Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 10702/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ_
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.08.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
P. – P. A.
GREFIER – V. A. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. I. și pe intimata A. F. ALPHA UZAFENY INVESTICNI FOND AS PRIN MANDATAR . ROMANIA SRL, având ca obiect „contestație la executare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 11.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 25.08.2015, în aceeași compunere dispunând următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, la data de 18.11.2014 sub nr. de dosar_, contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimata A. F. ALPHA UZAVFENY INVESTICNI FOND AS, prin mandatar . ROMANIA SRL a formulat contestație la executare împotriva încheierilor din 11.06.2014 și din 09.07.2014, pronunțate de Judecătoria Sector 3 București, precum și împotriva tuturor actelor de executare, solicitând și suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în temeiul contractului de credit nr._ din 06.11.2007 urma să se emită un card de credit, sumele urmând a fi plătite în termen de 24 de luni, astfel că suma pusă în executare de creditor este prescrisă, conform art. 1, 3 și 7 alin. 2 din Decretul 167/1958, având în vedere că din 2009 și până în prezent au trecut mai mult de 3 ani.
În drept cererea a fost întemeiata pe disp.art. 711, 718 C.pr.civ.
În susținerea cererii contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin cererea precizatoare din data de 19.03.2015 contestatorul a arătat că dosarul de executare este înregistrat pe rolul B. V. și M. A. D., arătând că înțelege să renunțe la cererea de suspendare a executării silite, iar prin cererea de repunere pe rol din data de 05.06.2015 acesta a arătat că nr. dosarului de executare este 3143/2014.
Intimata SERRAGHIS LOAN MANAGEMENT LTD, prin . ROMANIA SRL a depus întâmpinare la data de 04.05.2015 prin care a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
La termenul din data de 05.05.2015 instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. 1 din C.pr.civ., cauza fiind repusă pe rol în data de 11.08.2015.
La dosarul cauzei a fost depus dosarul de executare nr. 3143/2014 al B. V. și M. A. D., în copie conformă cu originalul.
La termenul de judecată din data de 11.08.2015, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării contestației la executare.
Analizând cauza prin prisma excepției tardivității formulării contestației la executare, instanța reține următoarele:
Conform art. 248 alin.1 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În consecință, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității formulării contestației la executare silită.
În temeiul art. 714 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: pct. 3 – debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat la cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executare se fără somație.
Instanța constată că debitorul contestator C. I. a luat la cunoștință de executarea silită odată cu comunicarea încheierii de încuviințare a executării silite, a somației din data de 09.07.2014, precum și a înștiințării privind măsura popririi, acte ce i-au fost comunicate contestatorului la data de 11.07.2014 conform procesului verbal de înmânare aflat la fila 47 din dosar, iar contestația la executare silită a fost formulată la data de 18.11.2014, prin depunerea acesteia la Registratura instanței (f. 1), cu încălcarea termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ.
Față de aceste considerente urmează a admite excepția tardivității formulării contestației la executare silită și va respinge contestația ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. I., CNP_ cu sediul ales sector 4, București, ., ., . cu intimata A. F. ALPHA UZAFENY INVESTICNI FOND AS PRIN MANDATAR . ROMANIA SRL, sector 1, București, CALEA FLOREASCA, CLAD. BIROURI SKY TOWER, . fiind tardiv introdusă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.08.2015.
Președinte, Grefier,
P. A. V. A. C.
Red./Dact.: A.P./A.C.V./ 4 ex.
Comunicări:
Grefier
← Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria... → |
---|