Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-07-2015 în dosarul nr. 10199/2015
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 28.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte – I. D.
Grefier – R. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. C. în contradictoriu cu intimata D., având ca obiect plângere contravențională.
Înainte de apelul părților se prezintă doi agenți ai Jandarmeriei care depun la dosar procese verbale de executare a mandatelor de aducere pentru martorii M. I. și G. V. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile și se prezintă martorii M. M., M. I. și G. R. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la audierea martorilor M. M., M. I. și G. R. V., declarațiile acestora luate sub prestare de jurământ, fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
I N S T A N T A,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată de către petent, M. C., în contradictoriu cu intimata, Direcția Generală a Poliției Municipiului București, s-a solicitat instanței să dispună anularea procesului-verbal ., numărul_, din data de 29.07.2014.
În susținerea cererii, petentul arată că a apelat la serviciul 112 pentru că o persoană tulbură liniștea cetățenilor folosind o turbosuflantă la orele dimineții. Se invocă prevederile articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la viață, text care instituie obligația pozitivă pentru autorități de desfășurare a unei anchete efective, în cauză, agentul constatator refuzând să audieze persoane și să examineze documentele privind depășirea limitelor de zgomot.
În drept, a invocat Ordonanța Guvernului 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată arătând că procesul-verbal îndeplinește cerințele de legalitate ale articolului 17 din Ordonanța Guvernului 2/2001, fapta a fost constatată direct de către agentul constatator astfel încât simpla negare a petentului nu este suficientă pentru a produce exonerarea de răspundere contravențională.
Probatoriul administrat în cauză este alcătuit din înscrisuri.
Analizând dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (norma incriminatoare se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Cu privire la particularitatea procedurii românești, Curtea a reținut în cauza N. G. împotriva României (cauza_/05, Hotărârea din 3.04.2012) cu privire la aplicarea prezumției de validitate și temeinicie a procesului-verbal că un asemenea demers al instanțelor naționale se întemeiază pe faptul că regimul juridic al contravențiilor este completat, după cum precizează Guvernul, de dispozițiile Codului de procedură civilă, la care se aplică, în materie de probe, principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății. În această privință, Curtea reamintește că în orice sistem de drept există prezumții de fapt și de drept și că, în principiu, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare. Judecătorii europeni arată în continuare că potrivit jurisprudenței constante, interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale și, în special, instanțelor judecătorești [Tejedor García împotriva Spaniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, p. 2796, pct. 31 și Garcίa Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr._/96, pct. 28, CEDO 1999-I). Nu este sarcina Curții să judece erorile de fapt sau de drept prezumtiv comise de o instanță internă ori să facă propria apreciere a elementelor de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o anumită decizie și nu alta. Dacă ar face acest lucru, ar depăși limitele misiunii sale [Kemmache împotriva Franței (nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, . nr. 296 C, p. 88, pct. 44]. Curtea nu a identificat niciun indiciu privind caracterul inechitabil sau arbitrar. Faptul că instanțele, prin hotărâri motivate, au analizat motivele de nulitate invocate de persoana în cauză și au considerat că acestea nu atrăgeau nulitatea procesului-verbal așa cum ar fi dorit reclamanta nu este suficient pentru a pune la îndoială caracterul echitabil al procedurii în litigiu sau, mai ales, respectarea dreptului său la prezumția de nevinovăție.
Prin procesul-verbal ., numărul_, din data de 29.07.2014, petentul a fost sancționat de către intimată, în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului 34/2008, cu amendă în cuantum de 500 lei, reținându-se apelarea nejustificată a serviciului de urgență 112 în data de 29.07.2014 privind faptul că lucrătorii ADP fac gălăgie cu o drujbă.
Potrivit articolului 34 alineatul (1) din Ordonanța Guvernului 2/2001: ”Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”
Analizând din oficiu legalitatea procesului-verbal, prin raportare la elementele descrise în cuprinsul articolului 17 din Ordonanța Guvernului 2/2001, conform căruia mențiunile obligatorii ale acestuia sunt numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridice, fapta săvârșită, data la care a avut loc și semnătura agentului constatator, sub sancțiunea constatării nulității, instanța reține că aceste exigențe sunt îndeplinite.
În planul temeiniciei, în aplicarea principiilor statuate de jurisdicția europeană la regimul contravențional național, instanța reține că o prezumție (precum cea a temeiniciei procesului-verbal) poate opera împotriva petentului, atât timp cât aceasta nu este lipsită de caracterul rezonabil, în prezentul dosar agentul constatator aflându-se la locul săvârșirii faptei constatând cu propriile simțuri desfășurarea evenimentelor enunțate în actul de sancționare a cărui anulare se solicită.
În ipoteza în care prezumția de nevinovăție ar fi aplicată absolut, calitatea de agent constatator ar deveni pur formală, urmând a fi restrânsă în mod sever funcția statului de a asigura apărarea valorilor sociale în cazul unor fapte de o gravitate medie, inferioară celor din dreptul penal, cum este cazul contravențiilor.
De asemenea, constatările se coroborează cu declarațiile date de martorii audiați la termenul din 28.07.2015 din care rezultă utilizarea dispozitivului după orele 11 – 12 ale zile, fiind subliniat în același timp că zgomotul produs nu este de natură să creeze un disconfort major, mai mult, fiind imperceptibil dacă se închid geamurile locuinței.
Însă, cel mai important aspect subliniat și în cuprinsul întâmpinării este că apelarea serviciului 112 se realizează în cazuri urgente în care este pusă în pericol viața unei persoane, or în prezenta cauză nu se pune problema ca un eventual zgomot, chiar crescut ca volum, să aibă o astfel de urmare tragică încât să fie necesară intervenția imediată în urma apelului la numărul 112.
Astfel încât, raportat la precedentele paragrafe, constatarea directă a faptei contravenționale conferă mențiunilor din procesul-verbal a cărei anulare se solicită calitatea de a fi prezumate ca temeinice.
Asupra sancțiunii aplicate împotriva petentului, instanța constată din textul articolului 34 din Ordonanța Guvernului 2/2001, precitat, că individualizarea acesteia face de asemenea obiectul analizei atunci când este învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale.
În ceea ce privește criteriile individualizării, acestea sunt expuse în articolul 21 alineatul (1) din același act normativ, conform căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sancțiunea aplicată în prezenta cauză îndeplinește cerința proporționalității cu pericolul social al faptei comise, amenda fiind aplicată la nivelul minimului special fapta prejudiciind activitatea serviciilor de urgență, apelurile nejustificate la serviciul 112 putând avea efecte colaterale foarte dăunătoare precum creșterea duratei de intervenție în cazul unei urgențe reale, cu compromiterea șanselor de înlăturare a pericolului.
Astfel încât, ținând seama de considerentele anterior expuse, în temeiul articolului 34 din Ordonanța Guvernului 2/2001, va fi respinsă plângerea contravențională formulată de către petent, M. C., în contradictoriu cu intimata, Direcția Generală a Poliției Municipiului București, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că articolul 453 din codul de procedură civilă din 2010 condiționează analiza acestora de o cerere formulată de părți, instanța se va mărgini, în lipsa unei astfel de manifestări de voință, să ia act că acestea nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională privind pe petentul M. C., cu domiciliul în sector 1, București, D.I.MENDELEEV, nr. 17, ., CNP_, în contradictoriu cu intimata D., cu sediul în sector 3, București, CALEA VICTORIEI, nr. 19, C._/06.07.1993, ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a se formula cerere de apel la această instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.07.2015.
Președinte, Grefier,
I. D. C. R.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2015.... → |
|---|
