Contestaţie la executare. Sentința nr. 9175/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9175/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 9175/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 9175
Ședința publica din data de 23.06.2015
Instanța constituita din:
P. - C. D. Z.
Grefier - L. C.
Pe rol se află soluționarea cererii formulata de contestatorul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL în contradictoriu cu intimata C. S. G., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 28.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 12.05.2015 și ulterior în data de 26.05.2015, 09.06.2015, 23.06.2015 în aceeași compunere dispunând următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 12.05.2014 sub nr_, contestatorul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL a formulat în contradictoriu cu intimata C. S. G. contestație la executare, prin care a solicitat anularea actelor de executare, somatie, incheiere de incuviintare a executarii silite si proces verbal de cheltuieli efectuate in dosarul de executare nr. 794/2014 al B. D., Cosoreanu si Asociatii.
În motivarea cererii, contestatorul a învederat că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar alin.2 dispune că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel.
Contestatorul a solicitat să se aibă în vedere că în cauză creditorul s-a adresat direct organului de executare, fără ca în prealabil să se adreseze debitorului cu o cerere.
În situația in care acesta din urmă ar fi refuzat punerea în executare a obligației stabilite prin titlu, era îndreptățit a se adresa instanței de judecată pentru valorificarea drepturilor sale.
In continuarea apararilor sale, contestatorul invoca prevederile art. 2 din O.G nr. 22/2002, „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Raportat la cele menționate mai sus și la prevederile Legii nr.188/200 și ale OMJ nr.2550/2006, onorariul stabilit de executor este cel pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură și nu cel stabilit prin raportare la creanța cu privire la care se formulează cererea de executare.
Cheltuielile de executare stabilite prin procesul-verbal încheiat, reprezentând cheltuieli executare, contestatorul le consideră exagerat de mari.
Cheltuielile de executare silită sunt evidențiate în anexa Hotărârii nr. 2/17.02.2007 privind statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în cazul notificării și comunicării actelor de procedură sunt între 20-400 lei, iar executorul judecătoresc modifică cheltuielile fără să precizeze modalitatea de calcul. Referitor la suma de 1240 lei reprezentând onorariul de avocat, s-a apreciat, de asemenea, că și acest cuantum este nejustificat, disproporționat si tendențios, nesocotindu-se chiar dispozitiile art. 132 si Statutul profesiei de avocat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va considera motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari,față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar în funcție de situația concretă instanța are posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea ce a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urma a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care îi antrenează răspunderea civilă delictuală.
Din considerentele expuse și având în vedere dispozitiile legale., potrivit cu care „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit (...)", precum și caracterul general al normei juridice înscrise în art. 274 alin. 3 C.pr.civ., se impune reducerea onorariului de avocat pentru faza de executare silită.
În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 712 si urm.C.proc.civ.
Contestatorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune, a solicitat înscrisuri.
Contestatia este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În apărare intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale și pe fond a solicitat respingerea contestatiei ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecata.
În motivare se arata ca executarea silită s-a săvârșit cu respectarea prevederilor legale.
În drept a invocat dispozitiile art. 205, 622 alin. 2, 650, 713 Cod de procedură civilă, art. 39 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 188/2000, OMJ 2550/C/2006.
Prin sentința civilă nr. 9994/18.11.2014 Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, dosarul fiind înregistrat sub nr._ /05.02.2015.
În cursul judecății a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând cauza prin prisma probatoriului administrat, instanța reține:
Prin cererea de executare formulată la data de 13.03.2014 de către creditoarea C. S. G. s-a solicitat punerea în executare silită a sentinței civile nr. 2135/22.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2011 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 960R/10.05.2013, sens în care s-a format dosarul de executare silită nr. 794/2014 al B. D., Cosoreanu si Asociatii.
Prin încheierea din data de 05.05.2014 au fost stabilite cheltuielile de executare silită astfel: cheltuieli necesare desfășurării executării silite de 1240 lei, onorariu executor judecătoresc în cuantum de 230,64 lei și onorariu avocat în cuantum de 1240 lei.
Prin prezenta contestație la executare, contestatorul a contestat cheltuielile de executare silită reprezentate de onorariul executorului judecătoresc și onorariul de avocat.
In ce privește onorariul de executor instanța reține faptul ca dispoziile Ordinului nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 2561/2012, nu se prevede expres care este onorariu executorului pentru aducerea la îndeplinire a unei obligații de a face. Având in vedere faptul ca privește o executare directă, onorariul maximal este stabilit potrivit pct.2 subpunct. 3 din anexa la Ordin fiind identic cu cel stabilit pentru puneri în posesie, grănițuiri, servituți, predări de bunuri, textul de lege incluzând aici toate celelalte executări directe in afara celor menționate. Prin urmare, onorariul maximal net este de 2.200 lei pentru debitor persoană fizică și 5.200 lei pentru debitor persoană juridică.
Susținerile contestatoarei in sensul ca onorarul maximal net este de 200 lei, acest onorariu fiind prevăzut de pct. 12 din Anexa la Ordin, in categoria ,,orice alte acte sau operațiuni date prin lege,, sunt lipsite de suport juridic. Astfel, anexa este structurată in primul rând in raport de cele doua modalități de executare silită, respectiv executarea silita directă și executarea silită indirecta, iar ulterior ca o forma a executării indirecte sunt prevăzute onorariile pentru poprire, iar la final cele pentru diferite acte pe care executorul le poate efectua potrivit legii, in cadrul unei executări silite sau in afara ei. Executarea silita a unei obligații de a face este o executare silita directa, care implica o . acte de executare, iar nu un simplu act efectuat de executor, ce poate fi încadrat in categoria ,,orice alte acte sau operațiuni date prin lege,, având un onorariu maximal de 200 lei egal cu cel prevăzut pentru ,,Consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale”.
Prin urmare, raportat la limita maxima de 5200 lei, onorariul executorului de 230,64 lei, este in mod legal stabilit. De asemenea, instanța apreciază ca acesta nu este unul excesiv, fiind jumătate din limita maxima legala.
Onorariul de avocat este in suma de 1240 lei, astfel cum rezultă din factura nr. 175/13.03.2014 (fila 63), fiind apreciat de către instanță proporțional cu munca prestată de către apărător și obiectul executării silite.
Pentru aceste considerente va respinge contestația la executare silită ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestatia la executare formulata de contestatorul M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în sector 6, București, .. 291-293 în contradictoriu cu intimata C. S. G. cu domiciliul în sector 6, București, .. 80, ., . ca neîntemeiata.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2015.
P., Grefier,
C. D. Z. L. C.
← Validare poprire. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 21-07-2015,... → |
---|