Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-07-2015 în dosarul nr. 10195/2015
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 28.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte – I. D.
Grefier – R. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul N. M. în contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, prin avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea dosarului de executare, solicitarea de către executor a contravalorii fotocopierii actelor din dosarul de executare în cuantum de 27,28 lei și neachitarea taxei de timbru, după care:
Contestatorul, prin avocat, depune la dosar chitanță în cuantum de 50 lei reprezentând taxă de timbru pentru întoarcerea executării.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe propunere de probe.
Contestatorul, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri. Învederează că solicitase și audierea martorului care a semnat procesul verbal de afișare, fiind același martor pe care l-a auzit menționat și în dosarul anterior. Arată că există nici un element de identificare a martorului.
În temeiul art. 258 și 255 C.p.c., instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul, prin avocat, solicită admiterea excepției prescripției executării sancțiunii aplicate, excepția nulității absolute în raport de Decizia nr. 6/2015 a ÎCCJ. Arată că s-a procedat direct la afișare, nu s-a făcut dovada comunicării procesului verbal de contravenție. În subsidiar solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, anularea tuturor formelor de executare, restabilirea situației anterioare prin restituirea sumei retrase din contul său. Arată că executarea silită este nelegală. Precizează că potrivit prevederilor legale se face aplicarea legii contravenționale mai favorabile, respectiv Lg. 144/2012, conform căreia nu se poate pune în discuție răspunderea contravențională. Totodată invocă disp. Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007 prin care s-a statuat că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă, trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Astfel, efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare, Curtea stabilind că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un act normativ, urmează să nu mai fie executată chiar dacă procedura de executare a acesteia a început. Menționează că practic nu mai există titlu executoriu. Solicită cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru. Onorariul de avocat îl solicită pe cale separată.
I N S T A N T A,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cerere formulată de către de către contestator, N. M., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea actelor de executare din dosarul 2314/2014 al B. T. G., întoarcerea executării silite și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul invocă exonerarea de la plata tarifului de despăgubire ca urmare a abrogării lui prin Legea 144/2012 și ca urmare a incidenței prescripției executării sancțiunii contravenționale.
În drept, a invocat articolele 696, 711 și următoarele din codul de procedură civilă din 2010 și articolele 12, 25 și 27 din Ordonanța Guvernului 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată invocând că fapta contravențională s-a epuizat în anul 2011, Decizia 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nefiind aplicabilă prezentei cauze, obligația de comunicare fiind analizată raportat la conținutul actului normativ din 2011 care prevedea modalitatea alternativă iar nu subsidiară. De asemenea, se învederează că celelalte texte din Ordonanța Guvernului 2/2001 privind legalitatea procesului-verbal au fost respectate.
În drept, a invocat articolul 205 din Codul de procedură civilă.
Probatoriul administrat în cauză este alcătuit din înscrisuri constând în dosarul 2314/2014 al B. T. G..
Analizând dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ., numărul_, din data de 16.08.2011, împotriva contestatorului a fost aplicată sancțiunea obligării la plata unui tarif de despăgubire de 28 Euro, pentru nerespectarea articolului 8 alineatul (1) din Ordonanța Guvernului numărul 15/2002, dosarul de executare din prezenta cauză privind doar tariful de despăgubire, o eventuală executare a amenzii de 250 de lei aplicată prin același proces-verbal fiind în competența administrației finanțelor publice locale.
Potrivit articolului 14 alineatul (1) din Ordonanța Guvernului 2/2001 este stipulat că: ”Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.”.
În ceea ce privește momentul în care această problemă poate fi analizată, articolul 14 alineatul (2) din același act normativ prevede că: ”Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.”, sensul cuvântului ”și” privind faptul că problema prescripției executării poate fi avută în vedere atât în plângerea contravențională cât și în contestația la executare, dat fiind izvorul obligației, adică un proces-verbal contravențional, această problemă fiind de ordine publică.
Potrivit articolului 27 din același act normativ, dacă petentul refuză să semneze actul de sancționare, acesta se comunică fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fie prin afișare, atestată de un martor.
Acest text a primit o interpretare dată prin Decizia 10/10.06.2013 în Recursul în Interesul Legii potrivit căreia: ”În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”
Procesul-verbal a fost încheiat 16.08.2011, termenul de o lună urmând a fi calculat potrivit articolului 181 alineatul (1) punctul 3 din Codul de procedură civilă din 2010, având finalul în ziua corespunzătoare lunii în care a început să curgă. În prezenta cauză comunicarea procesului-verbal trebuia să aibă loc în intervalul 16.08.2011 – 16.09.2011, exigență care nu a fost respectată întrucât comunicarea prin afișare din data de 30.08.2011 nu poate fi avută în vedere ca urmare a interpretării obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, potrivit reglementării din O.G. nr. 15/2002 astfel cum era în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 144/2012, tariful de despăgubire era aparent reglementat ca o despăgubire acordată C. SA pentru folosirea fără achitarea rovinietei a drumurilor naționale. Cu toate acestea, acest tarif de despăgubire avea natura juridică a unei sancțiuni complementare, caracterul sancționator rezultând și din expunerea de motive a Legii nr. 144/2012, unde se apreciază că tariful de despăgubire reprezenta contravaloarea rovinietei pentru 12 luni pentru tipul de autovehicul în cauză.
În această situație în care tariful de despăgubire se aplica automat, fără a fi evaluat prejudiciul concret cauzat C. SA prin neplata rovinietei și se aplica ori de câte ori autovehiculul era surprins circulând pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, indiferent de tarifele anterior aplicate prin alte procese-verbale, instanța reține că tariful de despăgubire are natura juridică a unei sancțiuni.
În același sens este și Decizia 112/2014 în cadrul căreia Curtea Constituțională a reținut că, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire — suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta — textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art.15 alin.(2) din Legea fundamentală.
De asemenea, prin Decizia nr.228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.12 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din 27 aprilie 2007, Curtea a reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Astfel încât, având în vedere considerentele anterior expuse, instanța urmează ca în temeiul articolelor 12, 14 alineatele (1) și (2) și 27 din Ordonanța Guvernului 2/2001 să admită cererea de chemare în judecată formulată de către contestator, N. M., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și să dispună anularea actelor de executare din dosarul 2314/2014 al B. T. G. și obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 568,54 lei, reprezentând întoarcerea executării silite, cererea de suspendare a executării silite urmând a fi respinsă ca rămasă fără obiect având în vedere că a fost soluționat fondul cauzei.
În condițiile articolului 45 alineatul (1) litera f) din OUG 80/2013, se va dispune restituirea taxei de timbru în cuantum de 105 lei, la data rămânerii definitive a hotărârii.
De asemenea, în temeiul articolului 716 alineatul (2) raportat la articolul 453 din Codul de procedură civilă din 2010, obligă intimata la plata către B. T. G. a sumei de 27,28 lei, reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare 2314/2014 depus la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare privind pe contestatorul N. M., cu domiciliul în sector 3, București, CRIVATULUI, nr. 1, ., ap. 43, CNP_, în contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCURESTI, cu sediul ales în BUZAU, ., J. B., CUI_, număr în registrul comerțului J40/552/15.01.2004, cont bancar RO56RNCB_0001 – BCR Sucursala Unirea.
Anulează actele de executare din dosarul 2314/2014 al B. T. G. și obligă intimata la plata către contestator a sumei de 568,54 lei, reprezentând întoarcerea executării silite.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Dispune restituirea către contestator a taxei de timbru în cuantum de 105 lei, la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul articolului 716 alineatul (2) raportat la articolul 453 din Codul de procedură civilă din 2010, obligă intimata la plata către B. T. G. a sumei de 27,28 lei, reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare 2314/2014 depus la dosarul cauzei.
Cu drept de a formula cerere de apel la această instanță, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.07.2015.
Președinte, Grefier,
I. D. C. R.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7972/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria... → |
|---|
