Pretenţii. Sentința nr. 1206/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1206/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 1206/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR. 1206

Ședința publica din data de 03.02.2015

Instanța constituita din:

P. - C. D. Z.

Grefier - L. C.

Pe rol judecarea cauzei formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 20.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 03.02.2015, în aceeași compunere dispunând următoarele:

INSTANTA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 20.05.2014, sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. W. M. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. .. la plata sumei de 4800 reprezentând daune interese conform art. 10 din contractul încheiat; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta precizează că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 382/04.07.2012 având obiect folosința asupra spațiului comercial în suprafață de 350 mp situat la etajul 1 al Centrului Comercial WINMARKT din Slatina, pe o perioadă de un an. A arătat că, întrucât pârâta și-a încălcat în mod repetat obligațiile asumate, precum și având în vedere că pârâta a părăsit spațiul închiriat în data de 28.09.2012, contractul a fost reziliat din culpa exclusivă a debitoarei prin adresa nr. 552/09.10.2012, conform pactului comisoriu agreat de parti, fara interventia justitiei, conform din art. 07.1.2 lit. a din contract. A precizat că, la data rezilierii, debitoarea figura în evidențele sale cu suma de 7826,59 lei reprezentând facturi neachitate, a compensat această sumă, potrivit art. 14.2.1 alin. iv cu suma de 8828 lei.

A arătat că daunele interese au fost stabilite prin art. 14.2.1 lit. iii din contract, respectiv o sumă egală cu valoarea chiriei pe 6 luni contractuale, termenul fiind de 15 zile calculate de la notificarea privind rezilierea. Clauza penală este obligatorie pentru instanță care nu poate verifica întinderea prejudiciului produs și nu poate cere creditorului dovedirea acestuia. Astfel pentru o chirie de 800 euro daunele interese totalizează suma de 4800 euro.

În drept, a invocat art. 1270 – 1272, 1350, 1530, 1537, 1538 din Codul civil, art. 411 alin. 2 C.pr.civ..

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus copii certificate pentru conformitate cu originalul: informații ONRC, notificare, invitație la conciliere, proces-verbal, contract de închiriere, factura, adresă, mod de calcul.

Cererea a fost legal timbrată cu 1065 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâta, legal citata, nu a formulat întâmpinare.

În cauză, a fost încuviințată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Între reclamanta S.C. W. M. S.A., în calitate de locator, și pârâta S.C. C. .., în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere pentru spațiul comercial în suprafață de 350 mp situat la etajul 1 al Centrului Comercial WINMARKT din Slatina, pe o perioadă de un an.

În art. 7 din contract, părțile au stabilit valoarea chiriei la suma de 800 euro, la care se adauga TVA, în echivalent în lei, prima plată a chiriei urmând a se face anticipat, respectiv două chirii în cuantum de 1600 euro plus TVA, în termen de două zile de la data semnării contractului, următoarele plăți urmând a se efectua lunar, în avans pentru luna în curs, în termen de 5 zile de la data emiterii facturii de către locatar, potrivit art. 10 din contract. Locatorul va emite facturile fiscale în primele 5 zile ale fiecărei luni, iar nerecepționarea facturilor fiscale de către locatar nu îl absolvă pe acesta de la plata sumelor datorate.

Potrivit art. 14.2.1 lit. iii din contract, în cazul încetării contractului din culpa locatarului înainte de expirarea termenului, locatorul va percepe cu titlu de daune interese o sumă egală cu valoarea chiriei 6 (șase) luni contractuale, în cuantum valabil pentru ultimul an de contract. Potrivit art. 17.1.2 lit. a, contractul de închiriere încetează prin reziliere ca drept al locatorului în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare de către locatar a obligațiilor contractuale, fiind instituit un pact comisoriu agreat de parti, fara interventia justiției.

La data de 09.10.2012, reclamanta a notificat pârâta privind activarea pactului comisoriu și rezilierea contractului de închiriere ca urmare a încălcării art. 17.1.2 lit. a privind obligațiile de plată ca urmare a încetării activității și părăsirii spațiului locativ încă din data de 28.09.2012.

Pârâta a notificat reclamanta cu privire la rezilierea contractului de închiriere începând iar, la data de 28.09.2012, între părți s-a încheiat procesul-verbal prin care s-a constatat că pârâta a decis încetarea contractului de închiriere prin denunțare unilaterală și a părăsit spațiul închiriat la data încheierii, fiind menționat debitul restant în cuantum de_ lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru chirie, locatorul rezervându-și dreptul de a solicita daunele interese pentru acest caz de încetare a contractului (f. 13).

Din analiza înscrisurilor de la dosar și a probatoriului administrat, instanța constată că între părți s-a încheiat un contract având obiect închirierea unui spațiu comercial contra unui preț determinat. Prin urmare, între părți s-a realizat un acord lor de voință cu putere de lege între ele.

Instanța reține că art. 1535 C.civ. dispune că daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, în vreme ce art. 1535 C.civ. prevede că este reparabil numai prejudiciul direct care se găsește în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea contractului.

În aceste condiții, dat fiind faptul că în cauză raportul obligațional aferent emiterii facturilor fiscale este unul contractual și desfășurat anterior rezilierii, cât timp contractul producea efecte între părți fiind în vigoare, atâta vreme cât pârâta nu a făcut dovada intervenirii unei cauze de forță majoră sau a unui caz fortuit care să o exonereze de răspundere, dovada existenței creanței făcută de către reclamantă generează două prezumții: prezumția de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contract, în speță cea privind plata costurilor de locative și de publicitate și prezumția de culpă în ceea ce privește neîndeplinirea obligației.

De altfel, pârâta prin procesul-verbal din data de 28.09.2012, a recunoscut debitul restant în cuantum de 7826,59 lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru chirie și utilități lunii septembrie (f. 13).

Din probatoriul administrat în dosar, instanța constată că se solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 4800 reprezentând daune interese conform art. 10 din contractul de reziliere încheiat, instanța reține că, potrivit art. 1020 și 1021 din Codul civil, rezilierea este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea pentru viitor a acestuia. Textele legale reprezintă regula în materie, atunci când instanța este învestită cu o cerere de desființare a contractului. Părțile pot însă deroga de la acest principiu și pot introduce în contract un pact comisoriu, acesta variind în funcție de efectele energice pe care le produce și măsura în care instanța poate interveni în privința salvării actului juridic.

În cauza de față, părțile au inserat în contract cel mai puternic pact comisoriu,, acesta operând de la data manifestării de voință a creditorului ale cărui drepturi nu au fost realizate din culpa titularului obligațiilor corelative, intervenția având loc de drept, fără punere în întârziere și fără a putea fi acordat un termen de grație pentru îndeplinirea obligațiilor.

Reclamanta și-a manifestat voința desființării contractului de închiriere la data pentru nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor de plată decurgând din art. 7 din contract. Instanța nu poate interveni în mecanismul de activare al pactului comisoriu, însă acesta derogă de la articolele 1021 și 1021 din Codul civil doar asupra efectelor și intensității, totuși instanța putând constata că nu erau îndeplinite condițiile pentru reziliere. În prezentul dosar o asemenea ipoteză nu are loc, reclamanta fiind titulară a dreptului de creanță constând în contravaloarea chiriei și a cheltuielilor locative, pârâta neaducând nici o probă în sprijinul îndeplinirii obligațiilor contractuale ce îi reveneau în calitate de locator. Prin urmare, se conchide că la data de 28.09.2012 reclamanta era îndreptățită să activeze pactul comisoriu, condițiile rezilierii fiind îndeplinite.

Faptul că, în procesul-verbal din data de 28.09.2012, s-a constatat că pârâta a decis încetarea contractului de închiriere prin denunțare unilaterală, locatorul rezervându-și dreptul de a solicita daunele interese pentru acest caz de încetare a contractului (f. 13), nu sunt de natură a forma convingerea instanței în sensul că a intervenit un alt caz de încetare a contractului de închiriere. În acest sens, instanța are în vedere cazurile de încetarea contractului stabilite de ambele părți în art. 7 din contractul de închiriere încheiat, printre care nu se regăsește posibilitatea denunțării unilaterale a contractului de către locatar, precum și dreptul comun aplicabil contractelor de închiriere încheiate pe durată determinată. De altfel, în contract, părțile au prevăzut expres faptul că denunțarea unilaterală a contractului de către locatar este interzisă și este asimilată rezilierii contractului din culpa locatarului.

Părțile au realizat evaluarea convențională a prejudiciilor produse de neexecutarea obligațiilor contractuale, în acest sens fiind inserată clauza penală din articolul 14.2.1 lit. iii potrivit căreia încetarea contractului din culpa locatarului atrage perceperea unei indemnizații egale cu valoarea a șase luni contractuale de chirie.

Clauza penală este acea convenție accesorie prin care are loc o predeterminare a întinderii prejudiciilor produse de către neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor. Aceasta are același statut cu orice act juridic, fiindu-i aplicabile prevederile art. 969 din Codul civil din 1864 potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Totodată, natura sa juridică atrage imposibilitatea intervenirii în sensul diminuării sau majorării evaluării date de comun acord de către părțile actului juridic, având forță obligatorie pentru acestea. De asemenea, pentru activarea clauzei penale este necesară îndeplinirea condițiilor pentru acordarea de despăgubiri întrucât aceasta suplinește doar evaluarea prejudiciului, iar nu și îndeplinirea condițiilor pentru repararea acestuia.

Prin urmare, având în vedere faptul că în prezentul dosar sunt îndeplinite condițiile privind rezilierea, urmează a se da eficiență clauzei penale și a dispune admiterea cererii în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 4800, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune interese, astfel cum acestea au fost calculate de reclamantă .

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ., pârâta urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, în cuantum de 1516 lei, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Pentru aceste motive

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ./_/2007 CUI_ cu sediul în sector 5, București, OLTINA, nr. 1, ., . cu pârâta . J_ CUI_ cu sediul în C., DESNATUI, nr. 30, ., ., J. D..

Obligă pârâta să plătească reclamantei 4800 euro și 1516 lei cheltuieli de judecata.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.02.2015.

P., Grefier,

C. D. Z. L. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1206/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI