Contestaţie la executare. Sentința nr. 277/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 277/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 277/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 277

Ședința publica din data de 16.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. – F. L.

Grefier – A. B.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind contestatoarea B. SA și pe intimații B. E. JUDECATORESC T. G. și M. N., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA:

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 30.05.2014 sub nr._ petenta B. S.A. a formulat, în contradictoriu cu intimații B. E. JUDECATORESC T. G. și M. N., contestație la executare împotriva refuzului B. T. G. de a îndeplini acte de executare silită în dosarul nr. 587/2012 refuz manifestat expres prin transmiterea unei adrese, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige B. T. G. să continue executarea silită în dosarul de executare și să dispună anularea adresei menționate, iar în subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că creditorul ar fi obligat să achite în avans cheltuielile solicitate de B. T. G. solicită diminuarea cuantumului acestora și anularea proceselor verbale din data de 06.07.2012 și 27.03.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare.

În motivare a arătat că la data de 15 mai 2012 între creditor și B. T. G. și M. O. a fost încheiat un contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732 în temeiul căruia B. T. a preluat dosarul de executare silită în cadrul căruia creditorul a achitat în integralitate sumele reprezentând avans de onorariu și de cheltuieli de executare silită.

A mai arătat că B. T. nu a fost în măsură să recupereze de la debitor sumele cuprinse în titlu executoriu și a transmis creditorului adresa prin care a pus în vedere acestuia să achite întregul cuantum de cheltuieli de executare stabilite prin procesele verbale de cheltuieli.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 371 ind. 7 alin. 2, 399 alin. 1 C.pr.civ. 1865, art. 1 Ordinul 2550/2006, art. 1166 și urm. C.civ.

În probațiune creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 10.06.2014, intimatul B. T. G. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115 C.proc.civ.

La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr. 587/2012 (f. 40-71).

Prin sentința civilă nr. 4964/17.07.2014, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de intimatul B. T. G. și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 07.11.2014.

La data de 09.01.2015, intimatul B. T. G. a formulat concluzii scrise.

La termenul din data de 16.01.2015, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, instanța reține că potrivit art. 3 Legea nr. 76/2012, dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .. Având in vedere că in speță cererea de executare silită a fost depusă la B. T. G. la data de 28.06.2012 deci înainte de . Noului Cod de Procedură Civilă, sunt incidente prevederile Codului de Procedură Civilă din 1865.

În conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii. În situația în care se invocă în același timp mai multe excepții procesuale, în lipsa unei reglementări exprese instanța stabilește ordinea de soluționare a excepțiilor în funcție de caracterul și efectele produse de acestea.

Excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea competenței în favoarea altei instanțe. De asemenea, instanța reține că potrivit art. 159 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, necompetența teritorială este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. In materia executării silite, necompetența este reglementată prin norme imperative, de ordine publică astfel încât excepția necompetenței poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu.

Prin cererea înregistrată la data de 30.05.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti contestatoarea . solicitat obligarea B. Triberiu G. să continue executarea silită în dosarul de executare nr. 587/2012, anularea adresei iar în subsidiar în situația în care instanța va aprecia că în calitate de creditoare are obligația să achite în avans cheltuielile solicitate de B. T. G., diminuarea cuantumului acestora și anularea în parte a proceselor-verbale din data de 06.07.2012 și 27.03.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 371 indice 7 alin.2 C., art. 399 alin. 1 C., art.1 Ordinul nr. 2550/2006, art.1166 NCC.

Potrivit art. 399 alin. 1 C. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 indice 1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.

În continuare, instnța reține că în conformitate cu art. 400 alin. 1 C. contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta in sensul art. 373 alin. 2 C. respectiv judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, executarea se realizează în circumscripția Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti în care are domiciliul debitorul, in lipsa dovezilor privind existența unor bunuri ale debitorului situate . decât ce a domiciliului sau, astfel că aceasta este competentă să soluționeze prezenta contestație.

Instanța reține că în speță nu sunt incidente prevederile art. 56 Legea nr. 188/2000 întrucât pe de o parte, contestatoarea a inteles să formuleze contestație la executare impotriva refuzului executorului de a intocmi acte de executare silită în dosarul nr. 587/2012 întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 399 alin. 1 C. nu pe cele ale Legii nr. 188/2000 iar pe de altă parte, potrivit art. 129 alin. 6 C. judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, nefiind posibilă schimbarea din oficiu de către instanța a temeiului juridic a cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu de către instanța și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3, invocata de instanță din oficiu.

Declina competenta de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea contestatoarea B. SA, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, .. 6A, sector 2 în contradictoriu cu intimații B. T. G., având C. RO_, cu sediul în București, splaiul Unirii nr. 35, ., ., sector 5 și M. N., CNP:_, cu domiciliul în București, ., ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2015.

Președinte, Grefier,

D. – F. L. A. B.

Red./Dact. LDF și BA/5 ex./13.03.2015

Comunicat părților 3 ex., azi,……………………………………

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3

., SECTOR 5, BUCUREȘTI

Dosar nr._

CĂTRE,

Judecătoria Sectorului 4, București

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 277 din data de 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în cauza civila privind contestatoarea B. SA și pe intimații B. E. JUDECATORESC T. G. și M. N., având ca obiect contestație la executare, s-a declinat competența soluționării cauzei civile mai sus menționate în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, sens în care vă înaintăm dosarul mai sus menționat, cusut și numerotat, conținând ............ file.

Președinte, Grefier,

D. – F. L. A. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 277/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI