Contestaţie la executare. Sentința nr. 5604/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5604/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 5604/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5604
Ședința publică din data de 24.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. C. M.
Grefier – M. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,contestatie la executare”, privind pe contestatoarea A. D. STATULUI, in contradictoriu cu intimatele M. E., M. O. M. si P. A. I..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatorul A. D. STATULUI în contradictoriu cu intimații M. E., M. O. M., P. A. I. a solicitat anularea adresei de înființare a popririi emisă la data de 24.06.2014 în dosarul de executare nr. 45/2014 al B. D. și D., anularea încheierii de încuviințare a executării silite, suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 110/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2002. De asemenea, a arătat că a întreprins toate demersurile legale pentru executarea sentinței civile nr. 3274/03.07.2013.
În drept, a invocat Legea 110/2007, Legea 188/2000, Legea 17/2014, OUG 80/2013, art. 622, 711, 714, 718 NCPC.
Legal citați, intimații au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția tardivității, invocată de intimați, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, urmând să o respingă. În acest sens, instanța reține că din dovada de înmânare a actelor de executare către contestator (fila 77 verso) nu rezultă numele și actul de identitate al primitorului, existând dubii cu privire la modalitatea de comunicare a actelor de executare către contestator.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, prin sentința civilă nr. 3274/03.07.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._/231/2012 (având ca părți pe reclamantele M. E., M. O. M., P. A. I. în contradictoriu cu pârâtele . DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR ., AGENȚIA D. STATULUI, Instituția Prefectului prin Prefect pentru . DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR V. și chematul în garanție . DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PREFECTURA V. PRIN PREFECT), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 867/17.10.2013 a Tribunalului V., instanța a hotărât următoarele: „Respinge ca neintemeiata cererea de disjungere a primului capat de cerere de capatul doi al actiunii si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune privind sumele solicitate de reclamanta pentru perioada anterioara datei de 28.11.2009, ambele invocate de A.D.S. Bucuresti. Respinge ca neintemeiata cererea de chemare in garantie a Institutiei Prefectului prin Prefect pentru Comisia Judeteana V. de stabilire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si a Primariei Comunei Milcovul prin Primar pentru Comisia Locala Milcovul de stabilire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor formulata de A.D.S. Bucuresti. Respinge ca neintemeiate exceptiiile lipsei calitatii procesual pasive a Institutiei Prefectului prin Prefect si autoritatii de lucru judecat, ambele invocate de Comisia Judeteana V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor. Admite actiunea formulata de reclamante. Obligă pârâtele la plata sumei de_ lei, cu titlu de amendă civilă, în favoarea statului. Obligă pârâtele la plata sumei de_,10 lei, cu titlu de daune interese, către reclamantele M. E., M. O. M. și la plata sumei de_,37 lei, cu titlu de daune interese către reclamanta P. A. I.. Obliga paratele la 1405,57 lei cheltuieli de judecata catre reclamante. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.”. Prin decizia civilă dată în recurs, pârâtele au fost obligate și la plata către reclamante a sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Întrucât contestatorul A. D. STATULUI nu s-a conformat dispozițiilor hotărârilor judecătorești anterior menționate, la data de 13.01.2014, intimații s-au adresat B. D. și D. cu cerere de executare silită împotriva contestatorului, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 3274/03.07.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._/231/2012, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 867/17.10.2013 a Tribunalului V., în vederea recuperării creanțelor stabilite în favoarea intimaților prin aceste hotărâri.
Cererea a fost înregistrată pe rolul B. D. și D. sub nr. 45/2014 (numărul dosarului de executare).
Prin încheierea din 27.01.2014 dată în dosarul civil nr._, Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită.
Prin încheierea din data de 08.04.2014, în baza art. 669 alin. 3 C.proc.civ., s-au stabilit de către executorul judecătoresc cheltuieli de executare. La aceeași dată, prin încheiere, executorul a procedat și la actualizarea debitului, precum și la emiterea somației către contestator, prin care i s-a pus în vedere să achite creanța actualizată și cheltuielile de executare.
La data de 29.04.2014 s-a emis adresa prin care s-a înființat poprirea asupra conturilor deschise de contestator la Trezoreria Sectorului 1 și a mun. București și la bănci. Contestatorul a fost înștiințat despre măsura înființării popririi.
Conform art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Examinand motivele de contestatie invocate in cauza dedusa judecatii prin prisma situatiei de fapt mai sus retinute, instanta retine ca acestea sunt nefondate.
1)Astfel, susținerile contestatorului potrivit carora achitarea despagubirilor este condiționata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie nu pot fi primite avand in vedere ca obligatia ce incumba contestatorului nu poate fi conditionata de existenta fondurilor alocate in acest sens de stat. Daca s-ar da eficienta sustinerilor contestatorului, ar insemna sa se accepte ca obligatia ce îi incumba ar fi afectata de o conditie pur potestativa, fiind suficient sa nu se prevada in bugetul propriu sumele necesare platii despagubirilor in discutie pentru ca plata acestora sa fie amanata sine die.
În consecință, contestatorul ca institutie publica, nu poate să refuze, să omită sau să întârzie executarea titlului executoriu, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat nici pentru întârzierea in executare si nici pentru anularea actelor de executare.
Mai mult decat atat, instanta retine ca in cauza, contestatorul a avut un interval de timp rezonabil pentru a solicita și a obține alocarea resurselor necesare executării obligațiilor de plată instituite în sarcina sa, acesta neputând invoca în cadrul contestației la executare propria culpă privind lipsa mijloacelor de plată. In nici un caz lipsa sa de diligența și propriile inacțiuni nu justifica anularea actelor de executare intocmite de executorul judecatoresc.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor OG 22/2002 astfel cum a fost completată și modificată prin Legea 110/2007, instanța reține că, potrivit art. 2 din OG 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 2 si 3 din OG 22/2002, se retine că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somatia de plată comunicată de organul competent de executare si aceasta doar în situatia în care executarea creantei nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri. Prin urmare, termenul de 6 luni este operabil doar în situatia lipsei de fonduri, aspect particular care nu a fost dovedit în cauza de contestator.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Instanța reține că și interpretarea dată de contestator art. 2 și art. 3 din OG nr. 22/2002 este greșită întrucât acest termen de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitorul contestator a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitorul contestator se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”.
In speță, contestatorul nu a facut dovada demersurilor ce trebuiau efectuate într-un timp cât mai scurt pentru obținerea fondurilor in vederea achitarii benevole a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar in lipsa acestora, simpla lipsa de lichiditati invederata in contestatia la executare nu îl poate apara pe debitor de executarea silită.
Instanța constată că instituția contestatoare a început să facă tardiv demersuri pentru obținerea fondurilor, abia în mai-iunie 2014, la peste un an de zile de la data pronunțării titlului executoriu (filele 7, 8, 11 din dosarul atașat nr._/301/2014, conf. art. 96 ind. 2 ROI).
În aceste împrejurări, instanta retine ca intimaților creditori nu li se poate pretinde sa astepte o perioada de timp nerezonabila pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite, iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a despagubi toate persoanele indreptatite chiar in temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare.
Reamintim ca in cauza, dreptul la daune interese a fost recunoscut intimaților inca din iulie 2013, însă demersurile intimaților în instanțele de judecată pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate au început încă din anul 2006. Cu toate că intimații au obținut hotărâri judecătorești favorabile, acestea nu au fost puse în executare, ajungându-se în cele din urmă ca instituțiile vinovate, inclusiv contestatorul, să fie obligate la plata de daune interese.
Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatorului pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitorului de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
In concluzie, constatand ca debitorul contestator nu a facut dovada unor situatii obiective de natura a justifica neachitarea platilor cuvenite intimaților, că intimații creditori dețin un „bun” in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventie, iar imposibilitatea de a obtine executarea unui creante constituie o ingerinta in dreptul acestora la respectarea bunurilor, instanta va respinge contestatia la executare ca neîntemeiată.
2) Referitor la onorariul executorului judecătoresc, având în vedere cuantumul debitului executat în speță, văzând dispozițiile Ordinului MJ nr. 2550/2006 modif. și dispozițiile art. 39 al. 1 din Legea 188/2000, instanța apreciază că B. D. și D. a stabilit în mod corect onorariul său.
Împrejurarea că debitorul contestator ar intenționa să își îndeplinească obligația de bunăvoie (ceea ce nu s-a întâmplat) nu justifică reducerea onorariului executorului judecătoresc, care se stabilește anticipat, creditorul neavând cum să prevadă care va fi rezistența debitorului. Acesta din urmă, în schimb, poate înlătura cu ușurință o asemenea, cheltuială, dacă își execută în timp util obligația impusă de hotărârea judecătorească. În această situație, ar fi inechitabil ca suportarea onorariului să cadă în sarcina creditorului, care a câștigat procesul, ceea ce înseamnă că debitorul i-a nesocotit un drept și, în plus, nu are nici o altă posibilitatea de a obține respectarea dreptului său decât adresându-se executorului judecătoresc, care își stabilește onorariul anticipat.
In speță, se observă că debitorul, care cu cheltuieli minime, putea aduce la îndeplinire de bunăvoie obligația stabilită in sarcina sa prin titlul executoriu, nu a făcut nici un demers in perioada cuprinsă intre data pronunțării titlului executoriu și data executării silite a obligației, prin executorul judecătoresc, creditorii fiind puși in situația de a suporta o perioadă îndelungată inconvenientele decurgând din nerespectarea de către debitor a hotărârii judecătorești.
Actele de executare efectuate în cauză atestă faptul că debitorul contestator, deși cunoștea despre obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa, nu a înțeles să se conformeze titlului executoriu și nu și-a executat de bunăvoie obligațiile, determinând astfel declanșarea procedurii executării silite.
Conform dispozițiilor art. 669 alin.2 C.pr.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Totodată, dispozițiile art. 622 alin.3 C.pr. civ. prevăd că executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.
Instanța reține că sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite, conform art. 669 alin. 3 NCPC. Față de dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 modif. și ale Legii 188/2000, în cazul obligațiilor având ca obiect o sumă de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative.
Așa cum a arătat anterior, instanța constată că, în cauză, pentru a determina cuantumul onorariului său, executorul judecătoresc a aplicat corect dispozițiile Ordinului nr. 2550/2006 modif., precum și dispozițiile art. 39 al. 1 din Legea 188/2000.
În ceea ce privește TVA-ul, fiind o taxă pe care executorul nu o reține pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanșarea procedurii de executare silită.
Totodată, instanța reține că, potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului. Prin urmare, recuperarea onorariului de executor nu depinde de plata anticipată a acestui onorariu.
Referitor la celelalte cheltuieli de executare efectuate in legătură cu constituirea actelor execuționale, instanța reține că acestea au fost stabilite cu respectarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și a Hotărârii Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 19/03.09.2010, in limitele stabilite de actele normative in discuție.
Pe cale de consecință, pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
Asupra cererii de suspendare a executării silite, instanța reține că solicitarea este rămasă fără obiect, în condițiile în care cauza se află la momentul procesual al soluționării pe fond a contestației la executare, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, din redactarea cărora rezultă că instanța poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității.
Respinge contestația la executare privind pe contestatorul A. D. STATULUI, cu sediul in sector 1, București, STIRBEI VODA, nr. 43, in contradictoriu cu intimații M. E., cu domiciliul in sector 6, București, DRUMUL TABEREI, nr. 92, ., ., M. O. M., cu domiciliul in sector 6, București, DRUMUL TABEREI, nr. 92, ., . si P. A. I., cu domiciliul in sector 6, București, ., ., ..
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. M. M. S.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5603/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5668/2015. Judecătoria... → |
|---|
