Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2158/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2158/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 2158/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 2158

Ședința publică din 19.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. A.

GREFIER: C. N.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de creditoarea A. N. BUCUREȘTI SA, în contradictoriu cu debitorul J. C., având ca obiect ordonanță de plată - art. 1013 C. ș.u..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă (f. 8). În condițiile art. 255 coroborat cu art. 258 Noul C.pr.civ., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, creditoarea . SA a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitorul J. C. să fie obligat la plata următoarelor sume: 5433,81 de lei, - debite reprezentând c/val servicii închidere/deschidere branșament cu ridicare contor pentru neplată și contravaloare servicii de alimentare cu apă și servicii de canalizare, furnizate și neachitate; 397,15 lei, contravaloare penalități de întârziere calculate până la data de 27.05.2014 la facturi neachitate, conform art. 42 al. 10 din Legea nr. 51/2006, suma de 267 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Reclamanta a menționat că, anterior introducerii cererii, a îndeplinit procedura comunicării somației impusă de prevederile art. 1014 C.proc.civ.

În motivarea cererii în fapt, creditoarea a arătat că, în perioada de facturare pentru care a emis facturile de la 30.03.2011 până la 25.03.2014, a asigurat pentru imobilul debitorului, serviciul de închidere/deschidere branșament cu ridicare contor pentru neplată și serviciul de alimentare cu apă potabilă și de preluare prin rețeaua publică de canalizare a apele uzate și meteorice, conform contractului de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare ANB_/29.10.2013, încheiat pe perioadă nedeterminată.

Debitorul a semnat o un Acord de plată la data de 29.10.2013 obligându-se la plata eșalonată a debitului preluat de la mama sa, astfel că s-a întrerupt termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, însă debitorul a încetat să își execute obligația de plată.

Creditoarea a susținut că are o creanță certă, lichidă si exigibilă, facturile emise in baza contractului încheiat intre părți fiind datate, ajunse la scadenta si la cunoștința debitoarei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1.013-1.024 din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă modificată, art. 969, 970, 1091, 1092 și următoarele, art. 1169, 1170 din vechiul Cod Civil, ale Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apa și de canalizare, Legii nr. 241/2006 republicată, Regulamentului cadru al serviciului de alimentare cu apă și canalizare din 20.03.2007 aprobat prin Ordinul 88/2007 al Președintelui A.N.R.S.C. precum și pe prevederile noului Cod de Procedură Civilă. 

Debitorul legal citat nu a depus întâmpinare.

Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanța reține:

Potrivit art. 1013 alin. 1 din Codul de procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

În prezenta cauză, instanța reține că Acordul de plată eșalonată și Contractul de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare ANB_/29.10.2013 prin care s-au stabilit raporturile juridice dintre părți (f. 49, 35-48) au natura juridică a unor contracte civile în sensul Noului Cod civil, precum și faptul că societatea creditoare solicită emiterea unei ordonanțe de plată și obligarea a debitorului la plata unei sume de bani, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, astfel încât dispozițiile art. 1013-1024 NCPC sunt în mod evident incidente.

În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța constată că, în privința debitului principal de 5433,81 de lei sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile impuse de art. 1013 pentru următoarele considerente:

Sub aspectul certitudinii creanței, instanța reține că potrivit art. 662 alin. 2 NCPC, creanța certă este aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul. În cauză, creanța de 5433,81 de lei, reprezentând 149,37 de lei contravaloare servicii închidere/deschidere branșament cu ridicare contor pentru neplată și 5284,44 de lei contravaloare servicii de alimentare cu apă și servicii de canalizare, furnizate și neachitate, își are originea în Acordul de plată eșalonată prin care pârâtul s-a obligat, să achite facturile emise de reclamantă în perioada martie 2011 – octombrie 2011, declarația autentificată sub nr. 1432 din 28.10.2013 prin care pârâtul a recunoscut că este unic moștenitor al titularului inițial al contractului cu reclamanta creditoare, în contractul de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare ANB_/29.10.2013 prin care s-a obligat să achite serviciile furnizate de reclamantă, înscrisuri sub semnătură privată care fac dovadă în condițiile acceptării prin semnare și împotriva destinatarului, precum și în factura ANB_ tot din 29.10.2013 emisă pe codul de client_ al pârâtului (f. 26) privind închidere/deschidere branșament cu ridicare contor pentru neplată.

Având în vedere și faptul că debitorul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a invoca apărări, că potrivit art. 1018 NCPC, nedepunerea întâmpinări poate fi considerată ca și recunoaștere a pretențiilor creditorului și că, potrivit Codului civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, rezultă existența neîndoielnică a creanței pretinse de către creditoare.

Cu privire la condiția lichidității creanței - conform art.662 alin. 3 NCPC, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul conține elemente care permit stabilirea lui. Raportat la cauza dedusă judecății, instanța reține că lichiditatea creanței rezultă din aceleași înscrisuri de mai sus și din centralizatorul depus de către reclamantă (f. 14).

Referitor la cerința exigibilității creanței, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 662 alin. 4 NCPC, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. În Acordul de eșalonare plată, ultimul termen de plată era 13.11.2013, iar conform Contractului de branșare/racordare ANB_/29.10.2013 s-a stabilit că plata trebuie efectuată în 15 zile de la emiterea facturilor. Față de data emiterii menționată pe facturile necontestate, rezultă că termenul de plată s-a împlinit în prezenta cauză.

În ceea ce privește creanța constând în penalități de întârziere, instanța reține că existența și cuantumul lor derivă din cuprinsul art. 15 din contract.

Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 1021 alin.1 din NCPC, instanța va admite cererea creditoarei de emitere a unei ordonanțe de plată, să oblige debitorului la plata către creditoare a sumelor 5433,81 de lei debit cuprinzând 149,37 de lei contravaloare servicii închidere/deschidere branșament cu ridicare contor pentru neplată și 5284,44 de lei contravaloare servicii de alimentare cu apă și servicii de canalizare, furnizate și neachitate, și 397,15 lei, penalități de întârziere, reținând că un termen de 30 de zile de la data comunicarii prezentei ordonante este suficient pentru a acorda debitorului posibilitatea efectuării plății, fara a crea prejudicii suplimentare creditoarei.

Față de dispozițiile art. 453 alin. 1 NCPC conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată, instanța reține culpa procesuală a debitorului în declanșarea prezentului litigiu și prin urmare îl va obliga la plata sumei de 267 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu executor comunicare somație, sume achitate de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea A. N. BUCUREȘTI SA (J_, CUI_) cu sediul în București, .. 2, sector 1, în contradictoriu cu debitorul J. C. (CNP_) cu domiciliul în București, ., sector 3.

Obligă debitorul să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, sumele de 5433,81 de lei debit cuprinzând 149,37 de lei contravaloare servicii închidere/deschidere branșament cu ridicare contor pentru neplată și 5284,44 de lei contravaloare servicii de alimentare cu apă și servicii de canalizare, furnizate și neachitate, și 397,15 lei, penalități de întârziere.

Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 267 de lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept pentru debitoare de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sector 3 București.

Pronunțată în ședința publică azi, 19.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. A. C. N.

DA/DA/4ex/23.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2158/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI