Contestaţie la executare. Sentința nr. 8479/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8479/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 8479/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8479
Ședința publică din data de 15.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: LILIANA MARIETA VLADESCU
GREFIER: F. C. Ș.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulate de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații M. M., S. L., M. M. F. PALOMA, S. A., M. T., M. M., M. D., M. I. și M. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu intimata S. L..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 29.05.2015, intimatul M. M. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, după care,
Instanța, potrivit art. 131, alin. 1 NCPC, verificând din oficiu competența, constată că este competentă general, in temeiul art. 126 din Constitutia Romaniei, material, în temeiul art. 94, pct. 1, lit. j NCPC, teritorial in temeiul art. 713 rap. la art. 650 NCPC.
Constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul disp. art. 255 și art. 258 Cod proc. civ., o încuviințează și reține cauza spre soluționare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti la data de 28.02.2014 sub nr._, contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații M. M., S. L., M. M. F. PALOMA, S. A., M. T., M. M., M. D., M. I. și M. I. a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea executarii silite dispuse prin Dosarul de executare nr.470/2013 de catre B.E.J. R. G., anularea încheierii din data de 18.02.2014 întocmite de B.E.J. R. G..
Prin aceeasi cerere, contestatorul a solicitat si suspendarea executării silite dispuse prin dosarul nr. 470/2013, în temeiul art. 700 alin. (1) și (3) Cod proc. civ. până la soluționarea contestației, precum și suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.
In motivare, arată că, prin somația emisă în dosarul nr. 470/2013 și înregistrată la A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților cu nr._/RG/19.02.2014, B.E.J. R. G. a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorilor M. M., Sulean L., M. M. F. Paloma, S. Anișoara, M. T., M. M., M. D., M. I. și M. luliana suma de 87.469,39 lei (din care 130,17 lei - debit actualizat și 7.339,22 lei cheltuieli de executare), titlul executoriu invocat fiind hotărârea nr. 585/26.06.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului T., validată prin Decizia nr. 913/02.06.2008 emisă de A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților.
Arată că, în baza art. 6 alin 7 din O.U.G. nr. 25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 913/02.06.2008 prin care a validat Hotărârea nr. 5S5/26.06.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului T., acordându-se compensații bănești în cuantum de 42.334,20 lei. Mai arată că, așa cum este precizat și în Comunicarea care însoțește Decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, suma acordată cu titlu de compensație urmează să fie efectuată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 potrivit cărora "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Precizează că, referitor la modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin Deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, aceasta este prevăzută de art. 38 alin. (5) și (6) din H.G. nr.1277/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit căruia „(..) compensațiile bănești se achită astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b )eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei.
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% In primul an și în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează potrivit prevederilor 5 din H.G.nr.286/ 2004".
Totodată, menționează că, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.
Învederează că termenul fixat de către B.E.J. R. G. încalcă prevederile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu toate modificările și completările ulterioare.
Apreciază că această poprire a fost înființată cu nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Precizează că, potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, urmărirea silită se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar potrivit art. 2, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. De asemenea, în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Apreciază că, în procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice, această fază procesuală are un conținut atipic, derogator de la dreptul comun care îl reprezintă normele Codului de procedură civilă.
Precizează că prevederile art. 3 din O.G. nr. 22/2002 stabilesc în mod expres că „în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie." Or, articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Cu privire la punerea în executare a obligațiilor de plată stabilite în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, precizează că, în realizarea funcțiilor sale, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate în mod abuziv de către regimul comunist, însă, în reprezentarea intereselor Statului Român și pentru gestionarea eficientă, corectă și responsabilă a banului public, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său și implicit al Statului Român.
Având în vedere practica constantă din ultimii ani de executare silită pe calea popririi și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința inevitabilă fiind blocarea conturilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fapt ce a pus instituția în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, motiv pentru care, în ultima perioadă, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
Referitor la încheierea din data de 18.02.2014 privind actualizarea sumei de 42.334,20 lei reprezentând totalul despăgubirilor acordate în baza Deciziei nr. 913/02.06.2008, cu indicele de inflație pe perioada iunie 2003- decembrie 2013, învederează că, potrivit dispozițiilor art. 34 din H.G. nr. 753/1998 modificată și completată prin H.G. 1277/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin Hotărârea nr. 585/26.06.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului T., s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către ANRP. Având în vedere faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă, la data emiterii Deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 286/2004 potrivit cărora „compensațiile se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998". Astfel, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior.
În drept, contestatoarea s-a prevalat de dispozițiile 650 alin.(1) și (2), art. 700, art. 711 și următoarele Cod proc. civ, Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 80/2013.
În dovedirea acțiunii a atașat Decizia nr.307/29.05.2012 emisă de P.-ministrul Guvernului, Dl. V. V. P. și Ordinul nr. 80/13.02.2014 emis de Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Intimații, deși legal citați, nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare și nu s-au prezentat la termenele de judecată.
Prin serviciul Registratură, la data de 29.05.2015, intimatul M. M. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea în totalitate a contestației la executare cu consecința menținerii tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare.
Totodată, a învederat că la finalul lunii decembrie 2014, în urma Ordonanței de rectificare bugetară prin care Guvernul a alocat bani pentru plata tuturor titlurilor executorii existente în sarcina debitoarei ANRP, creanța care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 470/2013 a fost achitată în întregime.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, instanța reține că prin cererea de executare silita inregistrata pe rolul B. R. G. la data de 20.12.2013 creditorii intimati au solicitat executarea silita a obligatiei de plata stabilita prin titlul executoriu reprezentat de Hotarârea nr.585/26.06.2003 emisa de Comisia Jud.Timis pentru aplicarea Legii nr.9/1998 validata prin Decizia nr.913/2008 prin care debitoarea a fost obligata la plata sumei de_,20 lei cu titlu de despagubiri urmand ca executarea silita sa se efectueze prin poprire executorie pe contul debitoarei deschis la tertul poprit Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publica a Municipiului Bucuresti pana la concurenta sumei susmentionate inclusiv recuperarea cheltuielilor de executare .In baza cererii de executare executorul judecatoresc a dispus deschiderea dosarului de executare silita nr.470/2013 solicitand totodata incuviintarea executarii silite instantei de executare, conform certificatului de grefa –fila 128 din dosar- din care rezulta ca a fost incuviintata executarea silita prin incheierea de la termenul din 29,.01.2014 in dosar nr._/301/2013 al Judecatoriei sector 3 Bucuresti.
Instanta retine că, de la data validarii hotărârii nr._03emisa de Comisia Judeteană Timis pentru aplicarea Legii nr,9/1998 prin Decizia nr.913/02.06.2008 emisa de catre Vicepresedintele ANRP ramasa definitiva ca urmare a neexercitarii caii de atac la tribunalul in a carei raza teritoriala isi au domiciliul beneficiarii creditori, au trecut circa 5 ani, termen in care titlul executoriu reprezentat de un act emis de un organ admistrativ- jurisdictional a ramas inoperant in detrimentul creditorilor cărora le-a fost recunoscut un drept de creanta in urma unui demers legal promovat in baza unei legi speciale de reparatie privind acordarea de despagubiri cetatenilor români pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la C. la 07 septembrie 1940.
In ceea ce priveste susstinerea ca executarea silita s-a efectuat cu incalcarea disp,.Legii 9/1998 si ale HGR nr.1277/2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr,9/1998 instanta retine ca obligatia principala a debitoarei ce urmeaza a se realiza pe cale silita consta in plata sumei de_,20 lei cu titlu de compesatii banesti astfel ca aceasta sumă se impunea a fi achitata integral, conf, art.38 alin5 si 6 lit. a din actul normativ invocat.
In ceeea ce priveste desfasurarea executarii silite cu neobservarea formelor legale, respectiv a nesocotirii prevederilor OG nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, motivat de faptul că potrivit sustinerilor contstatoarei nu ar fi fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul său de la data comunicării somației de plată, instanța retine următoarele:
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 2 si 3 din OG 22/2002, se retine că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somatia de plată comunicată de organul competent de executare si aceasta doar în situatia în care executarea creantei nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri. Prin urmare, termenul de 6 luni este operabil doar în situatia lipsei de fonduri, aspect particular care nu a fost dovedit în cauza de contestatoare.
Totodată se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 din Constituția României („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002, dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Instanta mai retine că, prin Deciziile nr. 529/11.10.2005, nr. 161/22.04.2003, Curtea Constituțională a României a statuat ca dispozitiile OG 22/2002 sunt constitutionale, reținând că acest act normativ are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității lor, precum și faptul că OG nr. 22/2002 consacră, în materia executării creanțelor față de instituțiile publice, un regim derogatoriu de la dreptul comun, atât prin aceea că instituie restricții în urmărirea fondurilor bănești ale acestora, cât și pentru că limitează o atare urmărire exclusiv la fondurile bănești. Prin Decizia nr. 127/2008, instanța de contencios constituțional a constatat că procedura de executare a obligațiilor de plată apaținând instituțiilor publice se desfășoară într-un termen rezonabil, iar prin Decizia Decizia nr.188/2010 si nr. 190/2010, Curtea Constituțională a României a statuat, cu privire la acte normative similiare, edictate în materia executării creanțelor față de stat și instituțiile publice, că eșalonarea plății creanțelor este impusă de rațiuni economice.
Însă, aceste dispozitii trebuie interpretate nu numai prin raportare la normele constitutionale, ci si la cele ale Convenției europene, avand in vedere că, potrivit art. 11 și 20 din Constituție, tratatele privind drepturile omului au prioritate față de dreptul intern- art.3 si 4 din codul de procedura civila.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, întinse pe termene care nu satisfac cerința termenului rezonabil.
Între aplicarea OG nr 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative care prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr. 22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
Totodată, instanța mai reține că în cauza de față, în dosarul de executare ce face obiectul prezentei contestații la executare a fost emisă somația la data de 18.02.2014 (f. 138 ), iar anterior emiterii acestei somații in conf, cu OG 22/2002 si a adresei de infiintare a popririi cu aceeasi data poprire care se efectueaza fara somatie, debitoarea nu a facut dovada executarii benevole a obligatiei de plata a despagubirilor catre creditorii beneficiari de la data emiterii titlului executoriu si nici nu a făcut dovada depunerii diligentelor pentru obtinerea de fonduri in tot acest interval de timp si de a –i informa pe creditori . pentru a preintampina declansarea unei proceduri executionale.
Astfel, a fost emisă în prealabil o somație de plată care să fie comunicată contestatoarei prin intermediul organului competent de executare, cum se prevede prin art. 2 din O.G nr. 22/2002.
Scopul comunicării somației este acela de a da posibilitate debitoarei, în cazul în care executarea nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată, într-un termen de 6 luni. Însă dispozițiile OG 22/2002 nu trebuie interpretate în sensul că debitoarea beneficiază de termenul de 6 luni prin efectul legii. Este necesar ca debitoarea să invoce lipsa fondurilor pentru a putea fi aplicabil termenul respectiv și să efectueze demersurile pentru obținerea acestora. În lipsa unei astfel de precizări, creditorul este îndreptățit să pornească executarea potrivit dreptului comun.
În cauza de față nu a fost dovedită lipsa de fonduri și nici nu a fost invocată – nerăspunzându-se somației creditorilor. Chiar reținând că în speță contestatoarea nu și-a executat obligațiile din lipsa fondurilor (deși nu a fost dovedita această împrejurare), se observă că debitoarea contestatoare nici nu a făcut dovada demersurilor realizate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor deși somația emisă la data de 08.07.2014 i-a fost comunicată la data de 15.07.2014, iar înștiințare de plată i-a fost comunicată la data de 23.05.2014.
În privinta celui de-al doilea motiv al contestatiei, instanța reține că intimații sunt titularii unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimații au o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatilor, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența C.E.D.O. fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care autoritatea statală, a recunoscut în patrimoniul intimatilor un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
În acest sens, condiționarea efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație”) este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimatei și, prin urmare, neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO), motiv pentru care instanța înlătură ca neîntemeiată această apărare. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimați la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatilor, ce impune o cenzură din partea judecătorului național.
În ceea ce privește lipsa disponibilităților bănești instanța apreciază că dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului, însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica refuzul sine die de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă lungă de timp, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
De asemenea, instanța apreciază că intimaților creditori nu li se poate pretinde să aștepte o perioada de timp nerezonabila pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite, iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a despăgubi toate persoanele îndreptatite chiar in temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare, aceasta trebuind sa estimeze la momentul adoptarii legii 290/2003 (in speta) resursele materiale necesare platii despagubirilor respective.
În plus, contestatoarea nu a facut dovada unor situatii obiective de natura a justifica neachitarea platilor cuvenite intimatilor, iar acestia detin un „bun” in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventie, astfel că imposibilitatea de a obtine executarea unui creante scadente încă din anul 2008 constituie o ingerinta in dreptul lor la respectarea bunurilor.
În consecință, instanța apreciază că nu poate fi primită această critica de nelegalitate formulată de contestatoare.
In ceea ce priveste modalitatea de actualizare a creantei instanta retine ca motivul de fapt invocat de catre contestatoare cu referire la acest aspect nu reprezinta in realitate o critica cu privire la modul de calcul al debitului actualizat cu indicele de inflatie pe perioada iunie 2003-decembrie 2013 contestataoarea limitandu-se doar la a indica temeiul legal in raport de care se poate actualiza creanta decurgand din aplicarea Legii 9/1998 si HGR nr.753/1998 modif, si completata prin HGR nr.1277/2007 si HGR nr.286/2004.
In raport de aceste motive instanta va respinge contestatia la executare ca neintemeiata conf, art.711-718 cp.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, în contradictoriu cu intimații M. M. cu domiciliul ales în Timisoara, Eugeniu de Savoya, nr. 7, . și în ., județul T., S. L. domiciliată în Timisoara, M., nr. 5, ., ., județul T., M. M. F. PALOMA domiciliată în Timisoara, V. L., nr. 7, .. B, ., S. A. cu domiciliul ales în Timisoara, Eugeniu de Savoya, nr. 7, . și în Timisoara, B. Cartan, nr. 6, ., M. T. cu domiciliul ales Timisoara, Eugeniu de Savoya, nr. 7, . și în C., A VI-A, nr. 105/A, județul T., M. M. cu domiciliul ales în Timișoara, Eugeniu de Savoya, nr. 7, . și în ., ., M. D. cu domiciliul ales în Timișoara, Eugeniu de Savoya, nr. 7, . și în ., județul T., M. I. cu domiciliul ales în Timișoara, Eugeniu de Savoya, nr. 7, . și în Timisoara, Stejarului, nr. 12, ., județul T., și M. I. cu domiciliul ales în Timisoara, Eugeniu de Savoya, nr. 7, . și în ., județul T., ca neîntemeiată.
Cu
apel.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. F. C. Ș.
Red.Jud.L.M.V.
Tehn.F.C.Ș..04.08.2015
17com.
1com.B.E.J.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8469/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Validare poprire. Sentința nr. 6842/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
