Contestaţie la executare. Sentința nr. 473/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 473/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 473/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Sentința civilă nr. 473
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M. P.
Grefier: C. D. G.
Pe rol s-a aflat judecarea cererii având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorii I. V. și I. P. în contradictoriu cu intimata B. C. R.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare au răspuns contestatorii prin avocat care depune la dosar împuternicirea avocațială, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței stadiul în care s-a aflat dosarul, măsurile dispuse de instanță, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3, și declinarea către Judecătoria Sector 2 deoarece sediul executorului judecătoresc se află in circumscripția acestei instanțe.
Contestatorii prin avocat arată că sunt de acord cu admiterea exceptiei si declinarea competentei. instanței.
Instanța rămâne în deliberare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 invocate din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de față constată :
Prin actiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei A. la data de 03.02.2014 sub nr._ contestatorii I. V. si I. P. in contradictoriu cu intima BCR au solicitat anularea formelor de executare efectuate in dosarul de executare al B. D. P. si suspendarea executarii silite aratand ca suma solicitata nu este o creanta certa si exigibila.
La data de 15.07.2014 intimata a depus la dosarul cauzei intampinare invocand nulitatea contestatiei la executare, inaplicabilitatea disp. art 399 si 402 C.p.c, tardivitatea contestatiei privind incheierea nr. 1 din 13.09.2013 si pe fond respingerea contestatiei ca neintemeiata.
Prin sentina civila nr. 3150 din 16.10.2014 pronuntata de Judecatoria A. a fost admisa exceptia necompetentei teritoriale si a fost declinata cauza in favoarea Judecatoriei sect 3 Bucuresti, ca fiind instanta in circumscriptia careia se afla sediul intimatei.
In sedinta publica din data de 21.01.2015 instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale exclusive si declinarea cauzei in favoarea Judecatoriei sect 2 Bucuresti.
Analizand actele și lucrarile dosarului, prin prisma excepției de necompetență teritorială invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.
In aceste condiții instanta se va pronunta asupra exceptiei de necompetenta teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, excepție de procedură, absolută și peremptorie.
Instanța reține că cererea formulata de contestatori este o actiune având ca obiect contestație la executare or normele care reglementează competența în materie de executare silită sunt de ordine publică, nefiind lăsată la alegerea contestatoarei instanța de executare.
Potrivit art. 650 alin. (1) N.C.Proc.civ. (în forma în vigoare la momentul sesizarii instantei – 03.02.2014 ) instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel iar potrivit alin. 2 instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
În cauză, sediul B. D. P. V. (pe rolul căruia a fost deschis dosarul de executare silită nr. 300/2013 ), la cererea creditoarei BCR in prezenta cauză, este situat în București, .. 5-7 ., sect 2.
Având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă de la care nu sunt permise derogări, dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată din oficiu și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 650 C.proc.civ., va declina competența soluționării cauzei, având ca obiect contestatie la executare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București- judecatorie in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc și va înainta cauza către această instanță, spre competentă soluționare, de îndată.
Instanta retine ca in cauza nu este aplicabila decizia nr. 348 din 17.06.2014 publicata in Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, ulterior datei inregistrarii contestatiei la executare la Judecatoria A. 03.02.2014 intrucat deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai ex nunc, pentru viitor, respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României. Ceea ce rezolvă instanța de executare reprezintă incidente apărute în cursul executării silite, astfel că momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea .
De asemenea, instanta retine ca in cauza nu sunt incidente disp. art 713 alin. 2 teza II C.p.c potrivit carora in cazul urmaririi silite a imobilelor daca imobilul se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare contestatia se poate introduce si la sediul judecatoriei de la locul situarii imobilului, avand in vedere ca imobilul pentru care a fost demarata executarea silita se afla in A. – fila 19 dosar in circumscriptia aceleiasi curti de apel .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei sector 3 București.
Declina competenta de soluționare a cauzei formulată de contestatorii I. V. și I. P. ambii cu domiciliul în A., ., ., . în contradictoriu cu intimata B. C. ROMANAcu sediul în sector 3, București, REGINA E., nr. 5 in favoarea Judecătoriei sector 2 București.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica azi 21.01.2015
Președinte, Grefier,
L. M. PopaCristian D. G.
RED LMP/ TEHN LMP/ CDG/ 2 ex/ 25.02.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
., sector 5 București
Telefon/fax:_/_
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr._ și_.
CĂTRE,
JUDECĂTORIA Sector 2,
Vă facem cunoscut că prin Sentința Civilă nr.473 din data de 21.01.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosar nr._ , privind pe contestatorii I. V. și I. P. în contradictoriu cu intimata B. C. R., avînd ca obiect contestație la executare, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2, sens în care vă înaintam alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, compus din 2 dosare, primul dosar conținând 110 file, al Judecătoriei Teleorman si cel de al doilea dosar conținînd ..…….. file al Judecătoriei Sector 3.
Vă mulțumim,
P., Grefier,
L. M. P.C. D. G.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 490/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 558/2015. Judecătoria... → |
---|