Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 10666/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 25.08.2015
Instanța constituită din :
Președinte: A. C. B. T.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTORULUI 1 A FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu intimatul T. G. E., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2014, contestatoarea D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTORULUI 1 A FINANTELOR PUBLICE a formulat, în contradictoriu cu intimatul T. G. E., contestație la executare, astfel cum a fost precizată (fila 19), împotriva somației din data de 05.11.2014 și a încheierii din data de 04.11.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare, încheierii privind încuviințarea executării silite din data de 28.10.2014, emise în dosarul de executare nr. 257/2014 de către B. A. I., precum și împotriva înștiințării privind măsura popririi emise în dosarul execuțional nr. 257/2014, solicitând suspendarea executării silite.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. Cod procedură civilă, art. 117 Cod procedură fiscală, OMFP nr. 1899/2004, art. 13 din OUG nr. 9/2013, art. XV din OUG nr. 8/2014, solicitând judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 alin. 2 C..
La data de 27.02.2015, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării civile ca neîntemeiate, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimatul a înțeles să invoce excepția lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a arătat că executarea silită respectă întocmai prevederile legale imperative reglementate de codul de procedură civilă și ale Codului de procedură fiscală, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul 1, ceea ce lipsește de substanță prevederile OUG nr. 22/2002 invocate de contestatoare.
În drept,întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 și urm., art. 711-719, art. 453 Cod procedura civilă.
La data de 16.03.2015, intimatul a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea contestatoarei la punerea în executare a sentinței civile nr. 3985/09.09.2013 a Tribunalului București pronunțate în dosarul nr._, rămase definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4287/29.05.2014 a Curții de Apel București Secția a VIII-a, precum și obligarea contestatoarei la achitarea penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere și a dobânzii legale, aferente debitului neachitat, calculat de la data de 29.05.2014 până la data achitării integrale a acestuia.
În drept,cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205, art. 206, art. 209 și art. 223 Cod procedura civilă, solicitând judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 C..
La data de 27.04.2015, contestatoarea a depus întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii formulate de intimat de obligare la plata dobânzilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 204 și urm. C., prevederile Codului de procedură fiscală, OMFP nr. 1899/2004, art. 13 din OUG nr. 9/2013, art. XV din OUG nr. 8/2014.
La data de 20.03.2015 au fost depuse actele de executare silită emise în dosarul nr. 257/2014 al B. A. I. (filele 61-79).
La termenul din 25.08.2015 instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac inutilă, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Din analizarea dosarului de executare nr. 257/2014, instanța constată că cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul B. A. I. la data de 28.10.2014 (f. 62).
Potrivit art. 714 alin. 1 C. (forma republicată) – contestația se introduce la instanța de executare, iar potrivit art. 651 alin. 1 teza I C. – instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Potrivit adresei depuse la fila 87 din dosarul cauzei, sediul debitorului Administrația sector 1 a Finanțelor publice București se află în ., sector 1, București, deci în circumscripția Judecătoriei sectorului 1 București.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către intimat, instanța reține că potrivit dispoz. art. 123 alin. 1 C. – cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe, cu excepția cererilor prevăzute de art. 120.
Față de cele de mai sus arătate, instanța în baza dispoz. art. 248 C. corobo cu art. 714 alin. 1 li 651 alin. 1 C., va admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTORULUI 1 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în sector 2, București, ., în contradictoriu cu intimatul T. G. E., CNP_, cu domiciliul procesual ales în localitatea CORBEANCA, ., nr. 3, județ ILFOV, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.08.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. B. T. E.-C. T.
← Pretenţii. Sentința nr. 31/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2... → |
---|