Contestaţie la executare. Sentința nr. 6723/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6723/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 6723/2015
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6723
Ședința publică de la 14.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte – jud. C. I. V.
Grefier – R. C.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă având ca obiect contestație la executare, formulată de către contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații M. G., M. T..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 14.05.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.06.2014, sub nr._, contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR in contradictoriu cu intimații M. G., M. T., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. 237/2014 al B. R. G., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării silite dispusă în dosarul nr. 237/2014, în conformitate cu disp. art. 700 al. 1 și 3 C.pr.civ. până la soluționarea prezentei cauze, anularea executării silite dispusă în dosarul nr. 237/2014, restabilirea situatiei anterioare si intoarcerea executarii silite.
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 06.05.2009 Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2013 a emis Hotararea nr. 337/06.05.2009 prin care s-au stabilit compensatii banesti in valoare de 218.588,35 lei.
S-a mai aratat ca prin instiintarea din 10.06.2014 B. R. G. a înștiințat A. Națională pentru restituirea proprietăților despre infiintarea popririi asupra conturilor pe cale le detine la Trezoreria Municipiului Bucuresti pana la concurentei sumei de 275.582,17 lei reprezentand debitul stabilit prin Hotararea sus mentionata si cheltuieli de executare.
Contestatoarea a invocat art. 18 alin. 5 din HG 1120/2006, conform carora achitarea acestor compensatii este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie. Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plata fara acoperire bugetara si are drept efect acordarea despagubirilor cu prioritate anumitor persoane, in detrimentul celor aflati la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminarii si egalitatii de tratament.
Contestatoarea a apreciat că poprirea a fost înființată cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002 care stipuleaza expres procedura executarii obligatiilor de plata ale instituiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Se arata articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, respectiv „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.” Astfel, in procesul de executare silita a sumelor datorate de catre instituiile publice in baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operatiuni privind plati dispuse de catre ordonatorii de credite, in limitele creditelor bugetare si a destinatiilor aprobate potrivit legii.
In aceste conditii, se precizeaza ca prevederile art. 3 din OG nr. 22/2002 stabilesc in mod expres ca in situatia in care institutiile publice nu isi indeplinesc obligatia de plata in termenul prevazut de art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executarii silite potrivit Codului de Procedura Civila sau potrivit altor dispozitii legale aplicabile in materie.
In final, se solicita sa se constate ca onorariul de avocat in cuantum de 2.480 lei pentru indeplinirea formalitatilor de executare, este nepotrivit de mare fata de munca indeplinita. In motivare se invoca jurisprudenta CEDO referitoare la caracterul real, necesar si rezonabil al cheltuielilor de judecata.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și următoarele Cod proc. Civ., Legea nr. 290/2003 si H.G. nr. 1120/2006.
In baza art. 223 alin. 3 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
In dovedirea cererii s-a solicitat proba cu inscrisuri.
S-au anexat cererii, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, potrivit art. 150 C.proc.civ. inscrisuri (filele 8-19).
Intimatii au depus la data de 29.09.2014 întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestatiei la executare ca nefondata si neintemeiata.
In motivarea cererii au aratat, in esenta, ca este neintemeiata apararea de fond a contestatoarei privind lipsa disponibilitatilor banesti, iar in ceea ce priveste pretinsa incalcare a prevederilor OG 22/2002 se arata ca institutia publica debitoare beneficiaza de termenul de 6 luni numai in ipoteza absentei fondurilor bugetare destinate stingerii creantelor stabilite prin titluri executorii.
Referitor la onorariul avocatial se arata ca este justificat in raport de cuantumul creantei si de munca depusa de avocat.
In final, se solicita respingerea cererii de suspendare ca neintemeiata.
La solicitatea instanței, B. R. G. a comunicat in copie actele dosarului de executare silită nr. 237/2014 (filele 42-74).
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:
La data de 06.05.2009 a fost emisă HOTĂRÂREA nr. 337/06.05.2009 de Comisia Judeteana pentru aplicare a legii nr. 290/2003, prin care s-a aprobat acordarea sumei de 218.588,35 lei cu titlu de compensatii pentru bunurile detinute de catre M. C. si D. in localitatea T., raion Hliboca, numitilor M. G. si M. T. (filele 45-47).
Creditorii intimati s-au adresat la data de 08.05.2014 Biroului Executorului Judecatoresc R. G. (citat in continuare B.) solicitând executarea silită a creantei in cuantum de 218.588,35 lei reprezantand compensatii banesti acordate prin titlul executoriu reprezentat de HOTĂRÂREA nr. 337/06.05.2009 emisa de Comisia Judeteana pentru aplicare a legii nr. 290/2003 (fila 44), fiind deschis dosarul de executare silita nr. 237/2014.
Prin încheierea pronunțată la data de 19.05.2014 în dosarul nr._/301/2014, Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită a creantei in cuantum de 218.588,35 lei, actualizata, la care se adauga cheltuieli de executare, impotriva debitorului A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, in baza titlului executoriu antementionat, la solicitarea creditorilor M. G. si M. T. (fila 70).
La data de 30 mai 2014, B. a emis Somația către debitoarea contestatoare prin care o soma ca în termen de 15 zile să se conformeze titlului executoriu reprezentat de HOTĂRÂREA nr. 337/06.05.2009 în sensul plății creanței în valoare de 263.245,94 lei, cu titlu de despăgibiri actualizate, la care se adaugă cheltuieli de executare stabilite pe parcursul procedurii de executare (fila 63).
La aceeași dată, B. a încheiat Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare (fila 19).
Mai retine instanta ca la data de 30 mai 2014 executorul judecatoresc a emis adresa de infiintare a popririi aflata la fila 64 dosar, prin care s-a pus in vedere tertului poprit Trezoreria Muncipiului Bucuresti sa indisponibilizeze sumele aflate in contul debitorului pana la concurenta sumei totale 275.582,17 lei.
Prin Adresa nr._/18.06.2014 transmisa catre B., tertul poprit Trezoreria Muncipiului Bucuresti a precizat ca valoarea sumelor ce pot fi indisponibilizate la data prezentei este zero.
În drept, Conform art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar, alineatul 3 al aceluiași articol, statueaza ca dupa inceperea executarii silite, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare si anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, daca a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.
În continuare instanța va analiza, pe rând motivele invocate de contestatoare prin cererea introductivă.
Contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în calitate de instituție publică, pe calea contestației la executare a invocat:
Modalitatea de plata a despagubirilor
Nerespectarea OG 22/2002
Onorariul avocatial
Instanta retine ca debitoarea nu a invocat, pe calea prezentei contestatii, motive de nelegalitate a actelor de executare, sustinand doar ca, din cauza numărului foarte mare de popriri dispuse, se afla in imposibilitate de a plăti voluntar despăgubirile, respectiv de executa într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa, invocând totodată că despăgubirile stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se achită beneficiarilor în funcție de disponibilitățile bănești și în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat conform dispozițiilor art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006.
Instanta constata ca motivele invocate nu sunt intemeiate.
Astfel, statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie obligatiile pe care le au in calitate de debitori.
Instanta retine ca intimatilor-creditori nu i se poate pretinde sa astepte o perioada de timp nedeterminata pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite, iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a despagubi toate persoanele indreptatite chiar in temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare, trebuind sa estimeze la momentul adoptarii legii 230/2007 (in speta) resursele materiale necesare platii despagubirilor respective.
Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult Curtea a apreciat că pretenția ca reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
In concluzie, instanta constata ca petenta nu a facut dovada unor situații obiective de natura a justifica neachitarea platilor cuvenite intimatilor, si ca acestia detin un „bun” in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventie, iar imposibilitatea de a obtine executarea unui creante recunoscute inca din anul 2009 constituie o ingerinta in dreptul lui la respectarea bunurilor.
Legat de modul in care a fost actualizat debitul principal, contestatoarea doar a prezentat o situație de fapt și a făcut o referire la dispozițiile art. 18 alin. 6 din HG 1120/2006 fără a invoca în concret vreun motiv de anulare și care să poată fi analizat de către instanță pe calea contestației la executare.
În ce privește motivul legat de nerespectarea OG 22/2202, instanța reține că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive întrucât Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr. 22/2002 (cu modificările ulterioare) dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată in precedent), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, întinse pe termene care nu satisfac cerința termenului rezonabil.
Între aplicarea OG nr. 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative ce prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin.2 și art. 20 din Constituția României.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr. 22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
În cauza de față nu a fost dovedită lipsa de fonduri, aceasta nu a fost invocată – nerăspunzându-se somației creditorilor prin executor judecătoresc și nici nu a fost probată efectuarea vreunui demers pentru obținerea sumelor necesare achitării debitului.
De altfel, având în vedere considerentele expuse mai sus referitoare la respectarea drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciază că anularea executării silite pentru nerespectarea art. 2 din O.G nr. 22/ 2002 ar contraveni dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Cu privire la onorariul de avocat in cuantum de 2480 lei, instanta retine ca acesta a fost prevazut in incheierea din data de 30.05.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare (fila 61).
Instanta retine ca in dosarul de executare silită, cererea creditorilor, adresată executorului judecătoresc este formulata prin avocat Bot C. cu împuternicire depusa la dosar (fila 51).
In drept, potrivit art. 669 alin. 2 C.proc.civ. cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
Conform alin. 4 al art. 669 C.proc.civ. sumele ce urmeaza a fi platite se stabilesc de catre executorul judecatoresc prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, incheierea constituie titlu executoriu, astfel cum prevede alin. 6 al aceluiasi articol.
Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin încheiere au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. În acest sens, instanța mai reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 451 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită.
Însă, susținerile creditoarei în sensul că onorariul perceput de avocat este disproporționat de mare sunt neîntemeiate.
Instanța va avea în vedere și criteriile prevăzute de art. 127 din Statutul profesiei de avocat. Astfel, stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente: a) timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client; b) natura, noutatea și dificultatea cazului; c) importanța intereselor în cauză; d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare;e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; f) conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; h) situația financiară a clientului; i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
Astfel, se constata ca executarea creanței a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în consultații acordate creditorului, formularea cererilor de începere a executării, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării. De asemenea, la momentul stabilirii onorariului de avocat, creditorii nu puteau cunoaște forma în care se va realiza executarea.
F. de aceste considerente, instanta retine ca onorariul avocatului in cuantum de 2480 lei nu este numai necesar ci si real, iar față de valoarea creanței, nu apare ca fiind disproporționat.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerintele art. 722 C.proc.civ., va respinge cererea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 718 C.proc.civ., ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea”.
În acest sens, instanța reține că s-a solicitat de către contestatoare suspendarea executării silite dispuse prin dosarul de executare nr. 237/2014. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de dispozitiile legale interne menționate pentru a nu executa o hotărâre judecătorească și că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare si incidență directa in speță, iar celelalte motive invocate nu au temei legal, instanța va respinge prezenta contestatie, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, C._, cont bancar RO80TREZ__ deschis la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, în contradictoriu cu intimații M. G. si M. T., ambii cu domiciliul ales la C..Av. Bot C. în TIMISOARA, PALANCA, nr. 1, ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare, ca rămasă făra obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la instanta a carei hotarare se ataca, respectiv la Judecatoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publica, astăzi, 14.05.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. V. C. R.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6726/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 6719/2015. Judecătoria... → |
|---|
