Succesiune. Sentința nr. 8041/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8041/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 8041/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8041
Ședința publică din data de 08.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. L.
GREFIER – D. V. O.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. DE P. . cu pârâtul C. I., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns: reclamanta, prin avocat R. S., cu împuternicire avocațială la fila 3 din dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Reclamanta, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, respectiv chitanța nr._/1din 30.12.2014 emisă de CEC BANK, în cuantum de 100 de lei, fila 54, chitanța nr._/1 din 30.12.2014 emisă de CEC BANK în cuantum de 50 lei, fila 55, chitanța nr._/1 din 19.02.2015 emisă de CEC BANK în cuantum de 3053,63 lei fila 56 și chitanța nr._/1 din 19.02.2015 emisă de CEC BANK în cuantum de 2442,90 lei aflată la fila 57 din dosar, întrucât solicita restituirea taxei judiciare de timbru și solicită să se ia act de cererea de renunțare la judecată.
Instanța socotindu-se lămurită, în baza art. 394 C.proc.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra incidenței dispozițiilor art. 406 C.p.c. având în vedere cererea de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la data de 05.08.2014 pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti, reclamanta A. DE P. . legal si conventional a chemat in judecata pe paratul C. I. solicitand instantei ca prin hotarârea ce va pronunta sa se constate deshisa succesiunea defunctilor C. F. decedat la data de 03.12.1994 si C. A. decedata la data de 23.06.1999 ambii cu ultimul dom,in Bucuresti, sector 3 ; sa se constate ca de pe urma defunctilor a ramas ca mostenitor legal paratul C. I. sa se constate ca masa succesorala de pa urma defunctilor se compune din imobilul . in Bucuresti ., . si ca paratul este in dreot sa culeaga intreaga masa succesorala ca unic mostenitor.
In motivarea cererii se arata ca de la data decesului autorilor sai paratul a arams in pasivitate cu privire la plata cotelor de contributie la cheltuielile lunare ale asociatiei de prprietari inregistrand un debit in valoare de_ lei pe perioada 2011-2014 .
Analizand actele si lucrarile de la dosar instanta retine ca reclamanta prin reprezentant legal a depus la dosar o declaratie autentificata de catre BNP M. D. prin care declara ca renunta la judecata in cauza dedusa judecatii, si ca actul de dispozitie pe care l-a efectuat reclamanta priveste drepturi de care poate dispune.
In raport de aceste consideratiuni instanta conf, art.406 cp.c. va lua act de renutarea la judecata iar conf, art, 45 alin.1 li.t d din OUG 80/2013 va disoune restituirea a ½ din taxa judiciara de timbru achitata in dosar conf.chitantelor de plata doveditoare suma de restituit fiind in total-2823,26 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecată privind pe reclamanta A. DE P. . legal președinte N. V., C._, cu sediul în sector 3, București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. I., CNP_, cu domiciliul în sector 2, București, ., ., .. 406 C.p.c.
În baza art. 45 lit. d din OUG nr. 80/2013 admite cererea de restituire și dispune restituirea a 1/2 din taxa de timbru achitată conform chitanțelor de la dosar în total de restituit suma de 2823, 26 lei.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. L. D. V. O.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8209/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8163/2015. Judecătoria... → |
---|