Contestaţie la executare. Sentința nr. 9137/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9137/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 9137/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9137
Ședința publică din data de 23.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. D.
Grefier: E. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR in contradictoriu cu intimații C. S., M. I., M. ST A. C., M. ST R. C., M. S., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 09.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Asupra cauzei civile de față, constată urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 22.09.2014, sub numărul_, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimatii C. S., M. I., M. ST. A. C., M. ST. R. C., M. S. , a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea executării silite în dosarul nr. 579/2014 al B. D. & D., suspendarea tuturor actelor de executare inclusiv a popririi înființate asupra conturilor ANRP la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, suspendarea executării silite dispusă în dosarul nr. 579/2014.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin somatia din data de 10.09.2014 emisă de B. D. & D., i-a fost adusă la cunoștință obligația de plată a sumei de_,96 lei reprezentând despăgubire actualizată stabilită prin titlul executoriu Hotărârea nr. 2603/2004 din data de 22.04.2004 emisă de Instituția Prefectului Municipiului Bucuresti.
Contestatoarea a învederat instanței că achitarea sumelor acordate in temeiul Legii nr. 9/1998 se face potrivit procedurii prevăzute de art. 38 alin. 5 HG 1277/2007, in limita sumelor aprobate anual cu această destinație iar ignorarea acestor prevederi poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are ca efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane în detrimentul celor aflați la ordine fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și al egalității de tratament. De asemenea, modalitatea de actualizare a debitului este cea prevăzută de art. 38 alin. 5 lit.a HG 1277/2007.
S-a mai arătat că prin continuarea procedurii executării silite în dosarul nr. 579/2014, s-ar crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri al ANRP.
De asemenea, contestatoarea a subliniat că la data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial OUG 10/2014 care la art. 2 prevede că începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se suspendă pe o perioadă de 6 luni, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene respectiv a Municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 și urm. NCPC, Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006.
În susținerea cererii au fost anexate înscrisurile de la filele 7-12 .
La solicitarea instanței, au fost depuse copii conforme cu originalul ale actelor din dosarul de executare nr. 579/2014 (f. 72-97).
La data de 23.02.2015 intimatii a depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 OUG 10/2014 și art. 1 și 2 Legea nr. 112/2014 invederând că aceste dispoziții incalcă prevederile art. 44 și 52 Constituție, art. 6 CEDO; art. 1 Protocol 1 adițional la CEDO.
In motivare, intimatii au arătat că modificările repetate ale procedurilor de acordare a despăgubirilor a afectat in mod substanțial dreptul său, transformându-l într-un drept iluzoriu. Mai mult, emiterea OUG 10/2014 nu raspunde cerinței termenului rezonabil ce se circumscrie noțiunii de proces echitabil care include si faza executării silite afectând in acest mod drepturi fundamentale respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul la proprietate.
Pe fondul cauzei, intimații au solicitat respingerea contestatiei la executare arătând că potrivit art. 38 alin. 5 și 6 HG 1277/2007 plata compensatiilor trebuia realizată integral, cuantumul acestora nefiind mai mare de_ lei ori din anul 2009 și până la inceperea executării din anul 2014 contestatoarea nu a plătit nici o sumă.
Referitor la actualizare, intimatii au arătat că aceasta s-a realizat in mod corect de către executorul judecătoresc.
In drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 47/1992, art. 6 CEDO, art. 1 Protocol 1 adițional la CEDO, art. 186, art. 207 NCPC raportat la art. 622 NCPC.
La termenul de judecată din data de 09.06.2015, instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC, a încuviințat proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea.
Analizând cauza prin prisma probatoriului administrat, instanța reține:
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 OUG nr. 10/2014 și art. 1 și 2 Legea nr. 112/2014 raportat la art. 44 și 52 din Constituția României, la art. 6 Conventia Europeană a Drepturilor Omului, la art. 1 Protocol 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocată de intimatii C. S., M. I., M. ST. A. C., M. ST. R. C., M. S., instanța, în temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 Republicată, urmează a sesiza Curtea Constituțională în vederea soluționării acesteia.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Conform dispozițiilor legale menționate anterior instanța de judecată în fața căreia se ridică o excepție de neconstituționalitate constituie un prim filtru legal, întrucât sesizarea Curții Constituționale se face numai atunci când excepția de neconstituționalitate îndeplinește cerințele prevăzute de lege. Astfel, în cadrul etapei judecătorești a procedurii soluționării excepției de neconstituționalitate se ridică problema verificării de către instanța judecătorească a legalității excepției iar dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1992 instituie o obligație în sarcina instanței de a filtra excepțiile sub aspectul admisibilității lor.
Analizând condițiile de admisibilitate care se degajă din prevederile art. 29 Legea nr.47/1992 raportat la cauza de față, instanța reține că acestea sunt întrunite pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța reține că obiectul excepției controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională pot fi numai legile și ordonanțele Guvernului sau dispoziții din legi sau ordonanțe adică numai actele de reglementare primară. În speță, această cerință este îndeplinită deoarece excepția de neconstituționalitate este invocată de către intimati în legătură cu articolul 2 OUG 10/2014 și articolele 1 și 2 Legea nr. 112/2014, acte normative care sunt in vigoare.
În al doilea rând, dispozițiile legale cu privire la care a fost invocată excepția de neconstituționalitate au o legătură cu soluționarea cauzei întrucât titlul executoriu in temeiul căruia a fost demarată executarea silită în dosarul de executare nr. 579/2014 al B. D. & D. și cu privire la care s-a formulat prezenta contestație la executare este Hotărârea nr. 2603/22.04.2004 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București validată prin Decizia nr. 2037/29.10.2008 a Vicepreședintelui ANRP în temeiul prevederilor Legii nr. 9/1998.
Ori, art. 1 și 2 Legea nr. 118/2014 prevăd că la articolul 1, alineatul (1) OUG 10/2014 va avea următorul cuprins: ,, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, emiterea hotărârilor prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare." iar Articolul 2 al OUG 10/2014 va avea următorul cuprins: ,, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006."
De asemenea, conform art. 2 OUG 10/2014 începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
În continuare, instanța constată că este întrunită și cerința referitoare la subiectele care pot invoca excepția de neconstituționalitate în fața instanței în condițiile în care aceasta a fost ridicată de către persoanele care au calitatea de intimati în prezenta cauză.
Totodată, instanța constată că dispozițiile art. 2 OUG 10/2014 și art. 1 și 2 Legea nr. 112/2014 nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992, opinia instanței de judecată asupra excepției de neconstituționalitate invocată de intimati este în sensul caracterului întemeiat al acesteia.
Astfel, in condițiile in care initial plata despăgubirilor stabilite conform Legii nr. 9/1998, a fost esalonata in două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, conform art. 8 alin.(2) din Legea nr.9/1998, republicată și art.38 alin.(5) lit.c) din Hotărârea Guvernului nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940 iar apoi prin OUG 10/2013, declarată neconstituțională prin Decizia Curtii Constituționale nr. 528/2013, s-a dispus esalonarea plății despăgubirilor pe o perioadă de 10 ani, in transe anuale egale, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată, emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.10/2014, în temeiul căreia se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003șiLegiinr.393/2006, este de natură a nu răspunde cerinței termenului rezonabil ce se circumscrie noțiunii de proces echitabil, care include și faza executării, afectând, în acest mod, drepturile fundamentale ale intimatilor, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate.
Deciziile definitive de plată a despăgubirilor au generat un drept de creanță asupra statului care beneficiază de protecție constituțională, în condițiile art.44 alin.(1) din Constitutie, dând naștere în patrimoniul persoanelor îndreptățite la despăgubiri, unui „bun”, în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Având in vedere faptul că textul OUG 10/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 112/2014, instituie o suspendare a plății despăgubirilor după ce anterior aceasta a fost esalonată prin două acte normative, această măsura instituită prin ordonanța de urgență criticată, nu este de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului — stat și cele ale creditorilor — persoane îndreptățite la despăgubiri, impunând beneficiarilor o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului lor de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.
Referitor la excepția tardivității contestatiei la executare, instanta reține că potrivit art. 245 NCPC excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrare de probe ori după caz cercetarea în fond a pricinii.
Excepția tardivității este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la termenul pentru introducerea unei cereri, peremptorie deoarece admiterea acesteia duce la respingerea cererii ca tardiv formulată și absolută, putând fi invocată de instanță din oficiu sau de oricare dintre părți.
În conformitate cu prevederile art. 714 alin.1 pct. 2 și 3 NCPC, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data la care cel interesat a primit comunicarea sau după caz înștiințarea privind înfiintarea popririi sau de la data la care debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Astfel cum rezultă din somatia aflată la fila 87 din dosar, aceasta a fost comunicată contestatoarei la data de 16.09.2014 iar contestatia a fost depusă la instanța la data de 22.09.2014. Prin urmare, termenul de 15 zile a fost respectat motiv pentru care instanța va respinge excepția tardivității invocate prin intâmpinare ca neîntemeiată.
In ceea ce priveste fondul cauzei, instanța reține că prin Hotărârea nr.2603/22.04.2004 a Instituției Prefectului Municipiului Bucuresti validată prin Decizia nr. 2037/29.10.2008 (f.75-76) au fost acordate compensații bănești intimatilor în valoare totală de _,95 lei.
La data de 05.05.2014, intimatii în calitate de creditori au formulat cererea înregistrată pe rolul B. D. & D. sub numărul 579/2014 prin care au solicitat punerea în executare a titlului executoriu în ceea ce privește suma de_,95 lei reprezentând valoarea compensațiilor bănești. Prin Încheierea din data de 19.05.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2014 (f.84), Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită a creanței cuprinse în titlul executoriu.
Prin Încheierea din data de 10.09.2014 (f.85) s-a procedat la actualizarea debitului pentru perioada noiembrie 2008 -iulie 2014 rezultând o valoare actualizată de_,96 lei. În temeiul art. 669 alin. 3 NCPC, al art. 39 alin. 1 Legea nr. 188/2000 și al OMJ nr. 2550/C/2006 au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 6443,75 lei (f.86).
La data de 10.09.2014 a fost emisă somația de plată (f. 87), comunicată contestatoarei la data de 16.09.2014 și adresa de înființare a popririi la Terțul Poprit Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publică a Municipiului București (f.88).
În conformitate cu prevederile art. 711 NCPC împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 443 se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Astfel cum rezultă din analiza textului legal menționat anterior, contestația la executare este un mijloc procedural special creat pentru etapa executării silite, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori uneori chiar și anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Prin contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar, se solicită anularea executării silite din dosarul nr. 579/2014 al B. D. & D. pentru următoarele motive:
- nerespectarea prevederilor HG 753/1998 privind eșalonarea plății;
- nerespectarea modalității de actualizare a debitului;
- existenta prevederilor OUG 10/2014 care suspendă plata despăgubirilor.
În ceea ce privește primul motiv al contestatiei, instanța reține că potrivit art. 38 alin. 5 HG 753/1998 astfel cum acestea au fost modificate prin HG 1277/2007 compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Față de faptul că valoarea totală a despăgubirilor acordata beneficiarilor prin Hotărârea nr. 2603/2004 validată prin decizia nr. 2037/29.10.2008 a fost mai mică de_ lei, instanța reține că in speță sunt incidente prevederile art. 38 alin. 5 lit. a HG 753/1998 caz în care plata acestora trebuia realizată integral in anul 2008. Cu toate acestea, contestatoarea nu s-a conformat dispozițiilor legale pe care chiar aceasta le invocă și nu a achitat nici o sumă de bani cu titlu de despăgubiri beneficiarelor deși au trecut 6 ani de la data la care creanța in integralitatea sa este exigibilă și până la formularea cererii de executare.
Cu privire la actualizarea creantei, instanța reține că potrivit art. 38 alin. 6 HG nr. 753/1998 astfel cum acesta a fost modificat prin HG 1277/2007, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Existența unei dispoziții de actualizare a sumelor numai pentru cea de a doua tranșă din totalul compensațiilor conduce la concluzia că legiuitorul nu a socotit necesar să dea o reglementare similară prevăzută de art. 38 alin. 5 lit. a HG 753/1998, deoarece aceasta urma să fie achitată în intregime in anul emiterii hotărârii prin care s-au stabilit compensațiile bănești. Prin urmare, instanța reține că în mod legal executorul judecătoresc a procedat la actualizarea debitului pentru perioada noiembrie 2008-iulie 2014.
Referitor la prevederile OUG 10/2014, instanța reține că potrivit art. 2 în forma in vigoare la momentul introducerii contestatiei la executare (22.09.2014), începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Aplicabilitatea acestui text normativ trebuie stabilită avându-se in vedere ansamblul reglementărilor in domeniul plății despăgubirilor. Astfel, instanța reține că potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, plata despăgubirilor a fost eșalonată în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi iar ulterior prin OUG 10/2013, declarată neconstituțională prin Decizia nr. 528/12.12.2013, plata despăgubirilor a fost eșalonata pe o perioadă de 10 ani începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată.
De asemenea, instanța va avea in vedere și dispozițiile art.11 alin.2 din Constituția revizuită, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Este și cazul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, care a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și care a dobândit aplicabilitate directă.
Astfel, dacă există neconcordanță între dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ca tratat privitor la drepturile omului la care România este parte și legile interne, are prioritate, potrivit art. 20 alin.2 din Constituția revizuită, Convenția Europeana, aceasta fiind o reglementare internațională, cu excepția cazului când Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Din punct de vedere procedural, invocarea unei eventuale contrarietăți între o normă internă privitoare la un drept protejat de Convenție și dispozițiile acesteia pe temeiul art.20 alin.2 din Constituția revizuită se poate face în fața instanțelor judecătorești, pe baza principiului liberului acces la justiție. Sancțiunea într-o asemenea ipoteză este aceea a inaplicabilității normei interne contrare Convenției pentru raportul juridic concret dedus judecății, producând efecte numai între părțile litigante. Pe de altă parte, prevederile Convenției și ale protocoalelor sale adiționale nu pot fi interpretate și aplicate decât prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Sub acest aspect, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Instanța reține că în conformitate cu hotărârea pronunțată în cauza Sacaleanu c. România în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât s-au executat cu întârziere hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate împotriva unor instituții publice bugetare, cauzată de refuzul Trezoreriei Statului de a plăti respectivele sume.
S-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că reclamanta obținuse mai multe hotărâri judecătorești irevocabile prin care o instituție publică bugetară era obligată să-i plătească anumite sume de bani. Instituția publică a refuzat cererea reclamantei de executare de bună-voie a hotărârilor judecătorești executorii. Instanța judecătorească de executare a încuviințat cererea de executare silită prin poprire, terț poprit fiind Trezoreria Statului, care a informat-o pe reclamantă că nu poate vira creditorilor instituțiilor publice decât sumele afectate utilizării proprii a instituției în cauză, astfel că plata va fi efectuată periodic, în funcție de disponibilul existent în cont. Până în luna februarie 2002 reclamantei îi sunt plătite sumele prevăzute în hotărârile judecătorești.
Cu privire la violarea art.6 (“Dreptul la un proces echitabil”) paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art.6 din Convenție. Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat parte la Convenție ar permite ca o hotărâre judecătorească să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Mai mult, Curtea a amintit că administrația constituie un element al statului de drept, interesul ei identificându-se cu acela al unei bune administrări a justiției, iar dacă administrația refuză sau omite să execute ori întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii își pierd orice rațiune de a exista. Atunci când autoritățile sunt ținute să acționeze pentru executarea unei hotărâri judecătorești și omit să o facă, această inerție angajează răspunderea statului pe terenul art.6 din Convenție. Curtea a amintit că o autoritate a statului nu poate invoca lipsa de resurse pentru a nu-și onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească.
Astfel, s-a stabilit că, deși existau sume în contul poprit, Trezoreria Statului a refuzat uneori să le vireze reclamantei, pe motivul că ele nu erau afectate de Ministerul Finanțelor pentru plata datoriilor și prin aceasta statul, prin propriile acte, a făcut imposibilă îndestularea imediată a reclamantei pentru sumele stabilite.
De asemenea, în cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea contestației, instanța reține că, potrivit art. 718 alin.1 NCPC., „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.” Întrucât că la acest termen de judecată a fost soluționată contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Raportat la dispozițiile art. 453 alin.1 NCPC, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată și având în vedere principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act de faptul că intimatii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 Republicată, sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 OUG nr. 10/2014 și ale art. 1 și 2 Legea nr. 112/2014 raportat la art. 44, 52 din Constituția României si art. 6 Conventia Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocul 1 adițional la Conventia Europeană a Drepturilor Omului, invocată de intimații C. S., M. I., M. St A. C., M. St. R. C..
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității contestatiei la executare, invocată de intimați prin întâmpinare.
Respinge contestația la executare formulată de formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul în ector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202 in contradictoriu cu intimații C. S., CNP_, M. I., CNP_, M. ST A. C., CNP_, M. ST R. C., CNP_, M. S., toți cu domiciliul ales în Afumati, ., jud. Ilfov, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei sentințe, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. D. E. A.
Red./Dact.: A.M.D./E.A./18.08.2015/ 9 ex.
Comunicări:
ROMÂNIA JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI . SECTOR 5 |
Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._ |
Dosar nr._
Data emiterii: ……….2015
CĂTRE
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Palatul Parlamentului, . 13 Septembrie nr.2, sector 5, cod postal_
Prin prezenta vă facem cunoscut că prin sentința ciivlă nr. 9137 din 23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimatii C. S., M. I., M. ST A. C., M. ST R. C., M. S., instanța în temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 Republicată a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 OUG nr. 10/2014 și ale art. 1 și 2 Legea nr. 112/2014 raportat la art. 44, 52 din Constituția României si art. 6 Conventia Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocul 1 adițional la Conventia Europeană a Drepturilor Omului, invocată de intimații C. S., M. I., M. St A. C., M. St. R. C., motiv pentru care, vă înaintăm, în copii conforme cu originalul, cerere de chemare în judecată – contestație la executare silită, întâmpinare.
Vă mulțumim pentru colaborare!
Președinte, Grefier,
A. M. D.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9064/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9047/2015. Judecătoria... → |
|---|
