Contestaţie la executare. Sentința nr. 5242/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5242/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 5242/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 5242/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte I. D.
Grefier G. D.
Pe rol judecarea cauzei civile, formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR in contradictoriu cu intimatul S. M., având ca obiect contestatie la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta intimatul, prin avocat, lipsa fiind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:
Instanta pune in discutie exceptia inadmisibilitatii invocata de parat prin intampinarea depusa la dosar.
Intimatul, prin avocat, solicita admiterea exceptiei pentru motivele expuse, pe larg, in intampinarea depusa la dosar.
Instanta respinge exceptia inadmisibilitatii, ca neintemeiata, intrucat prezenta contestatie priveste alte acte de executare decat cele criticate în dosarul indicat in intampinare.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de ridicat instanța acordă cuvântul pe probe.
Intimatul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 coroborat cu art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c., încuviințează pentru parti proba cu înscrisuri, ca fiind admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Instanța potrivit art. 392 NCPC deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea actiunii, ca neintemeiata, pentru motivele expuse, pe larg, in intampinarea depusa la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, considerându-se lămurită, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de către contestatoare, A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în contradictoriu cu intimatul, S. M., s-a solicitat ca prin hotărârea care va fi pronunțată să se dispună anularea actelor de executare emise în dosarul de executare 680/2013 al B. D. și D., precum și suspendarea executării silite.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin somația din 21.10.2014 a fost înștiințată că are de achitat creditorului suma de 195,61 lei, actualizare despăgubire, în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea 403/2008 a Comisiei Județene Suceava pentru aplicarea Legii 290/2003.
Contestatoarea a invocat dispozițiile O.G. nr. 22/2002 care prevăd un termen de 6 luni în care instituția este obligată să dispună măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor de bani stabilite prin titluri executorii, termen ce nu a fost respectat de creditor.
Astfel, contestatoarea susține că în baza articolului 18 alineatul (5) din Hotărârea Guvernului 1120/2006 compensațiile se achită în limita sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat, fără a se aduce astfel nicio restrângere drepturilor persoanelor, întrucât nu se refuză plata despăgubirilor, ci se asigură plata în condiții de solvabilitate, care nu este interzisă în nici un mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului. Statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la CEDO, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor și nu refuză plata acestora.
În subsidiar, contestatoarea arată că în realizarea funcțiilor sale, gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate abuziv de către regimul comunist și trebuie să prevină eventualele prejudicii care ar putea fi aduse bugetului statului. De asemenea, contestatoarea semnalează adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 10/2014 și învederează că suma din somația emisă la 21.10.2014 depășește limitele încuviințării de executare silită.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711, 700 alin. 1 și 3 C., Legea nr. 290/2003, H.G. nr. 1120/2006.
Contestatoarea a depus înscrisuri în dovedirea cererii.
Intimatul nu a depus întâmpinare în cadrul procedurii scrise, ci la termenul din 20.04.2014, aceasta având valoare de concluzii scrise.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Prin Hotărârea 403/2008 a Comisiei Județene Suceava pentru aplicarea Legii 290/2003 pentru aplicarea Legii 290/2003, contestatoarea a acordat cu titlu de despăgubiri suma de 46.574,12 lei.
Prin cerere adresată B. D. și D., s-a solicitat punerea în executare a titlului executoriu anterior menționat, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 la data de 3.06.2013, urmând a fi înlăturate apărările contestatoarei privind depășirea limitelor încuviințării executării silite întrucât creanța menționată este compusă din valoarea despăgubirii la care se adaugă accesorii și cheltuieli de executare, actualizarea cu indicele inflației constituind accesoriu al creanței principale și fiind efectuată de către executorul judecătoresc în baza articolului 628 alineatul (3) din codul de procedură civilă din 2010.
La data de 21.10.2014 a fost emisă somația de executare pentru suma de 195,61 lei, actualizare aferentă intervalului iunie 2013 – septembrie 2014, despăgubirea și actualizarea pentru perioada anterioară făcând obiectul unor acte de executare anterioare.
Se constată că Ordonanța de Urgență a Guvernului 10/2014 nu poate avea niciun efect privind legalitatea executării silite întrucât domeniul de aplicare al actului normativ este reprezentat de plata voluntară a despăgubirilor, fără a include procedurile precum cea analizată în prezentul dosar.
Cu privire la exigențele europene în materia executării hotărârilor și a altor titluri, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauzele Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”. Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.” De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
În ce privește motivul contestației la executare legat de nerespectarea disp. OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, prin care se arată faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul contestatoarei, instanța are în vedere următoarele:
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Procedura de executare ce rezultă din textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bunăvoie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 C.pr.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale impun creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
În prezenta cauză se constată că din aplicarea criteriilor de mai sus nu poate rezulta o concluzie de nelegalitate a actelor de executare silită, întrucât suma de 195,61 lei pentru care se efectuează executarea în baza somației din data de 21.10.2014 nu este de natură să atragă paralizarea activității instituției contestatoare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, dat fiind că măsura suspendării executării are efect numai până la pronunțarea asupra fondului contestației, instanța constată că a rămas fără obiect și o va respinge în consecință.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala în prezentul dosar de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa un titlu și că neexecutarea îi este imputabilă, iar celelalte motive de invocate nu au temei legal, instanța va respinge prezenta contestație ca neîntemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, față de prevederile articolului 453 alineatul (1) potrivit căruia se acordă numai la cerere, împotriva părții care a pierdut procesul, instanța va dispune obligarea contestatoarei la plata sumei de 604 lei, onorariu avocat și contravaloarea fotocopiere înscrisuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR - sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 in contradictoriu cu intimatul S. M. - SUCEAVA, TRANDAFIRILOR, nr. 8, ., ., J. SUCEAVA, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect.
Obligă contestatoarea la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Cu drept de a se depune cerere de apel la această instanță, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.04.2015.
P., Grefier,
I. D. G. D.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5318/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5350/2015. Judecătoria... → |
|---|
