Evacuare. Sentința nr. 8464/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8464/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 8464/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8464

Ședința din camera de consiliu din data de 12.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. C. V.

Grefier: A. B.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta M. D. E. în contradictoriu cu parații R. B., R. V., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin reprezentant convențional, avocat, care depune delegație de substituire, lipsă fiind parații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța ia act că se depune delegație de substituire pentru reclamantă.

Instanța pune în discuția părților competența instanței de a soluționa prezenta cauză.

Reclamanta, prin avocat, arată că instanța e competentă să soluționeze prezentul litigiu.

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competenta, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul asupra probatoriului.

Reclamanta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța ia act că se depun de către reclamantă concluzii scrise.

Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 și art. 258 raportat la art. 255 C.proc.civ. apreciind admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâților la evacuarea imobilului și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de taxa de timbru și onorariul de avocat.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._, la data de 03.02.2015, reclamanta M. D.-E. a chemat în judecată pe pârâții R. B. si R. V., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa se dispuna evacuarea paraților din imobilul proprietatea reclamantei situat in București, .-95, ., ., pentru lipsa titlului, obligarea pârâților la plata chiriei restante, în cuantum total de 5012 euro din care 4350 Euro chirie pe perioada iunie-decembrie 2014, iar suma de 662 Euro, penalități, calculate la suma datorată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca este proprietara imobilului-apartament situat în Bucuresti, .-95, ., ., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 75/28.01.2010, al BNP AEQUITAS, prin care a achiziționat cota de 45% din acest apartament.

A mai arătat că la data de 04.11.2010 a inchiriat apartamentul pârâților, contractul de închiriere fiind înregistrat la Administrația Financiară Sector 3, ulterior părțile incheind actele adiționale modificatoare, înregistrate la Administrația Financiară sector 3.

În continuare a mentionat că la începutul anului 2014, pârâții au început să întârzie plata chiriei si a utilităților.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1040 și urm. C.proc.civ.

In dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru de 100 de lei, conform OUG 80/2013 (fila 35).

A anexat în copie certificata pentru conformitate cu originalul, potrivit art. 150 alin. 2 C.proc.civ., înscrisuri (filele 8-37).

Paratii, legal citati, nu au depus la dosar intampinare.

La termenul de judecată din data de 17.04.2015 reclamanta a depus cerere de micsorare a câtimii pretențiilor la suma de 3715 Euro, solicitând acordarea unui nou termen de judecată în vederea soluționării cererii pe cale amiabilă.

In cauza instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizand actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 75/28.01.2010 de Biroul Notarial „AEQUITAS”, LOSNEANU E., În calitate de vânzător a vândut lui S. D. E. (reclamanta din prezenta cauză), în calitate de cumpărător, cota parte indiviză de 45% din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 528, situat în București, .-95, . New Oleans, . (filele 24-31).

Se mai reține ca în cuprinsul contractului, s-a menționat ca restul de 55% din dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile si mobile ce fac obiectul contractului, se află în proprietatea cumpărătoarei S. D. E..

Prin Contractul de Inchiriere încheiat la data de 04.11.2010, D. E. S., în calitate de Locator, a închiriat numiților R. B. si R. V., în calitate de Locatari, apartamentul nr. 528 din .-95, ., si locul de parcare nr. 126 din acest imobil (filele 8-13), contractul fiind înregistrat ulterior la data de 30.11.2010 la Administrația Financiară Sector 3 sub nr._/30.11.2010.

Părțile au încheiat Procesul verbal de predare primire cu privire la imobil (fila 14).

La data de 17.10.2011, părțile au încheiat Act adițional nr. 1 la contractul de închiriere nr._/30.11.2011, prin care au prelungit contractul începând cu data de 04.11.2011 până la 04.07.2012 (fila 15), înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 3 sub nr._/19.10.2011.

La data de 18.06.2012, părțile au încheiat Act adițional nr. 1 la contractul de închiriere nr._/30.11.2011, prin care au prelungit contractul până la 27.12.2013 (fila 16), înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 3 sub nr._/29.06.2012.

La data de 18.12.2013, părțile au încheiat Act adițional nr. 1 la contractul de închiriere nr._/30.11.2011, prin care au prelungit contractul până la 15.06.2015 (fila 17), înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 3 sub nr._/20.12.2013.

In drept, potrivit art. 1034 alin. (1) Cod de procedura civila, dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane, iar in noțiunea de ocupant se include - oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului, fără ca între aceste persoane să se fi încheiat un contract cu privire la folosința bunului. De asemenea, prin proprietar se înțelege nu numai titularul dreptului de proprietate asupra imobilului dar și locatarul.

De asemenea art. 1038 alin. 1 Cod procedură civilă „notificarea locatarului” prevede că „atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului, prin acțiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum și din orice altă cauză și locatorul dorește să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatorul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării” iar art. 1038 Cod Procedură civilă „notificarea ocupantului”, stabilește că atunci când proprietarul unui imobil dorește sa îl evacueze pe proprietarul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără nici un drept, în termen de 5 zile la la comunicarea notificării.

Deși accesul la procedura specială reglementată de art. 1.034 și urm. C.proc.civ. este incidenta doar în situațiile în care există un contract de locațiune, dar acesta nu este constatat printr-un înscris sau este constatat printr-un înscris ce nu a fost înregistrat la organul fiscal competent, precum și în ipoteza ocupării imobilului fără drept – fie în temeiul acordului verbal al proprietarului, fie fără a avea permisiunea sau îngăduința sa, în cauză, față de data încheierii contractului de închiriere, 04.11.2010, instanta constată că nu sunt aplicabile prevederile noului cod civil privind caracterul de titlu executoriu al contractului de închiriere, ca urmare a înregistrării acestuia la organul fiscal. Prin urmare, instanța apreciază aplicabilă cauzei de față procedura specială a evacuării.

Având în vedere caracterul urgent al procedurii instituite de art.1034 și urm. Cod procedură civilă (prevăzut în mod expres de art. 1042 alin. 2 Cod procedură civilă), precum și celelalte prevederi legale convergente (dezbateri sumare, scurtarea termenului de apel, inadmisibilitatea promovării de către pârât a unor cereri incidentale, caracterul executoriu al hotărârii), instanța apreciază că procedura specială se aplică numai în cazul în care lipsa de temeinicie a dreptului în baza căruia pârâtul ocupă imobilul, datorată încetării contractului sau inexistentei unui contract, ar fi evidentă, legiuitorul urmărind astfel să sancționeze abuzul de drept.

Ca atare, instanța retine ca aceasta procedura speciala vizează o prima situație atunci când intre parți a fost încheiat anterior un contract de locațiune, iar efectele contractului de locațiune au încetat, ceea ce este cazul prezentei spete întrucât paratii au încheiat un contract de închiriere cu reclamanta, care a încetat ca urmare a rezilierii contractului pentru neplata chiriei la afârșitul anului 2014, chiriașii fiind notificați în acest sens prin Biroul Executorului Judecătoresc P. C. Ș. (filele 18-23).

Aplicând prevederile enuntate mai sus în prezentul litigiu, instanța reține că în ceea ce o privește pe reclamantă, aceasta are calitatea de proprietară a imobilului situat in Bucuresti, .-95, ., ., pentru cota indiviză de 45% prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 75/28.01.2010 de Biroul Notarial „AEQUITAS”, LOSNEANU E., iar pentru cota de 55% conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1360/19.06.2009.

Analizând cererea și din perspectiva îndeplinirii cerinței prealabile a notificarii paratilor, instanța constată că prin notificarile emise la data de 24.12.2014, respectiv 22.12.2014 prin intermediul B. P. C. Ș. (filele 18-23) pârâților li s-a pus în vedere ca în termen de 30 de zile de la primirea notificării să evacueze locuinta.

Prin urmare, pentru toate aceste motive de fapt si de drept, având în vedere faptul că pârâții nu au făcut dovada deținerii unui titlu opozabil reclamantilor proprietari, în temeiul căruia să fie îndreptățiți să ocupe imobilul situat în Bucuresti, Bucuresti, .-95, ., instanța urmează a admite acțiunea și a dispune evacuarea paratilor din imobil.

În ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata chiriei restante astfel cum a fost micșorată, instanța reține că potrivit art. 1042 alin. 4 C.proc.civ., dacă s-a solicitat și plata chiriei ori a arenzii exigibile, instanța, cu citarea părților, va putea dispune odată cu evacuarea și obligarea pârâtului la plata acestora, inclusiv a sumelor devenite exigibile în cursul judecății.

Față de aceste considerente, instanța va admite si acest capăt de cerere si va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 3715 Euro (in echivalent in lei la data platii) din care suma de 2350 Euro-chirie iar suma de 1365 Euro-penalitati de intarziere, aferente debitului principal.

Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține dispozițiile art. 453 C.proc.civ. care prevede că partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Conform art. 451 C.proc.civ. cheltuielile de judecată constau în taxele de timbru și timbru judiciar, onorariile avocațiilor (…).

Față de soluția cu privire la cererea principală, constatând culpa procesuală a pârâților în declanșarea prezentei cauze, instanta va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată si va obliga pârâtii sa plateasca reclamantei suma de 3100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, taxa judiciara de timbru (100 lei) si onorariu avocat (3000 lei conform extraselor de cont din data de 12.09.2014 si din data de 09.03.2015).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta M. D. E., CNP_, cu domiciliul ales în București, .. 1, ., în contradictoriu cu parații R. B., CNP_, R. V., CNP_, ambii cu domiciliile în . ARGOVEI, J. CĂLĂRAȘI și citați în sector 3, București, DRISTORULUI, nr. 91-95, ., .> Dispune evacuarea paratilor R. B. si R. V. din imobilul situat in Bucuresti, .-95, ., ..

Obliga paratii la plata catre reclamanti a sumei de 3715 Euro (in echivalent in lei la data platii) din care suma de 2350 Euro-chirie iar suma de 1365 Euro-penalitati de intarziere, aferente debitului principal.

Obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 3100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, taxa judiciara de timbru si onorariu avocat.

Cu drept de apel, in termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria sector 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.06.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. V. A. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 8464/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI