Pretenţii. Sentința nr. 6888/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6888/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 6888/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6888

Ședința publica din data de 19.05.2015

Instanța constituita din :

Președinte - N. C.

Grefier - N. D.

Pe rol se afla soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta C. U. SRL în contradictoriu cu pârâtul C. G., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 05.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.05.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2014, sub nr._, reclamanta C. U. SRL a chemat în judecată pe pârâtul C. G. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 13.613,94 lei (echivalentul a 3.050,4 euro) reprezentând contravaloarea prețului contractului de intermediere în vederea cumpărării imobiliare nr. 2424/31.01.2014; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data înregistrării acțiunii și până la plata integrală; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 31.01.2014 pârâtul a încheiat cu reclamanta contractul nr. 2424/31.01.2014 prin care prestatorul s-a angajat să realizeze activitățile sale specifice în vederea asigurării pârâtului-beneficiar servicii de intermediere imobiliară în vederea cumpărării imobilului situat în București, ., ., . conform anexei 3 la contract, iar pârâtul s-a obligat să achite prețul contractului conform art. 5.1 din contract.

Reclamanta a mai arătat că a încheiat un contract de intermediere în vederea vânzării imobiliare și cu proprietarul imobilului situat în București, ., ., ., sector 3, respectiv cu dl. S. T. C.. Proprietarul acestui imobil și-a îndeplinit obligația de plată a prețului conform actului adițional, a facturii fiscale CBU 342/11.06.2014 și a ordinului de plată din 17.06.2014.

La data de 07.04.2014, pârâtul a achiziționat imobilul situat în București, ., . prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 606 de NP G. L. A. conform extrasului de carte funciară_/23.05.2014 tratând în mod direct cu proprietarul imobilului și fără a achita reclamantei prețul contractului.

Potrivit art. 4.2 „Beneficiarul se obligă să nu trateze direct sau indirect (prin terți, persoane fizice și/sau juridice) cu proprietarii imobilelor prezentate de către Prestator și nici să divulge către terți informații de natură să permită acestora să trateze și să contracteze cu proprietarii imobilelor prezentați de către Prestator” și art. 4.3 „Beneficiarul se obligă să nu încheie nici un fel de tranzacție imobiliară cu proprietarii imobilelor de către Prestator având ca obiect Imobilul, fără ca acestea să fie intermediate de Prestator conform Contractului” pârâtul s-a obligat să se abțină de la TRATAREA DIRECTĂ cu proprietarii imobilul prezentat iar în cazul încheierii unei tranzacții imobiliare cu privire la imobil, SĂ ACHITE COMISIONUL menționat la art. 5.

Reclamanta a mai arătat că deși prețul de vânzare a fost stabilit la suma de 115.000 euro, vânzătorul S. T. C. a comunicat că în fapt tranzacția s-a efectuat la suma de 82.000 euro iar această sumă a fost luată ca referință pentru calcularea prețului contractului de intermediere.

Față de dispozițiile art. 1.270 cod civil raportat la art. 1.350 Cod civil a apreciat că pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei însă a nesocotit dispozițiile contractuale și și-a încălcat obligațiile asumate.

Potrivit art. 1.516 Cod civil „Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală exactă și la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu îi execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației” astfel încât reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 13.613,94 lei (echivalentul a 3.050,4 euro) reprezentând contravaloarea prețului contractului de intermediere în vederea cumpărării imobiliare nr. 2424/31.01.2014.

Având în vedere dispozițiile art. 5.1 din contract, prețul datorat de pârât este calculat astfel:- preț datorat 3%+TVA din prețul de vânzare al apartamentului, - prețul de vânzare al imobilului 82.000 euro, (3% X 82.000 euro) + TVA = 2.460+590,4 = 3.050,4 euro, - curs euro la data de 07.04.2014 = 4,4630 lei, -3.050 X 4,4630 = 13.613,94 lei.

În ceea ce privește capătul III al cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței să aibă în vedere dispozițiile art. 451 și urm. Cod procedură civilă și să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a efectuat în prezenta cauză.

În dovedire, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194CPC, art. 265 și urm. C., art. 351 și urm. C., art. 451 și urm. C., art. 1.270 Cod civil, art. 1.350 Cod civil, art. 1.469 Cod civil, art. 1.499 Cod civil, art. 1.522 Cod civil, art. 1.523 Cod civil, art. 1.525, art. 1.516 Cod civil și OG 13/2011.

Prin serviciul Registratură, la data de 05.02.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în pretenții promovată de reclamantă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451-453 Cod procedură civilă.

Cu titlul de excepție, în temeiul art. 130 Cod procedură civilă cu trimitere la art. 107 Cod procedură civilă, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, întrucât domiciliul său este în municipiul Târgu-J., ., nr. 27, ., ., județul Gorj, aspect ce rezultă nemijlocit din mențiunile de pe cartea sa de identitate.

Pârâtul a apreciat că în cazul de față, întrucât domiciliul său este în municipiul Târgu-J., competența teritorială de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Târgu-J..

Nici pe fond pretențiile reclamantei nu sunt justificate deoarece apartamentul nu a fost achiziționat de pârât prin intermediul C. U. SRL, fiindu-i prezentat de o altă agenție imobiliară.

În dovedire pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma art.248 alin.1 C.pr.civ., instanța reține următoarele asupra excepției de necompetenta teritoriala invocata de parat prin întâmpinare:

Față de dispozițiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ. potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța cu precădere asupra excepției invocate.

Instanța constată că în cauză sunt incidente prevederile Noului Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că cererea a fost depusă la data de 26.09.2014 (fila 1), iar potrivit art. 3 din Legea 76/2012 dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..

De asemenea, instanța retine ca acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale alternative, în baza cărora reclamantul are opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, însă dreptul de a contesta alegerea îi revine exclusiv pârâtului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin.3 Cod procedură civilă.

Conform art. 107 C.pr.cv, regula generala in privința competentei teritoriale, acțiunea se introduce la instanța in a cărei circumscripție domiciliază sau isi are sediul paratul, daca nu se prevede altfel.

Or, pârâtul are domiciliul in Târgu J., ., nr. 27, ., ., județul Gorj (astfel cum rezulta din evidentele DEPAB anexate la dosar), prin urmare competenta aparține Judecătoriei Târgu J..

Având în vedere cele reținute mai sus, în baza art.129 alin.3 si art.132 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată de parat prin întâmpinare și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu J..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta C. U. SRL, J_, CUI RO_, cu sediul în București, .. 9, ., în contradictoriu cu pârâtul C. G., CNP_, cu domiciliul în Târgu J., ., nr. 27, ., ., județul Gorj, în favoarea Judecătoriei Târgu J..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2015

Președinte Grefier

N. C. N. D.

C.N./D.N./4EX.

19.06.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

., sector 5 București

Telefon/fax:_/_

DOSAR NR._

Emisa la: 29.05.2015

Operator de date cu caracter personal nr._ și_.

CĂTRE,

JUDECĂTORIA TARGU J.

Județul Gorj

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 6888 din data de 19.05.2015 a Judecătoriei Sectorului 3 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, privind pe reclamanta C. U. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C. G., având ca obiect pretenții, în favoarea JUDECATORIEI TARGU J., motiv pentru care vă înaintăm dosarul cu numărul de mai sus, conținând …….. file, compus din 1 volum.

Vă mulțumim,

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. C. N. Debreteni

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6888/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI