Contestaţie la executare. Sentința nr. 2228/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2228/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 2228/2015

DOSAR NR_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 2228

Ședința publică din data de 19.02.2014

Instanța constituită din:

Președinte – E. R. M.

Grefier – O. F. B.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea V. R. SA în contradictoriu cu intimații O. I., C. G. C., C. N. M., F. C. V., F. G., F. E., F. V., T. M. S., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 12.02.2015, cand a hotarat urmatoarele:

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata instanta retine urmatoarele :

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 19.06.2014 contestatoarea V. R. SA în contradictoriu cu intimații O. I., C. G. C., C. N. M., F. C. V., F. G., F. E., F. V., T. M. S., a solicitat instantei anularea popririi infiintate in Dosarul de executare nr.1748/2013 si a tuturor actele de executare emise in acelasi dosar de executare, inclusiv a incheierii suplimentare privind cheltuielile de executare.

Prin aceeasi cerere a solicitat si suspendarea executarii silite declansate impotriva sa pana la data solutionarii definitive a cererii deduse judecatii.

In motivarea cererii a aratat ca onorariul executorului judecatoresc in cuantum de 3139.22 lei nu se justifica in raport de actele indeplinite de acesta respectiv o adresa de infiintare a popririi, o instiintare si o incheiere de stabilire a cheltuielilor de executare.

Acest onorariu nu se justifica nici raportat la prevederile art 669 alin 2 C proc civ potrivit carora in situatia in care debitorul somat potrivit art 667 Cproc civ a executat obligatia de indata sau in termenul acordat, in acest sens va fi tinut sa suporte cheltuielile de executare pentru actele efectiv indeplinite, precum si onorariul executorului judecatoresc proportional cu activitatea depusa.

In continuare a aratat ca executarea silita este nelegala pentru ca are la dispozitie un termen de 10 zile pentru pentru executarea obligatiei de a face instituita in sarcina sa prin titlul executoriu.

A mai aratat ca executorul judecatoresc a perceput in mod nelegal un onorariu de 200 lei pentru consultanta juridica pe care ar fi acordat-o creditorilor, invederand ca aceasta consultanta juridica poate fi acordata numai in conditiile Legii nr. 51/1995.Astfel, executorul judecatoresc nu poate acorda consultanta juridica.

In continuare a mai aratat ca executarea silita este nelegala pentru ca nu rezulta cu claritate care sunt creantele ce se executa.Mai mult, creanta a fost actualizata cu o pretinsa rata a inflatiei.

Rata inflatiei presupune o reactualizare la data platii de natura sa evite o scadere a monedei ca urmare a intarzierii la plata si a actiunii factorilor de favorizare, invederand ca moneda in care a achitat creanta stabilita in sarcina sa prin Sentinta civila_/04.12.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in Dosarul nr._ este CHF, in raport de care nu s-a inregistrat fenomenul de inflatie.

In drept s-a prevalat de art 711 si urm C proc civ si ale art 996 si urm C proc civ.

In probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si expertiza contabila.

La data de 21.08.2014 contestatoarea a inteles sa renunte la cererea de suspendare a executarii silite.

La data de 17.10.2014 intimatii au depus intampinare prin care au solicitat respingerea ca neintemeiata a cererii .

In aparare au aratat ca onorariul executorului judecatoresc a fost stabilit cu respectarea limitelor indicate de Ordinul nr.2550/2006.Au mai aratat ca la onorariul executorului se adauga si suma de 200 lei aferent consultantei acordate creditorului in vedera constituirii actelor executionale, acest tip de onorariu fiind prevazut la pct 14 din Anexa 1 la Ordinul nr. 2550/2006.

Cu privire la onorariul in cuantum de 200 lei intimatii au invederat ca in cauza consultanta acordata de executorul judecatoresc nu este o consultanta juridica, ci o consultanta care este reglementata si se incadreaza in limitele impuse de pct 14 din Anexa 1 la Ordinul nr. 2550/2006.

A mai aratat ca sustinerile contestatoarei potrivit carora acest onorariu nu se justifica nu pot fi primite, activitatea acestuia nerezumandu-se doar la actele la care aceasta face referire in cerere.

Au mai aratat ca din incheirile emise la data de 21.05.2014 si la data de 02.06.2014 rezulta ca in cauza cheltuielile de executare sunt evidentiate in raport de creanta totala care este de asemenea mentionata in aceste incheieri.Mai mult prin incheierea suplimentara din data de 06.06.2014 sunt defalcate creantele creditorului O. I., individualizate prin expertiza contabila, cheltuielile de executare suplimentare fiind raportate atat la creanta acestuia cat si la actualizarea cu rata inflatiei aplicabila la data platii efective a acesteia, in functie de indicele de inflatie al preturilor de consum .

De asemenea au mai aratat ca actualizarea creantei debitorului O. I. cu indicele pretului de consum din R. este corecta intrucat suma achitata contestatoarei cu titlu de comision de risc in perioada 05.08._10 s-a efectuat in franci elvetieni, fiind transformata in lei la cursul BNR din ziua fiecarei plati.Suma rezultata a fost actualizata cu indicele pretului de consum din R. de la data fiecarei plati, insa raportat la luna aprilie 2014, luna anterioara efectuarii raportului de expertiza, respectiv de la data incheierii contractului si pana la zi.

Mai mult, actualizarea unei sume de bani se poate face atat prin aplicarea indicelui preturilor de consum cat si prin aplicarea indicelui de inflatie, cu conditia ca ambele sa fie comunicate de catre autoritatile nationale competente sa remita date statistice.Sub acest aspect au mai aratat ca executorul judecatoresc in deplina concordanta cu dispozitivul titlului executoriu a procedat temenic si legal atat la aplicarea dobanzii cat si la actualizarea ei cu rata inflatiei, aplicabila la data platii efective, de la data incheierii contractului la zi.

Au mai aratat ca rata inflatiei, denumire generica cuprinsa in titlul executoriu, poate fi exprimata atat in indicele preturilor de consum cat si in indicele de inflatie.

De asemenea au mai invederat ca sustinerile creditoarei potrivit carora in legatura cu moneda CHF nu s-a inregistrat fenomenul inflatie este eronata precizand ca in capitolul II al expertizei expertul a detaliat atat modalitatea de actualizare a sumelor cat si modalitatea de exprimare in lei la cursul BNR al comisionul de risc care trebuie restituit de catre contestatoare.Astfel, au apreciat corecta si legala aplicarea de catre executorul judecatoresc a indicelui preturilor de consum din R. la valoarea rezultata in lei a comsionului de risc .

In drept au fost invocate dispozitiile art 711 C proc civ si urm C proc civ, ale art 205 si urm C proc civ, ale art 628 C proc civ si ale Ordinului nr. 2550/2006

In probatiune au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.

Din dispozitia instantei s-a emis adresa la executorul judecatoresc care a comunicat in copie Dosarul de executare nr.1748/2013.

Analizand materialul probator administrat in cauza instanta retine urmatoarele:

Prin Sentinta civila nr._ pronuntata in Dosarul nr._ la data de 04.12.2012 Tribunalul Bucuresti a admis cererea formulata de de mai multi reclamanti printre care si O. I., C. G. C., C. N. M., F. C. V., F. G., F. E., F. V., T. M. S. si a obligat parata V. R. sa restituie reclamantilor sumele platite cu titlu de comsion de risc de la data incherii contractului pana la zi, sume ce vor fi actualizate cu rata inflatiei aplicabila la data platii efective la care se va adauga si dobanda legala .

Pentru ca debitoarea nu a inteles sa isi indeplineasca obligatia ce ii incumba in temeiul titlului executoriu mai sus mentionat creditorii O. I., C. G. C., C. N. M., F. C. V., F. G., F. E., F. V., T. M. S. au formulat la data de 06.11.2013, cerere de executare silita motiv pentru care s-a format dosarul de executare nr.1748/2013.

Urmare a incuviintarii executarii silite –fila 47-executorul a emis o adresa la debitoare pentru a-i comunica cuantumul sumelor platite lunar cu titlu de comsion de risc de catre creditori de la data incheierii contractului si pana la zi.

La data de 19.05.2014 debitoarea a aratat ca sumele achitate de creditori cu titlu de comision de risc sunt urmatoarele: O. I._,81 chf reprezentand comision de risc si suma de_,22 chf reprezentand comision de administrare, C. G. C. si C. N. M. 6290.27 chf reprezentand comison de risc si suma de 719.67 chf reprezentand comision de administrare, F. C. V. si F. G. suma de_.50chf reprezentand comison de risc, F. E. si F. V. au achitat suma de 8560.33 chf cu titlu de comison de risc pentru perioada 15.10._10, suma de 1375.02 chf reprezentand comision de administrare si suma de 6294.18 chf comision de risc pentru perioada 15.03._14, T. M. S. suma de 1825.81 chf cu titlu de comision de risc pentru perioada 12.06._10, suma de 456.09 chf cu titlu de comision de administrare si suma de 2223.49 chf cu titlu de comision de risc pentru perioada 19.04._14.

Urmare a acestei adrese executorul judecatoresc a stabilit prin incheierea emisa la data 21.05.2014 valoarea provizorie a creantei datorate stabilind ca suma datorata de debitoare cu titlu de comsion de risc debitorilor este de_.39 chf echivalentul in lei a sumei de_.58 lei .

In raport de valoarea provizorie a creantei, executorul judecatoresc a stabilit prin incheierea emisa la data de 21.05.2014 cheltuielile de executare in cuantum de_.51 lei din care suma de 7522.59 lei reprezentand onorariul executorului executoresc aferent activitatii de executare, suma de 200 lei reprezentand onorariu aferent consultantei acordate creditorului in vederea constituirii actelor executionale si suma de 1853.42 lei reprezentand taxa pe valoarea adaugata aferenta onorariului executorului judecatoresc.

La aceeasi data executorul a emis si adresa de infiintare a popririi asupra sumelor de bani datorate debitoarei de catre tertii popriti pana la concurenta sumei de_.09 chf reprezentand debit si cheltuieli de executare.

Ca urmare a efectuarii raportului de expertiza judiciara s-a stabilit ca in cauza creanta detinuta de creditorul O. I. in baza titlului executoriu este de_,81 lei, majorarea adusa de inflatie fiind de 9807.45 lei, iar dobanda legala aferenta fiind de_.72 lei.

La data de 06.06.2014 executorul judecatoresc a emis incheierea suplimentara de stabilire a cheltuielilor de executare in raport de obligatia debitoarei de plata a sumei de 9807.45 lei reprezentand majorare adusa de inflatie creantei detinute de O. I. calculata conform aceluiasi raportului de expertiza efectuat in cauza si a sumei de_.72 lei reprezentand dobanda legala aferenta creantei detinute de creditorul O. I. calculata conform aceluiasi raport de expertiza.Prin aceasta incheiere executorul judecatoresc a stabilit un onorariu de 3193.22 lei din care 2939.33 lei reprezentand onorariu aferent activitatii de executare silita, suma de 200 lei onorariu aferent consultantei acordate creditorului in vederea constituirii actelor executionale si suma de 753.41 lei reprezentand TVA.

Mai retine instanta ca la data de 06.06.2014 executorul judecatoresc a emis o noua adresa de infiintare a popririi asupra sumelor de bani datorate debitoarei de tertii popriti pana la concurenta sumei de 33 684.80 lei reprezentand actualizare debit cu rata inflatiei si dobanda legala aferenta creantei detinute de creditorul O. I. si cheltuieli de executare.

Ca urmare a adreselor de infiintare a popririi tertul poprit BANCA N. A ROMANIEI a virat in contul executorului judecatoresc suma de_.09 lei si suma de_.80 lei astfel cum rezulta din adresele XX/2/3127/13.06.2014 respectiv XX2/3349/24.06.2014.

Prin raportul de expertiza intocmit de expertul Dalimon V. la data de 09.07.2014 s-a stabilit ca dobanda legala si indicele de inflatie aferente creantei detinute de creditorii C. G. C. si C. N. M. sunt de 5152.46 lei, respectiv 2247.94 lei, dobanda legala si indicele de inflatie aferente creantei detinute de creditorii F. C. V. si F. G. sunt de_.27 lei, respectiv 5487.76 lei, dobanda legala si indicele de inflatie aferente creantei detinute de creditorii F. E. si F. V. sunt de_.53 lei respectiv 6668.55 lei, respectiv, dobanda legala si indicele de inflatie aferente creantei detinute de creditoarea T. M. S. sunt de 3274.88 lei, respectiv 1428.30 lei, motiv pentru care la data de 07.08.2014 executorul judecatoresc a emis o noua incheiere suplimentara privind cheltuielile de executare silita.

Prin aceasta incheiere s-a stabilit cu titlu de cheltuieli suplimentare de executare suma de 8118.97 lei din care 5057.23 lei reprezentand onorariu executor judecatoresc, 200 lei onorariu aferent consultantei acordate creditorului in vederea constituirii actelor executionale si 1261.47 lei reprezentand TVA aferent onorariului de executor.

La data de 07.08.2014 executorul judecatoresc a emis o noua adresa de infiintare a popriri solicitand indisponibilizarea sumelor de bani detinute de creditoare la tertul poprit BNR pentru suma de_.66 lei, aceasta din urma virand in contul executorului judecatoresc aceasta suma.

Examinand criticile formulate de contestatoare in prezenta cauza instanta constata ca acestea nu sunt fondate

Astfel in ceea ce priveste onorariul executorului judecatoresc in cuantum de 3139.22 lei, instanta retine ca acesta a fost stabilit prin incheierea din data de 06.06.2014, fiind compus din suma de 2939.22 lei reprezentand onorariu aferent activitatii de executare silita, suma de 200 lei onorariu aferent consultatiei acordate creditorului in vederea constituirii actelor executionale si suma de 753.41 TVA.

Acest onorariu suplimentar a fost calculat in raport de suma de 9807.45 lei reprezentand majorarea adusa inflatiei si suma de_.72 lei dobanda legala aferente creantei detinute de creditorul O. I., calculate prin raportul de expertiza efectuat de expertul Dalimon V..

Intrucat prin raportul de expertiza mai sus mentionat valoarea creantei supuse executarii silite s-a majorat in mod corect executorul judecatoresc a stabilit un onorariu suplimentar aferent majorarii produse avand in vedere ca unul dintre criteriile de stabilire ale onorariului perceput de executor este valoarea creantei supuse executarii silite astfel cum reiese din interpretarea dispozitiilor art 39 alin 1 din Legea nr.188/2000.

Examinand onoraiul stabilit pentru activitatea de executare silita in cuantum de 2939.22 lei instanta retine ca acesta a fost stabilit cu respectarea limitelor impuse de art 39 alin 1 din Legea 188/2000 acesta reprezentand 10% din valoarea creantei ce face obiectul executarii silite, onorariul in cauza fiind corect stabilit

Sustinerile contestatorilor potrivit carora acest onorariu nu se justifica in raport de actele indeplinite de executor respectiv o infiintare de poprire o instiintare si o incheiere de stabilire a cheltuielilor de executare nu pot fi retinute de instanta avand in vedere ca onorariu perceput de executorul judecatoresc nu se poate stabili exclusiv in raport de actele indeplinite de executor trebuind a fi avut in vedere,sub acest aspect si dispozitiile art.55 din Regulmentul de aplicare al Legii nr.188/2000 care prevad ca si criterii de stabilire a onorariului executorului judecatoresc, efortul intelectual, complexitatea si valoarea actelor indeplinite de executor precum si raspunderea acestuia pentru actele indeplinite.

In ceea ce priveste onorariul de 200 lei stabilit de executorul judecatoresc pentru consultatii acordate in vederea constituirii actelor de executare instanta retine ca acest onorariu a fost perceput de executor in baza si cu respectarea dispozitiilor pct 14 din Anexa la Ordinul nr. 2550/2006.

Mai mult, contrar sustinerilor contestatoarei, instanta retine ca acest onorariu nu este perceput pentru acordarea de consultatie juridica ci pentru constituirea actelor de executare, o astfel de prerogativa fiind acordata executorului judecatoresc in mod expres de dispozitiile pctului 14 din Anexa la Ordinul nr.2550/2006, consultanta in cauza avand o natura juridica distincta de consultanta juridica reglementata de Legea 51/1995.

D. fiind aceste elemente instanta retine ca onorariul executorului a fost stabilit cu respectarea limitelor minimale si maximale stabilite de lege, acesta fiind de altfel rezonabil si proportional atat in raport de valoarea creantei a carei valorificare se realizeaza pe calea executarii silite, cat si raportat la valoarea actelor indeplinite de executor, motiv pentru care nu se impune reducerea acestuia.

Nici sustinerile contestatoarei potrivit carora onorariul executorului judecatoresc nu se justifica in raport de dispozitiile art 669 alin 2 C proc civ teza trei nu pot fi retinute avand in vedere ca dispozitiile legale de care se prevaleaza nu sunt incidente in cauza, aplicabilitatea lor fiind conditionata de somarea debitorului, or in cauza avand in vedere ca executarea silita s-a realizat prin poprire nu se poate pune problema existentei unei astfel de somatii.

Astfel, avand in vedere ca in cauza debitoarea nu a inteles sa isi execute de bunavoie obligatia, ca urmare a starii de pasivitate de care a dat dovada aceasta este tinuta sa suporte toate cheltuielile de executare efectuate dupa inregistrarea cererii de executare si pana la data realizarii obligatiei stabilite prin titlu executoriu, conform art 669 alin 2 teza a doua C proc civ.

De asemenea sunt nefondate si sustinerile debitoarei potrivit carora executarea silita declansata impotriva sa ar fi nelegala pentru ca are la dispozitie un termen de 10 zile pentru pentru executarea obligatiei de a face instituita in sarcina sa prin titlul executoriu avand in vedere ca obligatia instituita in sarcina sa prin titlul executoriu este o obligatie de a da o suma de bani, iar nu o obligatie de a face instituita intuituu personae.

Nici sustinerile contestatoarei potrivit carora executarea silita ar fi nelegala pentru ca nu rezulta cu claritate care sunt creantele ce se executa nu pot fi retinute avand in vedere ca in cauza chiar debitoarea a comunicat prin adresa emisa la data de 19.05.2014 sumele platite de creditori cu titlu de comision de risc, sume care au fost actualizate si la care a fost calculata dobanda legala in baza titlului executoriu, conform rapoartelor de expertiza efectuate pe parcursul executarii silite.

In ceea ce priveste actualizarea creantelor detinute de creditori instanta retine ca o astfel de actualizare este impusa expres prin titlul executoriu pus in executare, executorul judecatoresc procedand in mod corect la actualizarea acestor creante, executarea silita desfasurandu-se cu respectarea limitelor impuse prin titlul executoriu.

Mai mult decat atat instanta constata ca executarea silita poarta asupra unor creante exprimate in lei, motiv pentru care in mod corect s-a procedat la actualizarea creantelor in raport de indicele pretului de consum .

D. fiind aceste elemenet instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata cererea dedusa judecatii.

In baza art 453 C proc civ constatand ca intimatii nu au facut dovada efectuarii unor cheltuieli generate de prezentul litigiu, desi au solicitat prin intampinare acordarea unor astfel de cheltuieli, instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata solicitarea intimatilor de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulată de contestatoarea V. R. SA cu sediul procesual ales situat in Bucuresti, ., sector 2 în contradictoriu cu intimații O. I., C. G. C., C. N. M., F. C. V., F. G., F. E., F. V., T. M. S. toti cu domiciliul procesual ales situat in Bucuresti, ..45,etj.3, .

Respinge ca neintemeiata solicitarea intimatilor de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publica azi, 19.02.2015

P. Grefier

Red/Dact: MER/BOF

/ 08.05.2015/ 11 ex.

Comunicări:

Grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2228/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI