Contestaţie la executare. Sentința nr. 9992/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9992/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 9992/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9992

Ședința publică din data de 16.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. M. Ț.

Grefier: C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile de față, formulată de către contestatorul S. I., în contradictoriu intimata C. D. BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 09.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea la data de 16.07.2015 si a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei de fata, retine urmatoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la data de 12.12.2014 pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, contestatorul S. I. a solicitat in contradictoriu cu intimata Compania N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania- Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti anularea executarii silite inceputa de catre Biroul Executorului Judecatoresc C. V. si A. D. in dosarul nr. 3496/ 2014 in ceea ce priveste tariful de despagubire mentionat in procesul verbal de contraventie . nr._/ 05.07.2011.

În motivare, contestatorul a arătat că procedura de comunicare a procesului verbal de contraventie nu a fost indeplinita in conformitate cu dispozitiile art. 14 din OG nr. 2/ 2001 si Decizia nr. 10/ 10.06.2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-a statuat ca modalitatea de comunicare a procesului verbal de contraventie prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiara comunicarii prin posta cu aviz de primire.

În drept contestația la executare a fost întemeiată pe art. 194 si art. 711 Cod procedura civila.

Cererea a fost legal timbrata.

Intimata a formulat intampinare la data de 30.03.2015, invocand exceptia tardivitatii contestatiei la executare si exceptia inadmisibilitatii cererii. Pe fond, a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, intrucat contestatorul a avut la dispozitie 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contraventie pentru a face plangere, fara insa a-si exercita acest drept, astfel incat acesta are obligatia de a achita contravaloarea amenzii si a tarifului de despagubire. A mai adaugat ca domiciliul contestatorului unde a fost facuta comunicarea procesului verbal este acelasi cu domiciliul precizat in prezenta contestatie la executare si prin urmare acesta nu poate sustine faptul ca procedura de comunicare a fost viciata sau ca drepturile sale au fost lezate.

Intimata si-a intemeiat sustinerile pe dispozitiile art. 205-208 Cod procedura civila.

La data de 07.07.2015 a fost depus in fotocopie certificata pentru conformitate cu originalul dosarul de executare silita nr. 3496/ 2014 de

catre Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati C. V. si A. D..

Instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri in conformitate cu art. 255 Cod procedura civila.

Analizând inscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

La data de 19 mai 2014 intimata C.N.A.D.N.R. SA a formulat cerere de executare silita impotriva contestatorului S. I. in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/ 05.07.2011 pentru recuperarea creantei in cuantum de 28 euro, contravaloare tarif de despagubire.

Prin Incheierea pronuntata la data de 04.08.2014 in dosar nr._/301/2014 Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a incuviintat executarea silita impotriva contestatorului in baza procesului verbal anterior mentionat.

La data de 19.11.2014 Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati C. V. si A. D. a emis in dosarul de executare nr. 3496/2014 somatia de plata catre contestator, pentru suma de 28 euro, la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii si 399,58 lei cheltuieli de executare silita.

Conform art. 711 alin. 1 Cod procedura civila, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Conform art. 27 din OG nr. 2/ 2001 comunicarea procesului verbal prin care s-a constatat savarsirea unei contraventii si a instiintarii de plata se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Prin Decizia I.C.C.J nr. 10/ 2013, Sectii Unite, s-a stabilit ca modalitatea de comunicare a procesului verbal de contraventie prin afisare la domiciliul/ sediul contravenientului este subsidiara comunicarii prin posta cu aviz de primire.

In speta, intimata nu a facut dovada comunicarii procesului verbal de constatare a contraventiei . 11 nr._/ 05.07.2011 catre contestator prin scrisoare recomandata prin confirmare de primire, ci doar prin modalitatea afisarii acestuia la adresa din Bucuresti, .. 18 ., cu incalcarea dispozitiilor procedurale anterior mentionate.

Cata vreme acest proces verbal nu a fost legal comunicat, contestatorului, acesta nu a avut posibilitatea de a formula plangere in termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/ 2001.

Prin urmare, procesul verbal . 11 nr._/ 05.07.2011 in baza caruia s-a inceput executarea silita impotriva contestatorului, nu reprezinta titlu executoriu, in conformitate cu art. 37 din OG nr. 2/ 2001, executarea silita pentru recuperarea tarifului de despagubire in cuantum de 28 euro, fiind pornita in mod nelegal de catre intimata C.N.A.D.N.R. SA impotriva contestatorului S. I..

Pentru aceste considerente, in conformitate cu art. 719 alin. 1 Cod procedura civila, instanta va admite contestatia la executare formulata de catre contestatorul S. I. in contradictoriu cu intimata Compania N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania- Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti si va anula toate actele de executare silita efectuate in dosarul de executare nr. 3496/ 2014 de catre Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati C. V. si A. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către contestatorul S. I., CNP_, domiciliat în București, .. 18, ., ., în contradictoriu intimata C. D. BUCUREȘTI, J_, CUI_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Desfiinteaza toate actele de executare efectuate in dosarul de executare nr. 3496/ 2014 al B.E.J.A. C. V. si M. A. D..

Cu apel in 10 zile de la comunicare, acesta urmand sa fie depus la Judecatoria Sector 3 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, azi,16.07.2015.

Președinte, Grefier,

M. M. Ț.C. B.

Red. Tehnored. TMM/CB/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9992/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI