Contestaţie la executare. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 18502/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 21.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte – jud. A. C. M.

Grefier – C. R.

Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă având ca obiect contestație la executare, formulată de către contestatorii C. D., C. I. în contradictoriu cu intimatul C. V..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 09.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea și, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, contestatorii C. D., C. I. au formulat în contradictoriu cu intimatul C. V. contestație la executare prin care a solicitat să se constate că încheierea executorie încheiată la data de 22.01.2015 de către Biroul Executorilor judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P., este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

„1. Prin cererea de executare silită formulată la data de 01.08.2014. creditorul C. V. a solicitat înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare împotriva noastră.

Creditorul și-a motivat cererea susținând că nu ne-am executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlu executoriu.

În încheierea executorie executorul judecătoresc face vorbire de încheierea din data de 07.10.2014 a Judecătoriei Sectorului 3 de încuviințare a executării silite.

Subsemnații nu avem cunoștință de această încheiere a Judecătoriei prin care s-a încuviințat executarea iar în dosarul de executare comunicat nouă la data de 28.01.2015 nu se regăsește această încheiere.

Considerăm deci că nu s-a îndeplinit procedura prevăzută de disp. art. 622, 628, 631, 632, art.650- 651 și 665 C.pr.civ și art.120 din OUG 99/2006.

Executorul judecătoresc susține că încheierea de încuviințare a executării a fost emisă la data de 07.10.2014, dată de la care subsemnații, în calitate de debitori, trebuia să luăm cunoștință de ea.

2. Prin prezenta contestăm atât natura debitului cât și valoarea acestuia. în conținutul dosarului de executare comunicat nouă se face vorbire de suma de 29.850,00 Euro,

sumă ce nu corespunde realității.

În urma contractelor de împrumut încheiate cu creditorul noi avem o restanță de plată de 14.862 Euro, sumă pe care am fi remis-o imediat ce am fi avut cunoștință de dosarul de executare.

3. Arătăm că subsemnații am făcut împrumuturi succesive cu numitul B. S., dom.în B., Calea Moșilor Nr.235, ., ., sect.2, posesor CI . nr._. CNP_. împotriva căruia la data de 19.08.2014 am formulat

plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.247 alin. 1 NCP și

art.351 NCP.

Dosarul înregistrat la parchet poartă nr.3925/2014.

4. Considerăm că nu ne aflăm în cadrul prezentului dosar de executare în normele

prevăzute de către Legea nr. 138/2014 potrivit cărora titlurile executorii, cu excepția

hotărârilor judecătorești pot fi puse în executare numai prin încheierea întocmită de

executor.

Față de cele arătate, vă rugăm respectuos să admiteți prezenta cerere și să constatați că executarea începută este nelegală și netemeinică.

În susținerea cererii noastre înțelegem să ne folosim de proba cu înscrisuri. Depunem alăturat dovada achitării taxei legale de timbru și timbrul judiciar.”

Ulterior contestatorii și-au precizat obiectul contestației în sensul că acesta este contestație la executare si suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 2833/2014 incheiat la data de 22.01.2015, pana la soluționarea irevocabila a prezentei contestații la executare, potrivit art. 718 C.P.C, solicitând anularea tuturor actelor de executare si a executării silite insasi efectuate in cadrul dosarului de executare silita.

În completarea motivării au arătat următoarele:

„Din probele depuse la dosarul cauzei rezulta convenția noastră care a avut o cauză ilicită și imorală, pârâtul neavând nici un moment intenția de a fi de buna credința ci doar sa ne ia apartamentul proprietate, scopul urmărit de pârât fiind acela de a ne determina pe (noi) reclamanții să-i ipotecam imobilul pentru a se crea premizele unei executări silite

Din dosar rezultă ca, contractele are (este) o cauză ilicită și imorală. Contractele au fost încheiate la notar tocmai pentru a fi evitate eventualele complicații și contestări din partea paratului. Cu siguranță actele fiind încheiate în fața unui notar acesta ne-a explicat conținutul actelor și consecințele juridice.

Onorata instanta va rog sa rețineți faptul că în speță, este vorba despre o eroare obstacol "error in negotio"

Faptul că în speță este vorba de un contract încheiat în formă autentică nu înlătură prezumția de eroare a contractelor la momentul încheierii actului.

Acțiunea de chemare in judecata este întemeiat întrucât din conținutul acțiunii rezultă că aceștia au fost induși în eroare cu privire la scopul urmărit de pârâți prin încheierea contractului de împrumut astfel că reținerea "error in negotio" este pe deplin justificată și rezultă din motivele invocate în acțiune.

Mai mult decât atâta nu s-a indeplinit procedura prevăzuta de dispozițiile art. 622, 628, 631, 632, art. 650-651 si 665 C. si art.120 din OUG.99/2006.

DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL

(art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului)

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, elaborată în cadrul Consiliului Europei, deschisă pentru semnare la R., la 4 noiembrie 1950, a intrat în vigoare în septembrie 1953. în spiritul autorilor săi, este vorba de luarea primelor măsuri menite să asigure garantarea colectivă a unora din drepturile enumerate în Declarația universală a drepturilor omului din 1948. Convenția consacră, pe de o parte, o . drepturi și libertăți civile și politice și stabilește, pe de altă parte, un sistem vizând garantarea și respectarea de către statele contractante a obligațiilor asumate de acestea.

Prin Legea nr.30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și Protocoalele adiționale la aceasta nr. 1,4,6, 7, 9, 10. Conform prevederilor cuprinse în art. 11 și 20 din Constituție, Convenția și Protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire la hotărârile judecătorești naționale.

Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția prevede în art.6, pct.1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: "Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului, pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

In drept: art. 201 NCPC, art .711NCPC, art. 718 NCPC.”

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 01.08.2014, intimatul creditor cesionar s-a adresat către B. D. G., L. G. și M. P. cu cerere de executare silită împotriva contestatorilor, în baza titlurilor executorii reprezentate de contract de împrumut și contract de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 248/24.02.2012 de BNPA G. E., S. S., dan T., F. B., contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1249/16.11.2012 de BNP D. A. M., contract de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1269/16.06.2011 de BNPA G. E., S. S., D. T., F. B., în vederea recuperării sumei împrumutate către contestatori, respectiv a sumei de_ euro și a dobânzii legale aferente.

Pentru a face dovada calității de creditor cesionar, intimatul a depus și contractele de cesiune a creanței.

Cererea a fost înregistrată pe rolul B. D. G., L. G. și M. P. sub nr. 2833/2014 (numărul dosarului de executare).

Prin încheierea din 07.10.2014 pronunțată în dosarul civil nr._/301/2014, Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită împotriva contestatorilor.

Executarea împotriva contestatorilor se desfășoară sub forma executării silite imobiliare, asupra imobilului ipotecat prin contractele de împrumut anterior menționate.

Conform art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Examinand motivele de contestatie invocate in cauza dedusa judecatii prin prisma situatiei de fapt mai sus retinute, instanta retine ca acestea sunt nefondate.

1)Potrivit art. 100 din Legea 36/1995, înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.

Prin urmare, contrar susținerilor contestatorilor, actele autentificate (contract de împrumut și contract de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 248/24.02.2012 de BNPA G. E., S. S., dan T., F. B., contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1249/16.11.2012 de BNP D. A. M., contract de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1269/16.06.2011 de BNPA G. E., S. S., D. T., F. B.), în baza cărora s-a început executarea silită, sunt titluri executorii, fără a fi necesară îndeplinirea altor formalități.

2)Potrivit art. 665 Cod proc. civ.:

(1) În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) și dovada taxei de timbru.

(2) Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanță în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.

(3) Încheierea va cuprinde, în afara mențiunilor prevăzute la art. 233 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea, când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului, modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta, și autorizarea creditorului să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.

(4) Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării. De asemenea, încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.

(5) Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:

1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;

3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;

4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

5. debitorul se bucură de imunitate de executare;

6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

7. există alte impedimente prevăzute de lege.

(6) Încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

(7) În partea finală a încheierii de încuviințare a executării silite va fi adăugată formula executorie, cu următorul cuprins:

"Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul (Aici urmează elementele de identificare a titlului executoriu.) pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii. (Urmează semnătura președintelui instanței și a grefierului.)"

Potrivit art. 666 Cod proc. civ., (1) Dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art. 665, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație.

În speță, se observă că instanța de executare a respectat întocmai dispozițiile art. 665 Cod proc. civ., neexistând motive de anulare a încheierii din 07.10.2014 pronunțată în dosarul civil nr._/301/2014.

De asemenea, din dispozițiile legale anterior menționate rezultă că cel care efectuează comunicarea încheierii de încuviințare a executării silite către debitor este executorul judecătoresc, nu instanța de executare (art. 666 alin. 1 Cod proc. civ.).

Instanța de executare procedează la comunicarea încheierii doar în situația în care cererea de încuviințare a executării silite este respinsă, comunicarea realizându-se doar către creditor, acesta fiind singurul care are calitatea de a declara cale de atac (art. 665 alin. 6 Cod proc. civ.).

Prin urmare, este neîntemeiată susținerea contestatorilor, în sensul că încheierea de încuviințare a executării silite nu este valabilă, deoarece nu le-a fost comunicată de instanță la momentul pronunțării ei.

Din actele dosarului de executare rezultă că executorul judecătoresc a procedat la comunicarea încheierii de încuviințare a executării către contestatori (procesele-verbale din 28.01.2015 – filele 60, 61 dosar JS3), conform art. 666 alin. 1 Cod proc. civ., contestatorii nefiind prejudiciați în vreun fel.

3)În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pentru care s-a început executarea silită, instanța constată că debitorii contestatori nu au administrat nici o probă pertinentă și concludentă din care să rezulte că la data începerii executării silite își îndepliniseră de bunăvoie obligația de restituire a împrumutului în cuantum total de_ euro, în conformitate cu obligațiile asumate prin contractele de împrumut.

Potrivit art. 10 alin. (1) Cod proc. civ., părțile au obligația să își probeze pretențiile și apărările.

Deși contestatorii au avut la dispoziție suficient timp pentru a-și pregăti apărarea și chiar pentru a-și angaja un apărător și cu toate că la termenul de judecată din 09.12.2015 contestatorul C. D. a susținut că are înscrisuri doveditoare ale plății și martori, instanța constată că la dosarul cauzei nu au fost depuse chitanțe, ordine de plată, extrase de cont sau alte înscrisuri concludente din care să rezulte îndeplinirea de către contestatori a obligației de restituire a sumelor împrumutate către creditorul cedent sau către creditorul cesionar (intimatul în cauză).

De asemenea, instanța reține că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că contractele de împrumut ar fi avut o cauză ilicită și imorală sau că nu ar fi valide din cauza a unei erori obstacol. Simpla formulare a unei plângeri penale împotriva creditorului cedent sau a celui cesionar nu este suficientă pentru a se constata nulitatea unor contracte de împrumut autentificate de un notar public și despre care contestatorii au declarat în fața notarului că le-au citat și le-au înțeles înainte de a le semna.

În ceea ce privește eventualele persoane care ar fi putut fi martori la discuțiile purtate între contestatori și împrumutătorul B. S. sau la efectuarea plăților, instanța constată că administrarea probei testimoniale nu a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată și că nici măcar la termenul de judecată din 09.12.2015 contestatorii nu au indicat numele și adresa vreunui martor.

Prin urmare, având în vedere situația de fapt și prevederile legale anterior menționate, instanța apreciază că acțiunea contestatorilor este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare.

Asupra cererii de suspendare a executării silite, instanța reține că solicitarea este rămasă fără obiect, în condițiile în care cauza se află la momentul procesual al soluționării pe fond a contestației la executare, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, din redactarea cărora rezultă că instanța poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorii C. D. – CNP_, C. I. – CNP_, ambii cu domiciliul în sector 3, București, ., nr. 12, ., . cu intimatul C. V. – CNP_, cu domiciliul în sector 2, București, ., ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.12.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. M. C. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI