Contestaţie la executare. Sentința nr. 916/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 916/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 916/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 916
Ședința publică din 29.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. E. L.
Grefier: D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în contradictoriu cu intimatul M. M., având ca obiect contestație la executare + suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează împrejurarea că la data de 07.01.2015 a fost comunicat, în copie, dosarul de executare, după care:
În raport de dispozițiile art.131 NCpc instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și față de dispozițiile art. 238 NCpc constată că dosarul se poate soluționa la acest termen de judecată.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către contestatoare, apreciind ca pertinente, concludente și utile soluționării cauzei înscrisurile a căror încuviințare a fost solicitată de părți, în temeiul dispozițiilor art.258 NC.p.c., apreciind că sunt îndeplinite dispozițiile art.255 NC.p.c., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 02.04.2014, sub nr._ , contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR a formulat, în contradictoriu cu intimatul M. M., contestație la executare, prin care a solicitat: anularea executării silite înseși ce face obiectul dosarului de executare nr. 722 /2014 al SCPEJ ,, D., Cosoreanu & Asociații,, ;anularea încheierii pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București de încuviințare a executării silite, anularea incheierii din 21.03.2014 privind cheltuielile de executare silită, suspendarea executării silite dispuse pana la soluționarea contestației la executare ; suspendarea popririi conturilor deschise la Trezoreria Municipiului București.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost somată să achite suma de 166 794,74 lei, in temeiul Hotărârii nr.414/16.10.2009 emisa de Instituția Prefectului județului T. - Comisia pentru aplicarea Legii nr.290/2013. A arătat ca potrivit dispozițiilor HG nr. 1120/2006 compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anuale cu această destinație în bugetul de stat și ca in absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării s-a stabilit in sarcina sa o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament. In ce privește, modalitatea de actualizare, contestatoarea a invederat disp. Art. 18 din HG nr. 1120/2006 . De asemenea a arătat ca potrivit art. 2 din OUG nr. 10/2014 s-a suspendat plata voluntară a despăgubirilor stabilite in temeiul Legii nr. 290/2003 și că executorul judecătoresc a incălcat prevederile art. OG nr. 2/2002. Contestatoarea a criticat și cheltuielile de executare silita constând in onorariu de avocat de 2000 lei, apreciind că acesta este excesiv.
În drept, art. 711 C.proc.civ.
La data de 15.05.2014, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
A menționat că prin Hotărârea nr. 414/16.10.2009 emisa, de către Comisia Județeană T. pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 s-au stabilit despăgubirile cuvenite intimatului in calitate de moștenitor al defuncților Găina D. si Găina D., pentru bunurile acestora deținute in orașul Cernăuți si Cuciurul M.. județul Cernăuți. Contrar susținerilor contestatoarei, vă rog să observați că Hotărârea nr. 414/16.10.2009 emisa de către Comisia Județeană T. pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 este un act administrativ în sensul dispoziitiilor art.2 alin. 1 lit.c) din Legea nr. 554/2004, fiind executoriu de drept. Devin aplicabile dispozițiile art. 632Cod procedură civilă, conform cărora nu este necesară învestirea cu formula executorie pentru a putea fi pus în executare.A precizat faptul ca intimatul deține un titlu executoriu, creanța este certa, lichida si exigibila, conform prevederilor art. 662 C.proc. civ., iar dispoziția cuprinsa in titlu poate fi adusa la indeplinire pe cale de executare silita.La data de 25.02.2014, s-am adresat executorului judecătoresc cu cererea de executare silită a dispozițiilor titlului executor reprezentat de Hotărârea nr. 414/16.10.2009 emisa de către Comisia Județeană T. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, formându-se dosarul de executare nr. 722/2014.În conformitate cu disp. art. 665 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 42/2009, executorul judecătoresc a solicitat instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintând în copie cererea de executare însoțită de celelalte înscrisuri depuse la dosar, precum si titlul executoriu.Prin încheierea din 11.03.2014 dată în dosarul nr._/301/2014, Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 414/16.10.2009. Consideră ca nu pot fi reținute susținerile contestatoarei in sensul ca, in absenta disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia tarii, s-ar stabili in sarcina contestatoarei o obligație imposibil de realizat si care ar fi de natura sa afecteze principiul egalității de tratament. Potrivit art. 2 din Ordonanța de Guvern (OG) nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de sase luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata. Debitoarea - contestatoare nu ar putea beneficia de un nou (termen de 6 luni pentru a executa obligația stabilita in sarcina sa, in condițiile in care titlul executoriu a fost emis la data de 16.,i0.2009, cererea de executare silita fiind formulata in data de 25.02.2014, somația fiind comunicata contestatoarei Ia data de 25.03.2014, la care s-a adăugat timpul necesar pentru soluționarea contestației la executare, perioada mai îndelungata decât cele 6 luni prevăzute de OG nr. 22/2002, in care contestatoarea avea posibilitatea sa-si execute obligația de bunăvoie si in care trebuia sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligația de plata.Eșalonarea plătitii pe parcursul a doi ani consecutivi se datorează insuficientei fondurilor, fiind prevăzută de legiuitor în funcție de volumul compensațiilor stabilite.Primul an de eșalonare este anul scadentei obligației de plată sumei, eșalonarea privind anul următor scadentei acestei obligații, motiv pentru care legiuitorul a înțeles să actualizeze cea de-a doua transă de Ia decembrie a anului anterior, plata primei transe putând fi efectuată oricând înăuntrul anului emiterii Hotărârii respectiv până la sfârșitul lunii decembrie a respectivului an, iar plata celei de-a doua transe urmând a fi achitată oricând in cursul anului următor, reparația prejudiciului cauzat prin întârzierea Ia plată rezultată din eșalonare, fiind asigurată de legiuitor prin actualizarea acestei ultime transe, de la luna decembrie a anului anterior,, respectiv ultima lună a anului scadentei obligației de plată, tocmai pe considerentul că prima transă poate fi achitată oricând înăuntrul anului anterior, respectiv până la luna decembrie.Ca atare, nu poate fi vorba de 2 ani (363 zile + 365 zile), astfel cum susține contestatoarea, ci de doi ani consecutivi, primul an fiind anul scadentei, iar cel de-al doilea an fiind anul următor.
Compensațiile stabilite prin hotărârea de validare a Comisiei centrale pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 290/2003.Eșalonarea plătii a fost prevăzută de legiuitor, în funcție de volumul compensațiilor acordate, urmând prin hotărâre a Guvernului (H.G. nr.286/2004, n.n.) să se stabilească modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor, iar în situația în care compensațiile se achită în anul următor (emiterii titlului, s.n.), acestea se actualizează cu indicele de creștere a prețurilor de consum (indicele de inflație) de la luna decembrie a anului anterior (anul emiterii titlului, respectiv anul scadentei plătii întregii sume, care însă se eșalonează pe parcursul a doi ani consecutivi, datorită insuficientei fondurilor, respectiv în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, s.n.).
Cât privește onorariului avocatului, intimatul a solicitat instanței să aibă în vedere art. 3 din Legea nr.51/1995 privind organizarea profesiei de avocat, conform căreia apăratorii aleși au dreptul de a incasa onorariu, partile (justitiabilii) pot fi asistate, prezentate de către avocați aleși in baza contractului de asistenta juridica si în faza executarii silite, ultima fază a procesului civil.Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt, potrivit art. 669 in. 2, in sarcina debitorului urmărit. Solicitat sa aiba in vedere culpa procesuala a debitorului, care nu si-a executat de buna voie obligațiile impuse prin titlului executoriu.Cuantumul onorariului avocațial respecta proporția rezonabila data de munca depusa de apărătorul ales si de valoarea si obiectul litigiului.
În drept a invocat prev. art. 205 și urm., art. 451 C.p.c., Legea 290/2003.
La solicitarea instanței SCPEJ ,, D., Cosoreanu & Asociații,, a comunicat copia dosarului de executare nr. 722/2014 .
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr.414/16.10.2009 emisa de Instituția Prefectului județului T. - Comisia pentru aplicarea Legii nr.290/2003 s-a acordat intimatului M. M. despăgubiri in valoare totală de 166 794,74 lei.
Intimatul a formulat în data de 25.02.2014 cerere de executare silită pentru suma de 166 794,74 lei actualizata cu indicele de inflație, in acest sens formându-se dosarul de executare nr. 722/2014, pe rolul SCPEJ ,, D., Cosoreanu & Asociații,,, în cadrul căruia a fost obținută, în data de 11.03.2014, încheierea de încuviințare a executării silite din partea Judecătoriei Sectorului 3 București .
Prin Încheierea din 25.03.2014, executorul judecătoresc a actualizat creanța cu indicele de inflație pe perioada decembrie 2009 – februarie 2014, rezultând suma de 200 287,10 lei . De asemenea a calculat și cheltuieli de executare silita de 11 179,60 lei, din care 2000 lei onorariu de avocat.
Prin somația din data de 25.03.2014, i s-a pus în vedere contestatoarei să plătească intimaților suma de 200 287,10 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.
Potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ.,împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
1.Contestatoarea a solicitat anularea executării silite pentru motivul ca se află in imposibilitate de plata a tuturor despăgubirilor acordare in baza legii a Legii nr.290/2003 imposibilitate provocată de lipsa disponibilităților banești.
Instanța reține că, deși dreptul creditorilor la acordarea de despăgubiri a fost stabilit definitiv in anul 2009, până la data formulării de către creditoare a cererii de executare silită nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, la scadența sa, iar, în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla lipsă de lichidități învederată în contestația la executare, nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în hotărârea pronunțată în cauza Ș. contra Românieidin 24.03.2005 că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece, în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli, se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că administrația (instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea europeană a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta, pe parcursul unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, CE.D.O. a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
Prin urmare, lipsa disponibilităților bănești nu poate constitui motiv de nulitate a executării silite, fiind în sarcina statului să organizeze activitatea și resursele în așa fel încât să nu ajungă la blocarea conturilor sale.
2.Contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în calitate de instituție publică, pe calea contestației la executare a invocat incidența în cauză a dispozițiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul său.
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Procedura de executare ce rezultă din textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 C.pr.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale impun creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, deși dreptul creditorilor la acordarea de despăgubiri a fost stabilit prin Hotărârea nr.414/16.10.2009 emisa de Instituția Prefectului județului T. - Comisia pentru aplicarea Legii nr.290/2003 ( act ce constituie titlu executoriu), se constată că până la data formulării de către creditori a cererii de executare silită nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilită prin titlul executoriu, iar în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla lipsă de lichidități învederată în contestația la executare, nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Strict procedural, actele de executare silită efectuate de executorul judecătoresc și contestate de debitoare sunt perfect legale, nefiind afectate de niciun viciu.
2. Referitor la dispozițiile OUG nr. 10/2014, invocate de către contestaoare, acestea au intrat in vigoare la data de 12.03.2014, ulterior începerii executării silite, motiv pentru care nu ii sunt aplicabile acestei executări . Mai mult decât atât, suspendarea reglementată de art. 2 din acest act normativ vizează exclusiv plățile voluntare nu și cele determinate de o executare silită, cele două noțiuni fiind distincte.
4. In ce privește actualizarea creanței instanța contată ca dispozițiile invocate de către contestatoare, respectiv art.18 alin.6 din HG nr.1120/2006, sunt a aplicabile doar in situația in care plata de realizează voluntar cu respectarea graficului celor două tranșe anuale, ceea ce ne este cazul, contestatoarea neachitând despăgubirile nici după 5 ani de la data emiterii titlului executoriu.
5. Referitor la cheltuielile de executare silita instanța apreciază ca onorariul avocat de 2000 lei nu este excesiv in raport de activitatea acestuia desfasurata in dosarul de executare. Raportat la cuantumul creantei ce se tinde a se valorifica 200 287,10 lei acesta este rezonabil, neimpunandu-se reducerea sa nici in raport de dispozitiile art 451 alin 2 C proc civ.
Pentru toate aceste motive instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată.
F. de soluția data contestației la executare instanța va respinge cererea de suspendare a executării formulate in temeiul art 718 alin 1 C. ca rămasa fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiata contestația la executare formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR (CUI_) cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202, în contradictoriu cu intimatul M. M. (CNP_) cu domiciliul ales la C.. de Av. Ștefanescu Tudorița, in comuna Afumati, .. 12, județ Ilfov.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Cu apel in 30 zile de la comunicare, urmând a se depune la Judecătoria sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2015.
Președinte, Grefier,
I. E. L. D. M.
Red. Tech. IL/DM/4ex/31.03.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 987/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 917/2015. Judecătoria... → |
---|