Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 16450/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. _
Ședința publică de la 20.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte – S. L.
Grefier – R. C.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatorul B. M. C. în contradictoriu cu intimata C. P. DRDP BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 06.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 20.11.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._ la data de 08.04.2015 contestatorul B. M. C. în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Directia Generală de Drumuri și Poduri București și B. E. Judecătorești Asociați T. G. si M. I. a formulat contestație împotriva actelor de executare dispuse în dosarul de executare nr. 3531/T/2014 de către B. T. G. și M. I., pe cale excepție a invocat prescripția dreptului de a obține executarea silită; anularea măsurii popririi obiect al somației din data de 25.03.2015, emisa de B. E. Judecătorești Asociați T. G. si M. I. cu sediul in București, in dosarul de executare nr. 3531/T/2014; anularea tuturor formelor de executare și a întregii executări silite; anularea Încheierii nr. 3531/25.03.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare; a solicitat întoarcerea executării silite și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că la data de 01.04.2015 i s-a comunicat prin serviciul de curierat S.C. Mărio Top Curier Expres S.R.L. înștiințarea privind măsura popririi din data de 25.03.2015, obiect al dosarului de executare silita nr. 3531/T/2014 al B. E. Judecătorești Asociați T. G. si M. I., prin care i s-a adus la cunoștința faptul ca împotriva sa, s-a luat măsura popririi asupra tuturor conturilor pentru plata sumei de 28 Euro, reprezentând tarif de despăgubire, pe care ar datora-o C. prin DIRECȚIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCUREȘTI si a sumei de 444,83 lei, reprezentând cheltuieli de executare silita.
Odată cu înștiințarea privind măsura popririi i s-a comunicat si Procesul - Verbal de constatare a contravenției .. R 11 nr._ / 19.09.2011 si încheierea nr. 3531/2015 le stabilire a cheltuielilor de executare silita.
Precizează că, până la primirea înștiințării privind măsura popririi nu i s-a comunicat procesul - verbal de stabilire a contravenției.
Pe cale de excepție, invocă prescripția dreptului de a cere executarea silită si in consecința și a se constata faptul ca dreptul creditoarei de a cere executarea silita s-a prescris, pentru următoarele motive:
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, executarea sancțiunilor prevăzute in procesul verbal de constatare a contravenției se prescrie, daca procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
P. la data de 01.04.2015, data la care i s-a comunicat înștiințarea privind măsura popririi de către executorul judecătoresc, nu a primit Procesul - Verbal R 11 nr._, acesta nefiindu-i comunicat in fapt niciodată. Personal nu a semnat nicio confirmare de primire a procesului - verbal în cauza si in consecință nici C. nu poate dovedi ca ar fi semnat respectiva confirmare de primire, decât prin vreun fals, semnat probabil de vreun martor asistent închipuit.
Având in vedere cele expuse, este clar că procesul verbal R 11 nr._ / 19.09.2011 nu i-a fost comunicat in termenul de prescripție prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001
Totodată aduce la cunoștința faptul că, asa cum reiese din chitanța pentru creanțele bugetelor locale, cu numărul_ (15), emisa la data de 29.11.2012 de către Direcția Impozite si Taxe Locale Sector 3, la data respectiva a plătit trei amenzi contravenționale pentru lipsa rovinietei, (procesele verbale R11, nr._/19.09.2011, R12, nr._/11.01.2012, respectiv R 11, nr_/19.12.2011). Despre aceste amenzi a aflat la data de 29.11.2012, nici în cazul celorlalte procese verbale neluând la cunoștința personal, fapt dovedește trei lucruri:
-in primul rând, si in acele cazuri a fost vorba despre o semnătura de confirmare a primirii falsa,
-in al doilea rând, la momentul luării la cunoștința despre creanțele bugetare avute, a efectuat plata, fiind o persoană de buna credința,
-in al treilea rând, procesul verbal nefiindu-i comunicat, nu a avut de unde sa stie ca în afară de amenda contravenționala trebuie plătită si o taxa de 28 de euro, sau contul unde trebuie plătită aceasta taxă.
Cum Procesul - Verbal R 11/_ / 19.09.2011 nu i-a fost comunicat de fapt niciodată, este foarte clar ca în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 executarea sancțiunilor obiect al Procesului - Verbal respectiv s-a prescris la data de 19.10.2011 si nu se mai poate incepe executarea silita împotriva sa.
Contestatorul a arătat că în cauza de fata se impune anularea măsurii popririi, a tuturor formelor si actelor de executare si a întregii proceduri de executare silita si pe cale de consecința si a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, deoarece întreaga executare silita pornita împotriva sa este abuziva.
Executarea silita obiect al dosarului de executare nr. 3531/T/2014 este abuziva pentru ca a fost făcuta cu încălcarea prevederilor art. 15 din Constituția României.
Art. 15 din Constituția României prevede ca „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
In anul 2012 prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, tariful de despăgubire reprezentând suma de 28 euro a fost abrogat.
Tariful de despăgubire executat silit împotriva sa a fost abrogat printr-o lege contravenționala mai favorabila, ceea ce face aplicarea in situația de fata a prevederilor art. 15 din Constituția României.
Rezulta deci ca in speța de fata ne aflam in situația de excepție de la principiul neretroactivitatii legii si ca prin urmare Legea nr. 144/2012 se aplica retroactiv si pentru tarifele de despăgubire stabilite înainte de data intrării ei in vigoare.
Astfel, daca in anul 2012 s-a abrogat tariful de despăgubire obiect al executării silite pornite impotriva sa este evident ca in 2014 nu se poate pune în executare un astfel de tarif de despăgubire, pe care o lege contravenționala mai favorabila l-a desființat
Anularea măsurii popririi, a tuturor formelor si actelor de executare si a întregii proceduri de executare silita si pe cale de consecința si a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare se impune si având in vedere Decizia ICCJ nr. 6/16.02.2015 publicată în MO nr. 199/25.03.2015 prin care ICCJ a admis recursul in interesul legii si a decis ca „In interpretarea și aplicare a dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(l) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(l) Ut.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator."
După cum se poate lesne observa, procesul - verbal R11 nr._ / 19.09.2011 nu poarta semnătura olografa a agentului constatator si de aceea, in temeiul Deciziei ICCJ nr. 6/2015 solicită a se constata că este lovit de nulitate absolută, ceea ce înseamnă ca nu a fost întocmit niciodată, nulitatea absoluta producând efecte retroactiv.
In ceea ce privește cheltuielile de executare, consideră că acestea au fost stabilite si calculate cu încălcarea prevederilor art. 669 raportat la art. 451 din C., cu referire in mod expres la suma de 409,54 lei reprezentând printre altele, redactare adrese, înregistrare electronica si arhivare dosar, plicuri procedura noua, fotocopiere documente.
Tinand cont de prevederile art. 451 din C. coroborate cu cele ale art. 669 din C., consider ca valoarea cheltuielilor de executare este vădit disproporționata in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei si cu activitatea desfășurata de către executorul judecătoresc.
Executarea silita pornita este una mai mult decât obișnuita, existând probabil zeci de mii de astfel de executări silite si sute, poate chiar mii, efectuate de B. T. G. si M. I..
De asemenea, tinând cont de obiectul acestei executări silite, este clar ca executorul folosește documente tip, in care face doar câteva modificări, cum ar fi numele debitorului, adresa acestuia si alte câteva nesemnificative, iar in ceea ce privește menționarea plicurilor procedura noua, nu pot costa atâta nici daca ar fi confecționate din foita de aur.
Pentru toate cele de mai sus, consideră că punerea in executare a tarifului de despăgubire reprezentând suma de 28 Euro obiect al dosarului de executare silita nr. 3531/T/2014 este abuziva, motiv pentru care se impune anularea măsurii de poprire, a tuturor formelor si actelor de executare si a întregii proceduri de executare silita si pe Bile de consecința si a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.
Referitor la cererea de întoarcere a executării silite, solicită admiterea acesteia și a se dispune întoarcerea executării silite in cazul in care aceasta s-ar realiza înainte ca onorata instanța sa se pronunțe pe cererea de contestație la executare.
In drept: art. 711 si următoarele, art. 665, art. 650, art. 669 si art. 451 si art. 722 si următoarele din C., art. 15 din Constituția României," OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002 si Legea nr. 144/2012, art. 453 C..
In temeiul art. 223 alin. 3 din C. solicită judecarea cauzei in lipsa.
La data de 06.07.2015, Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din Romania-S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București, formulează întâmpinare la dosar prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiata, pentru următoarele motive:
Ca urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat :a, autovehiculul aparținând domnului B. M. C. circula pe drumurile nationale fara sa detina rovinieta valabila, asa cum este definita de art. 1 (1A1) din norma de referința, adică O.G. nr. 15/2002.
1. Conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșita a constituit contravenție continua si s-a sancționat cu amenda contravenționala.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contravenientul, respectiv contestatorul, a fost obligat sa achite si tariful de despăgubire.
P. urmare, in scopul apărării valorilor sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala, a milionarii faptei contravenționale, precum si a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, in temeiul il 8 alin. 1 si 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), a fost emis procesul - verbal de constatare a contraventiei în cauză.
De asemenea, invederează instanței de judecata faptul ca emiterea si comunicarea procesului verbal de contravenție in cauza au fost efectuate in termenul imperativ prevăzut de Iege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind mimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
P. urmare, solicită instanței de judecata sa constate in baza înscrisurilor depuse faptul ca procesul - verbal de contravenție in cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni e la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
In acest sens, învederează instanței de judecata faptul ca perioada cuprinsa intre data săvârșirii faptei contravenționale, si data emiterii procesului - verbal de contravenție, nu depășește termenul e 6 luni.
De asemenea, conform dovezii de comunicare a procesului - verbal in cauza, acesta a fost comunicat contravenientului, conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fara a se depasi termenul de 1 lună de la data aplicării sanctiunii.
Totodată, referitor la acest aspect, solicita instanței de judecata sa constate faptul ca a dat dovada nu numai de buna - credința, dar si de indulgenta in toata aceasta perioada (aproape 3 ani), sperând ca debitorul sa iasa din pasivitate si sa-si execute de buna voie obligația stabilita prin titlul executoriu.
In ceea ce privește, prescripția executării silite invocata de către contestator solicita
instantei de judecata sa constate faptul ca aceasta este neintemeiata.
Astfel, potrivit art. 705 alin. 2 NCPC, „Termenul de prescripție incepe sa curgă de la data :când se naște dreptul de a obține executarea silită".
In acest context, obligația contestatorului era perfecta, aflându-se in termenul de prescripție, ;care a inceput sa curgă la data nașterii dreptului, respectiv data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Arată că, potrivit art 708(2) din NCPC, cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii de către creditoare a cererii de executare, însotită de titlul executoriu. Astfel, manifestarea de voința a titularului de a-si realiza dreptul (depunerea cererii de executare, reprezentând sesizarea executorului) semnifica începerea executării.
Atâta timp cat cererea de executare silita a fost depusa la biroul executorului in timp util, înainte de expirarea termenului de prescripție arătat, apreciază că, încheierea prin care a fost încuviințata executarea silita, precum si actele ulterioare acesteia, emise de B. Executorului Judecătoresc, sunt întemeiate si legale.
In sensul solicitării de a se anula toate actele de executare realizate pe fundamentul unui act sancționator temeinic si legal întocmit, contestatorul invoca aplicabilitatea Legii nr. 144/2012.
Intimata nu contrazice aplicarea unei legi aflata in vigoare si nici nu încurajează la eludarea, ci doar atrage atenția asupra interpretării si aplicării corecte a acesteia.
Astfel, conform dispozițiilor Legii nr. 144/2012, legiuitorul a statuat in mod evident faptul ca „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (....) aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează."
P. urmare, reiese in mod evident faptul ca legiuitorul a avut in vedere numai contravenienții care au fost sancționați in baza OG nr. 15/2002 si care au contestat in instanța tarifele de despăgubire.
Astfel, norma instituita de art. II din Legea nr. 144/2012 având natura contraventională, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care fiu contestat in instanța.
In baza acestor considerente, precum si a principiului de drept civil „daca legea nu prevede, nici legiuitorul nu are dreptul sa o interpreteze", solicita Instanței de apel sa constatate ca in speța de fata dispozițiile Legii nr. 144/2012 nu isi au aplicabilitate.
P. urmare, atat timp cat procesul verbal de contravenției adresat pe seama debitorului nu a fost contestat neexistând o hotărâre judecătoreasca de anulare chiar si in parte a masurilor dispuse prin acesta, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, subscrisa deține un titlu executoriu apt de executare silita pentru valorificarea creanței prevăzuta in actul sancționator, care a intrat în putere de lucru judecat.
In temeiul art. 20 NCPC judecătorul are îndatorirea sa asigure respectarea si sa respecte el insusi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
P. Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost in vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu le despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit ara a deține rovinieta valabila.
Aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
De asemenea, precizează faptul că in speța de față nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silită a creanțelor rezultată dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat in instanța.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit căruia "daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează chiar daca a fost săvârșită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ", nu este aplicabilă în speța, intrucat Legea nr. 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fara rovinieta valabilă, ci exclude doar obligația de plata a tarifului de despăgubire.
In ceea ce privește aspectele legate de generarea si semnarea electronica a procesului - verbal de contravenție ridicate de catre contestatoare, solicită instantei de judecată sa constate faptul ca acestea sunt nefondate.
Conform art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificarile si completările ulterioare, procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile le la comunicare sauluare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca revocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fara vreo Ita formalitate.
P. urmare, debitoarea a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului -erbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
Or, debitoarea nu a apelat la aceasta cale procesuala și prin urmare pana la desființarea cestora, titlurile executorii isi mențin puterea executorie.
In alta ordine de idei, solicita instanței de judecata sa constate faptul ca in speța de fata executarea silita s-a făcut in baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca si prin urmare motivele invocate de catre contestatoare in contestația formulata reprezintă motive de fapt si de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu si prin urmare nu pot fi luate in considerare întrucât in legătura cu aceste "specte legea prevede o cale procesuala specifica pentru desființarea lui.
P. urmare, motivele invocate de catre debitoare constituie motive ce pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, aceste aspecte neputând fii analizate pe :alea contestației la executare.
Astfel, atât timp cat exista calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele legate de generarea si semnarea electronica a procesului - verbal de contravenție ridicate de catre contestatoare nu pot fi invocate direct pe calea contestației la executare, ci ele pot si trebuie sa fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform dispozițiilor art. 712 NCPC.
In acest sens, solicita instanței de judecata sa faca aplicabilitatea dispozițiilor art. 712 îlin. 2 NCPC si sa respinga motivele invocate ca fiind privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, întrucat contestatoarea a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului - verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
P. urmare, cat timp procesul verbal de contravenție adresate pe seama debitoarei nu au fost contestate in termenul legal de 15 zile de la comunicare, neexistând o hotărâre judecătoreasca de anulare a acestora, subscrisa deține titluri executorii apte de executare silita pentru valorificarea creanțelor prevăzute in actele sancționatoare, care au intrat in putere de lucru judecat.
Procesul verbal de constatare a contravenției este generat si tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR si conform prevederilor art 7 al Legii nr 455/2011 privind semnătura electronica, are asociata semnătura extisa a agentului constatator, bazata pe un certificate calificat si generata printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice. Astfel, art 7 din Legea 455/2001 prevede: "in cazurile in care, potrivit legii, forma scrisa este ceruta ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un inserís in forma electronica îndeplinește aceasta cerința daca i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificate calificat si generate prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".
In plus, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătura se aplica pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografa sau electronica, lasand astfel posibilitatea aplicării si a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept "ubi si non distinguit, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem).
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondata si neîntemeiata si, in subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției.
Mai mult decât atât, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continua toate fi definita ca fiind acea forma a unității naturale contravenționale care consta fi prelungirea in timp in chip natural a elementului material al laturii obiective acțiune sau inacțiune) si a procesului de producere a rezultatului, pana la un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprita datorita mei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Epuizarea contravenției continue este data de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului insusi, fie intervenția autoritătii, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continua este reglementata de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația in care încălcarea obligației legale durează in timp, si mume, actul de executare se prelungește in timp, in baza aceleași rezoluții contravenționale.
Instituția contravenției continue are o importanta relevanta in incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravenționala aplicabila in timp va fi legea in viqoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează si termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate si in jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție.
In acest sens, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție. Secția Penala s-a statuat faptul ca "in cazul in care in timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se in cadrează potrivit legii in vigoare la data cand activitatea infracționala s-a incheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a inceput si a durat o perioada de timp."
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002. cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda.
P. urmare, având in vedere cele sus rubricate, in speța de fata, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul in care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv C. - SA prin agenții constatatori.
Având in vedere faptul ca, in speța, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, organul emitent al procesului verbal de constatare a contravenției a emis actul sancționator in conformitate cu dipozitiile in vigoare, înainte de apariția Deciziei nr. 6/2015.
In ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitor, preciza acestea se încadrează in limitele legale admise de O.M.J. nr. 2550/2006. Aceste dispoziții raportate la art. 39 alin. 4 din Legea nr. 188/2000-privind executorii judecătorești, republicata, n care reiese ca debitorul este ținut la cheltuielile de executare stabilite sau dupa caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare si pana Ia data realizării obligației stabilite in ,lul executoriu, precum si onorariul executorului judecătoresc asimilat conform alin. 5 din :elasi articol, cheltuielilor de executare, edifica fara echivoc, obligativitatea care incumba debitorului de a le achita in continuare, astfel cum reiese din dispozițiile art. 669 alin. 2 Noul Cod proc. civ.
Mai mult, in același articol din Noul Cod proc. civ. se legiferează faptul ca „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt in sarcina debitorului urmărit, afara de cazul ind creditorul a renunțat Ia executare sau daca prin lege se prevede altfel". Or, subscrisa ca creditor nu am renunțat Ia executare, iar prin faptul ca debitorul nu a achitat in mod voluntar creanța de drept comun nici după declanșarea procedurii, rezulta ca aceasta rămâne obligata in continuare la stingerea datoriei bănești prin plata cu toate cheltuielile de executare aferente, astfel cum sunt enumerate de art. 39 alin. 5 din legea de referința (Legea nr. 88/2000).
Corelat cu prevederile arătate, legea, in speța Noul Codul de procedura civila si Legea nr. 188/2000 statuează, pe lângă cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silita si pe lângă cele de transport, libertatea identificării si stabilirii si altor cheltuieli, implicit a cuantumului acestora, prin mențiunea „alte cheltuieli prevăzute de lege ri necesare desfășurării executării silite,,, guvernate de art. 39 alin. 5 pct. 7 din legea de referinta.
Scopul evidențiat de Ministerul Justiției si asumat si de UNEJ (Hotărârea nr. 2/2007 a JNEJ) prin abordarea mai sus relatata, a fost acela declarat de a determina comportamentul nembrilor sai, potrivit căruia este de natura a crea o practica cat mai unitara in stabilirea cheltuielilor de executare, constituind in acest sens, un punct de referința pentru executorii judecătorești.
De asemenea, solicita instanței sa constate faptul ca in cuprinsul procesului -verbal de constatare a contravenției in cauza este identificata creanța supusa executării silite si ca aceasta creanța îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichida si exigibila.
P. Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost in vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabila.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fara plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C. - SA in calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG fir. 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.
P. urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este intemeiata pe dreptul C. - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita yavarsita de utilizator si in consecința si recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
P. urmare, reiese fara echivoc faptul ca in speța este vorba de o creanța de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța care "îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.
Aceasta creanța este supusa regulilor de procedura civila, iar in caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se executa la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, instanța de fond trebuia sa facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art. 640 NCPC si la art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare si sa constate faptul ca procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.
De asemenea, implicit anularea unor înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc, nu este justificata atâta vreme cat acestea au fost întocmite in spiritul si litera legii.
In acest sens, solicită a se reține si se lua in considerare ca executarea silita s-a declanșat in urma încuviințării admise de o instanța care, in prealabil a analizat înscrisurile conținute de dosarul depus pe rol si abia ulterior s-a pronunțat o încheiere cu consecința demarării acestei proceduri coercitive.
Mai mult, deoarece, așa cum a arătat, procesul verbal a fost comunicat la domiciliul
debitorului, astfel cum dispun prevederile art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, precizam ca spetei nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din aceeași norma juridica in evidenta opoziție cu afirmațiile eronate ale debitorului
Aceasta este rațiunea pentru care, in scopul recuperării creanței de drept comun reprezentata prin tariful de despăgubire, neachitata in mod voluntar, a formulat o cerere de executare silita, insoțită de titlul executoriu si toate actele necesare realizării acestei proceduri, adresata Biroului de executor Judecătoresc, sens in care, B. executorului judecătoresc s-a conformat obligațiilor legale care guvernează procedura executării silite, si a dat curs unei solicitări legale pe care a primit-o si care a survenit in lumina art. 622 alin. 2 Noul Cod proc. civ. coroborat cu cele ale art. 663 din același.
Pentru considerentele expuse, intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiata, cu consecința menținerii procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/19.09.2011. ce reprezintă titlu executoriu, a derulării in continuare a procedurii de executare silita, fara suspendare, fara anularea actelor de executare deja îndeplinite, in sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de.despăgubire reținut in procesul verbal de constatare a contravenției, precum si a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri.
În drept; își întemeiază susținerile pe dispozițiile art. 205 Noul Cod proc. civ. precum si cele care se regăsesc in cuprinsul prezentei.
La data de 31.08.2015, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat ca intimata să facă dovada comunicării procesului verbal cu confirmare de primire.
Contestatorul reiterează susținerea că în temeiul Deciziei nr. 6/2015 a ICCJ, procesul verbal este lovit de nulitate absolută.
La data de 03.09.2015 a fost depusă copia dosarului de executare.
Cu privire la cererea contestatorului de a i se restitui amenda plătită, se constată că această cerere a fost formulată prima dată în etapa dezbaterilor.
Instanța a invocat excepția tardivității modificării cererii de judecată la acest moment procesual. Având în vedere că cererea de restituire a amenzii a fost formulată prima dată după ce instanța a acordat cuvântul în dezbateri, urmează a se admite excepția tardivității modificării cererii, și urmează a respinge cererea modificatoare ca fiind tardiv formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în considerarea cererii de executare silită din data de 18.09.2014, înregistrată pe rolul B. T. G. și M. I. a fost constituit dosarul de executare nr. 3531/T/2014 și s-a început executarea împotriva contestatorului în vederea recuperării creanței de 28 Euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire, in baza titlului executoriu constând în procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/06.07.2011.
P. Încheierea din data de 11.11.2014, pronunțată în dosarul nr._/301/2014, Judecătoria Sectorului 3 a încuviințat executarea silită.
La data de 25.03.2014 prin încheiere, executorul judecătoresc a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare la valoarea de 444,83 lei, și la aceiași dată a fost întocmită și adresa de înființare a popririi.
In drept, potrivit art. art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În ceea ce privește desființarea formelor de executare pe considerentul nelegalității urmăririi silite datorită necomunicării procesului verbal prin care contestatorul fost sancționat contravențional, instanța constată că pretențiile deduse judecății întemeiate.
Pentru a beneficia de putere executorie, și deci, pentru a putea constitui suportul declanșării procedurii execuționale, este necesar ca procesul verbal să nu fie contestat, așa cum prevede art. 37 din OG 2/2001. În caz contrar, titlul executoriu este reprezentat de hotărârea judecătorească irevocabilă prin care a fost respinsă plângerea contravențională.
P. urmare, procesul verbal poate deveni, prin sine, titlu executoriu, sub rezerva neatacării sale în termenul legal de 15 zile, care, potrivit art.31 alin.1 din OG 2/2001, curge alternativ, de la data comunicării sau de la data înmânării sale.
Potrivit art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Executorialitatea procesului verbal de contravenție este condiționată de neatacarea sa în termenul legal, or, pentru a putea fi atacat, se impune a fi în prealabil comunicat, câtă vreme nu este semnat la momentul constatării de către cel sancționat. Totodată, dovada legalei îndepliniri a procedurii de comunicare trebuie să rezulte din chiar înscrisurile prevăzute de art. 27 din OG 2/2001, și anume avizul poștal de primire ori procesul verbal de afișare.
În speță, în ceea ce privește procesul verbal . 11 nr._/06.07.2011 intimata a invocat faptul că acesta a fost comunicat exclusiv prin afișare, fiind depus in acest sens procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare din data de 18.10.2011.
Urmează a se reține cele stabilite de către ICCJ în recurs in interesul legii prin Decizia nr. 10/2013, și anume că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”
Legat de comunicarea procesului verbal se va reține că nu s-a făcut dovada faptului că s-ar fi încercat comunicarea acestuia prin poștă, cu aviz de primire, singura modalitate de comunicare la care s-a apelat fiind cea prin afișare.
P. urmare, în mod eronat s-a considerat că procesul verbal de contravenție a devenit titlu executoriu, câtă vreme contrariul rezultă din inexistența unei dovezi formale de îndeplinire a procedurii de comunicare la domiciliul contestatorului, în acord cu exigențele legale, intimata nedemonstrând faptul că emiterea somației s-a fondat pe un titlu executoriu potrivit legii, și anume pe un proces verbal de contravenție procedural comunicat și neatacat.
Consecința nedovedirii de către intimată a faptului pozitiv constând în îndeplinirea procedurii de comunicare, în acord cu exigențele legale, a proceselor verbale de contravenție către debitor atrage sancțiunea anulării actelor de executare potrivit disp. art 703 C.proc.civ., din moment ce executarea silită a început in lipsa unui titlu executoriu, cu nerespectarea disp. 632 alin. 1 C.proc.civ.
De asemenea, față de cele de mai sus, instanța constată că procesul verbal . 11 nr._/06.07.2011 nu a fost comunicat în termenul legal de o lună de la data încheierii sale, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. 1 OG 2/2001 referitoare la prescripția executării sancțiunii.
În privința acestui aspect, instanța reține că potrivit reglementării din O.G. nr. 15/2002 astfel cum era în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 144/2012, tariful de despăgubire era aparent reglementat ca o despăgubire acordată C. SA pentru folosirea fără achitarea rovinietei a drumurilor naționale. Cu toate acestea, acest tarif de despăgubire avea natura juridică a unei sancțiuni complementare, caracterul sancționator rezultând și din expunerea de motive a Legii nr. 144/2012, unde se apreciază că tariful de despăgubire reprezenta contravaloarea rovinietei pentru 12 luni pentru tipul de autovehicul în cauză.
În această situație în care tariful de despăgubire se aplica automat, fără a fi evaluat prejudiciul concret cauzat C. SA prin neplata rovinietei și se aplica ori de câte ori autovehiculul era surprins circulând pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, indiferent de tarifele anterior aplicate prin alte procese-verbale, instanța reține că tariful de despăgubire are natura juridică a unei sancțiuni.
În consecință, având în vedere că dreptul intimatei-creditoare de a pune in executare sancțiunile contravenționale complementară s-a stins ca efect al prescripției, instanța va admite contestația la executare.
Verificând dacă procesul verbal . 11 nr._/06.07.2011 poate fi considerat titlu executoriu, se va reține că acesta nu este semnat de agentul olograf de agentul constatator. Ca atare, nu este îndeplinită o condiție ce ține de forma pe care trebuia să o aibă procesul verbal pentru a putea fi considerat titlu executoriu.
P. Decizia nr. 6/2015 de ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizie publicată în Monitorul Oficial din 25.03.2015 și potrivit căreia s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În raport de cele de mai sus, se va reține că executarea silită a fost începută și încuviințată împotriva debitorului în baza unui înscris care nu este potrivit legii titlu executoriu.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 719 C.proc.civ, raportat la art. 711 C.proc.civ și art. 703 C.proc.civ, instanța va admite contestația la executare și va anula executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 3531/T/2014 al B. T. G. și M. I. și pe cale de consecință anulează toate actele de executarea silită emise in cadrul dosarului de executare.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite întrucât nu s-a făcut dovada că prin executarea silită derulată împotriva contestatorului patrimoniul său ar fi suferit vreo diminuare.
Instanța va respinge cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, în ce privește taxa de timbru aferentă contestației la executare, acesta are posibilitatea de a solicita restituirea taxei în temeiul art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, iar în ce privește taxa de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării silită, această taxă va fi suportată de contestator, în calitate de parte care a căzut în pretenții, față de soluția de respingere a acestui capăt de cerere.
În temeiul art. 451 alin.1, art. 453 alin.1 și art. 716 alin.2 C.proc.civ, instanța va obliga intimata la plata către B. T. G. și M. I. a sumei de 22,32 lei reprezentând costul de fotocopiere al dosarului de executare nr. 3531/T/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea modificatoare ca fiind tardiv formulată.
Admite în parte acțiunea.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul B. M. C., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. P. DRDP BUCURESTI, cu sediul în sector 6, București, .. 401A, CUI_, număr în registrul comerțului J40/552/15.01.2004, cont bancar RO84RNCB_0001 – BCR Sector 1.
Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 3531/T/2014 al B. T. G. și M. I. și pe cale de consecință anulează toate actele de executarea silită emise in cadrul dosarului de executare.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite ca neîntemeiată.
Respinge cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata taxelor judiciare de timbru, ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata către B. T. G. și M. I. a sumei de 22,32 lei reprezentând costul de fotocopiere al dosarului de executare nr. 3531/T/2014.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, va fi comunicată organului de executare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2584/2015. Judecătoria... → |
---|