Contestaţie la executare. Sentința nr. 733/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 733/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 733/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR.733
Ședința publica din data de 26.01.2015
Instanța constituita din:
Președinte – R.-C. L.
Grefier – E.-C. T.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestatie la executare si suspendare executare silita privind pe contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, REPREZENTAT DE DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI și pe intimata N. A..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 26.01.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.03.2014 sub nr._, contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, REPREZENTAT DE DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI în contradictoriu cu intimata N. A., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silita emise de B. D. S., in dosarul de executare nr. 638/2013, respectiv somație, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare și încheiere de actualizare a debitului emise la data de 12.03.2014.
In motivarea cererii, s-a arătat că, executarea silită pornită de B. D. S. în dosarul de executare nr.638/2013 este nelegală și netemeinică, intrucât până la data emiterii actelor de executare, creditoarea nu a formulat o cerere prin care să solicite punerea în executare a hotărârii judecătorești de care beneficia, astfel că nu se putea trece direct la procedura de executare silită.
In lipsa unei cereri din partea creditoarei și a unui termen expres stabilit de lege în care să fie începută executarea voluntară, debitorul are libertatea de a-și executa obligația în termenul general de prescripție.
Contestatorul a arătat că înțelege sa conteste actele de executare emise in dosarul de executare nr.638/2013, având in vedere ca acestea nu respectă dispozițiile O.G. nr.22/2002, privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. A precizat că executorul judecătoresc nu a luat in considerare termenul de gratie de 6 luni, prevăzut de către OG nr.22/2002, privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.92/2011, in conformitate cu care aceasta are posibilitatea sa efectueze plata voluntar.
A menționat că disp. OG nr. 22/2002, sunt dispozitii speciale, derogatorii de la dreptul comun, dispozitii de care, insa, executorul judecatoresc nu a tinut seama atunci cand a emis procesul-verbal prin care a stabilit cheltuieli de executare.
Contestatorul a susținut ca legiuitorul, atunci cand a prevăzut acest termen de 6 luni, la art. 2 din O.G. nr.22/2002, a creat posibilitatea debitorului, instituție publica sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata stabilita in baza unui titlu executoriu, ., termen de gratie pentru debitor, in care acesta sa poată dispune toate masurile necesare, prin ordonatorii principali de credite bugetare, inclusiv virări de credite bugetare.
Ca un argument in plus, a menționat ca prin Decizia nr. 784/12.05.2009 Curtea Constituționala a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 motivat de faptul ca "dispozițiile criticate referitoare la procedura executării obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se aplica fără nici o discriminare tuturor creditorilor instituțiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art.16 si art.44 alin.(2) din Constituție.
Potrivit art.126 alin.(2) din Constituție, legiuitorul poate stabili regulile de desfășurare a procedurii de judecată fără să aducă atingere substanței drepturilor si libertăților fundamentale." De asemenea, Curtea Constituțională a concluzionat prin Decizia 213/4.03.2010 că OG nr.22/2002 nu este contrara dispozițiilor art 6 par.1 din CEDO.
Potrivit deciziei mai sus menționate Curtea Constituțională a constatat că OG nr.22/2002 nu contravine art. 6 paragraful 1 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale intrucât s-a reținut ca instituirea termenului de 6 luni nu conduce la impiedicarea, anularea sau intarzierea in mod excesiv de către stat a executării unei hotărâri judecătorești pronunțate impotriva sa.
A mai precizat faptul ca, in termenul de gratie de 6 luni, executorul judecatoresc nu are dreptul sa emita decât o somație (notificare) prin care sa aducă la cunostinta debitorului (instituție publica) faptul ca are de achitat un anumit debit, lucru realizat in cauza prin notificarea instituției si efectuarea plații către creditor in termen scurt fara a proceda si la stabilirea cheltuielilor de executare. În acest sens, contestatorul a menționat că în mod greșit executorul judecătoresc a stabilit în sarcina sa cheltuieli de executare silită, deși la acest moment nu a trecut termenul de grație de 6 luni, fapt pentru care a solicitat anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.
Totodata a susținut că suma de 1288,36 lei reprezentând cheltuieli de executare onorariu executor stabilita prin incheierea emisa in dosarul de executare nr. 638/2013 a depășit baremul maximal prevăzut de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicata. A precizat că textul de lege este fără echivoc, reglementând onorariile maxime cuvenite executorilor judecatoresti, astfel încât onorariul stabilit nu trebuie sa depaseasca limitele maxime impuse de lege, incluzând TVA si cheltuieli de executare, neprezentând relevanta, sub aspectul aplicabilității textului de lege, faptul ca executorii judecatoresti sunt platitori de TVA.
De asemenea, contestatorul a arătat că onorariul stabilit de executorul judecătoresc este vădit disproporționat raportat la activitatea prestată de către acesta.
Totodată, contestatorul a mai invocat faptul că în mod greșit executorul judecătoresc a procedat la actualizarea debitului, stabilind suma de 338,78 lei cu titlu de actualizare debit, deși la acest moment debitorul se află încă în termenul de grație de 6 luni, în care poate face plata voluntar.
In drept, au fost invocate art. 622 si urm. Cod procedură civilă, O.G. nr 22/2002.
In dovedire, a solicitat proba cu inscrisuri (filele 8-28).
In conformitate cu disp.art. 223 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
La data de 29.09.2014, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna respingerea ca neintemeiata a contestatiei la executare formulate impotriva actelor de executare intocmite de B. D. S. in dosarul executional nr. 638/2013; precum si obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
In motivarea întâmpinării, intimata a arătat că cererea a rămas fără obiect, executarea fiind finalizată iar despăgubirea încasată.
De asemenea, a arătat că timpul scurs de la rămânerea definitivă a hotărârii până la depunerea cererii de executare silită este destul de lung, contestatoarea având posibilitatea de a executa hotărârea irevocabilă, fiind parte în proces, sentința fiindu-i opozabilă.
Totodată, intimata a solicitat instanței să constate legalitatea măsurilor dispuse de B. S. D. întrucât acestea respectă dispozițiile OG nr.22/2002 iar contestatorul are obligația să suporte toate cheltuielile de executare efectuate după înregistrarea cererii și până la realizarea obligației, acesta neputând fi exonerat de obligația de plată a cheltuielilor de executare. Onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile art.39 din Legea nr.188/2000 la care se adaugă TVA iar somația și adresa de înființare a popririi au fost emise cu respectarea dispozițiilor art.454 Cod procedură civilă.
In sustinerea intampinarii, intimata a solicitat incuviintarea probei cu înscrisuri.
La data de 08.10.2014 s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, copia dosarului de executare nr. 638/2013 al B. D. S. (filele 45-94).
La termenul din 19.01.2015 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința Civila nr. 482/29.02.2012 pronunțata de Tribunalul București-Secția a V a Civilă in dosarul nr._/3/2010, contestatorul debitor S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la plata către intimata creditoare N. A. a sumei de 10.052,70 lei reprezentând echivalentul a ¾ din valoarea autoturismului marca Renault 8, cu număr de înmatriculare 6-B-9304, bun confiscat prin hotărârea de condamnare nr.871/06.10.1975 a Tribunalului M. București. (filele 48-50).
La data de 24.10.2013 intimata creditoare N. A., prin avocat C. Budei, a depus la Biroul Executorului Judecătoresc D. S. cerere de punere în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentința Civila nr. 482/29.02.2012 pronunțată de Tribunalul București- Secția a V a Civilă, in dosarul nr._/3/2010 în vederea recuperării creanței în cuantum de_,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată, actualizată cu rata inflației (fila 46).
Prin încheierea din Sedinta din Camera de Consiliu din data de 04.12.2013 pronunțată de Judecatoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013 s-a încuviintat executarea silită a creanței în cuantum de 10.052,70 lei, plus cheltuieli de executare, împotriva debitorului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința Civila nr. 482/29.02.2012 pronunțata de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă, in dosarul nr._/3/2010 la solicitarea creditoarei N. A.(f. 58).
În cadrul dosarului de executare, executorul judecătoresc a emis la data de 12.03.2014 încheierea prin care s-au stabilit cheltuielile de executare în cuantum de 1865,12 lei (din care suma de 496 lei, reprezintă cheltuieli cu comunicarea prin agent procedural, suma de 20 lei reprezintă taxă de timbru), 60,76 lei, reprezintă cheltuieli poștale și onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 1288,36 lei-TVA inclus (f. 63). De asemenea, executorul judecătoresc a emis somația de plată prin care a somat debitorul la plata sumei de 12.256,60 lei, punându-i în vedere contestatorului ca în situația în care executarea obligației nu este posibilă din lipsa de fonduri, să facă dovada lipsei disponibilităților bănești (f. 64).
La data de 31.03.2014 în cadrul dosarului de executare nr. 638/2013 executorul judecătoresc a emis și adresa de înființare a popririi pentru suma de 12.256.60 lei către terțul poprit Trezoreria Municipiului București (f. 68) și a înștiințat contestatorul de înființarea popririi (f. 69)
În drept, potrivit art. 711 Cod procedura civila împotriva executarii silite, a încheierilor date de executorul judecatoresc, precum si împotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, se poate face contestatie la executare si în cazul în care executorul judecatoresc refuza sa efectueze o executare silita sau sa îndeplineasca un act de executare silita în conditiile legii.
1. În ceea ce privește apărarea contestatorului privind încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, instanța reține că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive întrucât Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
S. și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr. 22/2002 (cu modificările ulterioare) dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanței favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Instanța mai retine că, prin Deciziile nr.529/11.10.2005, nr. 161/22.04.2003., Curtea Constituțională a României a statuat ca dispozițiile OG 22/2002 sunt constituționale, reținând că acest act normativ are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității lor, precum și faptul că OG nr. 22/2002 consacră, în materia executării creanțelor față de instituțiile publice, un regim derogatoriu de la dreptul comun, atât prin aceea că instituie restricții în urmărirea fondurilor bănești ale acestora, cât și pentru că limitează o atare urmărire exclusiv la fondurile bănești. Prin Decizia nr. 127/2008, instanța de contencios constituțional a constatat că procedura de executare a obligațiilor de plată aparținând instituțiilor publice se desfășoară într-un termen rezonabil, iar prin Decizia nr.188/2010 si nr. 190/2010, Curtea Constituțională a României a statuat, cu privire la acte normative similare, edictate în materia executării creanțelor față de stat și instituțiile publice, că eșalonarea plății creanțelor este impusă de rațiuni economice.
Însă, aceste dispoziții trebuie interpretate nu numai prin raportare la normele constituționale, ci si la cele ale Convenției europene, având in vedere că, potrivit art. 11 și 20 din Constituție, tratatele privind drepturile omului au prioritate față de dreptul intern.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată chiar de contestatoare), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, întinse pe termene care nu satisfac cerința termenului rezonabil.
Între aplicarea OG nr. 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative ce prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin.2 și art. 20 din Constituția României.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr. 22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
Totodată, instanța mai reține că potrivit art. 2 din O.G nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
În cauza de față instanța constată că, în dosarul de executare ce face obiectul prezentei contestații la executare a fost emisă somația la data de 12.03.2014 (f. 64) și a fost primită de contestator la data de 12.03.2014 (f. 67).
Astfel, a fost emisă în prealabil o somație de plată care să fie comunicată contestatorului, prin intermediul organului competent de executare, cum se prevede prin art. 2 din O.G nr. 22/2002.
Scopul comunicării somației este acela de a da posibilitate debitoarei, în cazul în care executarea nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată, într-un termen de 6 luni. Dispozițiile OG 22/2002 nu trebuie interpretate în sensul că debitoarea beneficiază de termenul de 6 luni prin efectul legii. Este necesar ca debitoarea să invoce lipsa fondurilor pentru a putea fi aplicabil termenul respectiv și să efectueze demersurile pentru obținerea acestora. În lipsa unei astfel de precizări, creditorul este îndreptățit să pornească executarea potrivit dreptului comun.
Însă, în cauza de față nu a fost dovedită lipsa de fonduri, iar aceasta nu a fost invocată. Chiar reținând că în speță contestatorul nu și-a executat obligațiile din lipsa fondurilor (deși nu a fost dovedita această împrejurare), se observă că debitorul contestator nici nu a făcut dovada demersurilor realizate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor deși somația i-a fost comunicată la data de 12.03.2014.
2. Cu privire la contestarea cheltuielilor de executare, respectiv onorariul executorului judecatoresc inclus in încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară”, iar potrivit alin. 4 al art. 669 Cod procedură civilă „sumele ce urmeaza a fi platite se stabilesc de catre executorul judecatoresc prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, incheierea constituie titlu executoriu, astfel cum prevede alin. 6 al aceluiasi articol.”
Instanța mai reține că, în conformitate cu dispozitiile art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, pentru creantele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, la un onorariu maxim de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
F. de aceasta limitare impusa de lege, instanta constata ca in cadrul cheltuielilor de executare, B. D. S. a stabilit onorariul executorului judecatoresc in cuantum de 1288,36 lei inclusiv TVA 24%, calculat la valoarea creanței de recuperat în valoare de 10.052,70 lei la care se adaugă indicele de inflație de 338,78 lei.
Raportat la valoarea creantei ce face obiectul urmarii silite in cuantum de 10.391,48 lei, instanta constata ca onorariul executorului judecatoresc in valoare de 1288,36 lei, respecta plafonul prevazut de art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000. Astfel, se observă că față de valoarea creanței deținută de creditor, onorariul maxim cuvenit executorului este de 1.039,14 lei la care se adaugă valoarea TVA 24%- 249,39 lei rezultând suma de 12.88,53 lei.
Prin urmare, sunt nefondate argumentele debitorului referitoare la depășirea plafonului maxim permis de legiuitor, câtă vreme onorariul efectiv cuvenit executorului, în cuantum de 1288,36 lei este la nivelul limitei superioare admise de lege.
Faptul că suma concretă stabilită în sarcina debitorului este de 1288,36 lei se datorează aplicării TVA, ca sarcină fiscală aferentă serviciului prestat de executorul judecătoresc, în acord cu dispozițiile Codului fiscal. Întrucât executorul judecătoresc se încadrează în sfera plătitorilor acestei obligații fiscale, pentru operațiunile taxabile pe care le efectuează, în sensul art. 126-127 și art. 129 alin.3 lit. d), art. 150 alin.1 din Legea 571/2003 (Codul fiscal), cu modificările ulterioare, rezultă că valoarea TVA este datorată de acesta bugetului de stat. Așa fiind, în cadrul procedurii execuționale pe care o desfășoară, executorul este îndreptățit la încasarea onorariului cuvenit, în cuantumul prevăzut de dispozițiile legale, iar nu la încasarea doar a diferenței rămase după onorarea sarcinii fiscale. În consecință, deși executorul judecătoresc este plătitorul acestei taxe către bugetul de stat, cu toate acestea suma reprezentând valoarea TVA aferentă onorariului, este calculată și încasată de acesta distinct, în cadrul cheltuielilor ocazionate de executarea silită și evidențiată ca atare în documentele contabile, urmând același regim al cheltuielilor de executare statuat de art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă, fiind avansate de către creditor și suportate în final de debitorul urmărit.
Astfel, în ce privește greșita aplicarea a TVA la onorariul executorului judecătoresc, instanța va reține ca fiind neîntemeiate susținerile contestatorului, neexistând un drept de opțiune pentru aplicarea sau nu a TVA, iar odată ce aceasta taxă este aplicată unei cheltuieli de executare cum este onorariul executorului judecătoresc, aceasta va fi suportată de către debitor în condițiile art.669 alin. 2 Cod procedură civilă.
Totodată, contrar celor susținute de contestator, instanța apreciază că raportat la activitatea desfășurată de executorul judecătoresc constând în deschiderea dosarului de executare silită, formularea cererii de încuviințare a executării silite adresate Judecătoriei Sectorului 3, emiterea somației și adresei de înființare a popririi, precum și raportat la valoarea creanței, onorariul executorului judecătoresc nu apare ca fiind disproporționat.
F. de cele expuse, instanța retine ca in mod corect au fost stabilite sumele prevăzute in încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, întocmită de B. D. S..
Referitor la susținerile contestatorului potrivit cărora executorul judecătoresc a procedat în mod greșit la actualizarea debitului, stabilind suma de 338,78 lei, cu titlu de actualizare debit, instanța le consideră neîntemeiate luându-se în considerare dispozițiile art.628 alin.3 Cod procedură civilă, potrivit cărora „executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu. In cazul în care titlul executoriu nu conține nici un asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda la actualizarea în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatorul, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de dispozitiile legale interne menționate pentru a nu executa o hotărâre judecătorească și că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare si incidență directă in speță, iar celelalte motive invocate nu au temei legal, instanța, în temeiul art. 711 Cod procedură civilă va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 718 C.proc.civ., ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea”. Avand in vedere ca cererea dedusa judecatii a fost solutionata, instanta in temeiul art 718 alin 1 Cod procedură civilă urmeaza sa respinga aceasta cerere ca ramasa fara obiect.
Referitor la cererea formulată de intimată de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, nefiind depus niciun înscris la dosar în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 2, .. 13, în contradictoriu cu intimata N. A., cu domiciliul procesual ales în București, sector 2, .. 16, ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite ca rămas fără obiect.
Respinge cererea formulată de intimată de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Obligă contestatorul să achite în contul B. D. S., suma de 42,16 lei, reprezentând cheltuieli de copiere și înaintare dosar de executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2015.
Președinte, Grefier,
R. C. L. E.-C. T.
Red.Tehnored.Jud.RCL
4 ex./18.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1206/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Stare civilă. Sentința nr. 846/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
