Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 490/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 490/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 490/2015
Dosar nr. _/202/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă nr.490
Ședința din camera de consiliu din data de 21 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. M. P.
Grefier - C. D. G.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de către reclamanta O. V. INSURANCE GROUP SA, în contradictoriu cu pârâtul V. A., având ca obiect „cerere de valoare redusă”
La apelul nominal au lipsit părțile, fara citare parti.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse și modul de aducere la îndeplinire, după care:
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 1027 C.proc.civ., art.94 C.proc.civ și art. 107 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la 255 C.proc.civ încuviințează proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucuresti la data de 07.08.2014, reclamanta . fosta . INSURANCE GROUP S.A GROUP S.A. în contradictoriu cu paratul V. A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 668,60 lei reprezentând contravaloare onorariu avocat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a învederat că in cauza inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti sub nr._/301/2010 paratul a cazut in pretentii pronuntandu-se in acest sens o hotarare definitiva .In continuare, reclamanta a mai invederat ca in cauza mai sus mentionata a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 668,60 lei, reprezentând onorariu de avocat astfel ca paratului, ca urmare a faptului ca a cazut in pretentii, ii incumba obligatia de a suporta si aceste cheltuieli fiind indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.
În drept reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 274 C proc civ, art.998-999 C civ si art 31 din Legea nr. 51/1995.
În probațiune reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu înscrisuri.
La cerere reclamanta a depus inscrisuri – filele 9-25 ., iar la data de 28.08.2014 a depus la dosar precizare si inscrisuri aratand ca onorariul avocatial solicitat a fost stabilit in baza contractului de asistenta juridica nr._ din 30.06.2010.
Paratul nu a depus formularul de raspuns sau intampinare .
Instanța a încuviințat pentru reclamanta proba cu înscrisuri .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt :
Prin Sentinta civila nr._ pronuntata la data de 20.10.2011 in Dosarul nr._/3011/2010 Judecatoria sectorului 3 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila prin nerecurare la data de 13.12.2011 a admis cererea formulată de reclamanta . GROUP S.A. având ca obiect pretentii si a obligat paratul V. A. la plata catre reclamanta a sumei 4047,33 lei despagubiri si dobanda legala aferenta debitului principal calculata de la dat de 01.11.2007 pana la data platii, plus 419,51 lei cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar.
Analizând practicaua Sentintei civile nr._ pronuntata la data de 20.10.2001 in Dosarul nr._/301/2010 pronuntata de Judecatoria sectorului 3 Bucuresti –fila 9- instanța constată că la solutionarea cauzei reclamanta a fost asistata de avocat. .
De asemenea, instanța reține, astfel cum rezultă din contractul de asistență juridică nr._/30.06.2010 coroborat cu extrasele de cont aflate la filele 12, 14 si 5 si cu facturile fiscale aflate la filele 13 si 16 că pentru asistenta juridica oferita in Dosarul nr._/301/2010 dosar de dauna RCC/BO/_/07 reclamanta a plătit Societatii Civile profesionale de avocati C. & Asociatii, la data de 16.12.2011 suma de 631,40 lei, iar la data de 04.07.2014 suma de 37,20 lei, in total suma de 668,6 lei cu titlu de onorariu.
În drept, potrivit art.274 alin 1 C pr. Civ, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielui de judecată.
Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate instanța reține că, partea care a avut câștig de cauză poate solicita cheltuieli de judecată in cauza care a generat astfel de cheltuieli in baza art 274 C proc civ .In cazul in care partea care a castigat procesul nu a solicitat cheltuielile de judecata pe aceasta cale, nimic nu o poate impidica sa solicite astfel de cheltuieli, ulterior, pe cale separată, daca sunt indeplinite cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale impuse de art . 1357 C civ, respectiv dacă s-a săvârșit cu vinovăție o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii și se constată existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs.
Or, în cauza dedusă judecății instanța reține că prin neindeplinirea obligatiilor ce ii reveneau, paratul a generat în patrimoniul reclamantei un prejudiciu în cuantum de 668,6 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat platit de aceasta pentru asistenta juridica de care a beneficiat pe parcursul solutionarii Dosarului nr._/301/2010, culpa procesuală pentru sesizarea instanței fiind împutabilă și aparținând în exclusivitate paratului, dat fiind faptul ca aceasta a cazut in pretentii .
De asemenea, instanța constată si existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de parat și prejudiciul produs reclamantei, având în vedere că daca paratul si-ar fi indeplinit obligatiile ce ii incumbau, litigiul care a generat in patrimoniul reclamantei cheltuieli reprezentand onorariu de avocat nu ar mai fi fost declansat.
În ceea ce privește prejudiciul produs reclamantei instanța reține că acesta este cert, are o valoare de 668, 6 lei astfel cum rezulta din extrasele de cont este actual si nu a fost încă reparat.
Pe cale de consecinta, constatând îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale impuse de art.1357 C civ, instanța apreciază că cererea formulată de reclamanta este întemeiată motiv pentru care urmează să o admită și să dispună obligarea paratului la plata către reclamanta a sumei de 668,6 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
In ceea ce priveste insa obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata generate de prezentul litigiu, instanta retine ca in prezenta cauza nu se poate retine culpa procesuala a acestuia, litigiul dedus judecatii fiind rezultat al dreptului de optiune recunoscut reclamantei, care desi a avut posibilitatea sa isi valorifice cheltuielile de judecata in cauza in care acestea au fost generate, a ales solicitarea lor pe cale separata, generand astfel un nou litigiu.
D. fiind aceste elemente, in baza art 453 C proc civ, instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata solicitarea reclamantei de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Admite in parte actiunea formulată de reclamanta O. V. INSURANCE GROUP SA, cu sediul în sector 3, București, ., nr. 69, ., CUI_, J40/_/2001 în contradictoriu cu pârâtul V. A. cu domiciliul în sector 3, București, .. 268, ., ..
Obliga paratul sa achite reclamantei suma de 668,6 lei reprezentand onorariu avocat achitat pentru dosarul nr._/301/2010.
Respinge cererea formulata de reclamanta de acordare a cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
Executorie.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 21.01.2015.
P. GREFIER,
L. M. P.C. D. G.
RED LMP/ TEHN LMP/ CDG / 4 ex/ 10.03.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 663/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 473/2015. Judecătoria... → |
---|