Contestaţie la executare. Sentința nr. 9296/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9296/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 9296/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civila
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9296
Ședința publică din data de 25.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. M.
Grefier: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea A. N. DE ADMINISTRARE FISCALĂ în contradictoriu cu S. SRL.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.07.2014 contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat în contradictoriu cu intimata .. anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 1071/2014 instrumentat de S.C.P:E.J. D., C. & Asociații.
În motivare, în esență, contestatoarea a arătat că acesteia nu i-a fost adresată o cererea de către intimat prin care să se solicite executarea obligațiilor contestatoarei, iar datorită acestui fapt, contestatoare nu a avut posibilitatea de a face o plata voluntar.Actele de executare nu respectă disp. OG nr. 22/2002, executorul judecătoresc nu a luat in considerare termenul de grație de 6 luni, termen in care contestatoarea are posibilitatea legală de să efectueze plata voluntar.
S-a mai învederat instanței că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 8/2014, astfel că plata obligațiilor bănești rezultate din hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei de poluare se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora, în cursul acestui termen executarea fiind suspendată de drept.
În susținerea contestației, s-a mai învederat instanței că adresa de înființare a popririi i-a fost comunicată contestatoarea cu încălcarea prevederilor art. 666 alin. 2 C.p.civ, respectiv nu a fost însoțită de încheierea de încuviințare a executării silite și nici de titlul executoriu în baza căruia s-a declanșat executarea
În drept au fost invocate prevederile art. 711 C.p.civ.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri.
La data de 23.02.2015, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, arătând că nu avea obligația de a i se adresa contestatoarei, prealabil sesizării B., cu o cerere de executare a titlului executoriu.
S-a mai precizat că nici argumentele întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 22/2002 nu pot fi reținute de vreme ce nici până în prezent contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile cuprinse în titlul executoriu și nici nu a făcut demersurile necesare pentru obținerea fondurilor.
Relativ la încălcarea prevederilor art. 666 C.p.civ., intimata a arătat că acestea nu sunt incidente în cauză întrucât executarea silită s-a realizat prin poprire.
S-a mai învederat că dispozițiile O.U.G. nr. 8/2014 nu sunt aplicabile în speță întrucât debitul a cărui executare se urmărește nu se circumscrie domeniului de aplicare a actului normativ menționat.
În drept au fost invocate prevederile art. 205 C.p.civ.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri.
La data de 17.06.2015, a fost comunicată copia dosarului de executare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 5159/21.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, in dosarul nr._/3/ 2011, contestatoarea a fost obligată la restituirea către intimat a sumei de 9.997 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare .
Prin cererea de executare silită depusă la data de 30.04.2014, intimatul a solicitat executarea silită a contestatoarei pentru sumele stabilite prin titlul executoriu constând în Decizia civilă nr. 5159/21.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, in dosarul nr._/3/ 2011, plus a sumelor aferente cheltuielilor de executare.
În ce privește critica legată de faptul că după ce intimatul a obținut un titlu executoriu împotriva contestatoarei, acesta nu a formulat o cerere către contestatoare prin care să solicite plata debitului, se va reține că această critică este neîntemeiată, atât datorită faptului că intimata, fiind parte in dosarul_/3/ 2011, avea cunoștință de obligația stabilită in sarcina sa, acesteia fiindu-i comunicat hotărârea judecătorească, precum și datorită faptului că anterior a se adresa instanței, intimatul s-a adresat contestatoarei in cadrul procedurii administrative, iar aceasta a refuzat să îi restituie taxa. Prin urmare, in măsura in care s-ar considera că intimatul ar fi trebuie să demareze din nou o procedură, prin formularea unei noi cereri, deși are împotriva contestatoarei un titlu executoriu, s-ar ajunge ca într-o procedură administrativă să se poate cenzura executarea unei hotărâri judecătorești, fapt ce nu poate fi acceptat prin prisma dreptului creditorului la un acces efectiv la justiție potrivit art. 6 CEDO.
In ce privește nerespectarea disp. OG nr. 22/2002, se va reține că titlul a cărui executare face obiectul dosarului nr. 1071/2014 a rămas irevocabilă la data de 11.11.2013.
În cadrul dosarului de executare, contestatoarei i-a fost comunicată somația întocmită de executorul judecătoresc la data de 03.06.2014, însă contestatoarea nu a făcut dovada efectuării vreunui demers pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Pe de altă parte, instanța reține că și interpretarea dată de contestatoare art. 1 și art. 2 din OG nr. 22/2002 este greșită întrucât acest termen de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitor a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitoarea-contestatoare se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”.
Relativ la incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 8/2014, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Dată fiind situația din prezenta cauză, se constată că doar de la data deciziei civile și până la cel al sesizării executorului judecătoresc trecuse aproximativ 6 luni, perioadă în care debitoarea nu și-a executat obligația de plată a debitului.
Astfel, între aplicarea O.U.G. nr. 8/2014 și a OG nr 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte, și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
Deosebit de relevantă în opinia instanței este și împrejurarea că suma de bani a cărei recuperare se urmărește a fost plătită de către intimată la în cursul anului 2008. Așadar, pentru recuperarea unei sume de bani achitată instituțiilor statului a fost nevoie de aproximativ 8 ani.
Față de cele reținute mai sus, instanța, in temeiul art. 719 C.proc.civ, urmează a respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Având in vedere dispozițiile art. 718 alin.1 C.proc.civ, precum și soluția ce urmează a se pronunța asupra contestației la executare, instanța urmează a respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. N. DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, sector 5, ., identificată prin C._ în contradictoriu cu S. SRL, cu sediul în Suceava, ., ., ., județ Suceava și cu sediul procesual ales în București, ., . la SCA “O. și Asociații”.
Resăinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sector 3 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.06.2015.
P., Grefier,
A. M. M. M. P.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9280/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9275/2015. Judecătoria... → |
|---|
