iulie 2013 (fila 59), la aceeași dată fiind stabilit și cuantumul cheltuielilor de executare (fila 60).
Pentru debitul principal și cheltuielile de executare a fost emisă contestatoarei somația nr. 678/09.09.2013 (fila 61), s-a dispus înființarea popririi (fila 62), măsură despre care a fost înștiințată și contestatoarea (fila 64).
Potrivit art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
În cauza de față, instanța constată că se solicită de către contestatoare anularea executării silite din dosarul de executare nr. 678/2013 pentru următoarele motive:
- încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, fiind necesar ca sumele să fie aprobate prin bugetul instituției,
- nerespectarea termenului de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, reglementat de art. 2 din O.G. nr. 22/2002
- publicarea OUG nr. 10/2014.
- actualizarea creanței fiind făcută fără nerespectarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/ 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța constată că potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Prin urmare, procedura de executare este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația comunicată prin executorul judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 din Codul de procedură civilă, rezultă că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale reglementează în favoarea creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în situația în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Însă, beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, și art. 20 alin. 2, care prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, dispoziții care atrag prioritatea, în soluționarea cauzei de față, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Pe de altă parte, nu pot fi reținute susținerile contestatoarei în sensul că este necesar ca sumele datorate conform titlului executoriu din cauză să fie aprobate în buget, întrucât același text de lege, art. 2 din O.G. nr. 22/2002, prevede obligația pentru debitoare de a întreprinde demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, fără ca necuprinderea sumelor în buget să constituie o cauză de exonerare sau de amânare de la plată. Odată pronunțat un titlu executoriu în contra sa, debitoarea avea obligația să îl aducă la îndeplinire inclusiv prin organizarea bugetului în mod corespunzător. În niciun caz lipsa sa de diligență și propriile inacțiuni nu justifică anularea unei executări silite.
O interpretare corectă a dispozițiilor OG nr. 22/2002 invocată de contestatoare ar determina orice instituție publică să comunice executorului lipsa fondurilor, dacă se află în această situație, atașând dovezi că a întreprins demersurile necesare în vederea executării obligațiilor în termen de 6 luni. În speță debitoarea nu a făcut aceste dovezi, ci doar s-a limitat la afirmarea lipsei fondurilor și la susținerea faptului că, pentru a nu destabiliza bugetul de stat, va plăti când va avea fonduri, ori nicio normă legală nu dă dreptul debitorului, indiferent de persoana acestuia, să-și îndeplinească obligațiile de plată dacă și când va avea bani.
Astfel, invocarea nerespectării unui termen de 6 luni întemeiat pe interpretarea dispozițiilor din OG nr. 22/2002, în condițiile în care cererea de executare s-a făcut după 3 ani de la scadența primei tranșe (timp în care contestatoarea ar fi avut posibilitatea să execute voluntar, cu bună credință și celeritate obligațiile asumate), reprezintă o ingerință în drepturile creditorilor săi, iar dacă instanța ar primi asemenea apărări, s-ar ajunge chiar la încălcarea acestor drepturi garantate prin Convenția EDO.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare C.E.D.O.) a statuat în hotărârea pronunțată în cauza Ș. contra României din 24.03.2005 că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece, în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli, se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Contestatoarea a susținut că ar fi trebuit respectat în mod obligatoriu termenul de 6 luni, însă nu a comunicat executorului, în urma primirii somației, nici că s-ar afla în situația prevăzută de ordonanță, nici demersurile întreprinse pentru obținerea de fonduri. De altfel, cum s-a arătat, termenul de 6 luni nu este un termen suspensiv de drept, ci el este dublu condiționat, de neexistența fondurilor (care nu se confundă cu criza economică) și de demersurile întreprinse pentru obținerea acestor fonduri.
Pe de altă parte instanța constată că titlul executoriu este din 2010, că ANRP s-a obligat să achite 40% în 2010 și 60% în 2011, ori de la scadență au trecut mai mult de 2 ani (și nu doar 6 luni pretinse de contestatoare), timp în care ANRP, față de creditorul său din cauza de față, a rămas în pasivitate, inclusiv la primirea somației, comunicând direct instanței că nu poate executa obligațiile
C.E.D.O. a arătat că administrația (instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea europeană a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta, pe parcursul unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, CE.D.O. a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
Totodată, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului
Referitor la insuficiența resurselor financiare ale contestatoarei, instanța apreciază că dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului, însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica refuzul sine die de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă lungă de timp, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
Totodată, instanța reține că intimatul este titular al unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimatul are o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatului, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența C.E.D.O. fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care autoritatea statală a recunoscut în patrimoniul intimatului un drept de creanță (necontestat nici în prezent), ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
În acest sens, condiționarea efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație”) este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimatului și, prin urmare, neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO), motiv pentru care instanța înlătură ca neîntemeiată această apărare. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimată la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatei, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
În ceea ce privește Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, instanța reține că acest act normativ nu are aplicabilitate în speță, raportul juridic de drept substanțial fiind între Statul Român, în calitate de debitor și intimat, în calitate de creditor. Potrivit legii, Statul Român a ales să plătească despăgubirile prin intermediul ANRP astfel că nu se pune problema unei eventuale angajări de cheltuieli în limita creditelor. În virtutea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 și a HG nr. 1277/2007 contestatoarea avea obligația legală să prezinte Statului Român, debitor, cuantumul creanțelor datorate pentru fiecare an, astfel cum s-a stabilit prin dispozițiile legale menționate.
Contestatoarea a susținut că prin OUG nr. 10/2014 s-a suspendat plata voluntară a sumelor datorate în temeiul Legii nr. 9/1998. Instanța reține că OUG nr. 10/2014, cum a arătat și contestatoarea prin cerere, vizează plățile voluntare, ori de la data emiteri titlului, 26.11.2010 respectiv de la scadență, pentru prima tranșă anul 2010, pentru cea de-a doua 2011, până la data formulării cererii de executare silită au trecut 3 ani, astfel că invocarea prevederilor OUG nr. 10/2014 pentru a pretinde că plata voluntară este suspendată nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât aceasta se invocă în cadrul unei executări silite care, deși nu exclude executarea voluntară, aceasta presupune începerea unei noi faze a procesului civil, faza executării. Până la formularea cererii de executare silită, contestatoarea a avut un termen rezonabil pentru executarea voluntară a obligațiilor.
Ori, deși pe toată perioada executării silite, debitorul poate să-și execute obligațiile „voluntar”, ulterior formulării unei cereri de executare silită se intră într-o nouă fază a procesului civil, aceea a executării silite, fără a se putea afirma că debitorul face o plată propriu-zis voluntară, întrucât aceasta este ulterioară emiteri somației ori a adresei de înființare a popririi. În aceste condiții, având în vedere că în speță se analizează actele de executare emise în cadrul executării silite, dispoziția de suspendare a plăților voluntare din OUG nr. 10/2014 nu are aplicabilitate în speță, acest act normativ neavând efect asupra executărilor silite și nu se poate reține că la circa 3 ani de la scadența primei tranșe, contestatoarea este în drept să invoce că este în termen pentru executarea voluntară.
În ceea ce privește actualizarea creanței, din actele dosarului de executare (fila 59) rezultă că actualizarea creanței s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, potrivit art.18 alin.6 din HG nr.1120/2006, executorul ținând seama și de dispozițiile Deciziei nr. XXI/2007 pronunțată în recursul în interesul legii promovat pe acest aspect, de Înalta Curte de Casație și Justiție, actualizarea fiind făcută pe toată perioada, de la emiterea titlului, până în iulie 2013, ori, potrivit HG nr. 1120/2006 și Deciziei XXI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, actualizarea se face de la data emiterii titlului, până la data plății efective.
În aceste condiții, reținând că, în speță, creditorul deține un titlu executoriu contra statului încă din 2010, că a fost nevoit să se adreseze executorului judecătoresc pentru satisfacerea creanței sale, la circa 3 ani de la emitere, având în vedere pasivitatea contestatoarei, că aceasta nici până în prezent nu și-a executat obligațiile, văzând și considerentele Curții constituționale expuse anterior, iar pe de altă parte faptul că executarea silită se desfășoară potrivit dispozițiilor legale în materie, neexistând niciun motiv de nulitate, în temeiul art. 711 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatoare ca neîntemeiată.
Art. 718 din codul de procedură civilă statuează că până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel, asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, pronunțându-se prin încheiere, care poate fi atacată numai cu apel, în mod separat. Totuși, în ipoteza în care se rămâne în pronunțare, la același termen de judecată, atât cu privire la contestația la executare, cât și cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța va pronunța o sentință, supusă apelului, conform art. 717 din Codul de procedură civilă.
În acest sens, instanța reține că s-a solicitat de către contestatoare suspendarea executării silite dispuse prin dosarul de executare nr. 678/2013. Contestatoarea a solicitat și suspendarea popririi înființate la terțul poprit, însă se reține că executarea silită în sine este supusă suspendării, neavând relevanță forma sub care se desfășoară executarea silită.
Astfel, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Totodată, constatând culpa procesuală a contestatoarei, instanța o va obliga la plata sumei de 850 lei către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge contestația la executare formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, CUI_, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, in contradictoriu cu intimatul U. M., cu domiciliul procesual ales în sector 6, București, . G., nr. 8, ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 850 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile, apelul urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.06.2015.
Președinte, Grefier,
R.-C. L. E.-C. T.
Red.Tehnored.Jud.RCLPentru grefier de ședință aflat în concediu
4 ex./18.07.2015semnează grefier-șef Secție Civilă
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8171/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8053/2015. Judecătoria... → |
|---|
