Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 14198/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ_
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
P. – P. A.
GREFIER – V. A. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. C. & C. în contradictoriu cu intimata C. D. BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare + întoarcere executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 29.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 06.10.2015, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data 20.10.2015, în aceeași compunere dispunând următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.04.2015 sub numărul_, contestatoarea S. C. & C. în contradictoriu cu intimata C. D. BUCURESTI, a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare din cadrul în dosarului de executare nr. 8894/2014 al S. Franz R. C. și Ț. A. R., solicitând anularea actelor de executare; anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 09.07.2014, precum și întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat în esență, că în data de 27.03.2015 i-a fost comunicată o somație de plată prin care se aducea la cunoștință că s-a declanșat urmărirea silită împotriva sa, în temeiul titlurilor executorii constând în procesele-verbale . nr._/26.07.2011, . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011, prin care i s-a pus în vedere obligația plătii sumei de 84 euro, reprezentând creanța și suma de 539,82 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Contestatoarea a arătat că suma executată silit este prescrisă, întrucât procesele-verbale de contravenție nu au fost comunicate în mod legal, iar procesele-verbale contravenționale sunt nule, lipsind semnătura olografă a agentului constatator, arătând, de asemenea, că dispozițiile privind tariful de despăgubire au fost abrogate.
In drept, a invocat art. 711 alin.1 și 3, art.722 alin.1 și urm. din C.pr.civ., art. 14 alin.1, art.27 teza I, rap la art.14 alin.1, art.25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 și a solicitat judecarea în lipsă.
In probațiune au fost depuse înscrisuri, în copie.
În data de 24.06.2015 intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii contestatoarei în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu, solicitând respingerea contestației la executare formulată de către contestator împotriva executării silite efectuate de către S. Franz R. C. și Ț. A. R., ca nelegală și temeinică și menținerea tuturor actelor și formelor de executare, precum și continuarea executării silite.
In drept a invocat art. 205-208 C.pr.civ.
La solicitarea instanței, la data de 01.09.2015, executorul judecătoresc a depus dosarul de executare nr. 8894/2014, în copie certificată cu originalul.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea de executare silită formulată la data de 12.03.2014 de către intimata-creditoare C. SA și înregistrată pe rolul S. Franz R. C. și Ț. A. R. sub nr. 8894/2014, s-a solicitat începerea executării silite în baza titlurilor executorii constând în procesele-verbale . nr._/26.07.2011, . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011, pentru suma de 84 euro cu titlu de tarif de despăgubire, împotriva debitoarei-contestatoare S. C. & C., fiind format dosarul de executare silită nr. 8894/2014 (f. 62-69).
Prin încheierea din data de 09.07.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2014 a fost încuviințată executarea silită în baza titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale . nr._/26.07.2011, . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011, pentru suma de 28 euro cu titlu de tarif de despăgubire, plus cheltuieli de executare, împotriva debitoarei-contestatoare S. C. & C. (f. 60).
Prin încheierea din data de 25.03.2015 (f. 56), executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum de 539,82 lei.
În esență, contestatoarea invocă următoarele motive de contestație la executare silită:
- procesele-verbale de contravenție nu i-au fost legal comunicate;
- prescripția dreptului de a cere executarea silită;
- nulitatea titlului executoriu.
În ceea ce privește nelegala comunicare a proceselor verbale de contravenție, instanța reține că procesele verbale de contravenție . nr._/26.07.2011, . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011 au fost întocmite la data de 26.07.2011 pe numele contestatoarei și comunicate prin afișare la data de 08.08.2011 (f. 64-69). La dosar nu a fost depusă nicio dovadă de comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la dosarul cauzei fiind anexate doar procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare, prin afișare.
Potrivit art. 27 din OG 2/2001 ”comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.
Prin Decizia nr. 10/2013 a ÎCCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a statuat cu putere de lege, ca modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cum intimata nu a făcut dovada comunicării prin poștă anterior afișării, la domiciliul debitoarei, instanța reține că procesele-verbale nu au fost comunicate legal, ceea ce echivalează cu lipsa comunicării acestora.
În consecință, din interpretarea art. 37 raportat la art. 31 din OG 2/2001 rezultă că numai procesul-verbal de contravenție comunicat legal și neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare reprezintă titlu executoriu.
În cauză, procesele verbale de contravenție . nr._/26.07.2011, . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011 nu au fost niciodată comunicate legal debitoarei, astfel încât la data punerii în executare silită la 12.03.2014 nu aveau caracterul unor titluri executorii, fiind încălcate dispozițiile art. 632 alin.1 C.pr.civ. conform cărora executarea silită poate începe numai în temeiul unui titlu executoriu.
Celelalte aspecte invocate de contestatoare referitoare la legalitatea proceselor-verbale de contravenție, precum și la intervenirea prescripției executării sancțiunilor contravenționale sunt inadmisibile pe cale contestației la executare față de dispozițiile art. 712 C.pr.civ., fiind aspecte ce pot fi invocate într-o eventuală plângere contravențională și vizează temeinicia și legalitatea proceselor verbale de contravenție, iar nu legalitatea actelor de executare silită.
Față de toate aceste considerente urmează a admite contestația la executare formulată și va anula executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 8894/2014 al S. Franz R. C. și Ț. A. R., toate actele de executare efectuate, precum și încheierea de încuviințare a executării silite din data de 09.07.2014, pronunțată în dosarul_/301/2014.
În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, în temeiul art. 722 alin. 1 C.pr.civ., În cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.
Astfel, față de soluția la care a ajuns instanța cu privire la contestația la executare formulată în prezenta cauză, devin incidente dispozițiile art. 723 alin. 1 C.pr.civ., conform cărora În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Astfel, având în vedere că la data de 02.04.2015 s-a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc suma de 910,57 lei, în urma înființării popririi asupra conturilor contestatoarei, în temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța va admite cererea privind întoarcerea executării silite și va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 910,57 lei.
Cu privire la solicitarea de plată a cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru, instanța constată că în temeiul art. 45 din OUG 80/2013, se impune restituirea către contestatoare a taxei de timbru în cuantum de 68,73 lei, aferentă contestației la executare, achitată cu chitanța nr. 3611/07.07.2015, în cuantum total de 119 lei, după rămânerea definitivă a hotărârii.
De asemenea, în temeiul art. 451-453 din C.proc.civ., va obliga intimata la plata către contestator a sumei de 850 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în cuantum de 50 lei, aferentă cererii de întoarcere a executării silite și onorariu de avocat în cuantum de 800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S. C. & C., C. RO8978961, sector 2, București, LACUL AMARA, nr. 5 în contradictoriu cu intimata C. D. BUCURESTI, CUI_ sector 6, București, .. 401A.
Anulează executarea silita ce face obiectul dosarului de executare nr. 8894/2014 al S. Franz R. C. și Ț. A. R. cu sediul în București, sector 3, ., ., . și încheierea de încuviințare a executării silite din data de 09.07.2014, pronunțată în dosarul_/301/2014.
Admite cererea privind întoarcerea executării silite si obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 910,57 lei.
Dispune restituirea către contestatoare a taxei de timbru în cuantum de 68,73 lei, aferentă contestației la executare, achitată cu chitanța nr. 3611/07.07.2015, în cuantum total de 119 lei, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Obliga intimata la plata sumei de 850 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.
Președinte, Grefier,
P. A. V. A. C.
Red./Dact.: A.P./A.C.V./ 5 ex.
Comunicări:
Grefier
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|