Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 13543/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 12.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: LILIANA MARIETA VLADESCU
GREFIER: F. C. Ș.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare (dosar executare 2135/2015 al B.E.J. D. Gont, L. Gont si L. P.), acțiune formulată de contestatorii I. M. și I. E. în contradictoriu cu intimata B. C. R. SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 29.09.2015, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinarea, după care,
Instanța, constatând că au fost citați contestatorii cu mențiunea de a semna cererea de chemare în judecată, precum și cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 249,80 lei, cu posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru conform OUG 80/2013 OUG 51/2008, obligații pe care nu le-au îndeplinit, dispune apelarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la data de 27.08.2015 pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti, contestatorii I. M. și I. E. au formulat contestatie la executare silita solicitand în contradictoriu cu intimata B. C. R. SA solicitand anularea incheierii emise de catre B. D. G., L. G. si L. P. prin care au fost stabilite cheltuielile de executare silita avansate de catre creditorul intimat BCR SA si care cad in sarcina debitorilor urmariti in dosar de executare silită nr.2135/2015;suspendarea executarii silite.
In motivarea contestatiei se arata ca potrivit art,.669 alin4 cpc sumele datorate ce urmeaza a fi platite se stabilec de catre executorul judecatoresc prin incheiere pe baza dovezilor prezentate de partea interesată in conditiile legii.Aceste sume pot fi cenzurate de catre instanta de executare pe calea contestatiei la executare.
In drept, contestatia se intemeiaza pe disp. art.669 alin4 cp.c si art.451 alin2 si 3 cp.c. si art.39 din Legea 188/000.
In dovedire s-a solicitat proba cu inscrisuri.
In cauza intimata BCR SA a formulat intampinare prin care a invocat execotia de netimbrare si de tardivitate.
Analizand actele si lucrările de la dosar instanta retine ca potrivit art.10 alin.1 lit.b in matera executarii silite se taxeaza cu 50 lei cererea de suspendare a executarii silite iar, conform art. 10 alin.2 din OUG 80/2013, in cazul contestatiei la executare silita, taxa se calculeaza la valoarea bunurilor a caror urmarire se contestat sau la valoarea debitului urmarit cand acest debit este mai mic decat valoarea bunurilor urmarite.Taxa aferenta acesatei contestatii nu poate depasi suma de 1000 lei indiferent de valoarea contestata.In cazul in care obiectul executarii silite nu este evaluabil in bani, contestatia la executare se taxeaza cu 100 lei.
In speta, contestatorii au formulat atat contestatie la executare cat si cerere de suspendare a executarii silite pana la solutionarea contestatiei cereri pe care nu le-au timbrat in mod legal desi au fost citati cu aceasta mentiune pentru termenul de judecata din data de 12.10.2015 ,imprejurare in care, actul de procedura este anulabil in conditiile prevazute de art.197 cp.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția invocata din oficiu si de catre intimată prin intampinare.
Anulează contestația formulată de contestatorii I. M. – CNP_, și I. E. – CNP_, ambii domiciliați în București, ., ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimata B. C. R. SA cu sediul în București, .. 5, sector 3.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică azi, 12.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. F. C. Ș.
Red.Jud.L.M.V.
Tehn.F.C.Ș.17.11.2015
3com.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
---|