Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9280/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9280/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 9280/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9280

Ședința publica din data de 25.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte – L. C.

Grefier – L. G. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta B. C. R. SA și pe parata B. T. A. C., având ca obiect ordonanța presedințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au raspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 131 al. 1 C.p.c., fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în raport de dispozitiile art. 107 Cod Proc. Civila

Instanța in temeiul art 238 Cod Proc. Civila estimeaza durata de cercetare a procesului la o zi.

În baza art. 255, art. 258 Cod Proc. Civila instanta încuviinteaza pentru reclamanta proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă si ducand la dezlegarea pricinii.

Instanta, considerand ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, retine cauza in pronuntare.

INSTANTA,

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 02.03.2015, sub nr. de dosar_ reclamanta B. C. R. SA și pe parata B. T. A. C. a formulat cerere autorizare deschidere forțata caseta de valori solicitand instanței ca prin hotararea ce o va pronunța sa dispună autorizarea reclamantei de a deschide caseta de valori nr 138 din cadrul unității bancare BCR Sucursala Unirea, caseta închiriată de parata în baza Contractului de închiriere caseta valori pentru persoane fizice nr 108/06.05.2010. De asemenea, în temeiul art 2198 alin 3 NCC a solicitat instanței să încuviințeze vanzarea obiectelor descoperite în măsura necesară acoperirii chiriei și a cheltuielilor efectuate de prestator și a prejudiciului cauzat, precum și plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, reclamanta a susținut că la data de 06.05.2010 între părți s-a încheiat Contractului de închiriere caseta valori pentru persoane fizice nr 108 pentru o perioada de 12 luni, ulterior acesta prelungindu-se prin acordul părților prin Actele adiționale nr 2/17.05.2011 si nr 3/07.05.2012 pâna la data de 08.05.2013.

Reclamanta a mai susținut ca la expirarea contractului atat clienta, cat și împuternicitul acesteia au fost notificați la data de 17.02.2014 cu privire la expirarea contractului și cu privire la deschiderea forțată a casetei de valori, însă acestia nu s-au prezentat la banca.

În drept, a invocat prevederile art. 2198 NCC.

În susținere a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Pârâta, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, între părți s-a încheiat la 06.05.2010, contractul nr.108 de punere la dispoziție a casetei de valori nr.76 privind păstrarea de bunuri fără valoare declarată, cu termen de 12 luni (filele 26-29).

Ulterior, părțile de comun acord au încheiat acte adiționale la contractul de închiriere casete valori nr.108/06.05.2010, respectiv actele adiționale nr.1/22.12.2010, nr. 2/17.05.2011, nr.3/07.05.2012, în care se menționează că numărul casetei este 138, contracte prin care s-a prelungit succesiv termenul de închiriere până la data de 08.05.2013.

Potrivit prevederilor contractuale (art. 6.4) în cazul în care clientul nu elibera caseta și nu preda cheile și legitimația tip la expirarea duratei contractului, clientul urma a plăți băncii daune egale cu dublul valorii comisionului pe care l-ar fi datorat pentru perioada cuprinsă între data expirării duratei contractului și data eliberării casetei și predării cheilor sau data deschiderii forțate a casetei de către bancă.

Pârâta nu s-a prezentat după expirarea termenului pentru a elibera caseta de valori, aceasta rămânând închisă până în prezent, deși a fost notificat.

În drept, potrivit art. 2198 din Codul civil, la împlinirea termenului prevăzut în contract, după expirarea unei perioade de 3 luni de la notificarea adresată clientului, prestatorul poate cere instanței de judecată, pe calea ordonanței președințiale, autorizarea de a deschide caseta de valori în prezența unui notar public, instanța putând, de asemenea, să dispună măsuri de conservare a obiectelor descoperite, precum și vânzarea acestora în măsura necesară acoperirii chiriei și cheltuielilor efectuate de către prestator, precum și dacă este cazul, a prejudiciului cauzat acestuia.

Instanța constată că, în cauză termenul contractual s-a împlinit la 08.05.2013, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a elibera caseta de valori, astfel că instanța va dispune deschiderea casetei de valori deținută de pârât la BCR S.A. și eliberarea acesteia în prezența unui notar public, conform art.2198 alin.1 și 2 C.civ..

De asemenea, având în vedere că potrivit art. 6.4 din contract „În cazul în care Clientul nu eliberează caseta și nu predă cheile și legitimația la expirarea duratei contractului, Clientul va plăti Băncii daune egale cu dublul valorii comisionului pe care l-ar fi datorat pe perioada cuprinsă între data expirării duratei contractului și data eliberării casetei și predării cheilor sau data deschiderii forțate a casetei de către bancă”, în baza art. 2198 alin.3 din C.civ., instanța va dispune vânzarea obiectelor descoperite în căsuța de valori în măsura necesară acoperirii și a cheltuielilor efectuate de prestator.

În temeiul art.451 și art.453 C.proc.civ., pârâtul va plăti reclamantei și suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite acțiunea privind pe reclamantul B. C. R. SA, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, .. 5, Sector 3 și pe parata B. T. A. C., CNP_, cu domiciliul în București, T., nr. 3, ., . Sector 3.

Autorizează reclamanta să deschidă caseta de valori nr.138 în prezența unui notar public.

Dispune vânzarea obiectelor descoperite în caseta de valori nr.138, în măsura necesară acoperirii chiriei și a cheltuielilor efectuate de prestator.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 5 de zile de la pronunțare care se depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.

Președinte, Grefier,

L. C. L. G. P.

LC/LP 4 ex. 29.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9280/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI