Contestaţie la executare. Sentința nr. 9064/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9064/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 9064/2015
Dosar._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI – Sectia Civila
SENTINTA CIVILA NR. 9064
Sedinta publica de la 22.06.2015
Instanta compusa din:
P.: I. DIRZEANU
GREFIER: G. D.
Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile, formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR in contradictoriu intimata T. F., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica de la 15.06.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta si cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 22.06.2015, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de către contestatoare, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimata, T. F., s-a solicitat ca prin hotărârea care va fi pronunțată să se dispună anularea actelor de executare emise în dosarul de executare 726/2014 al SCPEJ D., C. & Asociații, precum și suspendarea executării silite.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin somația din 30.04.2014 a fost înștiințată să achite debitul în cuantum de 34.200 lei și cheltuielile de executare în baza sentinței civile 2500/15.06.2011 a Tribunalului București.
În concret, se arată prin Decizia 258/26.04.2012 s-a dispus invalidarea Hotărârii 5377/26.02.2010 a Comisiei Județene C. pentru aplicarea Legii 9/1998. Ca urmare invalidării, Comisia Județeană C. a emis o nouă hotărâre care nu respectă însă dispozițiile sentinței civile 2500/15.06.2011, pe cale de consecință fiind dispusă a doua invalidare, prin Decizia 1104/19.12.2013.
Contestatoarea a menționat că executarea obligațiilor de a face revenind administrației se efectuează potrivit articolului 24 și următoarele din Legea 554/2004 care cuprinde un ansamblu de etape administrative de parcurs de către ANRP, procedura executorie aleasă de către contestatoare fiind specifică numai obligației de a da.
Contestatoarea a invocat dispozițiile O.G. nr. 22/2002 care prevăd un termen de 6 luni în care instituția este obligată să dispună măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor de bani stabilite prin titluri executorii, termen ce nu a fost respectat de creditor.
Astfel, contestatoarea susține că nu se aduce nicio restrângere drepturilor persoanelor, întrucât nu se refuză plata despăgubirilor, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor, care nu este interzisă în nici un mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului. Statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la CEDO, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor și nu refuză plata acestora.
În subsidiar, contestatoarea arată că în realizarea funcțiilor sale, gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate abuziv de către regimul comunist și trebuie să prevină eventualele prejudicii care ar putea fi aduse bugetului statului.
În drept, contestatoarea a invocat art. 650, 711 și urm. C., Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007.
Contestatoarea a depus înscrisuri în dovedirea cererii.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Prin sentința civilă 2500/15.06.2011 a Tribunalului C., devenită irevocabilă ca urmare a pronunțării deciziei civile 605/2012 a Curții de Apel C. s-a dispus obligarea contestatoarei să acorde despăgubiri pentru bunurile indicate în dispozitivul hotărârii judecătorești. Astfel, despăgubirile urmau a fi acordate inițial de către Comisia Județeană C. urmând ca hotărârea acesteia să fie validată de către ANRP sub sancțiunea penalităților de întârziere în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere.
Prin cerere adresată SCPEJ D., C. & Asociații s-a solicitat punerea în executare a titlului anterior menționat, pentru cuantumul penalităților de 100 de lei pe zi de întârziere, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 la data de 9.04.2014.
Cu privire la apărările formulate de către contestatoare, întemeiate pe Legea contenciosului administrativ, instanța reține că articolul 24 alineatul (3) din același act normativ înlătură posibilitatea unei proceduri de executare speciale, întrucât acest text menționează că dispozițiile Codului de procedură civilă în materie execuțională rămân aplicabile, prin urmare, măsura de aplicare a unei amenzii conducătorului instituției publice fiind o măsură suplimentară instituită de legislația contenciosului administrativă, fără însă a exista intenția de a o transforma într-o măsură exclusivă.
În plus, se constată că prezenta executare silite poartă doar asupra obligației de plată a penalităților de întârziere de 100 lei pe zi, fără a avea în vedere obligația de a face stabilită prin dispozitivul titlului executoriu.
În plus, se constată încălcarea condițiilor stabilite de titlul executoriu prin invalidarea Hotărârii 6937/24.04.2013 a Comisiei Județene C. întrucât acest act administrativ a fost emis pentru categoriile de bunuri indicate în sentința civilă 2500/15.06.2011 a Tribunalului București, fără a fi necesare formalități suplimentare în sarcina titularului dreptului la despăgubiri.
Cu privire la exigențele europene în materia executării hotărârilor și a altor titluri, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauzele Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”. Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.” De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
În ce privește motivul contestației la executare legat de nerespectarea disp. OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, prin care se arată faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul contestatoarei, instanța are în vedere următoarele:
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Procedura de executare ce rezultă din textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bunăvoie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 C.pr.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale impun creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. De altfel, probleme particulare legat de acest act normativ nu se mai pun deoarece debitul urmărit a fost valorificat în totalitate.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, dat fiind că măsura suspendării executării are efect numai până la pronunțarea asupra fondului contestației, instanța constată că a rămas fără obiect și o va respinge în consecință.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala în prezentul dosar de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa un titlu și că neexecutarea îi este imputabilă, iar celelalte motive de invocate nu au temei legal, instanța va respinge prezenta contestație ca neîntemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, față de prevederile articolului 453 alineatul (1) potrivit căruia se acordă numai la cerere, împotriva părții care a pierdut procesul, instanța va lua act că în prezentul dosar nu există nicio solicitare în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge contestația la executare formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR - sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, cui_ in contradictoriu intimata T. F. - . C., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a se formula cerere de apel la această instanță, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.06.2015.
PRESEDINTEGREFIER
I. D. G. D.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 9270/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9137/2015. Judecătoria... → |
|---|
